Capitolul 121	Paper 121
Epoca manifestării lui Mihail	The Times of Michael’s Bestowal
121:0.1 (1332.1) ACŢIONÂND sub supravegherea unei comisii de doisprezece membrii a Fraternităţii Unite a Medianilor Urantiei, garantat concomitent de preşedintele în exerciţiu al ordinului nostru şi de Melchisedecul raportor, eu sunt medianul secundar care a fost odinioară ataşat apostolului Andrei, şi sunt autorizat să redactez povestirea actelor vieţii lui Iisus din Nazaret, aşa cum au fost ele observate de ordinul meu de creaturi terestre şi aşa cum au fost apoi parţial raportate de subiectul uman încredinţat temporar în paza mea. Ştiind cu câtă scrupulozitate evita maestrul său să lase urme scrise ale trecerii sale, Andrei a refuzat ferm să multiplice copiile istorisirii sale scrise. O atitudine similară a celorlalţi apostoli ai lui Iisus a întârziat considerabil redactarea Evangheliilor.	121:0.1 (1332.1) ACTING under the supervision of a commission of twelve members of the United Brotherhood of Urantia Midwayers, conjointly sponsored by the presiding head of our order and the Melchizedek of record, I am the secondary midwayer of onetime attachment to the Apostle Andrew, and I am authorized to place on record the narrative of the life transactions of Jesus of Nazareth as they were observed by my order of earth creatures, and as they were subsequently partially recorded by the human subject of my temporal guardianship. Knowing how his Master so scrupulously avoided leaving written records behind him, Andrew steadfastly refused to multiply copies of his written narrative. A similar attitude on the part of the other apostles of Jesus greatly delayed the writing of the Gospels.
1. Occidentul în primul secol după Christos ^top	1. The Occident of the First Century After Christ ^top
121:1.1 (1332.2) Iisus nu a venit în această lume în cursul unei epoci de decadenţă spirituală. În momentul naşterii sale, Urantia trecea printr-o renaştere a gândirii spirituale şi a vieţii religioase cum nu mai cunoscuse în toată istoria ei anterioară de la Adam, şi cum nu a mai avut de atunci în nici o epocă. Atunci când Mihail s-a întrupat pe Urantia, lumea oferea, pentru manifestarea Fiului Creator, condiţiile cele mai favorabile care au prevalat vreodată anterior sau care s-au prezentat cu timpul. În cursul secolelor imediat anterioare acestei epoci, cultura şi limba greacă se răspândiseră în Occident şi în Orientul Apropiat. Iudeii erau o rasă levantină de natură în parte occidentală şi în parte orientală; ei erau deci eminamente calificaţi pentru a utiliza acest cadru cultural şi lingvistic în vederea răspândirii cu eficienţă a unei noi religii atât în Orient, cât şi în Occident. Aceste împrejurări foarte favorabile erau şi mai puse în valoare de toleranţa politică a guvernării lumii mediteraneene de către romani.	121:1.1 (1332.2) Jesus did not come to this world during an age of spiritual decadence; at the time of his birth Urantia was experiencing such a revival of spiritual thinking and religious living as it had not known in all its previous post-Adamic history nor has experienced in any era since. When Michael incarnated on Urantia, the world presented the most favorable condition for the Creator Son’s bestowal that had ever previously prevailed or has since obtained. In the centuries just prior to these times Greek culture and the Greek language had spread over Occident and near Orient, and the Jews, being a Levantine race, in nature part Occidental and part Oriental, were eminently fitted to utilize such cultural and linguistic settings for the effective spread of a new religion to both East and West. These most favorable circumstances were further enhanced by the tolerant political rule of the Mediterranean world by the Romans.
121:1.2 (1332.3) Toată această combinaţie de influenţe mondiale este bine ilustrată de activităţile lui Pavel, a cărui cultură religioasă era cea a unui evreu dintre evrei şi care proclama, în limba greacă, Evanghelia unui Mesia iudeu, în vreme ce el însuşi era cetăţean roman.	121:1.2 (1332.3) This entire combination of world influences is well illustrated by the activities of Paul, who, being in religious culture a Hebrew of the Hebrews, proclaimed the gospel of a Jewish Messiah in the Greek tongue, while he himself was a Roman citizen.
121:1.3 (1332.4) Nimic asemănător civilizaţiei de pe vremea lui Iisus nu a fost întâlnit în Occident înainte sau după această epocă. Civilizaţia europeană a fost unificată şi coordonată sub o triplă influenţă extraordinară:	121:1.3 (1332.4) Nothing like the civilization of the times of Jesus has been seen in the Occident before or since those days. European civilization was unified and co-ordinated under an extraordinary threefold influence:
121:1.4 (1332.5) 1. Sistemele politice şi sociale romane.	121:1.4 (1332.5) 1. The Roman political and social systems.
121:1.5 (1332.6) 2. Limba şi cultura Greciei - şi, într-o anumită măsură, filozofia ei.	121:1.5 (1332.6) 2. The Grecian language and culture—and philosophy to a certain extent.
121:1.6 (1332.7) 3. Influenţa în rapidă expansiune a învăţăturilor morale şi religioase ale iudeilor.	121:1.6 (1332.7) 3. The rapidly spreading influence of Jewish religious and moral teachings.
121:1.7 (1332.8) La naşterea lui Iisus, întreaga lume mediteraneană era un imperiu unificat. Pentru prima dată în istoria lumii, drumuri bune legau numeroase centre majore. Mările erau debarasate de piraţi, şi o mare eră a comerţului şi a călătoriilor se deschidea rapid. Europa nu a mai cunoscut o asemenea perioadă de comerţ şi de călătorii până în secolul al XIX-lea după Cristos.	121:1.7 (1332.8) When Jesus was born, the entire Mediterranean world was a unified empire. Good roads, for the first time in the world’s history, interconnected many major centers. The seas were cleared of pirates, and a great era of trade and travel was rapidly advancing. Europe did not again enjoy another such period of travel and trade until the nineteenth century after Christ.
121:1.8 (1333.1) Cu toată pacea interioară şi cu toată prosperitatea superficială a lumii greco-romane, majoritatea locuitorilor imperiului se menţineau într-o mizerie sordidă. Clasa superioară puţin numeroasă era bogată; o clasă inferioară mizerabilă şi sărăcită îngloba marea masă a omenirii. În zilele acelea nu exista nici o clasă de mijloc fericită şi prosperă; ea începuse să îşi facă apariţia în societatea romană.	121:1.8 (1333.1) Notwithstanding the internal peace and superficial prosperity of the Greco-Roman world, a majority of the inhabitants of the empire languished in squalor and poverty. The small upper class was rich; a miserable and impoverished lower class embraced the rank and file of humanity. There was no happy and prosperous middle class in those days; it had just begun to make its appearance in Roman society.
121:1.9 (1333.2) Primele lupte dintre statele în expansiune ale romanilor şi ale parţilor luaseră sfârşit într-un trecut încă recent, lăsând Siria în mâinile romanilor. În epoca lui Iisus, Siria şi Palestina se bucurau de o perioadă de prosperitate, de pace relativă şi de raporturi comerciale foarte întinse cu ţările Orientului şi ale Occidentului.	121:1.9 (1333.2) The first struggles between the expanding Roman and Parthian states had been concluded in the then recent past, leaving Syria in the hands of the Romans. In the times of Jesus, Palestine and Syria were enjoying a period of prosperity, relative peace, and extensive commercial intercourse with the lands to both the East and the West.
2. Poporul Iudeu ^top	2. The Jewish People ^top
121:2.1 (1333.3) Iudeii făceau parte din rasa semitică cea mai veche care îi includea şi pe babilonieni, pe fenicieni, precum şi pe cei mai recenţi inamici ai Romei, cartaginezii. În cursul primei părţi din primul secol al erei creştine, iudeii erau grupul cel mai influent al popoarelor semitice, şi s-a întâmplat ca ei să ocupe o poziţie geografică şi strategică particulară în lume, aşa cum era ea atunci guvernată şi organizată pentru comerţ.	121:2.1 (1333.3) The Jews were a part of the older Semitic race, which also included the Babylonians, the Phoenicians, and the more recent enemies of Rome, the Carthaginians. During the fore part of the first century after Christ, the Jews were the most influential group of the Semitic peoples, and they happened to occupy a peculiarly strategic geographic position in the world as it was at that time ruled and organized for trade.
121:2.2 (1333.4) Multe dintre marile drumuri care legau naţiunile antichităţii treceau prin Palestina, care a devenit astfel punctul de contact, răscrucea de drumuri a trei continente. Călătorii, comerţul, şi armatele Babilonului, ale Asiriei, ale Egiptului, ale Siriei, ale Greciei, ale Partei şi ale Romei au trecut succesiv prin Palestina. Încă din timpuri imemoriale, numeroase itinerarii de caravane din Orient au trecut printr-o parte sau alta a acestei regiuni, îndreptându-se către puţinele porturi bune ale mării de la extremitatea orientală a Mediteranei, de unde vasele îşi transportau încărcăturile în tot Occidentul maritim. Peste jumătate din traficul acestor caravane trecea prin micul oraş Nazaret din Galileea, sau prin apropiere.	121:2.2 (1333.4) Many of the great highways joining the nations of antiquity passed through Palestine, which thus became the meeting place, or crossroads, of three continents. The travel, trade, and armies of Babylonia, Assyria, Egypt, Syria, Greece, Parthia, and Rome successively swept over Palestine. From time immemorial, many caravan routes from the Orient passed through some part of this region to the few good seaports of the eastern end of the Mediterranean, whence ships carried their cargoes to all the maritime Occident. And more than half of this caravan traffic passed through or near the little town of Nazareth in Galilee.
121:2.3 (1333.5) Cu toate că Palestina a fost căminul culturii religioase iudaice şi leagănul creştinismului, iudeii erau răspândiţi în lume, implantaţi în multe naţiuni, şi practicau comerţul în toate provinciile statelor romane şi parte.	121:2.3 (1333.5) Although Palestine was the home of Jewish religious culture and the birthplace of Christianity, the Jews were abroad in the world, dwelling in many nations and trading in every province of the Roman and Parthian states.
121:2.4 (1333.6) Grecia aducea o limbă şi o cultură, Roma construia drumurile şi unifica un imperiu, însă dispersarea iudeilor, cu peste două sute de sinagogi şi cu comunităţile lor religioase bine organizate răspândite pe ici pe colo în întreaga lume romană, furniza centrele culturale în care noua evanghelie a împărăţiei cerurilor a fost primită iniţial, şi de unde ea s-a răspândit, mai apoi, până la marginile pământului.	121:2.4 (1333.6) Greece provided a language and a culture, Rome built the roads and unified an empire, but the dispersion of the Jews, with their more than two hundred synagogues and well-organized religious communities scattered hither and yon throughout the Roman world, provided the cultural centers in which the new gospel of the kingdom of heaven found initial reception, and from which it subsequently spread to the uttermost parts of the world.
121:2.5 (1333.7) Fiecare sinagogă iudaică tolera o mulţime de credincioşi care veneau de la gentili, oamenii 'devotaţi' sau 'temători de Dumnezeu', şi în cadrul acestui mănunchi de prozeliţi a operat Pavel cea mai mare parte a primelor sale convertiri la creştinism. Chiar şi templul din Ierusalim avea o curte bogat decorată pentru gentili. Cultura, comerţul şi cultul Ierusemului erau foarte strâns legate cu cele din Antiohia.	121:2.5 (1333.7) Each Jewish synagogue tolerated a fringe of gentile believers, “devout” or “God-fearing” men, and it was among this fringe of proselytes that Paul made the bulk of his early converts to Christianity. Even the temple at Jerusalem possessed its ornate court of the gentiles. There was very close connection between the culture, commerce, and worship of Jerusalem and Antioch. In Antioch Paul’s disciples were first called “Christians.”
121:2.6 (1333.8) Discipolii lui Pavel au fost numiţi pentru prima dată „creştini” în Antiohia. Centralizarea cultului iudeu din templu în Ierusalim constituia atât secretul supravieţuirii monoteismului iudeu, cât şi promisiunea că el va nutri şi va răspândi în lume un nou concept lărgit despre acest Dumnezeu unic al tuturor naţiunilor şi Tată al tuturor muritorilor. În Ierusalim, slujba templului reprezenta supravieţuirea unui concept cultural religios în faţa declinului unei succesiuni de suzerani naţionali gentili şi persecutori rasiali.	121:2.6 (1333.8) The centralization of the Jewish temple worship at Jerusalem constituted alike the secret of the survival of their monotheism and the promise of the nurture and sending forth to the world of a new and enlarged concept of that one God of all nations and Father of all mortals. The temple service at Jerusalem represented the survival of a religious cultural concept in the face of the downfall of a succession of gentile national overlords and racial persecutors.
121:2.7 (1334.1) Deşi poporul iudeu din vremea aceea s-a aflat sub suzeranitatea romană, el se bucura de o foarte mare autonomie guvernamentală şi, amintindu-şi de faptele eroice de eliberare pe atunci recent înfăptuite de către Iuda Macabeu şi de către succesorii săi imediaţi, el vibra în aşteptarea imediatei apariţii a unui eliberator şi mai mare, Mesia cel multă vreme aşteptat.	121:2.7 (1334.1) The Jewish people of this time, although under Roman suzerainty, enjoyed a considerable degree of self-government and, remembering the then only recent heroic exploits of deliverance executed by Judas Maccabee and his immediate successors, were vibrant with the expectation of the immediate appearance of a still greater deliverer, the long-expected Messiah.
121:2.8 (1334.2) Secretul supravieţuirii Palestinei, regatul Iudeilor, ca stat semi-independent, era intim legat de politica străină a guvernării romane, care dorea să păstreze controlul marelui drum Palestinian de tranzit dintre Siria şi Egipt, precum şi terminalele occidentale ale drumurilor de caravane dintre Orient şi Occident. Roma nu dorea ca vreo putere să se poată ridica în Levant, fapt care ar fi putut diminua expansiunea ei viitoare în aceste regiuni. Politica de intrigi, care avea ca obiect să se opună Siriei seleucide şi Egiptului ptolemeilor, conducea la păstrarea Palestinei ca un stat separat şi independent. Politica romană, degenerarea Egiptului şi slăbirea progresivă a selucizilor în faţa puterii crescânde a parţilor explică de ce, timp de mai multe generaţii, un grup mic şi slab de iudei a ajuns să îşi menţină independenţa atât împotriva selucizilor la nord, cât şi a ptolemeilor la sud. Iudeii atribuiau această libertate fortuită şi această independenţă faţă de tirania popoarelor vecine mai puternice faptului că ei erau 'poporul ales', intervenţiei directe a lui Iehova. O astfel de atitudine de superioritate rasială a făcut să fie cu atât mai greu pentru ei să îndure suzeranitatea romană, atunci când ea a căzut în cele din urmă asupra ţărilor lor. Chiar şi în acel trist moment, iudeii au refuzat să înveţe că misiunea lor mondială era spirituală, şi nu politică.	121:2.8 (1334.2) The secret of the survival of Palestine, the kingdom of the Jews, as a semi-independent state was wrapped up in the foreign policy of the Roman government, which desired to maintain control of the Palestinian highway of travel between Syria and Egypt as well as the western terminals of the caravan routes between the Orient and the Occident. Rome did not wish any power to arise in the Levant which might curb her future expansion in these regions. The policy of intrigue which had for its object the pitting of Seleucid Syria and Ptolemaic Egypt against each other necessitated fostering Palestine as a separate and independent state. Roman policy, the degeneration of Egypt, and the progressive weakening of the Seleucids before the rising power of Parthia, explain why it was that for several generations a small and unpowerful group of Jews was able to maintain its independence against both Seleucidae to the north and Ptolemies to the south. This fortuitous liberty and independence of the political rule of surrounding and more powerful peoples the Jews attributed to the fact that they were the “chosen people,” to the direct interposition of Yahweh. Such an attitude of racial superiority made it all the harder for them to endure Roman suzerainty when it finally fell upon their land. But even in that sad hour the Jews refused to learn that their world mission was spiritual, not political.
121:2.9 (1334.3) Iudeii erau anormal de temători şi suspicioşi în epoca lui Iisus, deoarece erau atunci guvernaţi de un străin, Irod Idumeanul, care a pus mâna pe suzeranitatea asupra Iudeei insinuându-se cu abilitate în graţiile conducătorilor romani. Deşi Irod şi-a declarat loialitatea în practicile ceremoniale evreieşti, el a început să construiască temple pentru mulţi zei străini.	121:2.9 (1334.3) The Jews were unusually apprehensive and suspicious during the times of Jesus because they were then ruled by an outsider, Herod the Idumean, who had seized the overlordship of Judea by cleverly ingratiating himself with the Roman rulers. And though Herod professed loyalty to the Hebrew ceremonial observances, he proceeded to build temples for many strange gods.
121:2.10 (1334.4) Relaţiile amicale ale lui Irod cu conducătorii romani permiteau evreilor să călătorească în lume în condiţii de siguranţă. Ele au deschis deci calea unei pătrunderi sporite a iudeilor, chiar şi în regiunile îndepărtate ale imperiului roman şi în cadrul naţiunilor străine cu care romanii aveau tratate; evreii puteau să ducă acolo noua evanghelie a împărăţiei cerurilor. Domnia lui Irod a contribuit totodată mult la creşterea ulterioară a contopirii filozofiilor ebraice şi elenistice.	121:2.10 (1334.4) The friendly relations of Herod with the Roman rulers made the world safe for Jewish travel and thus opened the way for increased Jewish penetration even of distant portions of the Roman Empire and of foreign treaty nations with the new gospel of the kingdom of heaven. Herod’s reign also contributed much toward the further blending of Hebrew and Hellenistic philosophies.
121:2.11 (1334.5) Irod a clădit portul Cezareei, care a mai contribuit şi la a transforma Palestina în răscrucea de drumuri a lumii civilizate. El a murit în anul 4 înaintea erei creştine, iar fiul său Irod Antipa a guvernat Galileea şi Pereea în timpul tinereţii şi călăuzirii lui Iisus, până în anul 39 al erei creştine. Ca şi tatăl său, Antipa era un mare ziditor. El a reconstruit multe dintre oraşele Galileii, inclusiv importantul centrul comercial din Sepphoris.	121:2.11 (1334.5) Herod built the harbor of Caesarea, which further aided in making Palestine the crossroads of the civilized world. He died in 4 b.c., and his son Herod Antipas governed Galilee and Perea during Jesus’ youth and ministry to a.d. 39. Antipas, like his father, was a great builder. He rebuilt many of the cities of Galilee, including the important trade center of Sepphoris.
121:2.12 (1334.6) Galileenii nu se bucurau din plin de favoarea şefilor religioşi şi a maeştrilor rabini ai Ierusalimului. La naşterea lui Iisus, Galileea era mai mult sub influenţa gentililor decât a iudeilor.	121:2.12 (1334.6) The Galileans were not regarded with full favor by the Jerusalem religious leaders and rabbinical teachers. Galilee was more gentile than Jewish when Jesus was born.
3. Printre gentili ^top	3. Among the Gentiles ^top
121:3.1 (1334.7) Deşi condiţiile economice şi sociale ale statului roman nu au fost de cel mai înalt ordin, pacea şi prosperitatea generale era propice manifestării lui Mihail. În primul secol al erei creştine, societatea lumii mediteraneene era formată din cinci pături bine definite:	121:3.1 (1334.7) Although the social and economic condition of the Roman state was not of the highest order, the widespread domestic peace and prosperity was propitious for the bestowal of Michael. In the first century after Christ the society of the Mediterranean world consisted of five well-defined strata:
121:3.2 (1335.1) 1. Aristocraţia. Clasele superioare care posedau averea şi puterea oficială - grupurile conducătoare şi privilegiate.	121:3.2 (1335.1) 1. The aristocracy. The upper classes with money and official power, the privileged and ruling groups.
121:3.3 (1335.2) 2. Grupurile de afaceri. Prinţii negustori şi bancherii - neguţătorii - marii importatori şi exportatori - comercianţii internaţionali.	121:3.3 (1335.2) 2. The business groups. The merchant princes and the bankers, the traders—the big importers and exporters—the international merchants.
121:3.4 (1335.3) 3. Clasa mijlocie puţin numeroasă. Cu toate că acest grup a fost într-adevăr restrâns, el era foarte influent şi a furnizat osatura morală a Bisericii creştine primitive, care încuraja aceste grupuri să continue să-şi exercite diversele lor meserii şi comerţuri. Printre iudei, numeroşi farisei aparţineau acestei clase de comercianţi.	121:3.4 (1335.3) 3. The small middle class. Although this group was indeed small, it was very influential and provided the moral backbone of the early Christian church, which encouraged these groups to continue in their various crafts and trades. Among the Jews many of the Pharisees belonged to this class of tradesmen.
121:3.5 (1335.4) 4. Proletariatul liber. Acest grup a avut un statut social minim sau inexistent. Deşi erau mândri de libertatea lor, ei erau foarte dezavantajaţi, deoarece erau forţaţi să intre în concurenţă cu mâna de lucru a sclavilor. Clasele superioare îi priveau cu dispreţ, socotind că erau inutili, fiind buni numai pentru 'reproducere'.	121:3.5 (1335.4) 4. The free proletariat. This group had little or no social standing. Though proud of their freedom, they were placed at great disadvantage because they were forced to compete with slave labor. The upper classes regarded them disdainfully, allowing that they were useless except for “breeding purposes.”
121:3.6 (1335.5) 5. Sclavii. Jumătate din locuitorii Statului roman se compunea din sclavi. Un număr destul de mare dintre ei erau indivizi superiori, care îşi croiau rapid drumul ridicându-se la nivelul proletariatului liber, şi chiar al negustorilor, dar, în majoritate, ei erau mediocri sau mult inferiori.	121:3.6 (1335.5) 5. The slaves. Half the population of the Roman state were slaves; many were superior individuals and quickly made their way up among the free proletariat and even among the tradesmen. The majority were either mediocre or very inferior.
121:3.7 (1335.6) Reducerea la sclavie, chiar şi la popoarele superioare, era una dintre trăsăturile cuceririi militare romane. Puterea stăpânului asupra sclavilor era absolută. Biserica creştină primitivă era compusă, în mare parte, din aceşti sclavi şi din clasele inferioare ale populaţiei.	121:3.7 (1335.6) Slavery, even of superior peoples, was a feature of Roman military conquest. The power of the master over his slave was unqualified. The early Christian church was largely composed of the lower classes and these slaves.
121:3.8 (1335.7) Sclavii superiori primeau adesea salarii din care economiseau pentru a-şi răscumpăra libertatea. Mulţi dintre aceşti sclavi emancipaţi se ridicau la înalte poziţii în Stat, în Biserică sau în lumea afacerilor. Tocmai aceste posibilităţi sunt cele care au făcut ca Biserica creştină primitivă să fie atât de tolerantă faţă de această formă modificată de sclavie.	121:3.8 (1335.7) Superior slaves often received wages and by saving their earnings were able to purchase their freedom. Many such emancipated slaves rose to high positions in state, church, and the business world. And it was just such possibilities that made the early Christian church so tolerant of this modified form of slavery.
121:3.9 (1335.8) Nu exista nici o problemă socială generală în Imperiul roman din primul secol de după Cristos. Cea mai mare parte a populaţiei se considera ca aparţinând grupului în care hazardul o făcuse să se nască. Exista întotdeauna o poartă deschisă, prin care indivizii înzestraţi şi capabili puteau să se înalţe de la clasele inferioare la clasele superioare ale societăţii romane, dar oamenii erau în general mulţumiţi de rangul lor social. Ei nu aveau conştiinţă de clasă, şi nici nu considerau aceste distincţii de clasă ca fiind ceva rău sau nedrept. Creştinismul nu era în nici un sens o mişcare economică având ca scop atenuarea mizeriei claselor defavorizate.	121:3.9 (1335.8) There was no widespread social problem in the Roman Empire in the first century after Christ. The major portion of the populace regarded themselves as belonging in that group into which they chanced to be born. There was always the open door through which talented and able individuals could ascend from the lower to the higher strata of Roman society, but the people were generally content with their social rank. They were not class conscious, neither did they look upon these class distinctions as being unjust or wrong. Christianity was in no sense an economic movement having for its purpose the amelioration of the miseries of the depressed classes.
121:3.10 (1335.9) Deşi femeile aveau mai multă libertate peste tot în imperiul roman decât în Palestina, unde statutul lor era limitat, devotamentul familial şi afecţiunea naturală a Iudeilor le întrecea pe departe pe cele ale lumii gentililor.	121:3.10 (1335.9) Although woman enjoyed more freedom throughout the Roman Empire than in her restricted position in Palestine, the family devotion and natural affection of the Jews far transcended that of the gentile world.
4. Filozofia gentililor ^top	4. Gentile Philosophy ^top
121:4.1 (1335.10) Din punct de vedere moral, gentilii erau întrucâtva inferiori iudeilor, însă exista în inima gentililor cei mai nobili un vast teren de bunătate naturală şi un potenţial de afecţiune umană în care sămânţa creştinismului putea să încolţească şi să producă o recoltă abundentă de caractere morale şi de reuşite spirituale. Lumea gentililor era atunci dominată de patru mari filozofii, toate mai mult sau mai puţin derivate din platonismul grec primitiv. Aceste şcoli de gândire erau următoarele:	121:4.1 (1335.10) The gentiles were, from a moral standpoint, somewhat inferior to the Jews, but there was present in the hearts of the nobler gentiles abundant soil of natural goodness and potential human affection in which it was possible for the seed of Christianity to sprout and bring forth an abundant harvest of moral character and spiritual achievement. The gentile world was then dominated by four great philosophies, all more or less derived from the earlier Platonism of the Greeks. These schools of philosophy were:
121:4.2 (1335.11) 1. Epicurienii. Această şcoală de gândire era consacrată urmăririi fericirii. Cei mai buni epicurienii mai buni nu se dedau exceselor senzuale. Cel puţin această doctrină a contribuit la eliberarea romanilor de o formă de fatalism şi mai nefastă; ea propovăduia că oamenii puteau să facă ceva pentru a îmbunătăţi statutul lor terestru. Ea combătut eficient superstiţiile ignorante.	121:4.2 (1335.11) 1. The Epicurean. This school of thought was dedicated to the pursuit of happiness. The better Epicureans were not given to sensual excesses. At least this doctrine helped to deliver the Romans from a more deadly form of fatalism; it taught that men could do something to improve their terrestrial status. It did effectually combat ignorant superstition.
121:4.3 (1336.1) 2. Stoicii. Stoicismul era filozofia superioară a claselor mai bune. Stoicii credeau că un Destin-raţiune conducător domina întreaga natură. Ei propovăduiau că sufletul omului era divin şi întemniţat într-un corp rău, de natură fizică. Sufletul omului atingea libertatea trăind în armonie cu natura, cu Dumnezeu, şi astfel virtutea devenea propria sa recompensă. Stoicismul s-a înălţat la o moralitate sublimă, la idealuri care nu au fost niciodată întrecute de atunci de nici un sistem de filozofie pur omenească. Cu toate că stoicii se declarau 'urmaşi ai lui Dumnezeu', ei nu au reuşit să îl cunoască şi, prin urmare, să îl găsească. Stoicismul a rămas o filozofie; el nu a devenit niciodată o religie. Adepţii lui căutau să-şi pună mintea la unison cu armonia Minţii Universale, însă ei nu au ajuns să se considere ca fiind copiii unui Tată iubitor. Pavel avea tendinţe net stoice atunci când scria: „În orice stare mă aflu, am învăţat să fiu mulţumit în ea”.	121:4.3 (1336.1) 2. The Stoic. Stoicism was the superior philosophy of the better classes. The Stoics believed that a controlling Reason-Fate dominated all nature. They taught that the soul of man was divine; that it was imprisoned in the evil body of physical nature. Man’s soul achieved liberty by living in harmony with nature, with God; thus virtue came to be its own reward. Stoicism ascended to a sublime morality, ideals never since transcended by any purely human system of philosophy. While the Stoics professed to be the “offspring of God,” they failed to know him and therefore failed to find him. Stoicism remained a philosophy; it never became a religion. Its followers sought to attune their minds to the harmony of the Universal Mind, but they failed to envisage themselves as the children of a loving Father. Paul leaned heavily toward Stoicism when he wrote, “I have learned in whatsoever state I am, therewith to be content.”
121:4.4 (1336.2) 3. Cinicii. Cu toate că cinicii au la originea filozofiei pe Diogene Atenianul, ei extrag o mare parte a doctrinei lor din vestigiile învăţăturii lui Machiventa Melchisedec. Altădată, cinismul aparţinuse mai mult religiei decât de filozofiei. Cel puţin, cinicii şi-au făcut democratică filozofia lor religioasă. La ţară şi în pieţe, ei au predicat mereu doctrina lor, conform căreia „omul putea să se salveze dacă voia”. Ei proslăveau simplitatea şi virtutea, şi îndemnau oamenii să înfrunte moartea cu neînfricare. Aceşti predicatori cinici rătăcitori au contribuit foarte mult la pregătirea populaţiei înfometată din punct de vedere spiritual pentru venirea misionarilor creştini care au sosit mai târziu. Predicile lor populare se asemănau mult cu Epistolele lui Pavel prin planul şi prin stilul lor.	121:4.4 (1336.2) 3. The Cynic. Although the Cynics traced their philosophy to Diogenes of Athens, they derived much of their doctrine from the remnants of the teachings of Machiventa Melchizedek. Cynicism had formerly been more of a religion than a philosophy. At least the Cynics made their religio-philosophy democratic. In the fields and in the market places they continually preached their doctrine that “man could save himself if he would.” They preached simplicity and virtue and urged men to meet death fearlessly. These wandering Cynic preachers did much to prepare the spiritually hungry populace for the later Christian missionaries. Their plan of popular preaching was much after the pattern, and in accordance with the style, of Paul’s Epistles.
121:4.5 (1336.3) 4. Scepticii. Scepticismul afirma că cunoaşterea era înşelătoare, iar convingerea şi încredinţarea erau imposibile. Era o atitudine pur negativă, care nu s-a răspândit niciodată foarte mult.	121:4.5 (1336.3) 4. The Skeptic. Skepticism asserted that knowledge was fallacious, and that conviction and assurance were impossible. It was a purely negative attitude and never became widespread.
121:4.6 (1336.4) Aceste filozofii erau semi-religioase şi adesea fortifiante, etice şi înnobilatoare, însă nivelul lor era în general prea elevat pentru muritorii de rând. Cu excepţia, poate, a cinismului, acestea erau filozofii pentru cei tari şi înţelepţi, şi nu religii de mântuire destinate în acelaşi timp celor săraci şi slabi.	121:4.6 (1336.4) These philosophies were semireligious; they were often invigorating, ethical, and ennobling but were usually above the common people. With the possible exception of Cynicism, they were philosophies for the strong and the wise, not religions of salvation for even the poor and the weak.
5. Religiile gentililor ^top	5. The Gentile Religions ^top
121:5.1 (1336.5) În cursul epocilor precedente, religia fusese în principal o chestiune de trib sau de naţiune; ea nu fusese prea adesea un subiect de interes pentru individ. Dumnezeii erau tribali sau naţionali, nu personali. Asemenea sisteme religioase nu aduceau aproape deloc satisfacţie aspiranţilor spirituali individuali din rândul oamenilor obişnuiţi.	121:5.1 (1336.5) Throughout preceding ages religion had chiefly been an affair of the tribe or nation; it had not often been a matter of concern to the individual. Gods were tribal or national, not personal. Such religious systems afforded little satisfaction for the individual spiritual longings of the average person.
121:5.2 (1336.6) În epoca lui Iisus, religiile Occidentului cuprindeau:	121:5.2 (1336.6) In the times of Jesus the religions of the Occident included:
121:5.3 (1336.7) 1. Cultele păgâne. Acestea erau combinaţii de mitologii, de patriotism şi de tradiţii elenistice şi latine.	121:5.3 (1336.7) 1. The pagan cults. These were a combination of Hellenic and Latin mythology, patriotism, and tradition.
121:5.4 (1336.8) 2. Adorarea împăratului. Această zeificare a omului ca simbol al Statului i-a ofensat profund pe iudei şi pe primii creştini; ea a condus direct la crudele persecuţii ale celor două Biserici de către guvernul roman.	121:5.4 (1336.8) 2. Emperor worship. This deification of man as the symbol of the state was very seriously resented by the Jews and the early Christians and led directly to the bitter persecutions of both churches by the Roman government.
121:5.5 (1337.1) 3. Astrologia. Această pseudo-ştiinţă a Babilonului s-a transformat într-o religie în întreg imperiul greco-roman. Nici chiar în secolul al douăzecilea, oamenii nu sunt în întregime eliberaţi de această credinţă superstiţioasă.	121:5.5 (1337.1) 3. Astrology. This pseudo science of Babylon developed into a religion throughout the Greco-Roman Empire. Even in the twentieth century man has not been fully delivered from this superstitious belief.
121:5.6 (1337.2) 4. Religiile de mistere. Asupra unei lumi atât de înfometate din punct de vedere spiritual se năpustise un curent de culte de mistere, de religii noi şi străine din Levant, care seduseseră oamenii de rând şi le promiseseră mântuirea individuală. Aceste religii au devenit rapid credinţa acceptată de clasele inferioare din lumea greco-romană, şi au contribuit mult la pregătirea căii pentru difuzarea rapidă a învăţăturilor creştine, considerabil superioare, care prezentau oamenilor inteligenţi un concept maiestuos despre Zeitate, asociat cu o teologie potrivită pentru a stârni curiozitatea, şi, tuturor, o profundă ofertă de mântuire, inclusiv omului mediu din această epocă, ignorant, dar în mod spiritual înfometat.	121:5.6 (1337.2) 4. The mystery religions. Upon such a spiritually hungry world a flood of mystery cults had broken, new and strange religions from the Levant, which had enamored the common people and had promised them individual salvation. These religions rapidly became the accepted belief of the lower classes of the Greco-Roman world. And they did much to prepare the way for the rapid spread of the vastly superior Christian teachings, which presented a majestic concept of Deity, associated with an intriguing theology for the intelligent and a profound proffer of salvation for all, including the ignorant but spiritually hungry average man of those days.
121:5.7 (1337.3) Religiile de mistere au marcat sfârşitul credinţelor naţionale şi au dus la naşterea a numeroase culte personale. Misterele erau numeroase, însă toate prezentau următoare caracteristici:	121:5.7 (1337.3) The mystery religions spelled the end of national beliefs and resulted in the birth of the numerous personal cults. The mysteries were many but were all characterized by:
121:5.8 (1337.4) 1. Un mit legendar, un mister - de unde şi numele lor. Ca regulă generală, acest mister ţinea de istoria vreunui zeu, viaţa, moartea şi învierea sa. Se găseşte un exemplu în învăţăturile mithraismului, care a fost o anumită vreme contemporan cu cultul în creştere al creştinismului după Pavel, şi i-a făcut concurenţă.	121:5.8 (1337.4) 1. Some mythical legend, a mystery—whence their name. As a rule this mystery pertained to the story of some god’s life and death and return to life, as illustrated by the teachings of Mithraism, which, for a time, were contemporary with, and a competitor of, Paul’s rising cult of Christianity.
121:5.9 (1337.5) 2. Misterele erau inter-rasiale şi nenaţionale; ele erau personale şi fraterne, dând la iveală confrerii religioase şi numeroase societăţi sectare.	121:5.9 (1337.5) 2. The mysteries were nonnational and interracial. They were personal and fraternal, giving rise to religious brotherhoods and numerous sectarian societies.
121:5.10 (1337.6) 3. Slujbele religioase ale misterelor se caracterizau prin ceremonii de iniţiere complicate şi prin impresionante sacramente de cult. Riturile şi ritualurile lor secrete erau uneori macabre şi revoltătoare.	121:5.10 (1337.6) 3. They were, in their services, characterized by elaborate ceremonies of initiation and impressive sacraments of worship. Their secret rites and rituals were sometimes gruesome and revolting.
121:5.11 (1337.7) 4. Indiferent de natura ceremoniilor lor sau de gradul exceselor lor, aceste sisteme făgăduiau invariabil mântuirea adepţilor lor înfocaţi, „izbăvirea de rău, supravieţuirea după moarte şi o viaţă durabilă pe tărâmurile beatitudinii de dincolo de această lume de tristeţe şi de robie”.	121:5.11 (1337.7) 4. But no matter what the nature of their ceremonies or the degree of their excesses, these mysteries invariably promised their devotees salvation, “deliverance from evil, survival after death, and enduring life in blissful realms beyond this world of sorrow and slavery.”
121:5.12 (1337.8) Nu comiteţi însă greşeala de a confunda învăţăturile lui Iisus cu misterele. Popularitatea misterelor vădeşte că oamenii caută să supravieţuiască, ceea ce înfăţişează o foame şi o sete reale de religie personală şi de dreptate individuală. Deşi misterele nu satisfăceau aceste aspiraţii de o manieră adecvată, ele au pregătit efectiv calea pentru apariţia subsecventă a lui Iisus, care aducea cu adevărat în această lume pâinea vieţii şi apa vieţii.	121:5.12 (1337.8) But do not make the mistake of confusing the teachings of Jesus with the mysteries. The popularity of the mysteries reveals man’s quest for survival, thus portraying a real hunger and thirst for personal religion and individual righteousness. Although the mysteries failed adequately to satisfy this longing, they did prepare the way for the subsequent appearance of Jesus, who truly brought to this world the bread of life and the water thereof.
121:5.13 (1337.9) Într-un efort de a utiliza aderarea generalizată la tipurile mai bune de religii de mistere, Pavel a adus anumite adaptări învăţăturilor lui Iisus, astfel încât să le facă mai acceptabile pentru un mare număr de persoane susceptibile de a fi convertite. Însă chiar compromisul lui Pavel în ceea ce priveşte învăţăturile lui Iisus era superior celui mai bun dintre mistere, în sensul că:	121:5.13 (1337.9) Paul, in an effort to utilize the widespread adherence to the better types of the mystery religions, made certain adaptations of the teachings of Jesus so as to render them more acceptable to a larger number of prospective converts. But even Paul’s compromise of Jesus’ teachings (Christianity) was superior to the best in the mysteries in that:
121:5.14 (1337.10) 1. Pavel propovăduia o mântuire morală, o salvare etică. Creştinismul se orienta către o nouă viaţă şi proclama un nou ideal. Paul a renunţat la riturile magice şi la farmecele ceremoniale.	121:5.14 (1337.10) 1. Paul taught a moral redemption, an ethical salvation. Christianity pointed to a new life and proclaimed a new ideal. Paul forsook magic rites and ceremonial enchantments.
121:5.15 (1337.11) 2. Creştinismul prezenta o religie care ataca soluţii definitive la problema umană, căci el nu numai că se oferea să vă salveze de durere şi chiar şi de moarte, ci promitea de asemenea să vă elibereze de păcat, după care veţi fi înzestraţi cu un caracter drept, comportând calităţi de supravieţuire eternă.	121:5.15 (1337.11) 2. Christianity presented a religion which grappled with final solutions of the human problem, for it not only offered salvation from sorrow and even from death, but it also promised deliverance from sin followed by the endowment of a righteous character of eternal survival qualities.
121:5.16 (1338.1) 3. Misterele erau întemeiate pe mituri. Creştinismul, aşa cum îl predica Pavel, era bazat pe un fapt istoric: consacrarea lui Mihail, Fiul lui Dumnezeu, peste omenire.	121:5.16 (1338.1) 3. The mysteries were built upon myths. Christianity, as Paul preached it, was founded upon a historic fact: the bestowal of Michael, the Son of God, upon mankind.
121:5.17 (1338.2) Moralitatea la gentili nu era în mod necesar legată de filozofie sau de religie. În afara Palestinei, oamenii nu aveau întotdeauna ideea că un preot era de presupus că duce o viaţă morală. Religia iudaică, apoi învăţăturile lui Iisus, şi mai târziu creştinismul ce evolua al lui Pavel, au fost primele religii europene care să prindă într-o mână morala şi în cealaltă etica, insistând ca persoanele religioase să acorde o oarecare atenţie ambelor.	121:5.17 (1338.2) Morality among the gentiles was not necessarily related to either philosophy or religion. Outside of Palestine it not always occurred to people that a priest of religion was supposed to lead a moral life. Jewish religion and subsequently the teachings of Jesus and later the evolving Christianity of Paul were the first European religions to lay one hand upon morals and the other upon ethics, insisting that religionists pay some attention to both.
121:5.18 (1338.3) Într-o asemenea generaţie de oameni dominaţi de astfel de sisteme filozofice incomplete, şi tulburate de astfel de culte religioase complexe, s-a nimerit să se nască Iisus în Palestina. Tocmai aceste generaţii a dat el ulterior evanghelia sa de religiei personală - filiaţia cu Dumnezeu.	121:5.18 (1338.3) Into such a generation of men, dominated by such incomplete systems of philosophy and perplexed by such complex cults of religion, Jesus was born in Palestine. And to this same generation he subsequently gave his gospel of personal religion—sonship with God.
6. Religia Ebraică ^top	6. The Hebrew Religion ^top
121:6.1 (1338.4) Către sfârşitul primului secol dinainte de Cristos, gândirea religioasă a Ierusalimului fusese profund influenţată şi întrucâtva modificată de învăţăturile culturale greceşti, şi chiar de filozofia greacă. În lungul diferend dintre poziţiile şcolilor orientale şi occidentale de gândire ebraică, Ierusalimul şi restul Occidentului precum şi Levantul au adoptat, în general, punctul de vedere al iudeilor din vest, punctul de vedere elenist modificat.	121:6.1 (1338.4) By the close of the first century before Christ the religious thought of Jerusalem had been tremendously influenced and somewhat modified by Greek cultural teachings and even by Greek philosophy. In the long contest between the views of the Eastern and Western schools of Hebrew thought, Jerusalem and the rest of the Occident and the Levant in general adopted the Western Jewish or modified Hellenistic viewpoint.
121:6.2 (1338.5) În perioada lui Iisus, în Palestina dominau trei limbi: oamenii obişnuiţi foloseau un dialect aramaic, preoţii şi rabinii vorbeau ebraica, iar clasele educate şi păturile superioare ale populaţiei iudee vorbeau, în general, greaca. Faptul că Scripturile ebraice fuseseră traduse foarte devreme în greacă, în Alexandria, a fost în mare parte răspunzător de predominanţa ulterioară a aripii greceşti a culturii şi a teologiei iudaice. Scrierile învăţătorilor creştini nu urmau curând să apară în aceeaşi limbă. Renaşterea iudaismului datează de la traducerea în greacă a Scripturilor ebraice. Această influenţă a fost decisivă pentru a determina ulterior devierea cultului creştin a lui Pavel spre Occident, şi nu spre Orient.	121:6.2 (1338.5) In the days of Jesus three languages prevailed in Palestine: The common people spoke some dialect of Aramaic; the priests and rabbis spoke Hebrew; the educated classes and the better strata of Jews in general spoke Greek. The early translation of the Hebrew scriptures into Greek at Alexandria was responsible in no small measure for the subsequent predominance of the Greek wing of Jewish culture and theology. And the writings of the Christian teachers were soon to appear in the same language. The renaissance of Judaism dates from the Greek translation of the Hebrew scriptures. This was a vital influence which later determined the drift of Paul’s Christian cult toward the West instead of toward the East.
121:6.3 (1338.6) Cu toate că credinţele iudaice elenizate au fost foarte puţin influenţate de învăţăturile epicurienilor, ele au fost influenţate substanţial de filozofia lui Platon şi de doctrinele de abnegaţie ale stoicilor. Marea invazie a stoicismului este ilustrată de A Patra Carte a Macabeilor. Dubla pătrundere a filozofiei platoniciene şi a doctrinelor stoice reiese din Înţelepciunea lui Solomon. Iudeii elenizaţi aduc Scripturilor Evreilor o asemenea interpretare alegorică încât ei nu găsesc nici o dificultate în a conforma teologia ebraică la filozofia aristoteliană, pe care o respectau. Toate acestea însă au condus la o confuzie dezastruoasă, până când aceste probleme au fost preluate de Filon din Alexandria, care a încercat să armonizeze şi să organizeze filozofia greacă şi teologia ebraică într-un sistem compact şi relativ coerent de credinţe şi de practici religioase. Această învăţătură ulterioară a filozofiei greceşti şi a teologiei ebraice conjugate este ceea ce a prevalat în Palestina în momentul în care Iisus a trăit şi a propovăduit acolo, şi pe care Pavel a utilizat-o ca temelie pentru a construi cultul său creştin mai elevat şi mai luminos decât celelalte.	121:6.3 (1338.6) Though the Hellenized Jewish beliefs were very little influenced by the teachings of the Epicureans, they were very materially affected by the philosophy of Plato and the self-abnegation doctrines of the Stoics. The great inroad of Stoicism is exemplified by the Fourth Book of the Maccabees; the penetration of both Platonic philosophy and Stoic doctrines is exhibited in the Wisdom of Solomon. The Hellenized Jews brought to the Hebrew scriptures such an allegorical interpretation that they found no difficulty in conforming Hebrew theology with their revered Aristotelian philosophy. But this all led to disastrous confusion until these problems were taken in hand by Philo of Alexandria, who proceeded to harmonize and systemize Greek philosophy and Hebrew theology into a compact and fairly consistent system of religious belief and practice. And it was this later teaching of combined Greek philosophy and Hebrew theology that prevailed in Palestine when Jesus lived and taught, and which Paul utilized as the foundation on which to build his more advanced and enlightening cult of Christianity.
121:6.4 (1338.7) Filon era un mare învăţător. De la Moise, nu s-a văzut om care să exercite o influenţă atât de profundă asupra gândirii etice şi religioase a lumii occidentale. În ce priveşte combinarea elementelor mai bune rezultate din sistemele contemporane de învăţătură etică şi religioasă, au existat şapte educatori umani excepţionali: Sethard, Moise, Zoroastru, Lao-Tse, Buddha şi Pavel.	121:6.4 (1338.7) Philo was a great teacher; not since Moses had there lived a man who exerted such a profound influence on the ethical and religious thought of the Occidental world. In the matter of the combination of the better elements in contemporaneous systems of ethical and religious teachings, there have been seven outstanding human teachers: Sethard, Moses, Zoroaster, Lao-tse, Buddha, Philo, and Paul.
121:6.5 (1339.1) Filon comisese unele inconsecvenţe în efortul său de a combina filozofia mistică greacă şi doctrinele romane ale stoicilor cu teologia legalistă a evreilor. Pavel a recunoscut multe dintre aceste inconsecvenţe, dar nu toate, şi le-a eliminat cu înţelepciune din teologia sa fundamentală precreştină. Filon i-a deschis drumul lui Pavel pentru ca acesta din urmă să restabilească mai bine conceptul de Trinitate a Paradisului, care fusese un timp îndelungat latent în teologia iudaică. Asupra acestui subiect, Pavel nu a reuşit nici să se menţină la înălţimea lui Filon nici să întreacă învăţăturile acestui iudeu bogat şi instruit din Alexandria; era vorba de doctrina răscumpărării. Filon propovăduia că trebuia să te eliberezi de doctrina conform căreia iertarea nu se obţine decât vărsând sânge. Este de asemenea posibil ca, mai bine decât Pavel, el să fi întrevăzut realitatea şi prezenţa Ajustorului Gândirii. Dar teoria lui Pavel asupra păcatului originar, doctrinele culpabilităţii ereditare, ale răului înnăscut şi ale izbăvirii, erau parţial de origine mithriacă şi aveau puţine puncte comune cu teologia ebraică, cu filozofia lui Filon, sau cu învăţăturile lui Iisus. Unele aspecte ale învăţăturii lui Pavel referitoare la păcatul originar şi la răscumpărare, proveneau de la Pavel însuşi.	121:6.5 (1339.1) Many, but not all, of Philo’s inconsistencies resulting from an effort to combine Greek mystical philosophy and Roman Stoic doctrines with the legalistic theology of the Hebrews, Paul recognized and wisely eliminated from his pre-Christian basic theology. Philo led the way for Paul more fully to restore the concept of the Paradise Trinity, which had long been dormant in Jewish theology. In only one matter did Paul fail to keep pace with Philo or to transcend the teachings of this wealthy and educated Jew of Alexandria, and that was the doctrine of the atonement; Philo taught deliverance from the doctrine of forgiveness only by the shedding of blood. He also possibly glimpsed the reality and presence of the Thought Adjusters more clearly than did Paul. But Paul’s theory of original sin, the doctrines of hereditary guilt and innate evil and redemption therefrom, was partially Mithraic in origin, having little in common with Hebrew theology, Philo’s philosophy, or Jesus’ teachings. Some phases of Paul’s teachings regarding original sin and the atonement were original with himself.
121:6.6 (1339.2) Evanghelia lui Ioan, ultima dintre istorisirile vieţii pământeşti a lui Iisus, era adresată popoarelor occidentale, şi îşi prezintă istoria inspirându-se foarte mult din punctul de vedere al creştinilor din Alexandria de mai târziu, care erau şi ei discipoli ai învăţăturilor lui Filon.	121:6.6 (1339.2) The Gospel of John, the last of the narratives of Jesus’ earth life, was addressed to the Western peoples and presents its story much in the light of the viewpoint of the later Alexandrian Christians, who were also disciples of the teachings of Philo.
121:6.7 (1339.3) Aproape de epoca lui Cristos, în Alexandria a avut loc un straniu reviriment al sentimentului faţă de iudei şi, din acest străvechi bastion iudeu, a pornit un val virulent de persecuţii, care s-a întins până şi la Roma, de unde mii dintre ei u fost izgoniţi. Însă o asemenea campanie care denatura faptele a fost de scurtă durată; guvernul imperial a restabilit în integralitatea lor, foarte curând, şi pe toată întinderea imperiului, libertăţile iudeilor ce fuseseră restrânse.	121:6.7 (1339.3) At about the time of Christ a strange reversion of feeling toward the Jews occurred in Alexandria, and from this former Jewish stronghold there went forth a virulent wave of persecution, extending even to Rome, from which many thousands were banished. But such a campaign of misrepresentation was short-lived; very soon the imperial government fully restored the curtailed liberties of the Jews throughout the empire.
121:6.8 (1339.4) Indiferent de locul din lumea largă în care iudeii se găseau dispersaţi de comerţ sau de opresiune, ei îşi păstrau de comun acord inima centrată asupra templului sacru al Ierusalimului. Teologia iudaică a supravieţuit efectiv aşa cum era ea interpretată şi practicată în Ierusalim, deşi ea fusese salvată de uitare în mai multe rânduri de intervenţia oportună a anumitor învăţători babilonieni.	121:6.8 (1339.4) Throughout the whole wide world, no matter where the Jews found themselves dispersed by commerce or oppression, all with one accord kept their hearts centered on the holy temple at Jerusalem. Jewish theology did survive as it was interpreted and practiced at Jerusalem, notwithstanding that it was several times saved from oblivion by the timely intervention of certain Babylonian teachers.
121:6.9 (1339.5) Până la două milioane şi jumătate dintre aceşti iudei dispersaţi aveau obiceiul de a veni în Ierusalim pentru celebrarea sărbătorilor lor religioase naţionale. Oricare ar fi fost deosebirile teologice sau filozofice dintre iudeii din est (babilonieni) şi cei din vest (elenistici), ei erau cu toţii de acord să păstreze Ierusalimul drept centrul cultului lor şi să aştepte cu speranţă venirea lui Mesia.	121:6.9 (1339.5) As many as two and one-half million of these dispersed Jews used to come to Jerusalem for the celebration of their national religious festivals. And no matter what the theologic or philosophic differences of the Eastern (Babylonian) and the Western (Hellenic) Jews, they were all agreed on Jerusalem as the center of their worship and in ever looking forward to the coming of the Messiah.
7. Iudeii şi gentilii ^top	7. Jews and Gentiles ^top
121:7.1 (1339.6) În epoca lui Iisus, iudeii ajunseseră la un concept stabil al originii lor, al istoriei şi destinului lor. Ei construiseră un zid rigid de separare între ei şi lumea gentililor, şi priveau toate obiceiurile gentililor cu dispreţ suprem. Cultul lor urma litera legii, iar ei se complăceau într-o formă de mulţumire de sine bazată pe falsul orgoliu al genealogiei lor. Ei formaseră noţiuni preconcepute cu privire la Mesia promis, şi cele mai multe dintre aceste speranţe luau în considerare un Mesia care va veni ca un element al istoriei lor naţionale şi rasiale. Pentru evreii din vremea aceea, teologia iudaică era irevocabil stabilită şi fixată pentru totdeauna.	121:7.1 (1339.6) By the times of Jesus the Jews had arrived at a settled concept of their origin, history, and destiny. They had built up a rigid wall of separation between themselves and the gentile world; they looked upon all gentile ways with utter contempt. They worshiped the letter of the law and indulged a form of self-righteousness based upon the false pride of descent. They had formed preconceived notions regarding the promised Messiah, and most of these expectations envisaged a Messiah who would come as a part of their national and racial history. To the Hebrews of those days Jewish theology was irrevocably settled, forever fixed.
121:7.2 (1339.7) Învăţăturile şi practicile lui Iisus privitoare la toleranţă şi la bunătate mergeau contra străvechii atitudini a iudeilor faţă de celelalte popoare, pe care le considerau păgâne. Vreme de generaţii, iudeii nutriseră faţă de lumea exterioară o atitudine care făcea imposibil să accepte învăţăturile Maestrului despre fraternitatea spirituală a oamenilor. Ei nu voiau să-l împărtăşească pe Iehova la egalitate cu gentilii, şi cu atât mai mult să accepte, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe cineva care propovăduia doctrine atât de noi şi de străine.	121:7.2 (1339.7) The teachings and practices of Jesus regarding tolerance and kindness ran counter to the long-standing attitude of the Jews toward other peoples whom they considered heathen. For generations the Jews had nourished an attitude toward the outside world which made it impossible for them to accept the Master’s teachings about the spiritual brotherhood of man. They were unwilling to share Yahweh on equal terms with the gentiles and were likewise unwilling to accept as the Son of God one who taught such new and strange doctrines.
121:7.3 (1340.1) Scribii, fariseii, şi preoţimea, îi menţineau pe iudei într-o teribilă robie de ritualism şi de legalism, o sclavie mult mai reală decât cea a autorităţii politice romane. Iudeii din epoca lui Iisus nu numai că erau aserviţi legii, ci erau şi legaţi prin exigenţele servile ale tradiţiilor care implicau şi invadau toate domeniile vieţii personale şi sociale. Aceste reguli de conduită minuţioase îi urmăreau şi îi dominau pe toţi iudeii loiali. Şi nu este nimic surprinzător în aceea că ei s-au grăbit să respingă pe unul dintre ai lor care le cerea să nu ţină cont de tradiţiile lor sacre şi care îndrăznea să-şi bată joc de regulile lor de conduită socială, onorate de atât de multă vreme. Ei nu puteau deloc să privească cu toleranţă învăţăturile cuiva care nu ezita să intre în conflict cu dogmele pe care ei le considerau ca fiind stabilite de Tatăl lor Avraam în persoană. Moise le dăduse legea lor, iar ei nu voiau să facă nici un compromis.	121:7.3 (1340.1) The scribes, the Pharisees, and the priesthood held the Jews in a terrible bondage of ritualism and legalism, a bondage far more real than that of the Roman political rule. The Jews of Jesus’ time were not only held in subjugation to the law but were equally bound by the slavish demands of the traditions, which involved and invaded every domain of personal and social life. These minute regulations of conduct pursued and dominated every loyal Jew, and it is not strange that they promptly rejected one of their number who presumed to ignore their sacred traditions, and who dared to flout their long-honored regulations of social conduct. They could hardly regard with favor the teachings of one who did not hesitate to clash with dogmas which they regarded as having been ordained by Father Abraham himself. Moses had given them their law and they would not compromise.
121:7.4 (1340.2) În primul secol al erei creştine, interpretarea orală a legii de către învăţătorii cunoscuţi, scribii, dobândise o autoritate mai înaltă decât legea scrisă însăşi. Toate acestea făceau să fie mai uşor anumitor şefi religioşi ai iudeilor să incite poporul împotriva acceptării unei noi evanghelii.	121:7.4 (1340.2) By the time of the first century after Christ the spoken interpretation of the law by the recognized teachers, the scribes, had become a higher authority than the written law itself. And all this made it easier for certain religious leaders of the Jews to array the people against the acceptance of a new gospel.
121:7.5 (1340.3) Împrejurările le făceau imposibil iudeilor să îşi împlinească destinul lor divin ca mesageri ai noii evanghelii de independenţă religioasă şi de libertate spirituală; ei nu reuşiseră să sfărâme lanţurile tradiţiei. Ieremia anunţase „legea care trebuia să fie scrisă în inima oamenilor”. Ezechiel vorbise de un „nou spirit care trebuia să trăiască în sufletul omului”, iar psalmistul se rugase pentru ca Dumnezeu „să creeze o inimă interioară pură şi să reînnoiască un spirit drept”. Dar, atunci când religia iudaică a lucrărilor bune şi a sclaviei legii a sucombat în faţa stagnării inerţiei tradiţionaliste, mişcarea de evoluţie religioasă s-a deplasat către vest, la popoarele europene.	121:7.5 (1340.3) These circumstances rendered it impossible for the Jews to fulfill their divine destiny as messengers of the new gospel of religious freedom and spiritual liberty. They could not break the fetters of tradition. Jeremiah had told of the “law to be written in men’s hearts,” Ezekiel had spoken of a “new spirit to live in man’s soul,” and the Psalmist had prayed that God would “create a clean heart within and renew a right spirit.” But when the Jewish religion of good works and slavery to law fell victim to the stagnation of traditionalistic inertia, the motion of religious evolution passed westward to the European peoples.
121:7.6 (1340.4) Şi astfel, un alt popor a fost chemat să aducă lumii o teologie în progres, un sistem de învăţământ, care încorpora filozofia grecilor, legea romanilor, moralitatea evreilor şi evanghelia care proclama caracterul sacru al personalităţii şi al libertăţii spirituale, formulat de Pavel şi întemeiat pe învăţăturile lui Iisus.	121:7.6 (1340.4) And so a different people were called upon to carry an advancing theology to the world, a system of teaching embodying the philosophy of the Greeks, the law of the Romans, the morality of the Hebrews, and the gospel of personality sanctity and spiritual liberty formulated by Paul and based on the teachings of Jesus.
121:7.7 (1340.5) Cultul creştin al lui Pavel îşi etala moralitatea ca un semn din naştere iudaic. Iudeii considerau istoria ca fiind providenţa lui Dumnezeu - Iehova la lucru. Grecii au adus în noua învăţătură concepte mai clare asupra vieţii eterne. Doctrinele lui Pavel au fost influenţate în conţinutul lor teologic şi filozofic nu numai de învăţăturile lui Iisus, ci şi de Platon şi de Filon. Etica sa a fost inspirată nu numai de Cristos, ci şi de stoici.	121:7.7 (1340.5) Paul’s cult of Christianity exhibited its morality as a Jewish birthmark. The Jews viewed history as the providence of God—Yahweh at work. The Greeks brought to the new teaching clearer concepts of the eternal life. Paul’s doctrines were influenced in theology and philosophy not only by Jesus’ teachings but also by Plato and Philo. In ethics he was inspired not only by Christ but also by the Stoics.
121:7.8 (1340.6) Evanghelia lui Iisus, aşa cum o încorporase Pavel în cultul creştinismului din Antiohia, s-a amestecat cu următoarele învăţături:	121:7.8 (1340.6) The gospel of Jesus, as it was embodied in Paul’s cult of Antioch Christianity, became blended with the following teachings:
121:7.9 (1340.7) 1. Raţionamentele filozofice ale prozeliţilor greci ai iudaismului, inclusiv unele dintre conceptele lor asupra vieţii eterne.	121:7.9 (1340.7) 1. The philosophic reasoning of the Greek proselytes to Judaism, including some of their concepts of the eternal life.
121:7.10 (1340.8) 2. Învăţăturile atrăgătoare ale cultelor predominante ale misterelor, şi în special doctrinele mithriace ale izbăvirii, ale răscumpărării şi ale salvării prin sacrificiul făcut de un anumit zeu.	121:7.10 (1340.8) 2. The appealing teachings of the prevailing mystery cults, especially the Mithraic doctrines of redemption, atonement, and salvation by the sacrifice made by some god.
121:7.11 (1340.9) 3. Moralitatea robustă a religiei iudaice stabilite.	121:7.11 (1340.9) 3. The sturdy morality of the established Jewish religion.
121:7.12 (1341.1) În epoca lui Iisus, imperiul roman de la Marea Mediterană, regatul parţilor şi popoarele adiacente, aveau toate idei sumare şi primitive despre geografia lumii, despre astronomie, despre sănătate şi despre boală; în chip firesc, ei au fost stupefiaţi de declaraţiile noi şi surprinzătoare ale tâmplarului din Nazaret. Ideile despre posedarea de spiritele bune sau de cele rele nu se aplicau numai fiinţelor umane; mulţi oameni considerau că fiecare arbore şi fiecare piatră erau posedate de câte un spirit. Aceasta era o epocă a farmecelor, şi fiecare considera miracolele ca pe nişte incidente obişnuite.	121:7.12 (1341.1) The Mediterranean Roman Empire, the Parthian kingdom, and the adjacent peoples of Jesus’ time all held crude and primitive ideas regarding the geography of the world, astronomy, health, and disease; and naturally they were amazed by the new and startling pronouncements of the carpenter of Nazareth. The ideas of spirit possession, good and bad, applied not merely to human beings, but every rock and tree was viewed by many as being spirit possessed. This was an enchanted age, and everybody believed in miracles as commonplace occurrences.
8. Scrierile anterioare ^top	8. Previous Written Records ^top
121:8.1 (1341.2) În măsura posibilităţilor şi a consistenţei cu mandatul nostru, noi ne-am străduit să utilizăm şi, într-o oarecare măsură, să coordonăm arhivele existente aflate în legătură cu viaţa lui Iisus pe Urantia. Deşi noi am putut profita de accesul la scrierile pierdute ale apostolului Andrei, şi am beneficiat de colaborarea unei vaste mulţimi de fiinţe celeste care se găseau pe pământ în timpul efuziunii lui Mihail (în particular Ajustorul său acum personalizat), intenţia noastră a fost de a ne servi în egală măsură de aşa-numitele Evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.	121:8.1 (1341.2) As far as possible, consistent with our mandate, we have endeavored to utilize and to some extent co-ordinate the existing records having to do with the life of Jesus on Urantia. Although we have enjoyed access to the lost record of the Apostle Andrew and have benefited from the collaboration of a vast host of celestial beings who were on earth during the times of Michael’s bestowal (notably his now Personalized Adjuster), it has been our purpose also to make use of the so-called Gospels of Matthew, Mark, Luke, and John.
121:8.2 (1341.3) Aceste scrieri ale Noului Testament îşi au originea în următoarele împrejurări:	121:8.2 (1341.3) These New Testament records had their origin in the following circumstances:
121:8.3 (1341.4) 1. Evanghelia lui Marcu. Cu excepţia notelor lui Andrei, Ioan Marcu este cel care a scris prima, cea mai scurtă şi cea mai simplă istorie a vieţii lui Iisus. El l-a prezentat pe Maestru ca pe un slujitor, un om printre oameni. Deşi Marcu era un tânăr care evolua în împrejurimile imediate ale scenelor pe care le descrie, povestirea sa este, în realitate, Evanghelia după Simion Petru. Marcu s-a asociat de devreme cu Petru, şi mai târziu cu Pavel. El şi-a scris relatarea la îndemnul lui Petru şi la cererea stăruitoare a Bisericii din Roma. Ştiind cu ce persistenţă refuzase Maestrul să îşi scrie învăţăturile în timpul încarnării sale pe pământ, Marcu, ca şi apostolii şi alţi discipoli eminenţi, ezita să le pună în scris. Dar Petru avea sentimentul că în Roma Biserica avea nevoie să se sprijine pe o relatare scrisă, iar Marcu a consimţit să întreprindă pregătirea ei. El a redactat multe note înainte de moartea lui Petru din anul 67. Conform cadrului aprobat de Petru, el a început povestirea pentru Biserica din Roma la puţin timp după moartea lui Petru. Evanghelia a fost terminată către sfârşitul anului 68. Marcu a scris în întregime din memorie, şi după amintirile lui Petru. Acest document a fost considerabil modificat de atunci. Numeroase pasaje au fost suprimate, şi s-au făcut adăugiri ulterioare pentru a înlocui ultima cincime din Evanghelia originară, care a fost detaşată de primul manuscris înainte chiar de a fi fost copiată. Documentul lui Marcu, în combinaţie cu notele lui Andrei şi ale lui Matei, au reprezentat baza scrisă a tuturor povestirilor evanghelice ulterioare care au căutat să zugrăvească viaţa şi învăţăturile lui Iisus.	121:8.3 (1341.4) 1. The Gospel by Mark. John Mark wrote the earliest (excepting the notes of Andrew), briefest, and most simple record of Jesus’ life. He presented the Master as a minister, as man among men. Although Mark was a lad lingering about many of the scenes which he depicts, his record is in reality the Gospel according to Simon Peter. He was early associated with Peter; later with Paul. Mark wrote this record at the instigation of Peter and on the earnest petition of the church at Rome. Knowing how consistently the Master refused to write out his teachings when on earth and in the flesh, Mark, like the apostles and other leading disciples, was hesitant to put them in writing. But Peter felt the church at Rome required the assistance of such a written narrative, and Mark consented to undertake its preparation. He made many notes before Peter died in a.d. 67, and in accordance with the outline approved by Peter and for the church at Rome, he began his writing soon after Peter’s death. The Gospel was completed near the end of a.d. 68. Mark wrote entirely from his own memory and Peter’s memory. The record has since been considerably changed, numerous passages having been taken out and some later matter added at the end to replace the latter one fifth of the original Gospel, which was lost from the first manuscript before it was ever copied. This record by Mark, in conjunction with Andrew’s and Matthew’s notes, was the written basis of all subsequent Gospel narratives which sought to portray the life and teachings of Jesus.
121:8.4 (1341.5) 2. Evanghelia lui Matei. Aşa-numita Evanghelie după Matei este relatarea vieţii Maestrului scrisă pentru edificarea iudeilor creştini. Autorul acestui document caută constant să arate că, în viaţa lui Iisus, multe dintre lucruri au fost făcute „pentru a împlini cuvântul profetului”. Evanghelia lui Matei îl prezintă pe Iisus ca pe un fiu al lui David şi îl înfăţişează ca arătând un mare respect pentru lege şi pentru profeţi.	121:8.4 (1341.5) 2. The Gospel of Matthew. The so-called Gospel according to Matthew is the record of the Master’s life which was written for the edification of Jewish Christians. The author of this record constantly seeks to show in Jesus’ life that much which he did was that “it might be fulfilled which was spoken by the prophet.” Matthew’s Gospel portrays Jesus as a son of David, picturing him as showing great respect for the law and the prophets.
121:8.5 (1341.6) Nu apostolul Matei este cel ce a scris această evanghelie, ci Isador, unul dintre discipolii săi care, pentru a facilita munca sa, dispunea nu numai de amintirile personale ale lui Matei în legătură cu aceste evenimente, ci şi un anumit memento asupra lecţiilor lui Iisus, pe care Matei îl redactase îndată după crucificare. Aceste note ale lui Matei erau scrise în aramaică. Isador a scris în greacă. El nu avea nici o intenţie de înşelătorie atribuindu-i lucrarea lui Matei. Pe vremea aceea, elevii aveau obiceiul de a-i onora astfel pe maeştrii lor.	121:8.5 (1341.6) The Apostle Matthew did not write this Gospel. It was written by Isador, one of his disciples, who had as a help in his work not only Matthew’s personal remembrance of these events but also a certain record which the latter had made of the sayings of Jesus directly after the crucifixion. This record by Matthew was written in Aramaic; Isador wrote in Greek. There was no intent to deceive in accrediting the production to Matthew. It was the custom in those days for pupils thus to honor their teachers.
121:8.6 (1342.1) Relatarea originală a lui Matei a fost editată şi a primit adăugirile ei în anul 40, chiar înainte ca Matei să părăsească Ierusalimul pentru a se lansa în predicarea evanghelică. Acesta era un document privat, a cărui copie a fost distrusă în incendiul unei mănăstiri siriene în anul 416.	121:8.6 (1342.1) Matthew’s original record was edited and added to in a.d. 40 just before he left Jerusalem to engage in evangelistic preaching. It was a private record, the last copy having been destroyed in the burning of a Syrian monastery in a.d. 416.
121:8.7 (1342.2) Isador a fugit din Ierusalim în anul 70, după ce oraşul a fost asediat de armatele lui Titus. El a dus cu el în Pella o copie a notelor lui Matei şi, în anul 71, în vreme ce locuia în Pella, a scris Evanghelia după Matei. Isador poseda de asemenea primele patru cincimi ale povestirii lui Marcu.	121:8.7 (1342.2) Isador escaped from Jerusalem in a.d. 70 after the investment of the city by the armies of Titus, taking with him to Pella a copy of Matthew’s notes. In the year 71, while living at Pella, Isador wrote the Gospel according to Matthew. He also had with him the first four fifths of Mark’s narrative.
121:8.8 (1342.3) 3. Evanghelia lui Luca. Luca, un medic din oraşul Antiohia din Pisidia, era un gentil convertit de Pavel. El a scris o cu totul altă istorie a vieţii Maestrului. El a început să îl urmeze pe Pavel în anul 47, şi să afle despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Luca a păstrat în povestirea sa foarte mult din „graţia Domnului Iisus Cristos”, căci el a adunat aceste fapte de la Pavel şi de la alte persoane. Luca îl prezintă pe Maestru ca pe „prietenul vameşilor şi al păcătoşilor”. El a reunit aceste numeroase note într-o Evanghelie numai după moartea lui Pavel. El a scris-o în anul 82, în Achaia. El a proiectat trei cărţi care tratau istoria lui Crist şi a creştinismului, dar a murit în anul 90, chiar înainte de a termina pe cea de-a doua dintre aceste lucrări, 'Faptele Apostolilor'.	121:8.8 (1342.3) 3. The Gospel by Luke. Luke, the physician of Antioch in Pisidia, was a gentile convert of Paul, and he wrote quite a different story of the Master’s life. He began to follow Paul and learn of the life and teachings of Jesus in a.d. 47. Luke preserves much of the “grace of the Lord Jesus Christ” in his record as he gathered up these facts from Paul and others. Luke presents the Master as “the friend of publicans and sinners.” He did not formulate his many notes into the Gospel until after Paul’s death. Luke wrote in the year 82 in Achaia. He planned three books dealing with the history of Christ and Christianity but died in a.d. 90 just before he finished the second of these works, the “Acts of the Apostles.”
121:8.9 (1342.4) Ca materiale de compilaţie pentru Evanghelia sa, Luca a recurs mai întâi la istoria vieţii lui Iisus aşa cum i-o povestise Pavel. Evanghelia lui Luca este deci, în anumite privinţe, Evanghelia după Pavel. Luca avea însă alte surse de informaţie. El nu numai că interoga zeci de martori oculari ai numeroaselor episoade din viaţa lui Iisus pe care o relatează, ci el poseda şi o copie a Evangheliei lui Marcu (adică primele patru cincimi ale acestei cărţi), povestirea lui Isador, precum şi o scurtă povestire realizată în Antiohia în anul 78 de un credincios numit Cedes. Luca avea şi o copie mutilată şi considerabil modificată a câtorva note presupuse a fi fost făcute de apostolul Andrei.	121:8.9 (1342.4) As material for the compilation of his Gospel, Luke first depended upon the story of Jesus’ life as Paul had related it to him. Luke’s Gospel is, therefore, in some ways the Gospel according to Paul. But Luke had other sources of information. He not only interviewed scores of eyewitnesses to the numerous episodes of Jesus’ life which he records, but he also had with him a copy of Mark’s Gospel, that is, the first four fifths, Isador’s narrative, and a brief record made in the year a.d. 78 at Antioch by a believer named Cedes. Luke also had a mutilated and much-edited copy of some notes purported to have been made by the Apostle Andrew.
121:8.10 (1342.5) 4. Evanghelia lui Ioan. Evanghelia după Ioan relatează multe dintre lucrările înfăptuite de Iisus în Iudeea şi în împrejurimile Ierusalimului, şi a căror descriere nu figurează în alte relatări. Aceasta este aşa-numita Evanghelie după Ioan, fiul lui Zebedeu; cu toate că nu Ioan a scris-o, el a inspirat-o. De la manuscrisul originar, această Evanghelie a fost modificată în mai multe rânduri pentru a o face să pară a fi scrisă de Ioan însuşi. În momentul compunerii povestirii sale, Ioan avea celelalte Evanghelii, şi a văzut că multe dintre lucruri fuseseră omise în ele. În consecinţă, în anul 101, el l-a încurajat pe asociatul său Nathan, un iudeu grec din Cezareea, să înceapă o povestire scrisă, căreia el, Ioan, îi furniza materialele din memorie şi referindu-se la cele trei scrieri existente atunci. El nu avea documente scrise personale. Epistola cunoscută sub titlul de 'Primul Ioan' a fost scrisă de Ioan însuşi ca scrisoare de prezentare a lucrării pe care Nathan o executa la indicaţiile sale.	121:8.10 (1342.5) 4. The Gospel of John. The Gospel according to John relates much of Jesus’ work in Judea and around Jerusalem which is not contained in the other records. This is the so-called Gospel according to John the son of Zebedee, and though John did not write it, he did inspire it. Since its first writing it has several times been edited to make it appear to have been written by John himself. When this record was made, John had the other Gospels, and he saw that much had been omitted; accordingly, in the year a.d. 101 he encouraged his associate, Nathan, a Greek Jew from Caesarea, to begin the writing. John supplied his material from memory and by reference to the three records already in existence. He had no written records of his own. The Epistle known as “First John” was written by John himself as a covering letter for the work which Nathan executed under his direction.
121:8.11 (1342.6) Toţi aceşti scriitori au prezentat descrieri oneste ale lui Iisus aşa cum îl văzuseră, aşa cum şi-l aminteau sau după ceea ce învăţaseră de la el, ori potrivit conceptelor lor despre aceste evenimente îndepărtate, influenţate de ralierea lor ulterioară la teologia creştină a lui Pavel. Oricât de imperfecte ar fi aceste documente, ele au fost suficiente pentru a schimba cursul istoriei Urantiei timp de aproape două mii de ani.	121:8.11 (1342.6) All these writers presented honest pictures of Jesus as they saw, remembered, or had learned of him, and as their concepts of these distant events were affected by their subsequent espousal of Paul’s theology of Christianity. And these records, imperfect as they are, have been sufficient to change the course of the history of Urantia for almost two thousand years.
121:8.12 (1343.1) [Mulţumiri: Executând misiunea mea de a expune din nou învăţăturile lui Iisus din Nazaret şi de a repovesti lucrările sale, m-am inspirat în mare măsură din sursele arhivelor şi ale informaţiilor planetare. Motivul meu călăuzitor a fost să pregătesc un document care nu numai că va ilumina generaţia de oameni actualmente în viaţă, ci şi unul care va reprezenta totodată un ajutor pentru toate generaţiile viitoare. Din vasta rezervă a informaţiilor puse la dispoziţia mea, le-am ales pe acelea care au convenit cel mai bine atingerii acestui scop. Pe cât este posibil, mi-am extras informaţiile din surse pur umane. Numai atunci când aceste surse au lipsit am recurs la arhivele supraumane. Atunci când ideile şi conceptele asupra vieţii şi învăţăturilor lui Iisus au fost exprimate acceptabil de o minte umană, am dat invariabil prioritate unor astfel de modele de gândire aparent omeneşti. Deşi m-am străduit să adaptez terminologia pentru a conforma cât am putut de bine la modul în care concepem noi sensul real şi veritabila importanţă a vieţii şi învăţăturilor Maestrului, în măsura posibilului, am aderat, în toate expunerile mele, la veritabilele concepte şi modele de gândire ale oamenilor. Eu ştiu foarte bine că aceste concepte care şi-au aflat originea în mintea umană se vor vădi mai acceptabile şi mai utile minţii tuturor celorlalţi oameni. Când am fost incapabil să găsesc conceptele necesare în analele sau în expresiile omeneşti, am recurs, în al doilea rând, la memoria propriului meu ordin de creaturi terestre, medianii. În sfârşit, când această sursă secundară de informaţie s-a vădit insuficientă, am recurs fără ezitare la sursele de informaţie supraplanetare.	121:8.12 (1343.1) [Acknowledgment: In carrying out my commission to restate the teachings and retell the doings of Jesus of Nazareth, I have drawn freely upon all sources of record and planetary information. My ruling motive has been to prepare a record which will not only be enlightening to the generation of men now living, but which may also be helpful to all future generations. From the vast store of information made available to me, I have chosen that which is best suited to the accomplishment of this purpose. As far as possible I have derived my information from purely human sources. Only when such sources failed, have I resorted to those records which are superhuman. When ideas and concepts of Jesus’ life and teachings have been acceptably expressed by a human mind, I invariably gave preference to such apparently human thought patterns. Although I have sought to adjust the verbal expression the better to conform to our concept of the real meaning and the true import of the Master’s life and teachings, as far as possible, I have adhered to the actual human concept and thought pattern in all my narratives. I well know that those concepts which have had origin in the human mind will prove more acceptable and helpful to all other human minds. When unable to find the necessary concepts in the human records or in human expressions, I have next resorted to the memory resources of my own order of earth creatures, the midwayers. And when that secondary source of information proved inadequate, I have unhesitatingly resorted to the superplanetary sources of information.
121:8.13 (1343.2) Memorandumurile pe care le-am reunit şi din care am pregătit această povestire a vieţii şi a învăţăturilor lui Iisus - separat de amintirea a ceea ce înregistrase apostolul Andrei - conţin perle ale gândirii şi concepte foarte elevate ale lecţiilor lui Iisus provenind de la peste două mii de fiinţe umane care au trăit pe pământ, din epoca lui Iisus până în ziua în care au fost redactate prezentele revelaţii, sau mai exact aceste reexpuneri. Permisiunea de a revela nu a fost utilizată decât dacă analele şi conceptele oamenilor nu reuşeau să ne ofere modele de gândire adecvate. Misiunea mea de revelaţie îmi interzicea să recurg la sursele extraumane, atât informaţii, cât şi expresii, înainte de a putea dovedi că eşuasem în eforturile mele de a găsi, în surse pur umane, expresia conceptuală necesară.	121:8.13 (1343.2) The memoranda which I have collected, and from which I have prepared this narrative of the life and teachings of Jesus—aside from the memory of the record of the Apostle Andrew—embrace thought gems and superior concepts of Jesus’ teachings assembled from more than two thousand human beings who have lived on earth from the days of Jesus down to the time of the inditing of these revelations, more correctly restatements. The revelatory permission has been utilized only when the human record and human concepts failed to supply an adequate thought pattern. My revelatory commission forbade me to resort to extrahuman sources of either information or expression until such a time as I could testify that I had failed in my efforts to find the required conceptual expression in purely human sources.
121:8.14 (1343.3) Cu toate că am descris eu însumi, în colaborare cu cei unsprezece colegi mediani ai mei şi sub supravegherea Melchisedecului raportor, evenimentele acestei povestiri în acord cu concepţia mea asupra derulării ei reale şi răspunzând alegerii mele spontane de expresie, totuşi, majoritatea ideilor, şi chiar expresiile proprii pe care le-am utilizat astfel, şi-au avut originea în mintea oamenilor proveniţi din numeroase rase, care au trăit pe pământ în timpul generaţiilor care au trăit până în prezent, inclusiv cele aflate încă în viaţă în perioada prezentei lucrări. În numeroase privinţe, eu am servit mai mult în calitate de colector şi editor decât de povestitor original. Eu mi-am apropiat fără şovăială ideile şi conceptele de preferinţă umane, care trebuiau să-mi permită să creez tabloul cel mai efectiv al vieţii lui Iisus şi care m-ar califica pentru a reexpune învăţăturile sale incomparabile cu frazeologia cea mai util frapantă şi cea mai universal inspiratoare. În numele Fraternităţii Medianilor Uniţi ai Urantiei, eu recunosc, cu cea mai mare gratitudine, faptul că suntem îndatoraţi tuturor surselor arhivelor şi conceptelor care au fost utilizate după cum urmează pentru a elabora noua noastră expunere a vieţii lui Iisus pe pământ.]	121:8.14 (1343.3) While I, with the collaboration of my eleven associate fellow midwayers and under the supervision of the Melchizedek of record, have portrayed this narrative in accordance with my concept of its effective arrangement and in response to my choice of immediate expression, nevertheless, the majority of the ideas and even some of the effective expressions which I have thus utilized had their origin in the minds of the men of many races who have lived on earth during the intervening generations, right on down to those who are still alive at the time of this undertaking. In many ways I have served more as a collector and editor than as an original narrator. I have unhesitatingly appropriated those ideas and concepts, preferably human, which would enable me to create the most effective portraiture of Jesus’ life, and which would qualify me to restate his matchless teachings in the most strikingly helpful and universally uplifting phraseology. In behalf of the Brotherhood of the United Midwayers of Urantia, I most gratefully acknowledge our indebtedness to all sources of record and concept which have been hereinafter utilized in the further elaboration of our restatement of Jesus’ life on earth.]