Capitolul 100	Paper 100
Religia în experienţa umană	Religion in Human Experience
100:0.1 (1094.1) EXPERIENŢA unei vieţi religioase dinamice transformă un individ mediocru într-o personalitate înzestrată cu o putere idealistă. Religia contribuie la progresul tuturor, încurajând fiecare individ, iar progresul fiecăruia este mărit prin înfăptuirea tuturor.	100:0.1 (1094.1) THE experience of dynamic religious living transforms the mediocre individual into a personality of idealistic power. Religion ministers to the progress of all through fostering the progress of each individual, and the progress of each is augmented through the achievement of all.
100:0.2 (1094.2) Creşterea spirituală este stimulată reciproc prin asocierea intimă cu alte persoane religioase. Iubirea oferă terenul de dezvoltare religioasă - o atracţie obiectivă în locul unei satisfacţii subiective - şi, totuşi, ea dă satisfacţia subiectivă supremă. Religia înnobilează corvezile banale ale vieţii cotidiene.	100:0.2 (1094.2) Spiritual growth is mutually stimulated by intimate association with other religionists. Love supplies the soil for religious growth—an objective lure in the place of subjective gratification—yet it yields the supreme subjective satisfaction. And religion ennobles the commonplace drudgery of daily living.
1. Creşterea religioasă ^top	1. Religious Growth ^top
100:1.1 (1094.3) Religia produce creşterea semnificaţiilor şi înălţarea valorilor, însă, dacă cineva îşi permite să atribuie un caracter absolut evaluărilor pur personale, acest lucru va avea întotdeauna ca rezultat un rău. Un copil evaluează experienţa după plăcerea pe care ea i-o procură. Omul este matur în măsura în care el substituie semnificaţiile superioare plăcerii personale, mergând până la loialitatea faţă de concepte mai înalte ale situaţiilor de viaţă diversificate şi ale relaţiilor cosmice.	100:1.1 (1094.3) While religion produces growth of meanings and enhancement of values, evil always results when purely personal evaluations are elevated to the levels of absolutes. A child evaluates experience in accordance with the content of pleasure; maturity is proportional to the substitution of higher meanings for personal pleasure, even loyalties to the highest concepts of diversified life situations and cosmic relations.
100:1.2 (1094.4) Unele persoane sunt prea ocupate pentru a creşte, şi se găsesc aşadar în serioasa primejdie a imobilităţii spirituale. Trebuie luate măsuri pentru creşterea semnificaţiilor cu ocazia diferenţierii epocilor în culturile succesive, precum şi în stadiile pasagere ale civilizaţiilor progresive. Principalii factori inhibitori ai creşterii sunt prejudecăţile şi ignoranţa.	100:1.2 (1094.4) Some persons are too busy to grow and are therefore in grave danger of spiritual fixation. Provision must be made for growth of meanings at differing ages, in successive cultures, and in the passing stages of advancing civilization. The chief inhibitors of growth are prejudice and ignorance.
100:1.3 (1094.5) Daţi fiecărui copil care se dezvoltă o şansă de a-şi dezvolta propria experienţă, şi nu îi impuneţi o experienţă adultă gata făcută. Amintiţi-vă că trecerea, an de an, prin clasele succesive ale unui regim de instruire stabilit, nu înseamnă în mod necesar că există progres intelectual, şi cu atât mai puţin o creştere spirituală. Lărgirea vocabularului nu înseamnă dezvoltarea caracterului. Creşterea nu se recunoaşte cu adevărat în simple rezultate, ci mai degrabă în progresele efectuate. Veritabila dezvoltare educativă decurge din înălţarea idealurilor, din aprecierea sporită a valorilor, din noi înţelesuri atribuite valorilor şi dintr-o fidelitate mai mare faţă de valorile supreme.	100:1.3 (1094.5) Give every developing child a chance to grow his own religious experience; do not force a ready-made adult experience upon him. Remember, year-by-year progress through an established educational regime does not necessarily mean intellectual progress, much less spiritual growth. Enlargement of vocabulary does not signify development of character. Growth is not truly indicated by mere products but rather by progress. Real educational growth is indicated by enhancement of ideals, increased appreciation of values, new meanings of values, and augmented loyalty to supreme values.
100:1.4 (1094.6) Copiii nu sunt impresionaţi într-un mod permanent decât de loialitatea tovarăşilor lor adulţi; preceptele, şi chiar exemplul, nu au influenţă durabilă. Persoanele loiale sunt persoane în curs de creştere, iar creşterea este o realitate impresionantă şi inspiratoare. Trăiţi în mod loial astăzi - creşteţi - şi ziua de mâine va avea grijă de ea însăşi. Maniera cea mai rapidă ca un mormoloc să devină o broască este să trăiască în mod loial fiecare clipă ca un mormoloc.	100:1.4 (1094.6) Children are permanently impressed only by the loyalties of their adult associates; precept or even example is not lastingly influential. Loyal persons are growing persons, and growth is an impressive and inspiring reality. Live loyally today—grow—and tomorrow will attend to itself. The quickest way for a tadpole to become a frog is to live loyally each moment as a tadpole.
100:1.5 (1094.7) Terenul esenţial pentru creşterea religioasă presupune o viaţă progresivă de realizare de sine, coordonarea tendinţelor naturale, exerciţiul curiozităţii şi plăcerea aventurilor rezonabile, faptul de a încerca sentimente de satisfacţie, funcţionarea fricii pentru a stimula atenţia şi conştiinţa, atracţia miraculosului şi umilinţa, adică o conştiinţă normală a micimii noastre. Creşterea este deopotrivă bazată pe descoperirea de sine însoţită de autocritică - de conştiinţă - căci conştiinţa este realmente critica de sine prin propria noastră scară de valori, prin idealurile noastre personale.	100:1.5 (1094.7) The soil essential for religious growth presupposes a progressive life of self-realization, the co-ordination of natural propensities, the exercise of curiosity and the enjoyment of reasonable adventure, the experiencing of feelings of satisfaction, the functioning of the fear stimulus of attention and awareness, the wonder-lure, and a normal consciousness of smallness, humility. Growth is also predicated on the discovery of selfhood accompanied by self-criticism—conscience, for conscience is really the criticism of oneself by one’s own value-habits, personal ideals.
100:1.6 (1095.1) Experienţa religioasă este mult influenţată de sănătatea fizică, de temperamentul moştenit, precum şi de mediul social. Însă aceste condiţii temporare nu împiedică progresul spiritual interior al unui suflet consacrat facerii voinţei Tatălui care este în ceruri. Există, la toţi muritorii normali, anumite tendinţe înnăscute către creştere şi către realizarea de sine, care acţionează dacă nu sunt în mod specific inhibate. Tehnica infailibilă pentru stimularea acestei dotări constitutive a potenţialului de creştere spirituală este aceea de a menţine o atitudine de sincer devotament faţă de valorile supreme.	100:1.6 (1095.1) Religious experience is markedly influenced by physical health, inherited temperament, and social environment. But these temporal conditions do not inhibit inner spiritual progress by a soul dedicated to the doing of the will of the Father in heaven. There are present in all normal mortals certain innate drives toward growth and self-realization which function if they are not specifically inhibited. The certain technique of fostering this constitutive endowment of the potential of spiritual growth is to maintain an attitude of wholehearted devotion to supreme values.
100:1.7 (1095.2) Religia nu poate fi nici conferită, nici primită, nici pregătită, nici învăţată, nici pierdută. Ea este o experienţă personală care sporeşte proporţional cu căutarea crescândă a valorilor finale. Creşterea cosmică însoţeşte astfel acumularea de semnificaţii şi înălţarea mereu mai extinsă a valorilor. Dar nobleţea în ea însăşi este întotdeauna o creştere inconştientă.	100:1.7 (1095.2) Religion cannot be bestowed, received, loaned, learned, or lost. It is a personal experience which grows proportionally to the growing quest for final values. Cosmic growth thus attends on the accumulation of meanings and the ever-expanding elevation of values. But nobility itself is always an unconscious growth.
100:1.8 (1095.3) Obiceiurile religioase de gândire şi de acţiune contribuie la economia creşterii spirituale. Se pot dezvolta predispoziţii religioase care vor conduce la reacţia favorabilă faţă de stimulii spirituali, un fel de reflex condiţionat. Obişnuinţele care favorizează creşterea religioasă înglobează cultura sensibilităţii faţă de valorile divine, recunoaşterea vieţii religioase la alţii, meditaţia chibzuită asupra semnificaţiilor cosmice, un zel fervent aplicat rezolvării unor probleme, împărtăşirea vieţii voastre spirituale cu aceea a tovarăşilor voştri, faptul de a evita egoismul, refuzul de a conta pe îndurarea divină, precum şi obiceiul de a trăi ca şi cum te-ai găsi în prezenţa lui Dumnezeu. Factorii creşterii religioase pot fi intenţionali, dar creşterea însăşi este invariabil inconştientă.	100:1.8 (1095.3) Religious habits of thinking and acting are contributory to the economy of spiritual growth. One can develop religious predispositions toward favorable reaction to spiritual stimuli, a sort of conditioned spiritual reflex. Habits which favor religious growth embrace cultivated sensitivity to divine values, recognition of religious living in others, reflective meditation on cosmic meanings, worshipful problem solving, sharing one’s spiritual life with one’s fellows, avoidance of selfishness, refusal to presume on divine mercy, living as in the presence of God. The factors of religious growth may be intentional, but the growth itself is unvaryingly unconscious.
100:1.9 (1095.4) Natura inconştientă a creşterii religioase nu semnifică totuşi că ea este o activitate care funcţionează în presupusele domenii subconştiente ale intelectului uman; ea denotă mai degrabă activităţi creative la nivelele supraconştiente ale minţii muritoare. Experienţa realizării realităţii creşterii religioase inconştiente este singura dovadă pozitivă a existenţei funcţionale a supraconştiinţei.	100:1.9 (1095.4) The unconscious nature of religious growth does not, however, signify that it is an activity functioning in the supposed subconscious realms of human intellect; rather does it signify creative activities in the superconscious levels of mortal mind. The experience of the realization of the reality of unconscious religious growth is the one positive proof of the functional existence of the superconsciousness.
2. Creşterea spirituală ^top	2. Spiritual Growth ^top
100:2.1 (1095.5) Dezvoltarea spirituală depinde, în primul rând, de menţinerea unei legături spirituale vii cu adevărate forţe spirituale, şi, în al doilea rând, de producerea continuă de roade spirituale prin transmitere, la tovarăşii voştri, a ajutorului pe care l-aţi primit de la binefăcătorii voştri spirituali. Progresul spiritual se întemeiază pe recunoaşterea intelectuală a sărăciei spirituale, dublată de conştiinţa personală a setei de perfecţiune, a dorinţei de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a fi asemenea lui, a intenţiei sincere de a face voia Tatălui care este în ceruri.	100:2.1 (1095.5) Spiritual development depends, first, on the maintenance of a living spiritual connection with true spiritual forces and, second, on the continuous bearing of spiritual fruit: yielding the ministry to one’s fellows of that which has been received from one’s spiritual benefactors. Spiritual progress is predicated on intellectual recognition of spiritual poverty coupled with the self-consciousness of perfection-hunger, the desire to know God and be like him, the wholehearted purpose to do the will of the Father in heaven.
100:2.2 (1095.6) Creşterea spirituală este mai întâi o trezire faţă de nevoi, apoi o discernere a semnificaţiilor şi, în cele din urmă, o descoperire a valorilor. Dovada adevăratei dezvoltări spirituale constă în manifestarea unei personalităţi umane motivate de iubire, animate de un spirit de servire dezinteresată, şi dominate de adorarea sinceră a idealurilor de perfecţiune ale divinităţii. Totalitatea acestei experienţe constituie realitatea religiei, în contrast cu simplele credinţe teologice.	100:2.2 (1095.6) Spiritual growth is first an awakening to needs, next a discernment of meanings, and then a discovery of values. The evidence of true spiritual development consists in the exhibition of a human personality motivated by love, activated by unselfish ministry, and dominated by the wholehearted worship of the perfection ideals of divinity. And this entire experience constitutes the reality of religion as contrasted with mere theological beliefs.
100:2.3 (1095.7) Religia poate progresa până la nivelul experienţei la care ea devine o tehnică iluminată şi înţeleaptă de a reacţiona în chip spiritual faţă de univers. Această religie glorificată poate opera pe trei nivele ale personalităţii umane: cel intelectual, cel morontial şi cel spiritual; asupra minţii, în sufletul aflat în evoluţie, şi cu spiritul lăuntric.	100:2.3 (1095.7) Religion can progress to that level of experience whereon it becomes an enlightened and wise technique of spiritual reaction to the universe. Such a glorified religion can function on three levels of human personality: the intellectual, the morontial, and the spiritual; upon the mind, in the evolving soul, and with the indwelling spirit.
100:2.4 (1096.1) Spiritualitatea indică imediat apropierea voastră de Dumnezeu şi măsura utilităţii voastre pentru tovarăşii voştri. Spiritualitatea întăreşte aptitudinea de a descoperi frumuseţea în lucruri, de a recunoaşte adevărul din semnificaţii şi de a găsi bunătatea în valori. Dezvoltarea spirituală este determinată de această capacitate şi este direct proporţională cu eliminarea aspectelor egoiste ale dragostei.	100:2.4 (1096.1) Spirituality becomes at once the indicator of one’s nearness to God and the measure of one’s usefulness to fellow beings. Spirituality enhances the ability to discover beauty in things, recognize truth in meanings, and discover goodness in values. Spiritual development is determined by capacity therefor and is directly proportional to the elimination of the selfish qualities of love.
100:2.5 (1096.2) Statutul spiritual efectiv este măsura de realizare a Deităţii, armonizarea cu Ajustorul. Împlinirea finalităţii spiritualităţii este egală cu atingerea culmii realităţii, maximum de asemănare cu Dumnezeu. Viaţa eternă este căutarea perpetuă a valorilor infinite.	100:2.5 (1096.2) Actual spiritual status is the measure of Deity attainment, Adjuster attunement. The achievement of finality of spirituality is equivalent to the attainment of the maximum of reality, the maximum of Godlikeness. Eternal life is the endless quest for infinite values.
100:2.6 (1096.3) Pentru om, ţelul realizării de sine ar trebui să fie spiritual şi nu material. Singurele realităţi care merită efortul sunt divine, spirituale şi eterne. Omul muritor are dreptul la desfătarea plăcerilor fizice şi la satisfacerea sentimentelor de afecţiune umane; el este avantajat de fidelitatea sa faţă de asocierile umane şi faţă de instituţiile temporare; însă nu acestea sunt fundamentele eterne pe care trebuie clădită personalitatea nemuritoare, care trebuie să transcendeze spaţiul, să învingă timpul, şi să împlinească destinul etern al perfecţiunii divine şi al serviciului finalitar.	100:2.6 (1096.3) The goal of human self-realization should be spiritual, not material. The only realities worth striving for are divine, spiritual, and eternal. Mortal man is entitled to the enjoyment of physical pleasures and to the satisfaction of human affections; he is benefited by loyalty to human associations and temporal institutions; but these are not the eternal foundations upon which to build the immortal personality which must transcend space, vanquish time, and achieve the eternal destiny of divine perfection and finaliter service.
100:2.7 (1096.4) Isus a descris siguranţa profundă a omului cunoscător de Dumnezeu zicând: „Pentru cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu şi crede în împărăţie, ce importanţă are dacă toate lucrurile pământeşti se sfărâmă?” Siguranţa temporară este vulnerabilă, în timp ce siguranţa spirituală este invulnerabilă. Atunci când mareele adversităţii umane, ale egoismului, ale cruzimii, ale urii, ale răutăţii şi ale geloziei dau târcoale sufletului muritor, vă puteţi bizui pe asigurarea că există un bastion interior, citadela spiritului, care este absolut inatacabilă; cel puţin acest lucru este adevărat pentru orice fiinţă umană care şi-a încredinţat paza sufletului spiritului interior al Dumnezeului etern.	100:2.7 (1096.4) Jesus portrayed the profound surety of the God-knowing mortal when he said: “To a God-knowing kingdom believer, what does it matter if all things earthly crash?” Temporal securities are vulnerable, but spiritual sureties are impregnable. When the flood tides of human adversity, selfishness, cruelty, hate, malice, and jealousy beat about the mortal soul, you may rest in the assurance that there is one inner bastion, the citadel of the spirit, which is absolutely unassailable; at least this is true of every human being who has dedicated the keeping of his soul to the indwelling spirit of the eternal God.
100:2.8 (1096.5) După această înfăptuire spirituală asigurată fie printr-o creştere treptată, fie printr-o criză specifică, se produce o reorientare a personalităţii, însoţită de dezvoltarea unei noi scări de valori. Asemenea indivizi născuţi din spirit au motivaţii de viaţă atât de reînnoite încât ei pot asista cu calm la moartea ambiţiilor lor cele mai dragi şi la distrugerea speranţelor lor cele mai înflăcărate. Ei ştiu categoric că aceste catastrofe sunt pur şi simplu cataclisme rectificatoare care năruie creaţiile lor temporare, preliminare construirii de realităţi mai nobile şi mai durabile, ale unui nivel atât nou şi sublim de înfăptuire universală.	100:2.8 (1096.5) After such spiritual attainment, whether secured by gradual growth or specific crisis, there occurs a new orientation of personality as well as the development of a new standard of values. Such spirit-born individuals are so remotivated in life that they can calmly stand by while their fondest ambitions perish and their keenest hopes crash; they positively know that such catastrophes are but the redirecting cataclysms which wreck one’s temporal creations preliminary to the rearing of the more noble and enduring realities of a new and more sublime level of universe attainment.
3. Concepte de valoare supremă ^top	3. Concepts of Supreme Value ^top
100:3.1 (1096.6) Religia nu este o tehnică pentru a obţine o pace mentală statică şi senină; aceasta este un impuls menit să organizeze sufletul pentru o servire dinamică. Ea este înrolarea totalităţii individualităţii într-o obligaţie de fidelitate faţă de iubirea de Dumnezeu şi faţă de servirea oamenilor. Religia plăteşte orice preţ care este esenţial pentru a atinge ţelul suprem, răsplata eternă. Există o plenitudine a consacrării în fidelitatea religioasă care este minunat de sublimă, iar această fidelitate este eficientă din punct de vedere social şi progresivă din punct de vedere spiritual.	100:3.1 (1096.6) Religion is not a technique for attaining a static and blissful peace of mind; it is an impulse for organizing the soul for dynamic service. It is the enlistment of the totality of selfhood in the loyal service of loving God and serving man. Religion pays any price essential to the attainment of the supreme goal, the eternal prize. There is a consecrated completeness in religious loyalty which is superbly sublime. And these loyalties are socially effective and spiritually progressive.
100:3.2 (1096.7) Pentru o persoană religioasă, cuvântul Dumnezeu devine un simbol care semnifică apropierea de realitatea supremă şi de recunoaşterea valorii divine. Nici preferinţele, nici aversiunile umane nu sunt cele care determină binele şi răul; valorile morale nu rezultă din împlinirea dorinţelor sau din frustrarea emoţională.	100:3.2 (1096.7) To the religionist the word God becomes a symbol signifying the approach to supreme reality and the recognition of divine value. Human likes and dislikes do not determine good and evil; moral values do not grow out of wish fulfillment or emotional frustration.
100:3.3 (1096.8) Meditând asupra valorilor, trebuie să se distingă între ceea ce este o valoare şi ceea ce are o valoare. Trebuie să se recunoască relaţia dintre activităţile agreabile, integrarea lor semnificativă şi realizarea înălţată pe nivele de experienţă umană în mod constant şi progresiv mai elevate.	100:3.3 (1096.8) In the contemplation of values you must distinguish between that which is value and that which has value. You must recognize the relation between pleasurable activities and their meaningful integration and enhanced realization on ever progressively higher and higher levels of human experience.
100:3.4 (1097.1) Semnificaţia este ceva ce experienţa adaugă la valoare; ea este conştiinţa aprecierii valorilor. O plăcere izolată şi pur personală poate să comporte o devalorizare virtuală a semnificaţiilor, o desfătare lipsită de sens, şi care frizează răul relativ. Valorile sunt empirice atunci când realităţile sunt semnificative şi asociate mental, când astfel de relaţii sunt recunoscute şi apreciate de către minte.	100:3.4 (1097.1) Meaning is something which experience adds to value; it is the appreciative consciousness of values. An isolated and purely selfish pleasure may connote a virtual devaluation of meanings, a meaningless enjoyment bordering on relative evil. Values are experiential when realities are meaningful and mentally associated, when such relationships are recognized and appreciated by mind.
100:3.5 (1097.2) Valorile nu pot fi niciodată statice; realitatea semnifică schimbare, creştere. Schimbarea fără creştere, fără expansiunea semnificaţiei şi fără exaltarea valorii, este lipsită de valoare - este un rău potenţial. Cu cât este mai mare calitatea sa de adaptare cosmică, cu atât mai multă semnificaţie posedă o experienţă. Valorile nu sunt iluzii conceptuale; ele sunt reale, dar depind întotdeauna de faptul existenţei relaţiilor. Valorile sunt întotdeauna atât actuale cât şi potenţiale - ele nu reprezintă ceea ce era, ci ceea ce este şi ceea ce va fi.	100:3.5 (1097.2) Values can never be static; reality signifies change, growth. Change without growth, expansion of meaning and exaltation of value, is valueless—is potential evil. The greater the quality of cosmic adaptation, the more of meaning any experience possesses. Values are not conceptual illusions; they are real, but always they depend on the fact of relationships. Values are always both actual and potential—not what was, but what is and is to be.
100:3.6 (1097.3) Asocierea actualelor şi potenţialelor este egală cu creşterea, cu realizarea experimentală a valorilor. Însă creşterea nu este pur şi simplu progres. Progresul este întotdeauna semnificativ, însă, în lipsa creşterii, el este relativ lipsit de valoare. Valoarea supremă a vieţii umane constă în creşterea valorilor, în progresul relativ la semnificaţii şi în realizarea corelaţiei cosmice intime dintre aceste două experienţe. Iar o astfel de experienţă este echivalentă cu faptul de a fi conştienţi de Dumnezeu. Un astfel de muritor, deşi nefiind supranatural, devine cu adevărat suprauman; un suflet nemuritor este în evoluţie.	100:3.6 (1097.3) The association of actuals and potentials equals growth, the experiential realization of values. But growth is not mere progress. Progress is always meaningful, but it is relatively valueless without growth. The supreme value of human life consists in growth of values, progress in meanings, and realization of the cosmic interrelatedness of both of these experiences. And such an experience is the equivalent of God-consciousness. Such a mortal, while not supernatural, is truly becoming superhuman; an immortal soul is evolving.
100:3.7 (1097.4) Omul nu poate provoca creşterea, dar el îi poate furniza condiţii favorabile. Creşterea este întotdeauna inconştientă, fie ea fizică, intelectuală ori spirituală. În felul acesta creşte iubirea; ea nu se poate nici crea, nici fabrica, nici cumpăra; trebuie ca ea să crească. Evoluţia este o tehnică cosmică de creştere. Creşterea socială nu poate fi asigurată prin legislaţie, nici creşterea morală printr-o mai bună administraţie. Omul poate construi o maşină, dar valoarea ei reală trebuie să provină din cultura umană şi dintr-o apreciere personală. Unica contribuţie a omului la creştere este mobilizarea totalităţii puterilor personalităţii sale - credinţa sa vie.	100:3.7 (1097.4) Man cannot cause growth, but he can supply favorable conditions. Growth is always unconscious, be it physical, intellectual, or spiritual. Love thus grows; it cannot be created, manufactured, or purchased; it must grow. Evolution is a cosmic technique of growth. Social growth cannot be secured by legislation, and moral growth is not had by improved administration. Man may manufacture a machine, but its real value must be derived from human culture and personal appreciation. Man’s sole contribution to growth is the mobilization of the total powers of his personality—living faith.
4. Problemele creşterii ^top	4. Problems of Growth ^top
100:4.1 (1097.5) O viaţă religioasă este o viaţă devotată, iar o viaţă devotată este o viaţă creativă, originală şi spontană. Noi vederi religioase de ansamblu ies la iveală din conflictele care declanşează alegerea de noi şi mai bune obiceiuri de a reacţiona, pentru a înlocui modelele vechi şi inferioare de reacţie. Numai din conflicte se ivesc noi înţelesuri, iar un conflict nu persistă decât dacă se refuză adoptarea valorilor superioare implicate în semnificaţii mai elevate.	100:4.1 (1097.5) Religious living is devoted living, and devoted living is creative living, original and spontaneous. New religious insights arise out of conflicts which initiate the choosing of new and better reaction habits in the place of older and inferior reaction patterns. New meanings only emerge amid conflict; and conflict persists only in the face of refusal to espouse the higher values connoted in superior meanings.
100:4.2 (1097.6) Perplexitatea este inevitabilă în religie; nu poate să fie creştere fără conflicte psihice şi fără agitaţie spirituală. Organizarea unei norme de viaţă filozofică atrage după sine comoţii considerabile în domeniul filozofic al minţii. Fidelitatea faţă de ceea ce este mare, bun, adevărat şi nobil nu se exercită prin luptă. Clarificarea viziunii spirituale şi întărirea perspicacităţii cosmice este însoţită de eforturi, iar intelectul uman protestează atunci când este privat de hrana pe care i-o procură energiile nespirituale ale existenţei temporare. Mintea animală indolentă se revoltă în faţa efortului cerut de lupta pentru rezolvarea problemelor cosmice.	100:4.2 (1097.6) Religious perplexities are inevitable; there can be no growth without psychic conflict and spiritual agitation. The organization of a philosophic standard of living entails considerable commotion in the philosophic realms of the mind. Loyalties are not exercised in behalf of the great, the good, the true, and the noble without a struggle. Effort is attendant upon clarification of spiritual vision and enhancement of cosmic insight. And the human intellect protests against being weaned from subsisting upon the nonspiritual energies of temporal existence. The slothful animal mind rebels at the effort required to wrestle with cosmic problem solving.
100:4.3 (1097.7) Cu toate acestea, marea problemă a vieţii religioase constă în unificarea puterilor sufleteşti ale personalităţii prin dominarea iubirii. Sănătatea, eficienţa mentală şi fericirea rezultă din unificarea sistemelor fizice, a sistemelor mentale şi a sistemelor spirituale. Omul înţelege multe lucruri cu privire la sănătatea fizică şi la sănătatea mentală, dar despre fericire el are idei într-adevăr foarte puţin clare. Cea mai mare fericire este indisolubil legată de progresul spiritual. Creşterea spirituală procură o bucurie durabilă, o pace care depăşeşte orice înţelegere.	100:4.3 (1097.7) But the great problem of religious living consists in the task of unifying the soul powers of the personality by the dominance of love. Health, mental efficiency, and happiness arise from the unification of physical systems, mind systems, and spirit systems. Of health and sanity man understands much, but of happiness he has truly realized very little. The highest happiness is indissolubly linked with spiritual progress. Spiritual growth yields lasting joy, peace which passes all understanding.
100:4.4 (1098.1) În viaţa fizică, simţurile revelează existenţa, iar mintea descoperă realitatea semnificaţiilor; experienţa spirituală este însă cea care revelează indivizilor adevăratele valori ale vieţii. Se ating aceste nivele superioare de viaţă în iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi în iubirea dezinteresată faţă de oameni. Dacă vă iubiţi tovarăşii, este astfel pentru că aţi descoperit valoarea lor. Dacă cineva vă irită şi provoacă în voi resentimente, trebuie să căutaţi cu simpatie să discerneţi punctul său de vedere, motivele conduitei sale dezagreabile. Din clipa în care îl înţelegeţi pe vecinul vostru, deveniţi toleranţi, şi această toleranţă se va transforma, va creşte în prietenie şi va muri în iubire.	100:4.4 (1098.1) In physical life the senses tell of the existence of things; mind discovers the reality of meanings; but the spiritual experience reveals to the individual the true values of life. These high levels of human living are attained in the supreme love of God and in the unselfish love of man. If you love your fellow men, you must have discovered their values. Jesus loved men so much because he placed such a high value upon them. You can best discover values in your associates by discovering their motivation. If someone irritates you, causes feelings of resentment, you should sympathetically seek to discern his viewpoint, his reasons for such objectionable conduct. If once you understand your neighbor, you will become tolerant, and this tolerance will grow into friendship and ripen into love.
100:4.5 (1098.2) Încercaţi să vedeţi cu ochiul minţii imaginea unuia din strămoşii voştri primitivi din epoca cavernelor - o persoană greoaie, scundă, prost clădită, nespălată, arţăgoasă, stând cu picioarele răscrăcănate, cu bâta ridicată, respirând ură şi animozitate în vreme ce priveşte cu ferocitate drept înaintea sa. O astfel de imagine nu descrie mai deloc divina demnitate a omului; lărgiţi însă imaginea. Înaintea acestui om animat stă să sară un tigru cu colţii sabie. În spatele lui stau o femeie şi doi copii. Voi recunoaşteţi imediat că imaginea reprezintă începuturile multor frumoase şi nobile caractere ale rasei umane, şi totuşi omul este acelaşi în amândouă tablourile. Numai că, în al doilea, voi sunteţi favorizaţi de o lărgire a orizontului; voi discerneţi mobilul acestui muritor în evoluţie. Atitudinea lui devine demnă de laudă, deoarece îl înţelegeţi. Dacă aţi putea să sondaţi motivele tovarăşilor voştri, cât de mult i-aţi înţelege mai bine! Dacă aţi putea numai să-i cunoaşteţi pe semenii voştri, voi v-aţi pomeni în cele din urmă îndrăgostiţi de ei.	100:4.5 (1098.2) In the mind’s eye conjure up a picture of one of your primitive ancestors of cave-dwelling times—a short, misshapen, filthy, snarling hulk of a man standing, legs spread, club upraised, breathing hate and animosity as he looks fiercely just ahead. Such a picture hardly depicts the divine dignity of man. But allow us to enlarge the picture. In front of this animated human crouches a saber-toothed tiger. Behind him, a woman and two children. Immediately you recognize that such a picture stands for the beginnings of much that is fine and noble in the human race, but the man is the same in both pictures. Only, in the second sketch you are favored with a widened horizon. You therein discern the motivation of this evolving mortal. His attitude becomes praiseworthy because you understand him. If you could only fathom the motives of your associates, how much better you would understand them. If you could only know your fellows, you would eventually fall in love with them.
100:4.6 (1098.3) Voi nu îi puteţi iubi cu adevărat pe tovarăşii voştri printr-un simplu act de voinţă. Iubirea se naşte numai dintr-o comprehensiune aprofundată şi desăvârşită a mobilurilor şi a simţămintelor aproapelui vostru. Este mai puţin important să îi iubiţi pe toţi oamenii astăzi decât să învăţaţi în fiecare zi să iubiţi o fiinţă umană tot mai mult. Dacă, în fiecare zi sau în fiecare săptămână, voi ajungeţi să-l înţelegeţi şi mai mult pe un tovarăş, şi dacă aceasta este limita capacităţilor voastre, atunci sunteţi cu siguranţă pe cale de a vă face personalitatea socială, şi cu adevărat spirituală. Iubirea este contagioasă; iar atunci când devoţiunea umană este inteligentă şi înţeleaptă, iubirea are mai multă influenţă decât ura. Însă numai iubirea autentică şi dezinteresată este contagioasă. Numai dacă fiecare muritor ar putea deveni un focar de afecţiune dinamică, virusul benign al iubirii ar impregna curând curentul emoţional sentimental al umanităţii într-o asemenea măsură încât întreaga civilizaţie ar fi învăluită în iubire, şi aceasta ar fi realizarea fraternităţii umane.	100:4.6 (1098.3) You cannot truly love your fellows by a mere act of the will. Love is only born of thoroughgoing understanding of your neighbor’s motives and sentiments. It is not so important to love all men today as it is that each day you learn to love one more human being. If each day or each week you achieve an understanding of one more of your fellows, and if this is the limit of your ability, then you are certainly socializing and truly spiritualizing your personality. Love is infectious, and when human devotion is intelligent and wise, love is more catching than hate. But only genuine and unselfish love is truly contagious. If each mortal could only become a focus of dynamic affection, this benign virus of love would soon pervade the sentimental emotion-stream of humanity to such an extent that all civilization would be encompassed by love, and that would be the realization of the brotherhood of man.
5. Convertirea şi misticismul ^top	5. Conversion and Mysticism ^top
100:5.1 (1098.4) Lumea este plină de suflete pierdute, nu pierdute în sensul teologic, ci care şi-au pierdut direcţia, rătăcind în confuzia din mijlocul teoriilor „ismelor” şi a cultelor unei ere frustrate filozofic. Aceste suflete au învăţat prea puţin să stabilească o filozofie de viaţă care să înlocuiască autoritatea religioasă. (Simbolurile religiei socializate nu trebuie să fie dispreţuite în calitate de canale de creştere, cu toate că albia râului nu este râul.)	100:5.1 (1098.4) The world is filled with lost souls, not lost in the theologic sense but lost in the directional meaning, wandering about in confusion among the isms and cults of a frustrated philosophic era. Too few have learned how to install a philosophy of living in the place of religious authority. (The symbols of socialized religion are not to be despised as channels of growth, albeit the river bed is not the river.)
100:5.2 (1098.5) Progresul creşterii religioase conduce, prin conflict, de la stagnare la coordonare, de la nesiguranţă la credinţa neclintită, de la confuzia conştiinţei cosmice la unificarea personalităţii, de la obiectivul temporar la obiectivul etern, de la robia fricii la libertatea filiaţiei divine.	100:5.2 (1098.5) The progression of religious growth leads from stagnation through conflict to co-ordination, from insecurity to undoubting faith, from confusion of cosmic consciousness to unification of personality, from the temporal objective to the eternal, from the bondage of fear to the liberty of divine sonship.
100:5.3 (1099.1) Trebuie precizat că profesiunile de credinţă faţă de idealurile supreme - percepţia psihică, emotivă şi spirituală a celui care este conştient de Dumnezeu - pot să provină dintr-o creştere naturală şi treptată, sau uneori pot să fie încercate în anumite conjuncturi, cum ar fi o criză. Apostolul Pavel a suferit tocmai o astfel de convertire subită şi spontană de acest ordin într-o zi memorabilă pe drumul Damascului. Gautama Siddharta a trecut printr-o experienţă în noaptea în care, solitar, el s-a aşezat şi a căutat să pătrundă misterul adevărului final. Mulţi alţi oameni au avut experienţe asemănătoare; totuşi, un mare număr de adevăraţi credincioşi au progresat în spirit fără o convertire subită.	100:5.3 (1099.1) It should be made clear that professions of loyalty to the supreme ideals—the psychic, emotional, and spiritual awareness of God-consciousness—may be a natural and gradual growth or may sometimes be experienced at certain junctures, as in a crisis. The Apostle Paul experienced just such a sudden and spectacular conversion that eventful day on the Damascus road. Gautama Siddhartha had a similar experience the night he sat alone and sought to penetrate the mystery of final truth. Many others have had like experiences, and many true believers have progressed in the spirit without sudden conversion.
100:5.4 (1099.2) Majoritatea fenomenelor spectaculoase asociate cu convertirile aşa-zise religioase sunt în întregime de natură psihologică, dar din când în când, survin experienţe care au, de asemenea, o origine spirituală. Când mobilizarea mentală este absolut totală pe un nivel psihic oarecare al expansiunii către realizarea spirituală, atunci când mobilurile umane de fidelitate faţă de ideea divină sunt perfecte, se întâmplă foarte adesea ca spiritul lăuntric să coboare pentru a înţelege scopul concentrat şi consacrat al minţii supraconştiente a muritorului credincios pentru a se sincroniza cu el. Aceste experienţe de unificare a fenomenelor intelectuale şi spirituale sunt ceea ce constituie convertirea, care constă în factori ce depăşesc implicaţiile pur psihologice.	100:5.4 (1099.2) Most of the spectacular phenomena associated with so-called religious conversions are entirely psychologic in nature, but now and then there do occur experiences which are also spiritual in origin. When the mental mobilization is absolutely total on any level of the psychic upreach toward spirit attainment, when there exists perfection of the human motivation of loyalties to the divine idea, then there very often occurs a sudden down-grasp of the indwelling spirit to synchronize with the concentrated and consecrated purpose of the superconscious mind of the believing mortal. And it is such experiences of unified intellectual and spiritual phenomena that constitute the conversion which consists in factors over and above purely psychologic involvement.
100:5.5 (1099.3) Emoţia singură reprezintă o falsă convertire; trebuie să ai atât credinţă cât şi senzaţie. În măsura în care mobilizarea psihică este parţială, şi în care mobilurile fidelităţii umane sunt incomplete, experienţa convertirii va fi în aceeaşi măsură o realitate mixtă, intelectuală, emoţională şi spirituală.	100:5.5 (1099.3) But emotion alone is a false conversion; one must have faith as well as feeling. To the extent that such psychic mobilization is partial, and in so far as such human-loyalty motivation is incomplete, to that extent will the experience of conversion be a blended intellectual, emotional, and spiritual reality.
100:5.6 (1099.4) Dacă cineva este dispus să admită, ca ipoteză practică de lucru, existenţa unei minţi teoretice subconştiente în viaţa intelectuală care altminteri este unificată, atunci, pentru a fi logic, ar trebui să presupună existenţa unui domeniu asemănător şi corespondent de activitate intelectuală ascendentă, ca nivel supraconştient, zona de contact imediat cu entitatea spirituală interioară, Ajustorul Gândirii. Marea primejdie a tuturor acestor speculaţii psihice este că viziunile şi alte experienţe aşa-zise mistice, precum şi visele extraordinare, pot fi luate de către mintea umană drept comunicări divine. În trecut, fiinţele divine s-au arătat anumitor persoane cunoscătoare de Dumnezeu, nu din cauza transelor lor mistice sau a viziunilor lor morbide, ci în ciuda tuturor acestor fenomene.	100:5.6 (1099.4) If one is disposed to recognize a theoretical subconscious mind as a practical working hypothesis in the otherwise unified intellectual life, then, to be consistent, one should postulate a similar and corresponding realm of ascending intellectual activity as the superconscious level, the zone of immediate contact with the indwelling spirit entity, the Thought Adjuster. The great danger in all these psychic speculations is that visions and other so-called mystic experiences, along with extraordinary dreams, may be regarded as divine communications to the human mind. In times past, divine beings have revealed themselves to certain God-knowing persons, not because of their mystic trances or morbid visions, but in spite of all these phenomena.
100:5.7 (1099.5) În contrast cu căutarea convertirii, cel mai bun mod de apropiere de zonele morontiale de contact posibil cu Ajustorul Gândirii va fi credinţa vie şi adorarea sinceră, rugăciunea ferventă şi dezinteresată. În ansamblu, o mult prea mare parte a ridicării subite a amintirilor provenind din nivele inconştiente ale minţii umane a fost considerată pe nedrept ca revelaţie divină şi directivă spirituală. Practica obişnuită a reveriei religioase este însoţită de mari primejdii; misticismul poate deveni o tehnică pentru a scăpa de realitate, deşi el a fost uneori un mijloc de comunicare spirituală autentică. Scurtele perioade în care te retragi de pe scena activă a vieţii nu pot prezenta primejdii serioase, însă izolarea prelungită a personalităţii este cât se poate de nedorit. Starea de conştiinţă vizionară de gen transă nu trebuie să se cultive în nici un caz ca fiind o experienţă religioasă.	100:5.7 (1099.5) In contrast with conversion-seeking, the better approach to the morontia zones of possible contact with the Thought Adjuster would be through living faith and sincere worship, wholehearted and unselfish prayer. Altogether too much of the uprush of the memories of the unconscious levels of the human mind has been mistaken for divine revelations and spirit leadings.
100:5.8 (1099.6) Starea mistică este caracterizată printr-o conştiinţă difuză, cu insuliţe vii de atenţie focalizată, care operează asupra unui intelect relativ pasiv.	100:5.8 (1099.6) There is great danger associated with the habitual practice of religious daydreaming; mysticism may become a technique of reality avoidance, albeit it has sometimes been a means of genuine spiritual communion. Short seasons of retreat from the busy scenes of life may not be seriously dangerous, but prolonged isolation of personality is most undesirable. Under no circumstances should the trancelike state of visionary consciousness be cultivated as a religious experience.
100:5.9 (1099.7) Toate astea fac conştiinţa să graviteze către subconştient mai degrabă decât în direcţia zonelor de contact spiritual către supraconştient. Mulţi mistici şi-au împins disocierea mentală până la nivelul manifestărilor mentale anormale.	100:5.9 (1099.7) The characteristics of the mystical state are diffusion of consciousness with vivid islands of focal attention operating on a comparatively passive intellect. All of this gravitates consciousness toward the subconscious rather than in the direction of the zone of spiritual contact, the superconscious. Many mystics have carried their mental dissociation to the level of abnormal mental manifestations.
100:5.10 (1100.1) Atitudinea cea mai sănătoasă de meditaţie spirituală se găseşte în adorarea chibzuită şi în rugăciunea acţiunilor de recunoştinţă. Comuniunea directă cu Ajustorul Gândirii, aşa cum s-a produs ea în ultimii ani ai vieţii întrupate a lui Isus, nu ar trebui să fie confundată cu experienţele aşa-zise mistice. Factorii care contribuie la declanşarea comuniunii mistice denotă pericolul acestor stări psihice. Starea mistică este favorizată de factori ca oboseala fizică, postul, disocierea psihică, experienţele estetice profunde, impulsurile sexuale vivace, frica, îngrijorarea, furia şi dansurile nebuneşti. Multe dintre fenomenele care rezultă din această pregătire preliminară îşi au originea în mintea subconştientă.	100:5.10 (1100.1) The more healthful attitude of spiritual meditation is to be found in reflective worship and in the prayer of thanksgiving. The direct communion with one’s Thought Adjuster, such as occurred in the later years of Jesus’ life in the flesh, should not be confused with these so-called mystical experiences. The factors which contribute to the initiation of mystic communion are indicative of the danger of such psychic states. The mystic status is favored by such things as: physical fatigue, fasting, psychic dissociation, profound aesthetic experiences, vivid sex impulses, fear, anxiety, rage, and wild dancing. Much of the material arising as a result of such preliminary preparation has its origin in the subconscious mind.
100:5.11 (1100.2) Oricât de favorabile ar fi putut fi condiţiile de moment pentru fenomenele mistice, trebuie să fie bine înţeles faptul că Isus din Nazaret nu ar fi recurs niciodată la astfel de metode pentru a comunica cu Tatăl său din Paradis. Isus nu avusese nici halucinaţii subconştiente nici iluzii supraconştiente.	100:5.11 (1100.2) However favorable may have been the conditions for mystic phenomena, it should be clearly understood that Jesus of Nazareth never resorted to such methods for communion with the Paradise Father. Jesus had no subconscious delusions or superconscious illusions.
6. Semnele unei vieţi religioase ^top	6. Marks of Religious Living ^top
100:6.1 (1100.3) Religiile de evoluţie şi religiile de revelaţie se pot deosebi considerabil în metodele lor, însă ele prezintă mari similitudini în intenţiile lor. Religia nu este o funcţie specifică vieţii, ci mai degrabă un mod de viaţă. Adevărata religie este un devotament sincer faţă de o realitate pe care persoana religioasă o socoteşte ca fiind de o valoare supremă pentru sine însăşi şi pentru toată omenirea. Caracteristicile marcante ale tuturor religiilor sunt o fidelitate totală şi un devotament sincer faţă de valorile supreme. Această devoţiune religioasă faţă de valorile supreme apare în relaţia unei mame, aşa-zisă nereligioasă, cu copilul ei, şi în loialismul fervent al unor persoane nereligioase faţă de cauza pe care au îmbrăţişat-o.	100:6.1 (1100.3) Evolutionary religions and revelatory religions may differ markedly in method, but in motive there is great similarity. Religion is not a specific function of life; rather is it a mode of living. True religion is a wholehearted devotion to some reality which the religionist deems to be of supreme value to himself and for all mankind. And the outstanding characteristics of all religions are: unquestioning loyalty and wholehearted devotion to supreme values. This religious devotion to supreme values is shown in the relation of the supposedly irreligious mother to her child and in the fervent loyalty of nonreligionists to an espoused cause.
100:6.2 (1100.4) Valoarea supremă acceptată de persoanele religioase poate fi nedemnă sau chiar şi falsă, însă ea nu este mai puţin religioasă. O religie este autentică exact în măsura în care valoarea pe care ea o consideră supremă este o realitate cosmică de valoare spirituală autentică.	100:6.2 (1100.4) The accepted supreme value of the religionist may be base or even false, but it is nevertheless religious. A religion is genuine to just the extent that the value which is held to be supreme is truly a cosmic reality of genuine spiritual worth.
100:6.3 (1100.5) Semnele reacţiei umane la impusul religios cuprind calităţile de nobleţe şi de măreţie. O persoană religioasă sinceră este conştientă de a fi un cetăţean al universului, şi îşi dă seama că ea stabileşte un contact cu surse de putere supraumană. Ea este exaltată şi stimulată prin asigurarea că aparţine unei fraternităţi superioare şi înnobilate a fiilor lui Dumnezeu. Conştiinţa propriei valori este mărită de stimulul căutării obiectivelor universale cele mai elevate - ţelurile supreme.	100:6.3 (1100.5) The marks of human response to the religious impulse embrace the qualities of nobility and grandeur. The sincere religionist is conscious of universe citizenship and is aware of making contact with sources of superhuman power. He is thrilled and energized with the assurance of belonging to a superior and ennobled fellowship of the sons of God. The consciousness of self-worth has become augmented by the stimulus of the quest for the highest universe objectives—supreme goals.
100:6.4 (1100.6) Sinele este abandonat misteriosului imbold al unui mobil care înglobează totul, care impune o autodisciplină sporită, atenuează conflictele emotive şi face viaţa umană cu adevărat demnă de a fi trăită. Recunoaşterea morbidă a limitărilor umane se transformă într-o conştiinţă naturală a imperfecţiunilor omeneşti, care este însoţită de hotărârea morală şi de aspiraţia spirituală de a atinge ţelurile cele mai elevate ale universului şi ale suprauniversului. Acest efort intens pentru atingerea unor idealuri supramuritoare este întotdeauna caracterizat printr-o creştere a răbdării, a îndurării, a dârzeniei şi a toleranţei.	100:6.4 (1100.6) The self has surrendered to the intriguing drive of an all-encompassing motivation which imposes heightened self-discipline, lessens emotional conflict, and makes mortal life truly worth living. The morbid recognition of human limitations is changed to the natural consciousness of mortal shortcomings, associated with moral determination and spiritual aspiration to attain the highest universe and superuniverse goals. And this intense striving for the attainment of supermortal ideals is always characterized by increasing patience, forbearance, fortitude, and tolerance.
100:6.5 (1100.7) Dar adevărata religie este o iubire vie, o viaţă de slujire. Detaşarea persoanei religioase de mulţimea de lucruri pur temporare şi neînsemnate, nu conduce niciodată la izolarea socială, şi acest lucru nu ar trebui să distrugă simţul umorului. Religia autentică nu îi ia nimic existenţei umane, ci, dimpotrivă, ea adaugă noi înţelesuri întregului vieţii. Ea generează noi tipuri de entuziasm, de zel şi de curaj, putând merge chiar şi până la spiritul de cruciadă; acesta din urmă este mai mult decât primejdios dacă nu este controlat de o clarviziune spirituală şi de un devotament sincer faţă de obligaţiile sociale ordinare ale loialităţii umane.	100:6.5 (1100.7) But true religion is a living love, a life of service. The religionist’s detachment from much that is purely temporal and trivial never leads to social isolation, and it should not destroy the sense of humor. Genuine religion takes nothing away from human existence, but it does add new meanings to all of life; it generates new types of enthusiasm, zeal, and courage. It may even engender the spirit of the crusader, which is more than dangerous if not controlled by spiritual insight and loyal devotion to the commonplace social obligations of human loyalties.
100:6.6 (1101.1) Unul dintre semnele cele mai remarcabile ale vieţii religioase este o pace dinamică şi sublimă, acea pace care depăşeşte orice înţelegere umană, acel echilibru cosmic care denotă absenţa oricărei îndoieli şi a oricărei agitaţii. Aceste nivele de stabilitate spirituală sunt imunizate contra decepţiilor. Asemenea persoane religioase seamănă cu apostolul Pavel, care zicea: „Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici principiile, nici puterile, nici lucrurile prezente, nici lucrurile din viitor, nici înălţimea, nici adâncimea, nici nimic altceva, nu va putea vreodată să ne separe de iubirea lui Dumnezeu.”	100:6.6 (1101.1) One of the most amazing earmarks of religious living is that dynamic and sublime peace, that peace which passes all human understanding, that cosmic poise which betokens the absence of all doubt and turmoil. Such levels of spiritual stability are immune to disappointment. Such religionists are like the Apostle Paul, who said: “I am persuaded that neither death, nor life, nor angels, nor principalities, nor powers, nor things present, nor things to come, nor height, nor depth, nor anything else shall be able to separate us from the love of God.”
100:6.7 (1101.2) Un sentiment de siguranţă însoţit de realizarea unei glorii triumfătoare sălăşluieşte în conştiinţa persoanei religioase care a înţeles realitatea Supremului şi care urmăreşte ţelul Celui Ultim.	100:6.7 (1101.2) There is a sense of security, associated with the realization of triumphing glory, resident in the consciousness of the religionist who has grasped the reality of the Supreme, and who pursues the goal of the Ultimate.
100:6.8 (1101.3) Chiar şi religia evolutivă are toate aceste aspecte ale fidelităţii şi ale măreţiei, deoarece ea este o experienţă autentică, însă religia revelată este atât excelentă cât şi autentică. Noile loialităţi datorate unei viziuni spirituale lărgite creează noi nivele de iubire şi de devotament, de servire şi de solidaritate; şi toate aceste perspective sociale înălţate măresc conştiinţa faţă de Paternitatea lui Dumnezeu şi faţă de fraternitatea oamenilor.	100:6.8 (1101.3) Even evolutionary religion is all of this in loyalty and grandeur because it is a genuine experience. But revelatory religion is excellent as well as genuine. The new loyalties of enlarged spiritual vision create new levels of love and devotion, of service and fellowship; and all this enhanced social outlook produces an enlarged consciousness of the Fatherhood of God and the brotherhood of man.
100:6.9 (1101.4) Diferenţa caracteristică dintre religia evolutivă şi religia revelată constă într-o nouă calitate a înţelepciunii divine care se adaugă înţelepciunii umane pur empirice. Totuşi, experienţa avută în şi cu religiile umane este cea care sporeşte capacitatea de primire ulterioară a darurilor sporite de înţelepciune divină şi de clarviziune cosmică.	100:6.9 (1101.4) The characteristic difference between evolved and revealed religion is a new quality of divine wisdom which is added to purely experiential human wisdom. But it is experience in and with the human religions that develops the capacity for subsequent reception of increased bestowals of divine wisdom and cosmic insight.
7. Apogeul vieţii religioase ^top	7. The Acme of Religious Living ^top
100:7.1 (1101.5) Cu toate că un muritor de rând al Urantiei nu poate spera să atingă înalta perfecţiune de caracter dobândită de Isus în cursul întrupării sale, oricărui credincios muritor îi este întru totul posibil să dezvolte o puternică personalitate unificată după liniile devenite perfecte ale personalităţii lui Isus din Nazaret. Trăsătura excepţională a personalităţii Maestrului nu era atât perfecţiunea sa, pe cât era armonia sa, distinsa sa unificare echilibrată. Întruchiparea cea mai eficientă a lui Isus constă în urmarea exemplului celui care a zis, făcând un gest către Maestrul care stătea înaintea acuzatorilor săi: „Iată omul”.	100:7.1 (1101.5) Although the average mortal of Urantia cannot hope to attain the high perfection of character which Jesus of Nazareth acquired while sojourning in the flesh, it is altogether possible for every mortal believer to develop a strong and unified personality along the perfected lines of the Jesus personality. The unique feature of the Master’s personality was not so much its perfection as its symmetry, its exquisite and balanced unification. The most effective presentation of Jesus consists in following the example of the one who said, as he gestured toward the Master standing before his accusers, “Behold the man!”
100:7.2 (1101.6) Constanta bunăvoinţă a lui Isus atingea inima oamenilor, însă fermitatea tăriei sale de caracter îi stupefia pe cei care îl urmau. El era cu adevărat sincer; nu avea nimic de ipocrit în el. Era degajat de orice afectare; era întotdeauna franc într-un mod cât se poate de agreabil. El nu se înjosea niciodată la a se preface, şi nu a recurs niciodată la simulare. El trăia adevărul, întocmai aşa cum îl propovăduia. El era adevărul. El era forţa de proclamare a adevărului salvator pentru generaţia sa, chiar dacă sinceritatea sa cauza adesea durere. Loialitatea sa faţă de orice adevăr era fără rezervă.	100:7.2 (1101.6) The unfailing kindness of Jesus touched the hearts of men, but his stalwart strength of character amazed his followers. He was truly sincere; there was nothing of the hypocrite in him. He was free from affectation; he was always so refreshingly genuine. He never stooped to pretense, and he never resorted to shamming. He lived the truth, even as he taught it. He was the truth. He was constrained to proclaim saving truth to his generation, even though such sincerity sometimes caused pain. He was unquestioningly loyal to all truth.
100:7.3 (1101.7) Maestrul era totuşi cât se poate de rezonabil, de accesibil şi de practic în orice serviciu al său; toate planurile erau marcate de mult bun simţ sanctificat. El era degajat de orice tendinţă fantezistă, eratică sau excentrică. El nu era niciodată capricios, fantezist sau isteric. Toate învăţăturile sale şi tot ceea ce făcea era marcat de o perfectă discriminare însoţită de un simţ extraordinar al corectitudinii.	100:7.3 (1101.7) But the Master was so reasonable, so approachable. He was so practical in all his ministry, while all his plans were characterized by such sanctified common sense. He was so free from all freakish, erratic, and eccentric tendencies. He was never capricious, whimsical, or hysterical. In all his teaching and in everything he did there was always an exquisite discrimination associated with an extraordinary sense of propriety.
100:7.4 (1102.1) Fiul Omului a fost întotdeauna o personalitate bine echilibrată. Chiar şi duşmanii lui îi arătau un respect salutar; ei se temeau chiar şi de prezenţa lui. Isus era netemător. El deborda de entuziasm divin, însă nu devenea niciodată fanatic. El era activ din punct de vedere emoţional, dar niciodată instabil. Avea imaginaţie, dar era întotdeauna practic. El făcea în mod franc faţă realităţilor vieţii, dar nu era niciodată plicticos sau posac. Era curajos, dar niciodată temerar; prudent, dar niciodată laş. Era compătimitor, dar nu sentimental; excepţional, dar nu excentric. Era pios, dar nu bigot. El era atât de bine echilibrat întrucât era atât de perfect unificat.	100:7.4 (1102.1) The Son of Man was always a well-poised personality. Even his enemies maintained a wholesome respect for him; they even feared his presence. Jesus was unafraid. He was surcharged with divine enthusiasm, but he never became fanatical. He was emotionally active but never flighty. He was imaginative but always practical. He frankly faced the realities of life, but he was never dull or prosaic. He was courageous but never reckless; prudent but never cowardly. He was sympathetic but not sentimental; unique but not eccentric. He was pious but not sanctimonious. And he was so well-poised because he was so perfectly unified.
100:7.5 (1102.2) Originalitatea lui Isus nu era înăbuşită în nici un fel. El nu era nici legat de tradiţie, nici handicapat de supunerea la îngustele practici convenţionale. El vorbea cu o încredere infailibilă şi îşi expunea învăţătura cu o autoritate absolută. Însă magnifica sa originalitate nu îl făcea să neglijeze perlele de adevăr conţinute în învăţăturile predecesorilor sau ale contemporanilor săi. Iar cea mai originală dintre învăţături era accentul pus pe iubire şi pe îndurare, şi nu pe frică şi pe sacrificiu.	100:7.5 (1102.2) Jesus’ originality was unstifled. He was not bound by tradition or handicapped by enslavement to narrow conventionality. He spoke with undoubted confidence and taught with absolute authority. But his superb originality did not cause him to overlook the gems of truth in the teachings of his predecessors and contemporaries. And the most original of his teachings was the emphasis of love and mercy in the place of fear and sacrifice.
100:7.6 (1102.3) Isus avea vederi foarte largi. El îi îndemna pe cei care îl urmau să predice evanghelia tuturor popoarelor. El era ferit de orice îngustime de gândire. Inima sa plină de compasiune îmbrăţişa toată omenirea, şi chiar universul. Invitaţia sa era întotdeauna: „Dacă cineva doreşte să vină, atunci să vină”.	100:7.6 (1102.3) Jesus was very broad in his outlook. He exhorted his followers to preach the gospel to all peoples. He was free from all narrow-mindedness. His sympathetic heart embraced all mankind, even a universe. Always his invitation was, “Whosoever will, let him come.”
100:7.7 (1102.4) S-a zis pe bună dreptate despre Isus că „el avea încredere în Dumnezeu”. Ca om printre oameni, el manifesta cea mai sublimă încredere faţă de Tatăl care este în ceruri. El avea încredere în Tatăl său, aşa cum un copilaş are încredere în părinţii lui pământeni. Credinţa sa era perfectă, dar niciodată arogantă. Indiferent de cât de crudă sau nepăsătoare putea să pară natura faţă de bunăstarea oamenilor de pe pământ, Isus nu se clătina niciodată în credinţa sa. El era imunizat contra decepţiilor şi insensibil la persecuţii. Eşecurile aparente nu îl atingeau.	100:7.7 (1102.4) Of Jesus it was truly said, “He trusted God.” As a man among men he most sublimely trusted the Father in heaven. He trusted his Father as a little child trusts his earthly parent. His faith was perfect but never presumptuous. No matter how cruel nature might appear to be or how indifferent to man’s welfare on earth, Jesus never faltered in his faith. He was immune to disappointment and impervious to persecution. He was untouched by apparent failure.
100:7.8 (1102.5) El îi iubea pe oameni ca fraţi şi recunoştea în acelaşi timp cât erau de diferite darurile lor înnăscute şi calităţile lor dobândite. „El mergea pe calea lui, făcând bine.”	100:7.8 (1102.5) He loved men as brothers, at the same time recognizing how they differed in innate endowments and acquired qualities. “He went about doing good.”
100:7.9 (1102.6) Isus era o persoană neobişnuit de jovială, fără a fi de un optimism orb sau nerezonabil. El îndemna zicând constant: „Să aveţi o bună dispoziţie”. El a putut menţine această atitudine încrezătoare datorită credinţei lui neclintite în Dumnezeu şi datorită încrederii lui neabătute în oameni. El manifesta întotdeauna o consideraţie emoţionantă faţă de toţi oamenii, deoarece îi iubea şi credea în ei, însă el rămânea întotdeauna fidel convingerilor lui şi extraordinar de ferm în devotamentul lui în facerea voii Tatălui său.	100:7.9 (1102.6) Jesus was an unusually cheerful person, but he was not a blind and unreasoning optimist. His constant word of exhortation was, “Be of good cheer.” He could maintain this confident attitude because of his unswerving trust in God and his unshakable confidence in man. He was always touchingly considerate of all men because he loved them and believed in them. Still he was always true to his convictions and magnificently firm in his devotion to the doing of his Father’s will.
100:7.10 (1102.7) Maestrul era întotdeauna generos. El nu obosea niciodată să tot spună că „mai mult valorează să dai decât să primeşti” şi „voi aţi primit cu dărnicie, daţi cu dărnicie”. Şi totuşi, în ciuda generozităţii sale nelimitate, el nu risipea niciodată şi nu făcea lucruri extravagante. El propovăduia că trebuie să creşteţi pentru a primi mântuirea. „Căci oricine va căuta va găsi.”	100:7.10 (1102.7) The Master was always generous. He never grew weary of saying, “It is more blessed to give than to receive.” Said he, “Freely you have received, freely give.” And yet, with all of his unbounded generosity, he was never wasteful or extravagant. He taught that you must believe to receive salvation. “For every one who seeks shall receive.”
100:7.11 (1102.8) El era direct, dar întotdeauna amabil. El zicea: „De n-ar fi fost astfel, eu v-aş fi spus”. El era franc, dar întotdeauna prietenos. El îşi exprima clar iubirea faţă de păcătoşi şi ura sa faţă de păcat, însă, în toată această uimitoare francheţe, el era în mod infailibil echitabil.	100:7.11 (1102.8) He was candid, but always kind. Said he, “If it were not so, I would have told you.” He was frank, but always friendly. He was outspoken in his love for the sinner and in his hatred for sin. But throughout all this amazing frankness he was unerringly fair.
100:7.12 (1102.9) Isus era întotdeauna bine dispus, cu toate că uneori băuse din plin din cupa durerilor omeneşti. El înfrunta cu neînfricare realităţile existenţei şi, totuşi, era plin de entuziasm pentru evanghelia împărăţiei. El îşi controla însă entuziasmul, nefiind niciodată dominat de el. El era consacrat fără rezervă „treburilor Tatălui”. Acest entuziasm divin i-a determinat pe fraţii săi nespirituali să creadă că el nu era în toate minţile, însă universul care îl observa îl aprecia ca model de sănătate mentală şi model de suprem devotament de muritor faţă de înaltele standarde ale vieţii spirituale. Entuziasmul său controlat era contagios, şi îi obliga pe tovarăşii săi să împărtăşească optimismul său divin.	100:7.12 (1102.9) Jesus was consistently cheerful, notwithstanding he sometimes drank deeply of the cup of human sorrow. He fearlessly faced the realities of existence, yet was he filled with enthusiasm for the gospel of the kingdom. But he controlled his enthusiasm; it never controlled him. He was unreservedly dedicated to “the Father’s business.” This divine enthusiasm led his unspiritual brethren to think he was beside himself, but the onlooking universe appraised him as the model of sanity and the pattern of supreme mortal devotion to the high standards of spiritual living. And his controlled enthusiasm was contagious; his associates were constrained to share his divine optimism.
100:7.13 (1103.1) Acest om din Galileea nu era un om al amărăciunilor; el avea un suflet voios. El nu contenea să zică: „Bucuraţi-vă şi fiţi plini de veselie”. Însă, când datoria o cerea, el accepta să traverseze cu curaj „valea din umbra morţii”. El era fericit şi în acelaşi timp umil.	100:7.13 (1103.1) This man of Galilee was not a man of sorrows; he was a soul of gladness. Always was he saying, “Rejoice and be exceedingly glad.” But when duty required, he was willing to walk courageously through the “valley of the shadow of death.” He was gladsome but at the same time humble.
100:7.14 (1103.2) Curajul său nu era egalat decât de răbdarea sa. Atunci când era presat să acţioneze prematur, el se limita la a răspunde: „Încă nu mi-a sosit ceasul”. El nu era niciodată grăbit; calmul lui era sublim, dar se indigna adesea contra răului şi nu tolera păcatul. El a fost adesea împins să reziste energic tendinţelor contrare bunăstării copiilor lui pământeni, însă indignarea sa contra păcatului nu l-a dus niciodată la furie împotriva păcătoşilor.	100:7.14 (1103.2) His courage was equaled only by his patience. When pressed to act prematurely, he would only reply, “My hour has not yet come.” He was never in a hurry; his composure was sublime. But he was often indignant at evil, intolerant of sin. He was often mightily moved to resist that which was inimical to the welfare of his children on earth. But his indignation against sin never led to anger at the sinner.
100:7.15 (1103.3) Curajul lui era magnific, dar nu mergea niciodată până la temeritate. Parola sa era: „Nu vă temeţi”. Bravura sa era măreaţă şi curajul său era adesea eroic, dar curajul său era marcat de discernământ şi controlat de raţiune. Acesta era curajul născut din credinţă, şi nu temeritatea unei îngâmfări oarbe. El era cu adevărat brav, însă nu îşi asuma niciodată riscuri inutile.	100:7.15 (1103.3) His courage was magnificent, but he was never foolhardy. His watchword was, “Fear not.” His bravery was lofty and his courage often heroic. But his courage was linked with discretion and controlled by reason. It was courage born of faith, not the recklessness of blind presumption. He was truly brave but never audacious.
100:7.16 (1103.4) Maestrul era un model de deferenţă. Încă din tinereţea sa, rugăciunea lui începea prin: „Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău”. El respecta chiar şi cultul eronat al tovarăşilor lui, dar acest lucru nu îl împiedica să atace tradiţiile religioase sau să pornească asaltul contra erorilor credinţelor umane. El respecta adevărata sfinţenie, dar putea să se adreseze cu justeţe tovarăşilor lui zicându-le: „Care dintre voi mă acuză de păcat?”	100:7.16 (1103.4) The Master was a pattern of reverence. The prayer of even his youth began, “Our Father who is in heaven, hallowed be your name.” He was even respectful of the faulty worship of his fellows. But this did not deter him from making attacks on religious traditions or assaulting errors of human belief. He was reverential of true holiness, and yet he could justly appeal to his fellows, saying, “Who among you convicts me of sin?”
100:7.17 (1103.5) Isus era mare pentru că era bun şi, totuşi, el fraterniza cu copiii. El era blând şi modest în viaţa sa personală şi, totuşi, el era omul făcut perfect al unui univers. Tovarăşii săi îl numeau Maestrul, fără a li se cere asta.	100:7.17 (1103.5) Jesus was great because he was good, and yet he fraternized with the little children. He was gentle and unassuming in his personal life, and yet he was the perfected man of a universe. His associates called him Master unbidden.
100:7.18 (1103.6) Isus era personalitatea umană perfect unificată. Şi, astăzi, ca odinioară în Galileea, el continuă să unifice experienţa muritoare şi să coordoneze eforturile omeneşti. El unifică viaţa, înnobilează caracterul şi simplifică experienţa. El pătrunde în mintea umană pentru a o înălţa, a o transforma şi transfigura. Este literalmente adevărat că, „dacă un om îl are pe Cristos în el, el este o nouă făptură; vechile lucruri tocmai se duc şi iată, toate lucrurile devin noi”.	100:7.18 (1103.6) Jesus was the perfectly unified human personality. And today, as in Galilee, he continues to unify mortal experience and to co-ordinate human endeavors. He unifies life, ennobles character, and simplifies experience. He enters the human mind to elevate, transform, and transfigure it. It is literally true: “If any man has Christ Jesus within him, he is a new creature; old things are passing away; behold, all things are becoming new.”
100:7.19 (1103.7) [Prezentat de un Melchizedek din Nebadon]	100:7.19 (1103.7) [Presented by a Melchizedek of Nebadon.]