Capitolul 95	Paper 95
Învăţăturile lui Melchizedek în Levant	The Melchizedek Teachings in the Levant
95:0.1 (1042.1) TOT astfel cum India a dat naştere la multe dintre religiile şi filozofiile din Asia orientală, aşa şi Levantul a fost patria credinţelor din Occident. Misionarii din Salem s-au răspândit în toată Asia de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran şi prin Arabia, proclamând peste tot vestea bună a evangheliei lui Machiventa Melchizedek. În unele dintre aceste ţinuturi, învăţăturile lor au dat roade; în altele, misionarii au reuşit mai mult sau mai puţin. Eşecurile proveneau când dintr-o lipsă de înţelepciune, când din împrejurări care scăpau controlului lor.	95:0.1 (1042.1) AS INDIA gave rise to many of the religions and philosophies of eastern Asia, so the Levant was the homeland of the faiths of the Occidental world. The Salem missionaries spread out all over southwestern Asia, through Palestine, Mesopotamia, Egypt, Iran, and Arabia, everywhere proclaiming the good news of the gospel of Machiventa Melchizedek. In some of these lands their teachings bore fruit; in others they met with varying success. Sometimes their failures were due to lack of wisdom, sometimes to circumstances beyond their control.
1. Religia Salemului în Mesopotamia ^top	1. The Salem Religion in Mesopotamia ^top
95:1.1 (1042.2) Către anul 2.000 înaintea erei creştine, religiile Mesopotamiei pierduseră aproape în întregime învăţăturile setiţilor şi se găseau într-o mare măsură sub influenţa credinţelor primitive ale celor două grupuri invadatoare: beduinii semiţi care se infiltraseră venind din deşertul occidental şi cavalerii barbari care coborâseră dinspre nord.	95:1.1 (1042.2) By 2000 b.c. the religions of Mesopotamia had just about lost the teachings of the Sethites and were largely under the influence of the primitive beliefs of two groups of invaders, the Bedouin Semites who had filtered in from the western desert and the barbarian horsemen who had come down from the north.
95:1.2 (1042.3) Dar datina pe care o aveau primele popoare de a onora cea de-a şaptea zi a săptămânii nu a dispărut niciodată complet din Mesopotamia. Doar că, în cursul erei lui Melchizedek, cea de-a şaptea zi a fost considerată ca fiind cea mai nenorocoasă. Ea era dominată de tabuuri; în timpul acestei funeste zile a şaptea, era contrar legii a pleca într-o călătorie, a pregăti mâncare sau a face focul. Iudeii au readus în Palestina un mare număr de tabuuri mesopotamiene pe care le găsiseră în Babilon şi care erau fondate pe respectarea zilei a şaptea, sabatul.	95:1.2 (1042.3) But the custom of the early Adamite peoples in honoring the seventh day of the week never completely disappeared in Mesopotamia. Only, during the Melchizedek era, the seventh day was regarded as the worst of bad luck. It was taboo-ridden; it was unlawful to go on a journey, cook food, or make a fire on the evil seventh day. The Jews carried back to Palestine many of the Mesopotamian taboos which they had found resting on the Babylonian observance of the seventh day, the Shabattum.
95:1.3 (1042.4) Cu toate că educatorii din Salem au contribuit mult la rafinarea şi la înălţarea religiilor Mesopotamiei, ei nu au reuşit să obţină de la diversele popoare recunoaşterea permanentă a unui Dumnezeu unic. Această învăţătură a deţinut supremaţia timp de peste o sută cincizeci de ani, apoi s-a dat treptat la o parte din faţa credinţei mai vechi într-o multitudine de zeităţi.	95:1.3 (1042.4) Although the Salem teachers did much to refine and uplift the religions of Mesopotamia, they did not succeed in bringing the various peoples to the permanent recognition of one God. Such teaching gained the ascendancy for more than one hundred and fifty years and then gradually gave way to the older belief in a multiplicity of deities.
95:1.4 (1042.5) Educatorii din Salem au redus considerabil numărul de zei ai Mesopotamiei şi au readus, la un moment dat, principalele zeităţi la şapte: Bel, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. La apogeul noii învăţături, ei înălţau trei dintre aceşti zei până la supremaţia asupra tuturor celorlalţi; aceasta a fost triada babiloniană: Bel, Ea şi Anu, zeii pământului, ai mării şi ai cerului. Alte triade se nasc în diferite localităţi; ele erau toate o reminiscenţă a învăţăturilor trinitare ale andiţilor şi ale sumerienilor, şi se bazau pe credinţa salemiţilor în emblema celor trei cercuri ale lui Melchizedek.	95:1.4 (1042.5) The Salem teachers greatly reduced the number of the gods of Mesopotamia, at one time bringing the chief deities down to seven: Bel, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk, and Sin. At the height of the new teaching they exalted three of these gods to supremacy over all others, the Babylonian triad: Bel, Ea, and Anu, the gods of earth, sea, and sky. Still other triads grew up in different localities, all reminiscent of the trinity teachings of the Andites and the Sumerians and based on the belief of the Salemites in Melchizedek’s insignia of the three circles.
95:1.5 (1042.6) Învăţătorii Salemului nu au triumfat niciodată complet asupra popularităţii lui Ishtar, mama zeilor şi spiritul fecundităţii sexuale. Ei au contribuit mult la rafinarea adorării acestei zeiţe, însă babilonienii şi vecinii lor nu au transcens niciodată complet formele lor deghizate de adorare a sexului. Devenise o practică universală, pe tot cuprinsul Mesopotamiei, ca toate femeile să se supună, cel puţin o dată în tinereţea lor, îmbrăţişării unui străin; se socotea că aceasta era o devoţiune pretinsă de Ishtar, şi se credea că fecunditatea depindea în mare măsură de acest sacrificiu sexual.	95:1.5 (1042.6) Never did the Salem teachers fully overcome the popularity of Ishtar, the mother of gods and the spirit of sex fertility. They did much to refine the worship of this goddess, but the Babylonians and their neighbors had never completely outgrown their disguised forms of sex worship. It had become a universal practice throughout Mesopotamia for all women to submit, at least once in early life, to the embrace of strangers; this was thought to be a devotion required by Ishtar, and it was believed that fertility was largely dependent on this sex sacrifice.
95:1.6 (1043.1) Primele progrese ale învăţăturii lui Melchizedek au fost deosebit de satisfăcătoare, până în clipa în care Nabodad, şeful şcolii din Kish, s-a decis să lanseze un atac dirijat contra practicilor curente de prostituţie din temple. Însă misionarii din Salem au eşuat în efortul lor de a adopta această reformă socială şi, în acest eşec, toate învăţăturile lor spirituale şi filozofice mai importante au căzut înfrânte.	95:1.6 (1043.1) The early progress of the Melchizedek teaching was highly gratifying until Nabodad, the leader of the school at Kish, decided to make a concerted attack upon the prevalent practices of temple harlotry. But the Salem missionaries failed in their effort to bring about this social reform, and in the wreck of this failure all their more important spiritual and philosophic teachings went down in defeat.
95:1.7 (1043.2) Această înfrângere a evangheliei din Salem a fost imediat urmată de o mare dezvoltare a cultului lui Ishtar, un ritual care invadase deja Palestina sub numele de Ashtoreth, Egiptul sub acela de Isis, Grecia sub acela de Afrodita şi triburile din nord sub acela de Astarte. Şi în legătură cu această reînnoire a adorării lui Ishtar s-a făcut că preoţii din Babilon au revenit la observarea stelelor; astrologia a trecut prin ultima sa mare reînnoire în Mesopotamia; prezicătorii au fost la modă şi, în cursul secolelor, preoţimea a degenerat tot mai mult.	95:1.7 (1043.2) This defeat of the Salem gospel was immediately followed by a great increase in the cult of Ishtar, a ritual which had already invaded Palestine as Ashtoreth, Egypt as Isis, Greece as Aphrodite, and the northern tribes as Astarte. And it was in connection with this revival of the worship of Ishtar that the Babylonian priests turned anew to stargazing; astrology experienced its last great Mesopotamian revival, fortunetelling became the vogue, and for centuries the priesthood increasingly deteriorated.
95:1.8 (1043.3) Melchizedek recomandase discipolilor săi să propovăduiască doctrina unui Dumnezeu unic, Tatăl şi Autorul a tot, şi să nu predice decât evanghelia graţiei divine obţinute prin simpla credinţă. Însă marea greşeală a învăţătorilor unui adevăr nou este adesea aceea de a vrea să facă prea mult, de a încerca să înlocuiască evoluţia lentă printr-o revoluţie bruscă. Misionarii lui Melchizedek din Mesopotamia propuneau un nivel moral prea elevat pentru popor; ei vroiau să facă prea mult, iar cauzele lor nobile au căzut învinse. Însărcinarea lor era de a predica o evanghelie precisă, de a proclama adevărul că Tatăl Universal este real, dar ei s-au încurcat, optând pentru cauza aparent valabilă de reformare a moravurilor. Marea lor misiune a fost abătută de la obiectivul ei şi s-a pierdut practic în eşec şi în uitare.	95:1.8 (1043.3) Melchizedek had warned his followers to teach about the one God, the Father and Maker of all, and to preach only the gospel of divine favor through faith alone. But it has often been the error of the teachers of new truth to attempt too much, to attempt to supplant slow evolution by sudden revolution. The Melchizedek missionaries in Mesopotamia raised a moral standard too high for the people; they attempted too much, and their noble cause went down in defeat. They had been commissioned to preach a definite gospel, to proclaim the truth of the reality of the Universal Father, but they became entangled in the apparently worthy cause of reforming the mores, and thus was their great mission sidetracked and virtually lost in frustration and oblivion.
95:1.9 (1043.4) Într-o singură generaţie, cartierul general salemit din Kish a încetat orice activitate, iar propaganda credinţei într-un Dumnezeu unic a fost practic oprită în toată Mesopotamia. Totuşi, rămăşiţe ale şcolilor din Salem au persistat. Mici grupuri împrăştiate pe ici, pe colo, au continuat să creadă în Creatorul unic şi să lupte contra idolatriei şi a imoralităţii preoţilor mesopotamieni.	95:1.9 (1043.4) In one generation the Salem headquarters at Kish came to an end, and the propaganda of the belief in one God virtually ceased throughout Mesopotamia. But remnants of the Salem schools persisted. Small bands scattered here and there continued their belief in the one Creator and fought against the idolatry and immorality of the Mesopotamian priests.
95:1.10 (1043.5) Misionarii din Salem ai perioadei care a urmat respingerii învăţăturii lor au fost cei care au scris mulţi dintre Psalmii Vechiului Testament. Ei îi gravau pe pietre, unde preoţii evrei i-au găsit ulterior în cursul captivităţii şi i-au încorporat prin urmare în seria de imnuri atribuite unor autori iudei. Aceşti frumoşi psalmi din Babilon nu au fost scrişi în templele lui Bel-Marduk; ei au fost opera descendenţilor primilor misionari din Salem şi au format un contrast frapant cu conglomeratele magice ale preoţilor babilonieni. Cartea lui Iov reflectă destul de bine învăţăturile şcolii salemite din Kish şi din toată Mesopotamia.	95:1.10 (1043.5) It was the Salem missionaries of the period following the rejection of their teaching who wrote many of the Old Testament Psalms, inscribing them on stone, where later-day Hebrew priests found them during the captivity and subsequently incorporated them among the collection of hymns ascribed to Jewish authorship. These beautiful psalms from Babylon were not written in the temples of Bel-Marduk; they were the work of the descendants of the earlier Salem missionaries, and they are a striking contrast to the magical conglomerations of the Babylonian priests. The Book of Job is a fairly good reflection of the teachings of the Salem school at Kish and throughout Mesopotamia.
95:1.11 (1043.6) O mare parte a culturii religioase mesopotamiene a fost încorporată în literatura şi în liturghia iudee pe când a trecut prin Egipt, graţie muncii lui Amenemope şi a lui Ikhanaton. Egiptenii au păstrat remarcabil de bine învăţăturile provenite de la primii mesopotamieni andiţi cu privire la obligaţiile sociale, învăţături care au fost într-o mare măsură pierdute de către babilonienii care au ocupat, mai târziu, valea Eufratului.	95:1.11 (1043.6) Much of the Mesopotamian religious culture found its way into Hebrew literature and liturgy by way of Egypt through the work of Amenemope and Ikhnaton. The Egyptians remarkably preserved the teachings of social obligation derived from the earlier Andite Mesopotamians and so largely lost by the later Babylonians who occupied the Euphrates valley.
2. Religia Egipteană primitivă ^top	2. Early Egyptian Religion ^top
95:2.1 (1043.7) În Egipt s-au înrădăcinat cel mai adânc învăţăturile lui Melchizedek, şi de acolo s-au răspândit apoi în Europa. Religia evolutivă din valea Nilului s-a dezvoltat periodic prin sosirea neamurilor superioare de nodiţi, de adamiţi şi, mai târziu, de andiţi care veneau din valea Eufratului. În anumite perioade, un mare număr de administratori civili ai Egiptului au fost sumerieni. Tot astfel cum India adăpostea, în aceste vremuri, amestecul cel mai complet de rase din lume, aşa şi Egiptul a întreţinut tipul de filozofie religioasă cel mai mult amestecată care se poate găsi pe Urantia, şi apoi, din valea Nilului, această filozofie s-a răspândit în numeroase părţi ale lumii. Iudeii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideile lor despre crearea lumii, însă ei au luat de la egipteni conceptul lor de Providenţă divină.	95:2.1 (1043.7) The original Melchizedek teachings really took their deepest root in Egypt, from where they subsequently spread to Europe. The evolutionary religion of the Nile valley was periodically augmented by the arrival of superior strains of Nodite, Adamite, and later Andite peoples of the Euphrates valley. From time to time, many of the Egyptian civil administrators were Sumerians. As India in these days harbored the highest mixture of the world races, so Egypt fostered the most thoroughly blended type of religious philosophy to be found on Urantia, and from the Nile valley it spread to many parts of the world. The Jews received much of their idea of the creation of the world from the Babylonians, but they derived the concept of divine Providence from the Egyptians.
95:2.2 (1044.1) Mai degrabă tendinţele politice şi cele morale, decât înclinările filozofice sau religioase, au fost cele care au făcut Egiptul mai favorabil faţă de învăţăturile Salemului decât Mesopotamia. Fiecare şef de trib din Egipt, după ce s-a bătut ca să ajungă la tron, a căutat să perpetueze dinastia sa, proclamând că zeul său tribal era Deitatea originară şi creatorul tuturor celorlalţi zei. În felul acesta, egiptenii s-au obişnuit treptat cu ideea unui suprazeu; aceasta era o trambulină spre doctrina ulterioară a unei Deităţi creatoare universale. De-a lungul multor secole, ideea de monoteism a trecut prin Egipt dintr-o parte în alta; credinţa într-un Dumnezeu unic a câştigat întotdeauna teren, dar nu a dominat niciodată întru totul peste conceptele în evoluţie ale politeismului.	95:2.2 (1044.1) It was political and moral, rather than philosophic or religious, tendencies that rendered Egypt more favorable to the Salem teaching than Mesopotamia. Each tribal leader in Egypt, after fighting his way to the throne, sought to perpetuate his dynasty by proclaiming his tribal god the original deity and creator of all other gods. In this way the Egyptians gradually got used to the idea of a supergod, a steppingstone to the later doctrine of a universal creator Deity. The idea of monotheism wavered back and forth in Egypt for many centuries, the belief in one God always gaining ground but never quite dominating the evolving concepts of polytheism.
95:2.3 (1044.2) Timp de epoci de-a rândul, egiptenii se consacraseră adorării zeilor naturii. În particular, fiecare dintre cele patruzeci şi ceva de triburi separate aveau un zeu special pentru grupul său; unul adorând taurul, un altul leul, un al treilea berbecul, şi aşa mai departe. Mai înainte, ele fuseseră triburi cu totemuri, foarte asemănătoare cu cele ale amerindienilor.	95:2.3 (1044.2) For ages the Egyptian peoples had been given to the worship of nature gods; more particularly did each of the two-score separate tribes have a special group god, one worshiping the bull, another the lion, a third the ram, and so on. Still earlier they had been totem tribes, very much like the Amerinds.
95:2.4 (1044.3) Cu timpul, egiptenii au remarcat că cadavrele aşezate în morminte fără cărămizi erau conservate - îmbălsămate - prin acţiunea nisipului impregnat de sodă, în vreme ce cadavrele înhumate în cavouri de cărămizi putrezeau. Aceste observaţii au condus la experienţe care au dus mai târziu la îmbălsămarea morţilor. Egiptenii credeau că prin conservarea corpului se facilita traversarea vieţii viitoare. Pentru ca persoana să fie adecvat identificată în viitorul îndepărtat, după disoluţia corpului, ei puneau o statuie funerară în mormânt alături de cadavru şi sculptau un portret al celui mort pe sicriu. Confecţionarea acestor statui funerare a avut drept efect mari progrese în arta egipteană.	95:2.4 (1044.3) In time the Egyptians observed that dead bodies placed in brickless graves were preserved—embalmed—by the action of the soda-impregnated sand, while those buried in brick vaults decayed. These observations led to those experiments which resulted in the later practice of embalming the dead. The Egyptians believed that preservation of the body facilitated one’s passage through the future life. That the individual might properly be identified in the distant future after the decay of the body, they placed a burial statue in the tomb along with the corpse, carving a likeness on the coffin. The making of these burial statues led to great improvement in Egyptian art.
95:2.5 (1044.4) Timp de secole, egiptenii şi-au pus încrederea în morminte pentru a proteja corpurile şi pentru a garanta supravieţuirea agreabilă care rezulta după moarte. Evoluţia ulterioară a practicilor magice, deşi ele au fost împovărătoare din leagăn până în mormânt, i-a eliberat eficient de religia mormintelor. Preoţii gravau pe sicrie formule magice de care se credea că protejau un om împotriva riscului „de a-şi vedea luată inima în lumea inferioară”. Curând, s-au adunat un sortiment variat dintre aceste texte magice şi s-au conservat sub forma Cărţii Morţilor. Însă, în Valea Nilului, ritualul magic a fost introdus devreme în domeniile conştiinţei şi ale caracterului, într-un grad arareori atins de riturile acestei epoci. Ulterior, s-a contat mai mult, pentru salvare, pe aceste idealuri etice şi morale decât pe morminte complicate.	95:2.5 (1044.4) For centuries the Egyptians placed their faith in tombs as the safeguard of the body and of consequent pleasurable survival after death. The later evolution of magical practices, while burdensome to life from the cradle to the grave, most effectually delivered them from the religion of the tombs. The priests would inscribe the coffins with charm texts which were believed to be protection against a “man’s having his heart taken away from him in the nether world.” Presently a diverse assortment of these magical texts was collected and preserved as The Book of the Dead. But in the Nile valley magical ritual early became involved with the realms of conscience and character to a degree not often attained by the rituals of those days. And subsequently these ethical and moral ideals, rather than elaborate tombs, were depended upon for salvation.
95:2.6 (1044.5) Superstiţiile acestei epoci sunt bine ilustrate de credinţa generală în eficacitatea salivei ca agent de tămăduire; această idee a luat naştere în Egipt, şi s-a răspândit de acolo în Arabia şi în Mesopotamia. În bătălia legendară a lui Horus contra lui Seth, tânărul zeu a pierdut un ochi, dar după înfrângerea lui Seth, ochiul a fost restaurat de către înţeleptul zeu Thoth care a scuipat pe rană şi a tămăduit-o.	95:2.6 (1044.5) The superstitions of these times are well illustrated by the general belief in the efficacy of spittle as a healing agent, an idea which had its origin in Egypt and spread therefrom to Arabia and Mesopotamia. In the legendary battle of Horus with Set the young god lost his eye, but after Set was vanquished, this eye was restored by the wise god Thoth, who spat upon the wound and healed it.
95:2.7 (1044.6) Egiptenii au crezut multă vreme că strălucirea stelelor pe cerul nocturn reprezenta supravieţuirea sufletelor morţilor merituoşi; ei se gândeau că alţii dintre supravieţuitori erau absorbiţi de soare. Într-o anumită perioadă, venerarea solară a devenit o specie de cult al strămoşilor. Trecerea înclinată de la intrarea în marea piramidă era orientată direct către Steaua Polară pentru ca sufletul regelui, atunci când ieşea din mormânt, să poată merge drept în constelaţiile staţionare şi stabilite ale stelelor fixate, care se presupuneau a fi locuinţa regilor.	95:2.7 (1044.6) The Egyptians long believed that the stars twinkling in the night sky represented the survival of the souls of the worthy dead; other survivors they thought were absorbed into the sun. During a certain period, solar veneration became a species of ancestor worship. The sloping entrance passage of the great pyramid pointed directly toward the Pole Star so that the soul of the king, when emerging from the tomb, could go straight to the stationary and established constellations of the fixed stars, the supposed abode of the kings.
95:2.8 (1045.1) Când se observau razele oblice ale soarelui pătrunzând spre pământ printr-o deschidere din nori, se credea că ele indicau coborârea unei scări celeste prin care regele şi alte suflete drepte aveau posibilitatea să urce. „Regele Pepi şi-a coborât radiaţia ca pe o scară sub picioarele lui pentru a permite urcarea până la mama sa.”	95:2.8 (1045.1) When the oblique rays of the sun were observed penetrating earthward through an aperture in the clouds, it was believed that they betokened the letting down of a celestial stairway whereon the king and other righteous souls might ascend. “King Pepi has put down his radiance as a stairway under his feet whereon to ascend to his mother.”
95:2.9 (1045.2) În vremea în care s-a întrupat Melchizedek, egiptenii aveau o religie mult superioară celei a popoarelor înconjurătoare. Ei credeau că un suflet separat de corpul fizic, dacă ar fi bine înarmat cu formule magice, ar putea să evite spiritele rele intermediare, şi ar ajunge în sala de judecată a lui Osiris, unde, dacă nu ar fi vinovat „de ucidere, de tâlhărie, de falsitate, de adulter, de furt şi de egoism”, ar fi admis pe tărâmurile fericirii. Dacă sufletul era cântărit în balanţă şi era găsit în greşeală, atunci era consemnat în infern, era dat Devoratorilor. Acesta era un concept de viaţă viitoare relativ avansat în comparaţie cu credinţele multor popoare vecine.	95:2.9 (1045.2) When Melchizedek appeared in the flesh, the Egyptians had a religion far above that of the surrounding peoples. They believed that a disembodied soul, if properly armed with magic formulas, could evade the intervening evil spirits and make its way to the judgment hall of Osiris, where, if innocent of “murder, robbery, falsehood, adultery, theft, and selfishness,” it would be admitted to the realms of bliss. If this soul were weighed in the balances and found wanting, it would be consigned to hell, to the Devouress. And this was, relatively, an advanced concept of a future life in comparison with the beliefs of many surrounding peoples.
95:2.10 (1045.3) Conceptul de judecată în lumea de dincolo pentru păcatele dintr-o viaţă întrupată de pe pământ, care a fost introdus în teologia evreilor, provenea din Egipt. Cuvântul judecată nu a apărut decât o singură dată în cuprinsul întregii cărţi evreieşti a Psalmilor, şi psalmul respectiv a fost scris de un egiptean.	95:2.10 (1045.3) The concept of judgment in the hereafter for the sins of one’s life in the flesh on earth was carried over into Hebrew theology from Egypt. The word judgment appears only once in the entire Book of Hebrew Psalms, and that particular psalm was written by an Egyptian.
3. Evoluţia conceptelor morale ^top	3. Evolution of Moral Concepts ^top
95:3.1 (1045.4) Deşi cultura şi religia Egiptului proveneau în principal de la andiţii din Mesopotamia şi fuseseră larg transmise civilizaţiilor subsecvente de către evrei şi de către greci, o mare, o foarte mare parte a idealismului etic şi social al egiptenilor s-a născut ca o dezvoltare pur evolutivă în valea Nilului. În pofida importării în mare cantitate a adevărurilor şi a culturii de origine andită, s-a dezvoltat în Egipt o cultură morală într-o manieră pur umană. Înainte de coborârea lui Mihail, tehnici naturale similare nu făcuseră să apară o cultură echivalentă în nici o altă zonă circumscrisă a lumii.	95:3.1 (1045.4) Although the culture and religion of Egypt were chiefly derived from Andite Mesopotamia and largely transmitted to subsequent civilizations through the Hebrews and Greeks, much, very much, of the social and ethical idealism of the Egyptians arose in the valley of the Nile as a purely evolutionary development. Notwithstanding the importation of much truth and culture of Andite origin, there evolved in Egypt more of moral culture as a purely human development than appeared by similar natural techniques in any other circumscribed area prior to the bestowal of Michael.
95:3.2 (1045.5) Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Omul poate să extragă din propria sa experienţă concepte morale elevate. Omul poate chiar şi să facă să apară valori spirituale şi să obţină o clarviziune cosmică a experienţei sale de viaţă personală, deoarece în el sălăşluieşte un spirit divin. Aceste evoluţii naturale ale conştiinţei şi ale caracterului au fost accelerate de sosirea periodică de învăţători ai adevărului veniţi din al doilea Eden din îndepărtata antichitate şi, mai târziu, din cartierul general al lui Melchizedek din Salem.	95:3.2 (1045.5) Moral evolution is not wholly dependent on revelation. High moral concepts can be derived from man’s own experience. Man can even evolve spiritual values and derive cosmic insight from his personal experiential living because a divine spirit indwells him. Such natural evolutions of conscience and character were also augmented by the periodic arrival of teachers of truth, in ancient times from the second Eden, later on from Melchizedek’s headquarters at Salem.
95:3.3 (1045.6) Cu mii de ani înainte ca evanghelia din Salem să fi pătruns în Egipt, conducătorii ei morali au propovăduit acolo că trebuie să fii echitabil şi just, şi, de asemenea, să eviţi avariţia. Cu trei mii de ani înainte de redactarea Scripturilor ebraice, egiptenii aveau drept deviză: „Întărit este omul care ia dreptatea ca model şi care merge potrivit căilor ei”. Ei propovăduiau blândeţea, cumpătarea şi discreţia. Unul dintre marii învăţători ai acestei epoci a avut ca mesaj: „Fiţi nepărtinitori şi purtaţi-vă just cu fiecare”. Triada egipteană a acestei epoci era Adevărul - Justiţia - Dreptatea. Dintre toate religiile pur umane ale Urantiei, nici una nu a depăşit idealurile sociale şi măreţia morală a acestui umanism de altădată din valea Nilului.	95:3.3 (1045.6) Thousands of years before the Salem gospel penetrated to Egypt, its moral leaders taught justice, fairness, and the avoidance of avarice. Three thousand years before the Hebrew scriptures were written, the motto of the Egyptians was: “Established is the man whose standard is righteousness; who walks according to its way.” They taught gentleness, moderation, and discretion. The message of one of the great teachers of this epoch was: “Do right and deal justly with all.” The Egyptian triad of this age was Truth-Justice-Righteousness. Of all the purely human religions of Urantia none ever surpassed the social ideals and the moral grandeur of this onetime humanism of the Nile valley.
95:3.4 (1045.7) Doctrinele supravieţuitoare ale religiei Salemului au înflorit pe terenul acestor idei etice şi al acestor idealuri morale în evoluţie. Conceptele de bine şi de rău găsesc un răspuns prompt în inima unui popor care credea că „viaţa este dată celor paşnici, iar moartea celor vinovaţi”, că „cel paşnic este cel care face ceea ce se iubeşte; cel vinovat este cel care face ceea ce se detestă”. În cursul secolelor, locuitorii văii Nilului trăiseră conform acestor criterii etice şi sociale care s-au ivit înainte ca ei să fi întreţinut vreodată conceptele ulterioare ale justului şi ale falsului - ale binelui şi ale răului.	95:3.4 (1045.7) In the soil of these evolving ethical ideas and moral ideals the surviving doctrines of the Salem religion flourished. The concepts of good and evil found ready response in the hearts of a people who believed that “Life is given to the peaceful and death to the guilty.” “The peaceful is he who does what is loved; the guilty is he who does what is hated.” For centuries the inhabitants of the Nile valley had lived by these emerging ethical and social standards before they ever entertained the later concepts of right and wrong—good and bad.
95:3.5 (1046.1) Egiptul era intelectual şi moral, dar destul de puţin spiritual. În şase mii de ani, numai patru mari profeţi s-au ridicat dintre egipteni: Amenemope, Okhban, Ikhnaton şi Moise. Egiptenii l-au urmat pe primul o vreme, l-au asasinat pe al doilea, l-au acceptat pe al treilea fără entuziasm pentru o scurtă generaţie, şi l-au respins pe al patrulea. Din nou, mai degrabă au fost împrejurările politice decât cele religioase acelea care i-au permis lui Avraam, şi mai târziu, lui Iosif, să exercite o mare influenţă în tot Egiptul în favoarea învăţăturii salemite referitoare la un Dumnezeu unic. Dar, când misionarii Salemului au intrat pentru prima dată în Egipt, au găsit această cultură evolutivă în cel mai înalt grad etică, amestecată cu criteriile modificate ale imigranţilor Mesopotamiei. Aceşti antici învăţători din valea Nilului au fost primii care să proclame că conştiinţa era porunca lui Dumnezeu, vocea Deităţii.	95:3.5 (1046.1) Egypt was intellectual and moral but not overly spiritual. In six thousand years only four great prophets arose among the Egyptians. Amenemope they followed for a season; Okhban they murdered; Ikhnaton they accepted but halfheartedly for one short generation; Moses they rejected. Again was it political rather than religious circumstances that made it easy for Abraham and, later on, for Joseph to exert great influence throughout Egypt in behalf of the Salem teachings of one God. But when the Salem missionaries first entered Egypt, they encountered this highly ethical culture of evolution blended with the modified moral standards of Mesopotamian immigrants. These early Nile valley teachers were the first to proclaim conscience as the mandate of God, the voice of Deity.
4. Învăţăturile lui Amenemope ^top	4. The Teachings of Amenemope ^top
95:4.1 (1046.2) La timpul cuvenit, în Egipt s-a ridicat un învăţător pe care mulţi l-au numit „fiul omului”, iar alţii Amenemope. Acest vizionar a exaltat conştiinţa până într-atât încât să o facă arbitrul superior al justului şi al falsului; el a propovăduit că păcatele vor fi pedepsite şi a proclamat mântuirea prin invocarea zeităţii solare.	95:4.1 (1046.2) In due time there grew up in Egypt a teacher called by many the “son of man” and by others Amenemope. This seer exalted conscience to its highest pinnacle of arbitrament between right and wrong, taught punishment for sin, and proclaimed salvation through calling upon the solar deity.
95:4.2 (1046.3) Amenemope îi învăţa pe oameni că bogăţiile şi soarta erau daruri de la Dumnezeu, şi acest concept a colorat în întregime filozofia ebraică apărută mai târziu. Acest nobil învăţător credea că conştiinţa de Dumnezeu era factorul determinant al oricărei conduite, că fiecare clipă ar trebui trăită fiind conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu şi de responsabilitatea noastră faţă de el. Prin urmare, învăţăturile acestui înţelept au fost traduse în ebraică şi au devenit cartea sacră a poporului cu mult înainte să se fi scris Vechiul Testament. Principala predică a acestui om de bine privea instruirea fiului său în ceea ce priveşte corectitudinea şi onestitatea în respectarea posturilor de încredere guvernamentale; aceste nobile sentimente dintr-un trecut îndepărtat ar onora pe orice om de stat modern.	95:4.2 (1046.3) Amenemope taught that riches and fortune were the gift of God, and this concept thoroughly colored the later appearing Hebrew philosophy. This noble teacher believed that God-consciousness was the determining factor in all conduct; that every moment should be lived in the realization of the presence of, and responsibility to, God. The teachings of this sage were subsequently translated into Hebrew and became the sacred book of that people long before the Old Testament was reduced to writing. The chief preachment of this good man had to do with instructing his son in uprightness and honesty in governmental positions of trust, and these noble sentiments of long ago would do honor to any modern statesman.
95:4.3 (1046.4) Acest înţelept de la Nil îi învăţa pe toţi că „bogăţiile dobândesc aripi şi îşi iau zborul” - că toate lucrurile pământeşti sunt evanescente. Marea lui rugăciune era: „de a fi descătuşat de frică”. El îi îndemna pe toţi să se abată de la „cuvintele oamenilor” pentru a se întoarce către „faptele lui Dumnezeu”. În substanţă, el zicea că omul propune, dar că Dumnezeu dispune. Traduse în ebraică, învăţăturile sale au determinat filozofia Cărţii Proverbelor din Noul Testament. Traduse în greacă, ele au dat culoare întregii filozofii religioase elene subsecvente. Filon, filozoful ulterior din Alexandria, poseda un exemplar al Cărţii Înţelepciunii.	95:4.3 (1046.4) This wise man of the Nile taught that “riches take themselves wings and fly away”—that all things earthly are evanescent. His great prayer was to be “saved from fear.” He exhorted all to turn away from “the words of men” to “the acts of God.” In substance he taught: Man proposes but God disposes. His teachings, translated into Hebrew, determined the philosophy of the Old Testament Book of Proverbs. Translated into Greek, they gave color to all subsequent Hellenic religious philosophy. The later Alexandrian philosopher, Philo, possessed a copy of the Book of Wisdom.
95:4.4 (1046.5) Amenemope s-a consacrat conservării etice a evoluţiei şi a moralei revelaţiei, şi, în scrierile sale, el le-a transmis atât evreilor, cât şi grecilor. El nu a fost cel mai mare învăţător religios din această epocă, însă a fost cel mai influent, în sensul că a colorat gândirea ulterioară a două verigi esenţiale ale credinţei civilizaţiei occidentale - evreii, în rândurile cărora credinţa occidentală s-a dezvoltat până la apogeul ei, şi grecii, care au dezvoltat gândirea pur filozofică până la cele mai înalte culmi europene.	95:4.4 (1046.5) Amenemope functioned to conserve the ethics of evolution and the morals of revelation and in his writings passed them on both to the Hebrews and to the Greeks. He was not the greatest of the religious teachers of this age, but he was the most influential in that he colored the subsequent thought of two vital links in the growth of Occidental civilization—the Hebrews, among whom evolved the acme of Occidental religious faith, and the Greeks, who developed pure philosophic thought to its greatest European heights.
95:4.5 (1046.6) În Cartea Proverbelor ebraică, capitolele XV, XVII, XX şi capitolul XXII de la versetul 17 până la capitolul XXIV versetul 22 sunt luate aproape cuvânt cu cuvânt din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Psalmul I din Cartea ebraică a Psalmilor a fost scris de către Amenemope şi a format miezul învăţăturilor lui Ikhnaton.	95:4.5 (1046.6) In the Book of Hebrew Proverbs, chapters fifteen, seventeen, twenty, and chapter twenty-two, verse seventeen, to chapter twenty-four, verse twenty-two, are taken almost verbatim from Amenemope’s Book of Wisdom. The first psalm of the Hebrew Book of Psalms was written by Amenemope and is the heart of the teachings of Ikhnaton.
5. Remarcabilul Ikhnaton ^top	5. The Remarkable Ikhnaton ^top
95:5.1 (1047.1) Învăţăturile lui Amenemope îşi pierdeau lent impactul asupra minţii egiptean când, sub influenţa unui medic salemit egiptean, o femeie din familia regală a adoptat învăţăturile lui Melchizedek. Această femeie l-a convins pe fiul ei Ikhnaton, faraonul Egiptului, să accepte această doctrină a unui Dumnezeu Unic.	95:5.1 (1047.1) The teachings of Amenemope were slowly losing their hold on the Egyptian mind when, through the influence of an Egyptian Salemite physician, a woman of the royal family espoused the Melchizedek teachings. This woman prevailed upon her son, Ikhnaton, Pharaoh of Egypt, to accept these doctrines of One God.
95:5.2 (1047.2) De la sfârşitul încarnării lui Melchizedek, nici o altă fiinţă umană nu mai posedase din religia revelată a Salemului un concept de o claritate atât de uimitoare ca acela al lui Ikhnaton. În anumite privinţe, acest tânăr rege egiptean este una dintre persoanele cele mai remarcabile din istoria umanităţii. În cursul acestei epoci de deprimare spirituală crescândă din Mesopotamia, el a păstrat vie în Egipt doctrina lui El Elyon, Dumnezeul Unic. El a menţinut astfel deschis canalul filozofiei monoteiste, esenţiale fundalului religios al viitoarei manifestări a lui Mihail. Printre alte motive, ca o recunoaştere a acestui lucru, copilul Isus a fost dus în Egipt, unde anumiţi succesori spirituali ai lui Ikhnaton l-au văzut şi au înţeles întrucâtva anumite faze ale misiunii lui divine pe Urantia.	95:5.2 (1047.2) Since the disappearance of Melchizedek in the flesh, no human being up to that time had possessed such an amazingly clear concept of the revealed religion of Salem as Ikhnaton. In some respects this young Egyptian king is one of the most remarkable persons in human history. During this time of increasing spiritual depression in Mesopotamia, he kept alive the doctrine of El Elyon, the One God, in Egypt, thus maintaining the philosophic monotheistic channel which was vital to the religious background of the then future bestowal of Michael. And it was in recognition of this exploit, among other reasons, that the child Jesus was taken to Egypt, where some of the spiritual successors of Ikhnaton saw him and to some extent understood certain phases of his divine mission to Urantia.
95:5.3 (1047.3) Moise, cel mai mare personaj apărut între Melchizedek şi Isus, a fost dăruit concomitent lumii de către rasa ebraică şi de către familia regală egipteană. Dacă Ikhnaton ar fi fost înzestrat cu varietatea de talente şi cu aptitudinile lui Moise, dacă ar fi manifestat un geniu politic comparabil cu surprinzătoarea sa autoritate religioasă, atunci Egiptul ar fi devenit marea naţiune monoteistă a acestei epoci. Şi, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost întru totul posibil ca Isus să fi trăit în Egipt cea mai mare parte a vieţii lui de muritor.	95:5.3 (1047.3) Moses, the greatest character between Melchizedek and Jesus, was the joint gift to the world of the Hebrew race and the Egyptian royal family; and had Ikhnaton possessed the versatility and ability of Moses, had he manifested a political genius to match his surprising religious leadership, then would Egypt have become the great monotheistic nation of that age; and if this had happened, it is barely possible that Jesus might have lived the greater portion of his mortal life in Egypt.
95:5.4 (1047.4) Niciodată în întreaga istorie, un rege nu s-a străduit atât de metodic ca acest extraordinar Ikhnaton pentru a face o naţiune întreagă să treacă brusc de la politeism la monoteism. Cu o hotărâre stupefiantă, acest tânăr suveran a rupt legătura cu trecutul, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un oraş în întregime nou şi a creat o literatură şi o artă noi pentru un întreg popor. Dar el a mers prea repede şi a construit prea mult, mai mult decât putea subzista după plecarea sa. Mai mult, el nu a asigurat stabilitatea şi prosperitatea materială a supuşilor lui, şi aceştia au reacţionat cu toţii defavorabil la învăţăturile lui religioase când fluxurile ulterioare de adversitate şi de oprimare au măturat Egiptul.	95:5.4 (1047.4) Never in all history did any king so methodically proceed to swing a whole nation from polytheism to monotheism as did this extraordinary Ikhnaton. With the most amazing determination this young ruler broke with the past, changed his name, abandoned his capital, built an entirely new city, and created a new art and literature for a whole people. But he went too fast; he built too much, more than could stand when he had gone. Again, he failed to provide for the material stability and prosperity of his people, all of which reacted unfavorably against his religious teachings when the subsequent floods of adversity and oppression swept over the Egyptians.
95:5.5 (1047.5) Dacă acest om uluitor de clarvăzător şi extraordinar de concentrat asupra unui scop unic ar fi avut abilitatea politică a lui Moise, el ar fi schimbat toată istoria evolutivă a religiei şi a revelaţiei adevărului în lumea occidentală. În cursul vieţii lui, el a fost capabil de a înfrâna activităţile preoţilor, pe care în general îi discredita; aceştia au menţinut însă în secret cultele lor şi s-au aruncat în acţiune de îndată ce tânărul rege a încetat să-şi mai exercite puterea; lor nu le-a luat prea mult ca să atribuie toate dificultăţile subsecvente ale Egiptului instaurării monoteismului din cursul domniei lui.	95:5.5 (1047.5) Had this man of amazingly clear vision and extraordinary singleness of purpose had the political sagacity of Moses, he would have changed the whole history of the evolution of religion and the revelation of truth in the Occidental world. During his lifetime he was able to curb the activities of the priests, whom he generally discredited, but they maintained their cults in secret and sprang into action as soon as the young king passed from power; and they were not slow to connect all of Egypt’s subsequent troubles with the establishment of monotheism during his reign.
95:5.6 (1047.6) Cu multă înţelepciune, Ikhnaton a căutat să stabilească doctrina unui Dumnezeu unic sub înfăţişarea zeului-soare. Această decizie de a se apropia de adorarea Tatălui universal prin absorbirea tuturor zeilor în adorarea soarelui se datora sfatului medicului salemit. Existau pe atunci nişte doctrine de credinţă atonă, cu privire la paternitatea şi la maternitatea Deităţii; Ikhnaton a preluat doctrinele răspândite şi a creat o religie care recunoştea o relaţie intimă de adorare dintre om şi Dumnezeu.	95:5.6 (1047.6) Very wisely Ikhnaton sought to establish monotheism under the guise of the sun-god. This decision to approach the worship of the Universal Father by absorbing all gods into the worship of the sun was due to the counsel of the Salemite physician. Ikhnaton took the generalized doctrines of the then existent Aton faith regarding the fatherhood and motherhood of Deity and created a religion which recognized an intimate worshipful relation between man and God.
95:5.7 (1048.1) Ikhnaton a fost destul de înţelept pentru a menţine cultul exterior al lui Aton, zeul soarelui, în vreme ce îşi conducea anturajul la cultul deghizat al Dumnezeului Unic, creator al lui Aton şi Tată suprem al tuturor. Acest tânăr învăţător-rege a fost un scriitor prolific, autorul expunerii intitulate „Dumnezeul Unic”, o carte de treizeci şi unu de capitole, pe care preoţii au distrus-o complet atunci când au preluat puterea. Ikhnaton a scris şi o sută treizeci şi şapte de imnuri, dintre care douăsprezece sunt actualmente conservate în Cartea Psalmilor din Vechiul Testament şi atribuite unor autori evrei.	95:5.7 (1048.1) Ikhnaton was wise enough to maintain the outward worship of Aton, the sun-god, while he led his associates in the disguised worship of the One God, creator of Aton and supreme Father of all. This young teacher-king was a prolific writer, being author of the exposition entitled “The One God,” a book of thirty-one chapters, which the priests, when returned to power, utterly destroyed. Ikhnaton also wrote one hundred and thirty-seven hymns, twelve of which are now preserved in the Old Testament Book of Psalms, credited to Hebrew authorship.
95:5.8 (1048.2) Cuvântul suprem al lui Ikhnaton în religia vieţii cotidiene era „justeţe”; el a amplificat rapid conceptul de acţiune justă până la a-l include în etica internaţională precum şi în etica naţională. Aceasta a fost o generaţie care avea o pietate personală uimitoare caracterizată printr-o aspiraţie autentică, la bărbaţii şi la femeile cei mai inteligenţi, de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a-l cunoaşte. În această epocă, nici un egiptean nu putea să obţină vreun avantaj în faţa legii din poziţia sa socială sau din bogăţia sa. Viaţa de familie din Egipt a contribuit mult la păstrarea şi la dezvoltarea culturii morale; ea a inspirat mai târziu minunata viaţă de familie a iudeilor din Palestina.	95:5.8 (1048.2) The supreme word of Ikhnaton’s religion in daily life was “righteousness,” and he rapidly expanded the concept of right doing to embrace international as well as national ethics. This was a generation of amazing personal piety and was characterized by a genuine aspiration among the more intelligent men and women to find God and to know him. In those days social position or wealth gave no Egyptian any advantage in the eyes of the law. The family life of Egypt did much to preserve and augment moral culture and was the inspiration of the later superb family life of the Jews in Palestine.
95:5.9 (1048.3) Slăbiciunea fatală a evangheliei lui Ikhnaton a fost cel mai mare adevăr, învăţătura că Aton era nu numai creatorul Egiptului, ci şi „al lumii întregi, al oamenilor şi al fiarelor, şi al tuturor ţinuturilor străine, chiar şi al Siriei şi al Kishului, în plus faţă de acest ţinut al Egiptului. El le pune pe toate la locul lor şi răspunde nevoilor tuturor”. Aceste concepte ale Deităţii erau elevate şi superioare, dar nu naţionaliste. Un astfel de sentiment de internaţionalism în materie de religie nu a reuşit să ridice moralul armatei egiptene pe câmpul de bătălie, şi, în acelaşi timp, el le-a furnizat preoţilor arme eficiente contra tânărului rege şi a noii lui religii. Conceptul său de Deitate era mult superior aceluia al evreilor de mai târziu, dar prea avansat pentru a corespunde destinaţiei unui întemeietor de naţiune.	95:5.9 (1048.3) The fatal weakness of Ikhnaton’s gospel was its greatest truth, the teaching that Aton was not only the creator of Egypt but also of the “whole world, man and beasts, and all the foreign lands, even Syria and Kush, besides this land of Egypt. He sets all in their place and provides all with their needs.” These concepts of Deity were high and exalted, but they were not nationalistic. Such sentiments of internationality in religion failed to augment the morale of the Egyptian army on the battlefield, while they provided effective weapons for the priests to use against the young king and his new religion. He had a Deity concept far above that of the later Hebrews, but it was too advanced to serve the purposes of a nation builder.
95:5.10 (1048.4) Idealul monoteist a suferit de la dispariţia lui Ikhnaton, dar ideea unui Dumnezeu unic a persistat în mintea multor grupuri. Ginerele lui Ikhnaton se declara de partea preoţilor; el a revenit la adorarea vechilor zei şi şi-a schimbat numele în acela de Tutankhamon. Teba a redevenit capitala; preoţii s-au înmulţit în ţinutul acesta şi au sfârşit prin a poseda o şeptime din întregul Egipt. Un membru al aceluiaşi ordin de preoţi a avut curând îndrăzneala de a pune mâna pe coroană.	95:5.10 (1048.4) Though the monotheistic ideal suffered with the passing of Ikhnaton, the idea of one God persisted in the minds of many groups. The son-in-law of Ikhnaton went along with the priests, back to the worship of the old gods, changing his name to Tutankhamen. The capital returned to Thebes, and the priests waxed fat upon the land, eventually gaining possession of one seventh of all Egypt; and presently one of this same order of priests made bold to seize the crown.
95:5.11 (1048.5) Totuşi, preoţii nu au putut să învingă pe deplin valul monoteist. Ei au fost progresiv constrânşi să-i contopească pe zeii lor şi să le dea nume compuse: familia zeilor s-a restrâns tot mai mult. Ikhnaton asociase discul înflăcărat din ceruri cu Dumnezeul creator, şi această idee a continuat să ardă în inima oamenilor, chiar şi în cea a preoţilor, multă vreme după decesul tânărului reformator. Conceptul monoteismului nu a murit niciodată în inima egiptenilor şi a restului lumii. El a persistat până la sosirea Fiului Creator al aceluiaşi Tată divin, Dumnezeul Unic pe care Ikhnaton îl proclamase cu atât de mult zel pentru a fi adorat de către tot Egiptul.	95:5.11 (1048.5) But the priests could not fully overcome the monotheistic wave. Increasingly they were compelled to combine and hyphenate their gods; more and more the family of gods contracted. Ikhnaton had associated the flaming disc of the heavens with the creator God, and this idea continued to flame up in the hearts of men, even of the priests, long after the young reformer had passed on. Never did the concept of monotheism die out of the hearts of men in Egypt and in the world. It persisted even to the arrival of the Creator Son of that same divine Father, the one God whom Ikhnaton had so zealously proclaimed for the worship of all Egypt.
95:5.12 (1048.6) Slăbiciunea doctrinei lui Ikhnaton rezidă în faptul că el propunea o religie atât de evoluată, încât numai egiptenii învăţaţi puteau să îi înţeleagă pe deplin învăţăturile. Lucrătorii agricoli de rând nu au priceput niciodată cu adevărat evanghelia lui şi, în consecinţă, erau gata să revină, odată cu preoţii, la adorarea străveche a lui Isis şi a consoartei ei Osiris; se presupunea că acesta din urmă era miraculos reînviat dintr-o moarte crudă provocată de Seth, zeul întunericului şi al răului.	95:5.12 (1048.6) The weakness of Ikhnaton’s doctrine lay in the fact that he proposed such an advanced religion that only the educated Egyptians could fully comprehend his teachings. The rank and file of the agricultural laborers never really grasped his gospel and were, therefore, ready to return with the priests to the old-time worship of Isis and her consort Osiris, who was supposed to have been miraculously resurrected from a cruel death at the hands of Set, the god of darkness and evil.
95:5.13 (1049.1) Învăţătura că toţi oamenii puteau atinge nemurirea era prea înaintată pentru egipteni. Reînvierea nu le era promisă decât regilor şi bogaţilor; de aceea s-au străduit ei atât de mult să îmbălsămeze şi să păstreze corpurile în morminte cu gândul la ziua judecăţii. Totuşi, democraţia mântuirii şi a reînvierii, aşa cum a propovăduit-o Ikhnaton a sfârşit prin a prevala, chiar şi până într-acolo încât egiptenii au crezut mai târziu în supravieţuirea animalelor.	95:5.13 (1049.1) The teaching of immortality for all men was too advanced for the Egyptians. Only kings and the rich were promised a resurrection; therefore did they so carefully embalm and preserve their bodies in tombs against the day of judgment. But the democracy of salvation and resurrection as taught by Ikhnaton eventually prevailed, even to the extent that the Egyptians later believed in the survival of dumb animals.
95:5.14 (1049.2) Cu toate că efortul acestui suveran egiptean de a-i impune poporului său adorarea unui Dumnezeu unic păruse să fi eşuat, ar trebui notat că repercusiunile lucrării sale s-au făcut simţite timp de secole în Palestina şi în Grecia, şi că Egiptul a devenit astfel agentul care a transmis tuturor popoarelor occidentale ulterioare combinarea culturii de la Nil şi a religiei revelate de la Eufrat.	95:5.14 (1049.2) Although the effort of this Egyptian ruler to impose the worship of one God upon his people appeared to fail, it should be recorded that the repercussions of his work persisted for centuries both in Palestine and Greece, and that Egypt thus became the agent for transmitting the combined evolutionary culture of the Nile and the revelatory religion of the Euphrates to all of the subsequent peoples of the Occident.
95:5.15 (1049.3) Gloria acestei mari ere de dezvoltare morală şi de creştere spirituală din valea Nilului era pe cale de dispariţie rapidă în epoca în care a început viaţa naţională a evreilor. Ca urmare a şederii lor în Egipt, aceşti beduini au adus cu ei multe dintre aceste învăţături şi au perpetuat numeroase doctrine ale lui Ikhnaton în religia lor rasială.	95:5.15 (1049.3) The glory of this great era of moral development and spiritual growth in the Nile valley was rapidly passing at about the time the national life of the Hebrews was beginning, and consequent upon their sojourn in Egypt these Bedouins carried away much of these teachings and perpetuated many of Ikhnaton’s doctrines in their racial religion.
6. Doctrinele Salemului în Iran ^top	6. The Salem Doctrines in Iran ^top
95:6.1 (1049.4) Din Palestina, câţiva misionari ai lui Melchizedek s-au dus pe marele platou iranian trecând prin Mesopotamia. Timp de peste cinci sute de ani, învăţătorii Salemului au înaintat în Iran. Toată naţiunea se orienta către religia lui Melchizedek, când o schimbare de conducători a precipitat o implacabilă persecuţie care a pus practic capăt învăţăturilor monoteiste ale cultului din Salem. Doctrina alianţei cu Avraam practic dispăruse din Persia când, în al şaselea secol dinaintea lui Crist, acest mare secol de renaştere morală, Zoroastru a apărut pentru a reanima flacăra aproape stinsă a evangheliei din Salem.	95:6.1 (1049.4) From Palestine some of the Melchizedek missionaries passed on through Mesopotamia and to the great Iranian plateau. For more than five hundred years the Salem teachers made headway in Iran, and the whole nation was swinging to the Melchizedek religion when a change of rulers precipitated a bitter persecution which practically ended the monotheistic teachings of the Salem cult. The doctrine of the Abrahamic covenant was virtually extinct in Persia when, in that great century of moral renaissance, the sixth before Christ, Zoroaster appeared to revive the smouldering embers of the Salem gospel.
95:6.2 (1049.5) Acest fondator al unei noi religii era un tânăr voinic şi aventuros. În cursul primului său pelerinaj la Ur în Mesopotamia, el aflase de tradiţiile rebeliunii lui Caligastia şi a lui Lucifer - în acelaşi timp cu multe alte tradiţii - care seduseseră toate cu putere natura sa religioasă. În funcţie de lucrul acesta, ca urmare a unui vis pe care l-a avut în Ur, el şi-a stabilit programul de reîntoarcere în nord, în căminul lui, şi de a întreprinde remanierea religiei poporului său. El asimilase ideea ebraică a unui Dumnezeu al justiţiei, conceptul mozaic de divinitate. Ideea unui Dumnezeu suprem era clară în mintea lui; el i-a coborât pe toţi ceilalţi zei la rangul de diavoli şi i-a socotit printre demonii de care auzise vorbindu-se în Mesopotamia. El aflase povestea celor Şapte Spirite Stăpân aşa cum dăinuise ea tradiţia în Ur, şi, în consecinţă, a creat o galaxie de şapte zei supremi în care domina Ahura-Mazda. El a asociat aceşti zei idealizaţi cu idealizarea Justei Legi, a Bunei Gândiri, a Nobilei Guvernări, a Sfântului Caracter, a Sănătăţii şi a Nemuririi.	95:6.2 (1049.5) This founder of a new religion was a virile and adventurous youth, who, on his first pilgrimage to Ur in Mesopotamia, had learned of the traditions of the Caligastia and the Lucifer rebellion—along with many other traditions—all of which had made a strong appeal to his religious nature. Accordingly, as the result of a dream while in Ur, he settled upon a program of returning to his northern home to undertake the remodeling of the religion of his people. He had imbibed the Hebraic idea of a God of justice, the Mosaic concept of divinity. The idea of a supreme God was clear in his mind, and he set down all other gods as devils, consigned them to the ranks of the demons of which he had heard in Mesopotamia. He had learned of the story of the Seven Master Spirits as the tradition lingered in Ur, and, accordingly, he created a galaxy of seven supreme gods with Ahura-Mazda at its head. These subordinate gods he associated with the idealization of Right Law, Good Thought, Noble Government, Holy Character, Health, and Immortality.
95:6.3 (1049.6) Este vorba de o nouă religie de acţiune - de lucru - şi nu de rugăciuni şi de rituri. Dumnezeul ei era o fiinţă suprem înţeleaptă şi protectoare a civilizaţiei. Aceasta era o filozofie religioasă militantă care cuteza să combată răul, incantaţia şi indolenţa.	95:6.3 (1049.6) And this new religion was one of action—work—not prayers and rituals. Its God was a being of supreme wisdom and the patron of civilization; it was a militant religious philosophy which dared to battle with evil, inaction, and backwardness.
95:6.4 (1049.7) Zoroastru n-a propovăduit adorarea focului, dar a căutat să utilizeze flacăra ca simbol al purului şi al sfântului Spirit al dominaţiei universale şi supreme. (Este din nefericire adevărat că discipolii lui ulteriori au respectat şi au adorat acest foc simbolic.) În cele din urmă, după convertirea unui prinţ iranian, această nouă religie a fost răspândită prin sabie, şi Zoroastru a murit eroic în bătălia pentru ceea ce credea el a fi „adevărul Domnului luminii”.	95:6.4 (1049.7) Zoroaster did not teach the worship of fire but sought to utilize the flame as a symbol of the pure and wise Spirit of universal and supreme dominance. (All too true, his later followers did both reverence and worship this symbolic fire.) Finally, upon the conversion of an Iranian prince, this new religion was spread by the sword. And Zoroaster heroically died in battle for that which he believed was the “truth of the Lord of light.”
95:6.5 (1050.1) Zoroastrismul este singurul crez urantian care perpetuează învăţăturile Dalamatiei şi ale Edenului cu privire la Cei Şapte Maeştri Spirite. El nu a reuşit să dezvolte conceptul de Trinitate, însă, în anumite privinţe, el s-a apropiat de acela de Dumnezeu cel Septuplu. Zoroastrismul original nu era un dualism pur; este adevărat că răul era descris de învăţăturile iniţiale ca fiind coordonat al bunătăţii în timp, dar în eternitate el era categoric cufundat în realitatea ultimă a binelui. Doar mai târziu s-a dat atenţie credinţei că binele şi răul luptau la egalitate.	95:6.5 (1050.1) Zoroastrianism is the only Urantian creed that perpetuates the Dalamatian and Edenic teachings about the Seven Master Spirits. While failing to evolve the Trinity concept, it did in a certain way approach that of God the Sevenfold. Original Zoroastrianism was not a pure dualism; though the early teachings did picture evil as a time co-ordinate of goodness, it was definitely eternity-submerged in the ultimate reality of the good. Only in later times did the belief gain credence that good and evil contended on equal terms.
95:6.6 (1050.2) Tradiţiile iudee ale cerului şi ale infernului şi doctrina demonilor, după cum le consemnează Scripturile ebraice, găseau o bază în ceea ce a rămas din tradiţiile lui Lucifer şi ale lui Caligastia, dar ele proveneau în principal de la zoroastrienii din epoca în care iudeii se găseau sub dominaţia politică şi culturală a persanilor. Asemenea egiptenilor, Zoroastru a propovăduit „ziua judecăţii”, dar el a legat acest eveniment de sfârşitul lumii.	95:6.6 (1050.2) The Jewish traditions of heaven and hell and the doctrine of devils as recorded in the Hebrew scriptures, while founded on the lingering traditions of Lucifer and Caligastia, were principally derived from the Zoroastrians during the times when the Jews were under the political and cultural dominance of the Persians. Zoroaster, like the Egyptians, taught the “day of judgment,” but he connected this event with the end of the world.
95:6.7 (1050.3) Chiar şi religia care a succedat zoroastrismului din Persia era mult influenţată de el. Când preoţii iranieni au căutat să ruineze învăţăturile lui Zoroastru, el a reînviat anticul cult al lui Mitra. Mitraismul s-a răspândit în Levant şi în bazinul Mediteranei; pentru o vreme, el a fost contemporan şi cu iudaismul şi cu creştinismul. Învăţăturile lui Zoroastru şi-au lăsat deci succesiv amprenta pe trei mari religii: pe iudaism, pe creştinism şi, prin ele, pe mahomedanism.	95:6.7 (1050.3) Even the religion which succeeded Zoroastrianism in Persia was markedly influenced by it. When the Iranian priests sought to overthrow the teachings of Zoroaster, they resurrected the ancient worship of Mithra. And Mithraism spread throughout the Levant and Mediterranean regions, being for some time a contemporary of both Judaism and Christianity. The teachings of Zoroaster thus came successively to impress three great religions: Judaism and Christianity and, through them, Mohammedanism.
95:6.8 (1050.4) Dar există o mare distanţă între învăţăturile elevate şi de la nobilii psalmi ai lui Zoroastru, până la pervertirile moderne ale evangheliei sale de către perşi, cu marea lor frică de morţi dublată de menţinerea credinţei în sofismele pe care Zoroastru nu s-a înjosit niciodată să le sancţioneze.	95:6.8 (1050.4) But it is a far cry from the exalted teachings and noble psalms of Zoroaster to the modern perversions of his gospel by the Parsees with their great fear of the dead, coupled with the entertainment of beliefs in sophistries which Zoroaster never stooped to countenance.
95:6.9 (1050.5) Acest mare om a fost una dintre personalităţile grupului extraordinar care s-a ivit în al şaselea secol dinaintea lui Crist pentru a împiedica stingerea finală şi definitivă a luminii Salemului care ardea atât de slab pentru a arăta oamenilor, în lumea lor întunecată, cărarea luminoasă care conduce la viaţa eternă.	95:6.9 (1050.5) This great man was one of that unique group that sprang up in the sixth century before Christ to keep the light of Salem from being fully and finally extinguished as it so dimly burned to show man in his darkened world the path of light leading to everlasting life.
7. Învăţăturile Salemului în Arabia ^top	7. The Salem Teachings in Arabia ^top
95:7.1 (1050.6) Învăţăturile lui Melchizedek despre Dumnezeul unic nu s-au afirmat în deşertul Arabiei decât la o dată relativ recentă. La fel ca şi în Grecia, misionarii din Salem au eşuat în Arabia pentru că înţeleseseră greşit instrucţiunile lui Machiventa cu privire la excesul de organizare. Însă ei n-au fost stânjeniţi de interpretarea lor cu privire la exortaţia lui contra tuturor eforturilor de a răspândi evanghelia prin forţa militară sau prin constrângerea civilă.	95:7.1 (1050.6) The Melchizedek teachings of the one God became established in the Arabian Desert at a comparatively recent date. As in Greece, so in Arabia the Salem missionaries failed because of their misunderstanding of Machiventa’s instructions regarding overorganization. But they were not thus hindered by their interpretation of his admonition against all efforts to extend the gospel through military force or civil compulsion.
95:7.2 (1050.7) În nici o parte, nici măcar în China sau la Roma, învăţăturile lui Melchizedek nu au eşuat mai complet decât în această regiune de deşert atât de apropiată de Salemul însuşi. La mult timp după ce popoarele Orientului şi ale Occidentului deveniseră în majoritate budiste, respectiv creştine, cele din deşertul Arabiei au continuat să trăiască aşa cum făcuseră vreme de milenii. Fiecare trib îşi adora străvechiul său fetiş, şi multe dintre familii îşi aveau zeii lor protectori individuali. Lupta a continuat timp îndelungat între Ishtar al babilonienilor şi Yahweh al evreilor, Ahura al iranienilor şi Tatăl creştin al Domnului Isus Crist. Niciodată un concept unic nu a reuşit să le înlocuiască în întregime p toate celelalte.	95:7.2 (1050.7) Not even in China or Rome did the Melchizedek teachings fail more completely than in this desert region so very near Salem itself. Long after the majority of the peoples of the Orient and Occident had become respectively Buddhist and Christian, the desert of Arabia continued as it had for thousands of years. Each tribe worshiped its olden fetish, and many individual families had their own household gods. Long the struggle continued between Babylonian Ishtar, Hebrew Yahweh, Iranian Ahura, and Christian Father of the Lord Jesus Christ. Never was one concept able fully to displace the others.
95:7.3 (1051.1) Pe ici, pe colo, prin toată Arabia, unele familii şi unele clanuri nu au abandonat idee vagă a unui Dumnezeu unic. Aceste grupuri au preţuit tradiţiile lui Melchizedek, ale lui Avraam, ale lui Moise şi ale lui Zoroastru. Numeroase centre ar fi putut răspunde evangheliei lui Iisus, dar misionarii creştini din ţinuturile de deşert formau un grup auster şi rigid, care contrasta cu misionarii inovatori ai regiunilor mediteraneene, care s-au pretat la compromisuri. Dacă discipolii lui Isus ar fi luat mai în serios îndemnul lui Isus „de a se duce în lumea întreagă pentru a predica evanghelia” şi dacă ei ar fi fost mai îngăduitori în predicarea ei, mai puţin stricţi în exigenţele sociale colaterale născocite de ei înşişi, atunci multe ţinuturi, care includeau şi Arabia, ar fi primit cu bucurie evanghelia simplă a fiului de tâmplar.	95:7.3 (1051.1) Here and there throughout Arabia were families and clans that held on to the hazy idea of the one God. Such groups treasured the traditions of Melchizedek, Abraham, Moses, and Zoroaster. There were numerous centers that might have responded to the Jesusonian gospel, but the Christian missionaries of the desert lands were an austere and unyielding group in contrast with the compromisers and innovators who functioned as missionaries in the Mediterranean countries. Had the followers of Jesus taken more seriously his injunction to “go into all the world and preach the gospel,” and had they been more gracious in that preaching, less stringent in collateral social requirements of their own devising, then many lands would gladly have received the simple gospel of the carpenter’s son, Arabia among them.
95:7.4 (1051.2) În ciuda faptului că marile sisteme monoteiste din Levant nu reuşiseră să prindă rădăcini în Arabia, acest pământ pustiu a putut da naştere unei credinţe, fără îndoială mai puţin severă în exigenţele ei sociale, dar totuşi monoteistă.	95:7.4 (1051.2) Despite the fact that the great Levantine monotheisms failed to take root in Arabia, this desert land was capable of producing a faith which, though less demanding in its social requirements, was nonetheless monotheistic.
95:7.5 (1051.3) Credinţele primitive şi neorganizate din deşert nu comportau decât un singur factor comun de natură tribală, rasială sau naţională: acesta era respectul particular şi general pe care aproape toate triburile arabe acceptau să-l manifeste faţă de o anumită piatră neagră fetiş dintr-un anumit templu din Mecca. Acest punct comun de contact şi de venerare a condus ulterior la stabilirea religiei islamice. Rugăciunea Kaabei a devenit pentru arabi echivalentul a ceea ce reprezenta Yahweh, spiritul vulcanului, pentru verii lor, iudeii semiţi.	95:7.5 (1051.3) There was only one factor of a tribal, racial, or national nature about the primitive and unorganized beliefs of the desert, and that was the peculiar and general respect which almost all Arabian tribes were willing to pay to a certain black stone fetish in a certain temple at Mecca. This point of common contact and reverence subsequently led to the establishment of the Islamic religion. What Yahweh, the volcano spirit, was to the Jewish Semites, the Kaaba stone became to their Arabic cousins.
95:7.6 (1051.4) Forţa islamului s-a aflat în prezentarea lui bine desluşită şi bine precizată a lui Allah ca singura şi unica Zeitate. Slăbiciunea lui a fost aceea de a asocia forţa militară cu această promulgare, şi, de asemenea, de a desconsidera femeile. Însă islamul a menţinut cu fermitate prezentarea sa referitoare la Unica Deitate Universală a tuturor „celor care cunosc vizibilul şi invizibilul. Ea este miloasă şi plină de compasiune”. „Într-adevăr, Dumnezeu împarte cu generozitate bunătatea sa tuturor oamenilor”. „Şi, când eu sunt bolnav, el e cel care mă tămăduieşte”. „Acolo unde cel puţin trei persoane vorbesc împreună, Dumnezeu este prezent ca o a patra”, căci nu-i el oare „cel dintâi şi cel din urmă, şi, de asemenea, cel văzut şi cel ascuns?”	95:7.6 (1051.4) The strength of Islam has been its clear-cut and well-defined presentation of Allah as the one and only Deity; its weakness, the association of military force with its promulgation, together with its degradation of woman. But it has steadfastly held to its presentation of the One Universal Deity of all, “who knows the invisible and the visible. He is the merciful and the compassionate.” “Truly God is plenteous in goodness to all men.” “And when I am sick, it is he who heals me.” “For whenever as many as three speak together, God is present as a fourth,” for is he not “the first and the last, also the seen and the hidden”?
95:7.7 (1051.5) [Prezentat de un Melchizedek din Nebadon]	95:7.7 (1051.5) [Presented by a Melchizedek of Nebadon.]