Capitolul 130	Paper 130
În drum către Roma	On the Way to Rome
130:0.1 (1427.1) ÎNCONJURUL lumii romane a absorbit cea mai mare parte a celui de-al douăzeci şi optulea an şi tot anul al douăzeci şi nouălea din viaţa pământească a lui Iisus. Împreună cu cei doi nativi din India - Gonod şi fiul său Ganid - Iisus a părăsit Ierusalimul duminică dimineaţa, pe data de 26 aprilie a anului 22. Ei şi-au făcut călătoria conform planului, iar Iisus şi-a luat rămas bun de la tată şi de la fiu în oraşul Charax de pe golful Persic, pe 10 decembrie în anul următor, anul 23.	130:0.1 (1427.1) THE tour of the Roman world consumed most of the twenty-eighth and the entire twenty-ninth year of Jesus’ life on earth. Jesus and the two natives from India—Gonod and his son Ganid—left Jerusalem on a Sunday morning, April 26, a.d. 22. They made their journey according to schedule, and Jesus said good-bye to the father and son in the city of Charax on the Persian Gulf on the tenth day of December the following year, a.d. 23.
130:0.2 (1427.2) De la Ierusalim s-au dus în Cezareea prin Ioppa. În Cezareea au luat o barcă spre Alexandria. Din Alexandria s-au îmbarcat pentru Lasea din Creta. Din Creta s-au îndreptat către Cartagina cu escală la Cyrene. În Cartagina au luat o corabie către Neapole, oprindu-se în Malta, în Siracuza şi în Messina. Din Neapole, au mers în Capua, de unde au călătorit pe Calea Appeninilor până la Roma.	130:0.2 (1427.2) From Jerusalem they went to Caesarea by way of Joppa. At Caesarea they took a boat for Alexandria. From Alexandria they sailed for Lasea in Crete. From Crete they sailed for Carthage, touching at Cyrene. At Carthage they took a boat for Naples, stopping at Malta, Syracuse, and Messina. From Naples they went to Capua, whence they traveled by the Appian Way to Rome.
130:0.3 (1427.3) După şederea lor la Roma, ei s-au dus pe uscat până în Tarentum, de unde au pornit-o pe mare către Atena în Grecia, oprindu-se în Nicopole şi în Corint. Din Atena au mers în Efes pe ruta Troasului. Din Efes s-au îndreptat către Cipru, făcând escală în Rhodos. Ei au petrecut multă vreme vizitând Ciprul şi odihnindu-se acolo, apoi s-au îmbarcat pentru Antiohia din Siria. Din Antiohia s-au dus în sud către Sidon şi au trecut apoi prin Damasc. De acolo au călătorit cu caravana până în Mesopotamia, traversând Thapsacus şi Larissa. Ei au stat o bucată de vreme în Babilon, au vizitat Urul şi alte locuri, şi au mers apoi în Susa. Din Susa s-au dus în Charax, de unde Gonod şi Ganid s-au îmbarcat pentru India.	130:0.3 (1427.3) After their stay in Rome they went overland to Tarentum, where they set sail for Athens in Greece, stopping at Nicopolis and Corinth. From Athens they went to Ephesus by way of Troas. From Ephesus they sailed for Cyprus, putting in at Rhodes on the way. They spent considerable time visiting and resting on Cyprus and then sailed for Antioch in Syria. From Antioch they journeyed south to Sidon and then went over to Damascus. From there they traveled by caravan to Mesopotamia, passing through Thapsacus and Larissa. They spent some time in Babylon, visited Ur and other places, and then went to Susa. From Susa they journeyed to Charax, from which place Gonod and Ganid embarked for India.
130:0.4 (1427.4) În cursul celor patru luni de lucru din Damasc Iisus învăţase rudimentele limbii vorbite de Gonod şi Ganid. În timpul acestei şederi, ei petrecuseră mult timp cu traducerile textelor greceşti într-una dintre limbile Indiei, cu concursul unui nativ din regiunea în care locuia Gonod.	130:0.4 (1427.4) It was while working four months at Damascus that Jesus had picked up the rudiments of the language spoken by Gonod and Ganid. While there he had labored much of the time on translations from Greek into one of the languages of India, being assisted by a native of Gonod’s home district.
130:0.5 (1427.5) În timpul înconjurului Mediteranei, Iisus şi-a petrecut aproape jumătate din zilele sale instruindu-l pe Ganid şi servindu-i în calitate de interpret lui Gonod în întâlnirile lui de afaceri şi relaţiile sale sociale. Apoi el era liber şi îşi consacra restul zilei stabilirii acestor strânse contacte personale cu semenii săi, aceste asocieri intime cu muritorii tărâmului, care au fost atât de caracteristice activităţilor sale din cursul acestor ani care au precedat serviciul său public.	130:0.5 (1427.5) On this Mediterranean tour Jesus spent about half of each day teaching Ganid and acting as interpreter during Gonod’s business conferences and social contacts. The remainder of each day, which was at his disposal, he devoted to making those close personal contacts with his fellow men, those intimate associations with the mortals of the realm, which so characterized his activities during these years that just preceded his public ministry.
130:0.6 (1427.6) Graţie acestor observaţii de primă mână şi acestor contacte efective, Iisus a făcut cunoştinţă cu civilizaţia materială şi intelectuală superioară a Occidentului şi a Levantului. De la Gonod şi de la strălucitul său fiu el a învăţat multe despre civilizaţia şi cultura Indiei şi a Chinei, căci Gonod, el însuşi cetăţean al Indiei, făcuse trei mari expediţii în imperiul rasei galbene.	130:0.6 (1427.6) From firsthand observation and actual contact Jesus acquainted himself with the higher material and intellectual civilization of the Occident and the Levant; from Gonod and his brilliant son he learned a great deal about the civilization and culture of India and China, for Gonod, himself a citizen of India, had made three extensive trips to the empire of the yellow race.
130:0.7 (1427.7) Ganid, tânărul, a învăţat multe de la Iisus în cursul acestei lungi şi intime asocieri. Ei au dobândit o mare afecţiune unul pentru celălalt, iar tatăl băiatului a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Iisus să îi însoţească în India, însă Iisus a refuzat mereu, invocând necesitatea reîntoarcerii la familia sa din Palestina.	130:0.7 (1427.7) Ganid, the young man, learned much from Jesus during this long and intimate association. They developed a great affection for each other, and the lad’s father many times tried to persuade Jesus to return with them to India, but Jesus always declined, pleading the necessity for returning to his family in Palestine.
1. În Ioppa - discursul despre Iona ^top	1. At Joppa—Discourse on Jonah ^top
130:1.1 (1428.1) În timpul şederii sale în Ioppa, Iisus l-a întâlnit pe Gadiah, un tălmăcitor filistin care lucra pentru un tăbăcar pe nume Simon. Agenţii din Mesopotamia ai lui Gonod încheiaseră multe afaceri cu acest Simon; de asemenea, Gonod şi fiul său doreau să îi facă o vizită în drumul lor către Cezareea. Pe când zăboveau în Ioppa, între Iisus şi Gadiah s-a născut o caldă prietenie. Acest tânăr filistin era un căutător al adevărului. Iisus era un aducător de adevăr; el era adevărul pentru această civilizaţie de pe Urantia. Când se întâlnesc un mare căutător de adevăr şi un mare aducător de adevăr, rezultatul este o mare iluminare revelatoare izvorâtă din experienţa adevărului nou.	130:1.1 (1428.1) During their stay in Joppa, Jesus met Gadiah, a Philistine interpreter who worked for one Simon a tanner. Gonod’s agents in Mesopotamia had transacted much business with this Simon; so Gonod and his son desired to pay him a visit on their way to Caesarea. While they tarried at Joppa, Jesus and Gadiah became warm friends. This young Philistine was a truth seeker. Jesus was a truth giver; he was the truth for that generation on Urantia. When a great truth seeker and a great truth giver meet, the result is a great and liberating enlightenment born of the experience of new truth.
130:1.2 (1428.2) Într-o zi când, după masa de seară, Iisus şi tânărul filistin se plimbau pe ţărmul mării, Gadiah, neştiind că „scribul din Damasc” era atât de bine versat în tradiţiile ebraice, i-a arătat lui Iisus locul de unde se presupunea că Iona s-a îmbarcat pentru călătoria sa fatală către Tarsis. Când şi-a terminat de făcut observaţiile, el i-a pus lui Iisus următoarea întrebare: „Oare tu crezi că marele peşte îl înghiţise cu adevărat pe Iona?” Iisus şi-a dat seama că viaţa tânărului fusese puternic influenţată de această tradiţie şi că meditaţiile sale îi întipăriseră în mintea sa nebunia de a încerca să fugă de îndatorirea sa. În consecinţă, Iisus nu a zis nimic care ar putea distruge brusc mobilurile fundamentale care îl călăuzeau pe Gadiah în viaţa sa practică. Ca răspuns la întrebare, Iisus a zis: „Prietene, suntem cu toţii Iona ce avem o viaţă de trăit în acord cu voia lui Dumnezeu. De fiecare dată când căutăm să ne sustragem de la îndatorirea prezentă a vieţii pentru a fugi către ispite îndepărtate, noi ne punem prin aceasta sub dominaţia imediată a influenţelor care nu sunt dirijate de puterile adevărului şi de forţele dreptăţii. A fugi de datorie este a sacrifica adevărul. A evada din slujba luminii şi a vieţii nu poate decât să ducă la acele conflicte dureroase cu redutabilele balene, monştri ai egoismului, care ar conduce în cele din urmă la întuneric şi la moarte, dacă aceşti Iona care l-au abandonat pe Dumnezeu nu vor, chiar şi în toiul disperării lor, să-şi întoarcă inima către căutarea lui Dumnezeu şi a bunătăţii sale. Când aceste suflete disperate îl caută sincer pe Dumnezeu - fiind înfometate de adevăr şi însetate de dreptate - nimic nu le mai poate încătuşa. Oricât de mari ar fi adâncurile în care se poate să fi căzut, când ei caută lumina din toată inima lor, spiritul Domnului Dumnezeu din ceruri îi descătuşează; împrejurările nefaste ale vieţii îi aruncă pe pământul solid al noilor oportunităţi pentru o slujire reînnoită şi pentru o viaţă mai înţeleaptă.”	130:1.2 (1428.2) One day after the evening meal Jesus and the young Philistine strolled down by the sea, and Gadiah, not knowing that this “scribe of Damascus” was so well versed in the Hebrew traditions, pointed out to Jesus the ship landing from which it was reputed that Jonah had embarked on his ill-fated voyage to Tarshish. And when he had concluded his remarks, he asked Jesus this question: “But do you suppose the big fish really did swallow Jonah?” Jesus perceived that this young man’s life had been tremendously influenced by this tradition, and that its contemplation had impressed upon him the folly of trying to run away from duty; Jesus therefore said nothing that would suddenly destroy the foundations of Gadiah’s present motivation for practical living. In answering this question, Jesus said: “My friend, we are all Jonahs with lives to live in accordance with the will of God, and at all times when we seek to escape the present duty of living by running away to far-off enticements, we thereby put ourselves in the immediate control of those influences which are not directed by the powers of truth and the forces of righteousness. The flight from duty is the sacrifice of truth. The escape from the service of light and life can only result in those distressing conflicts with the difficult whales of selfishness which lead eventually to darkness and death unless such God-forsaking Jonahs shall turn their hearts, even when in the very depths of despair, to seek after God and his goodness. And when such disheartened souls sincerely seek for God—hunger for truth and thirst for righteousness—there is nothing that can hold them in further captivity. No matter into what great depths they may have fallen, when they seek the light with a whole heart, the spirit of the Lord God of heaven will deliver them from their captivity; the evil circumstances of life will spew them out upon the dry land of fresh opportunities for renewed service and wiser living.”
130:1.3 (1428.3) Gadiah a fost profund mişcat de învăţătura lui Iisus. Ei au stat de vorbă până noaptea târziu pe ţărmul mării şi, înainte de a se întoarce la locuinţa lor, ei s-au rugat împreună şi unul pentru celălalt. Acest acelaşi Gadiah a ascultat predicile ulterioare ale lui Petru, a devenit un credincios fervent în Iisus din Nazaret şi a avut într-o seară o discuţie memorabilă cu Petru la Dorcas. Şi Gadiah a contribuit mult la decizia lui Simon, bogatul negustor de piele, de a îmbrăţişa creştinismul.	130:1.3 (1428.3) Gadiah was mightily moved by Jesus’ teaching, and they talked long into the night by the seaside, and before they went to their lodgings, they prayed together and for each other. This was the same Gadiah who listened to the later preaching of Peter, became a profound believer in Jesus of Nazareth, and held a memorable argument with Peter one evening at the home of Dorcas. And Gadiah had very much to do with the final decision of Simon, the wealthy leather merchant, to embrace Christianity.
130:1.4 (1428.4) (În această povestire a lucrării personale a lui Iisus cu contemporanii săi muritori în timpul în care au făcut turul Mediteranei, şi conform permisiunii pe care am primit-o în acest scop, noi vom traduce liber cuvintele sale în terminologia modernă curent folosită pe Urantia în momentul acestei prezentări.)	130:1.4 (1428.4) (In this narrative of the personal work of Jesus with his fellow mortals on this tour of the Mediterranean, we shall, in accordance with our permission, freely translate his words into modern phraseology current on Urantia at the time of this presentation.)
130:1.5 (1429.1) Ultima discuţie purtată de Iisus şi Gadiah a fost despre bine şi rău. Acest tânăr filistin era foarte tulburat de un simţ al injustiţiei provenind din prezenţa răului în lume alături de bine. El a spus: „Dacă Dumnezeu este nemăsurat de bun, cum poate el să îngăduie să suferim de durerile răului? La urma urmei, cine creează răul?” În această epocă, mulţi oameni încă mai credeau că Dumnezeu crea şi binele şi răul, însă Iisus nu a propovăduit niciodată o asemenea eroare. Răspunzând acestei întrebări, Iisus a zis: „Fratele meu, Dumnezeu este iubire, el trebuie deci să fie bun şi bunătatea sa este atât de mare şi atât de reală încât nu poate să conţină lucrurile meschine şi ireale ale răului. Dumnezeu este bun într-un mod atât de pozitiv încât nu există absolut nici un loc în el pentru răul negativ. Răul este alegerea imatură şi nechibzuitul pas greşit al celor care rezistă bunătăţii, al celor care resping frumuseţea şi care trădează adevărul. Răul este numai proasta adaptare a imaturităţii sau influenţa dezintegratoare şi deformantă a ignoranţei. Răul este inevitabila întunecime care urmează îndeaproape respingerea nesocotită a luminii. Răul este ceea ce este întunecat şi neadevărat; când este adoptat cu bună ştiinţă şi aprobat de bună voie, el devine păcat.	130:1.5 (1429.1) Jesus’ last visit with Gadiah had to do with a discussion of good and evil. This young Philistine was much troubled by a feeling of injustice because of the presence of evil in the world alongside the good. He said: “How can God, if he is infinitely good, permit us to suffer the sorrows of evil; after all, who creates evil?” It was still believed by many in those days that God creates both good and evil, but Jesus never taught such error. In answering this question, Jesus said: “My brother, God is love; therefore he must be good, and his goodness is so great and real that it cannot contain the small and unreal things of evil. God is so positively good that there is absolutely no place in him for negative evil. Evil is the immature choosing and the unthinking misstep of those who are resistant to goodness, rejectful of beauty, and disloyal to truth. Evil is only the misadaptation of immaturity or the disruptive and distorting influence of ignorance. Evil is the inevitable darkness which follows upon the heels of the unwise rejection of light. Evil is that which is dark and untrue, and which, when consciously embraced and willfully endorsed, becomes sin.
130:1.6 (1429.2) Dăruindu-ţi puterea de a alege între adevăr şi eroare, Tatăl tău ceresc a creat potenţialul negativ potrivnic căii pozitive a luminii şi a vieţii; dar aceste erori ale răului sunt realmente inexistente atâta vreme cât nici o creatură inteligentă nu le cheamă de bună voie în existenţă printr-o greşită alegere a modului ei de viaţă. Aceste rele sunt înălţate apoi la rangul de păcate prin alegerea inconştientă şi deliberată a unei asemenea creaturi voluntare şi rebele. De aceea, Tatăl nostru care este în ceruri îngăduie binelui şi răului să îşi urmeze laolaltă calea până la capătul vieţii, tot aşa cum natura îngăduie grâului şi neghinei să crească la un loc până la seceriş.” Gadiah a fost pe deplin mulţumit de răspunsul lui Iisus la întrebarea sa după ce discuţia lor următoare a lămurit, în mintea sa, înţelesul acestor importante afirmaţii.	130:1.6 (1429.2) “Your Father in heaven, by endowing you with the power to choose between truth and error, created the potential negative of the positive way of light and life; but such errors of evil are really nonexistent until such a time as an intelligent creature wills their existence by mischoosing the way of life. And then are such evils later exalted into sin by the knowing and deliberate choice of such a willful and rebellious creature. This is why our Father in heaven permits the good and the evil to go along together until the end of life, just as nature allows the wheat and the tares to grow side by side until the harvest.” Gadiah was fully satisfied with Jesus’ answer to his question after their subsequent discussion had made clear to his mind the real meaning of these momentous statements.
2. În Cezareea ^top	2. At Caesarea ^top
130:2.1 (1429.3) Iisus şi prietenii săi au rămas în Cezareea peste timpul prevăzut, deoarece s-a descoperit că una dintre enormele rame de cârmuire ale corăbiei pe care aveau de gând să se îmbarce ameninţa să se despice. Căpitanul a decis să rămână în port până când se făcea una nouă. Nu prea se găseau tâmplari pricepuţi pentru lucrarea aceasta; de aceea, Iisus s-a oferit să îi ajute. În timpul serilor, Iisus şi prietenii săi se plimbau de-a lungul magnificelor ziduri care serveau de faleză în jurul portului. Ganid s-a arătat foarte interesat de explicaţiile lui Iisus despre canalizările de apă ale oraşului şi de tehnica prin care mareele erau utilizate pentru a spăla cu o coloană de apă străzile şi canalele de scurgere. Acest tânăr din India a fost puternic impresionat de templul lui August situat pe o înălţime, deasupra căruia se găsea o colosală statuie a împăratului roman. În a doua după-amiază a şederii lor, ei au asistat tustrei la un spectacol de la enormul amfiteatru, care putea să conţină douăzeci de mii de persoane aşezate şi, în aceeaşi seară, ei s-au dus la teatru pentru a vedea jucându-se o piesă grecească. Acestea erau primele spectacole de felul acesta la care a asistat Ganid vreodată. El i-a pus lui Iisus numeroase întrebări privitoare la ele. În dimineaţa celei de-a treia zi, ei au făcut o vizită oficială la palatul guvernatorului, căci Cezareea era capitala Palestinei şi rezidenţa procuratorului roman.	130:2.1 (1429.3) Jesus and his friends tarried in Caesarea beyond the time expected because one of the huge steering paddles of the vessel on which they intended to embark was discovered to be in danger of cleaving. The captain decided to remain in port while a new one was being made. There was a shortage of skilled woodworkers for this task, so Jesus volunteered to assist. During the evenings Jesus and his friends strolled about on the beautiful wall which served as a promenade around the port. Ganid greatly enjoyed Jesus’ explanation of the water system of the city and the technique whereby the tides were utilized to flush the city’s streets and sewers. This youth of India was much impressed with the temple of Augustus, situated upon an elevation and surmounted by a colossal statue of the Roman emperor. The second afternoon of their stay the three of them attended a performance in the enormous amphitheater which could seat twenty thousand persons, and that night they went to a Greek play at the theater. These were the first exhibitions of this sort Ganid had ever witnessed, and he asked Jesus many questions about them. On the morning of the third day they paid a formal visit to the governor’s palace, for Caesarea was the capital of Palestine and the residence of the Roman procurator.
130:2.2 (1429.4) La hanul lor poposea şi un neguţător din Mongolia, şi întrucât acest oriental vorbea destul de bine greaca, Iisus a avut mai multe conversaţii cu el. Acest om a fost foarte impresionat de filozofia de viaţă a lui Iisus, şi nu a uitat niciodată cuvintele sale de înţelepciune referitoare la modul de a trăi viaţa cerească pe pământ fiind prin subordonarea zi de zi la voia Tatălui ceresc. Acest neguţător era taoist şi, drept urmare, a devenit un puternic credincios în doctrina unei Deităţi universale. De la reîntoarcerea sa în Mongolia, el a început să propovăduiască aceste adevăruri avansate vecinilor săi şi asociaţilor lui de afaceri, iar ca rezultat direct al acestor activităţi, fiul său mai mare s-a decis să devină preot taoist. Acest tânăr a exercitat, de-a lungul vieţii sale, o mare influenţă în favoarea adevărului superior; el a fost urmat pe această cale de un fiu şi de un nepot care, şi ei, au fost fideli şi devotaţi doctrinei Dumnezeului unic - Suveranul Suprem din Cer.	130:2.2 (1429.4) At their inn there also lodged a merchant from Mongolia, and since this Far-Easterner talked Greek fairly well, Jesus had several long visits with him. This man was much impressed with Jesus’ philosophy of life and never forgot his words of wisdom regarding “the living of the heavenly life while on earth by means of daily submission to the will of the heavenly Father.” This merchant was a Taoist, and he had thereby become a strong believer in the doctrine of a universal Deity. When he returned to Mongolia, he began to teach these advanced truths to his neighbors and to his business associates, and as a direct result of such activities, his eldest son decided to become a Taoist priest. This young man exerted a great influence in behalf of advanced truth throughout his lifetime and was followed by a son and a grandson who likewise were devotedly loyal to the doctrine of the One God—the Supreme Ruler of Heaven.
130:2.3 (1430.1) În vreme ce ramura orientală a Bisericii creştine primitive, care îşi avea centrul la Philadelphia, a rămas mai fidelă învăţăturilor lui Iisus decât confreria Ierusalimului, este regretabil că nu s-a găsit nimeni ca Petru, care să se ducă în China, sau ca Pavel, care să pătrundă în India, unde terenul spiritual era atunci atât de favorabil pentru a implanta sămânţa noii evanghelii a regatului. Chiar aceste învăţături ale lui Iisus, aşa cum erau ele deţinute de filadelfieni, exercitaseră o atracţie tot atât de imediată şi de efectivă asupra minţii înfometate din punct de vedere spiritual a popoarelor asiatice ca şi predicările lui Petru şi ale lui Pavel în Occident.	130:2.3 (1430.1) While the eastern branch of the early Christian church, having its headquarters at Philadelphia, held more faithfully to the teachings of Jesus than did the Jerusalem brethren, it was regrettable that there was no one like Peter to go into China, or like Paul to enter India, where the spiritual soil was then so favorable for planting the seed of the new gospel of the kingdom. These very teachings of Jesus, as they were held by the Philadelphians, would have made just such an immediate and effective appeal to the minds of the spiritually hungry Asiatic peoples as did the preaching of Peter and Paul in the West.
130:2.4 (1430.2) Într-o zi, unul dintre tinerii care ciopleau împreună cu Iisus la vâsla de cârmuire a fost captivat de cuvintele pe care acesta din urmă le rostea din când în când în vreme ce trudeau pe şantier. Când Iisus i-a dat de înţeles că Tatăl din ceruri se interesa de bunăstarea copiilor săi de pe pământ, acest tânăr grec pe nume Anaxand a zis: „Dacă Zeii se interesează de mine, atunci de ce nu-l înlătură pe şeful crud şi nedrept al acestui şantier?” El a fost surprins la răspunsul lui Iisus: „Din moment ce tu cunoşti căile blândeţii şi apreciezi justeţea, poate că Dumnezeii l-au apropiat de tine pe acest om rătăcit pentru ca tu să-l poţi îndruma pe această cale mai bună. Poate că tu eşti sarea care trebuie să-l facă pe acest frate mai plăcut tuturor celorlalţi oameni, dacă nu cumva ţi-ai pierdut savoarea. În clipa asta, omul acesta este maestrul tău prin aceea că modurile sale greşite de a proceda te influenţează defavorabil. De ce nu afirmi stăpânirea ta asupra răului prin puterea bunătăţii şi să devii astfel stăpânul relaţiilor dintre voi doi? Eu prezic că binele care este în tine ar putea învinge răul care este în el, dacă tu îi oferi un bun prilej să se realizeze. În cursul existenţei noastre pământeşti, nici o aventură nu este mai pasionantă decât bucuria înălţătoare de a deveni, în viaţa materială, partenerul viu al energiei spirituale şi al adevărului divin într-una dintre luptele lor triumfale contra erorii şi a răului. Este o experienţă minunată şi transformatoare aceea de a deveni canalul viu al luminii spirituale pentru muritorii aflaţi în întunericul spiritual. Dacă tu eşti mai favorizat de adevăr decât acest om, nevoia în care se găseşte acesta ar trebui să te pună la încercare. Cu siguranţă că nu eşti un laş care să aştepte la ţărmul mării privind cum piere un tovarăş care nu ştie să înoate. Cu cât este de mai mare valoare sufletul acestui om ce se zbate în întuneric decât trupul său ce se îneacă în mare!”	130:2.4 (1430.2) One of the young men who worked with Jesus one day on the steering paddle became much interested in the words which he dropped from hour to hour as they toiled in the shipyard. When Jesus intimated that the Father in heaven was interested in the welfare of his children on earth, this young Greek, Anaxand, said: “If the Gods are interested in me, then why do they not remove the cruel and unjust foreman of this workshop?” He was startled when Jesus replied, “Since you know the ways of kindness and value justice, perhaps the Gods have brought this erring man near that you may lead him into this better way. Maybe you are the salt which is to make this brother more agreeable to all other men; that is, if you have not lost your savor. As it is, this man is your master in that his evil ways unfavorably influence you. Why not assert your mastery of evil by virtue of the power of goodness and thus become the master of all relations between the two of you? I predict that the good in you could overcome the evil in him if you gave it a fair and living chance. There is no adventure in the course of mortal existence more enthralling than to enjoy the exhilaration of becoming the material life partner with spiritual energy and divine truth in one of their triumphant struggles with error and evil. It is a marvelous and transforming experience to become the living channel of spiritual light to the mortal who sits in spiritual darkness. If you are more blessed with truth than is this man, his need should challenge you. Surely you are not the coward who could stand by on the seashore and watch a fellow man who could not swim perish! How much more of value is this man’s soul floundering in darkness compared to his body drowning in water!”
130:2.5 (1430.3) Anaxand a fost profund mişcat de cuvintele lui Iisus. El nu a întârziat să îi spună superiorului său ceea ce îi spusese Iisus şi, din seara următoare, amândoi au cerut sfatul lui Iisus în ceea ce priveşte mântuirea sufletului lor. Mai târziu, după ce mesajul creştin a fost proclamat în Cezareea, aceşti doi bărbaţi, unul grec şi celălalt roman, au crezut în prezicerea lui Filip şi au devenit membrii influenţi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Ulterior acest tânăr grec a fost numit intendentul unui centurion roman pe nume Cornelius, care a devenit credincios prin intermediul lui Pavel. Anaxand a continuat să aducă lumina celor care erau în întuneric până în vremea în care Pavel a fost întemniţat în Cezareea. Anaxand a pierit atunci cu totul întâmplător pe când avea grijă de răniţi şi de muribunzi în timpul marelui masacru în care au pierit douăzeci de mii de iudei.	130:2.5 (1430.3) Anaxand was mightily moved by Jesus’ words. Presently he told his superior what Jesus had said, and that night they both sought Jesus’ advice as to the welfare of their souls. And later on, after the Christian message had been proclaimed in Caesarea, both of these men, one a Greek and the other a Roman, believed Philip’s preaching and became prominent members of the church which he founded. Later this young Greek was appointed the steward of a Roman centurion, Cornelius, who became a believer through Peter’s ministry. Anaxand continued to minister light to those who sat in darkness until the days of Paul’s imprisonment at Caesarea, when he perished, by accident, in the great slaughter of twenty thousand Jews while he ministered to the suffering and dying.
130:2.6 (1431.1) La vremea aceea Ganid începea să afle cum îşi petrecea învăţătorul său momentele de răgaz în această slujire personală neobişnuită pe lângă semenii săi, iar tânărul indian a început să caute mobilul acestor activităţi neîncetate. El a întrebat: „De ce cauţi atât de constant să întâlneşti străini?” Iisus a răspuns: „Ganid, nici un om nu este străin pentru cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu. În experienţa găsirii Tatălui din ceruri, se descoperă că toţi oamenii sunt fraţi, şi nu este oare ceva firesc să încerci bucuria de a întâlni un frate recent descoperit? A face cunoştinţă cu fraţii tăi şi cu surorile tale, a cunoaşte problemele lor şi a învăţa să-i iubeşti, aceasta este experienţa supremă a vieţii.”	130:2.6 (1431.1) Ganid was, by this time, beginning to learn how his tutor spent his leisure in this unusual personal ministry to his fellow men, and the young Indian set about to find out the motive for these incessant activities. He asked, “Why do you occupy yourself so continuously with these visits with strangers?” And Jesus answered: “Ganid, no man is a stranger to one who knows God. In the experience of finding the Father in heaven you discover that all men are your brothers, and does it seem strange that one should enjoy the exhilaration of meeting a newly discovered brother? To become acquainted with one’s brothers and sisters, to know their problems and to learn to love them, is the supreme experience of living.”
130:2.7 (1431.2) Aceasta a fost o întâlnire care a durat până la o oră înaintată în noapte şi în cursul căreia tânărul i-a cerut lui Iisus să îi explice deosebirea dintre voinţa lui Dumnezeu şi actul mental omenesc de a face o alegere, care este numit tot voinţă. În esenţă, Iisus a zis: „Voinţa lui Dumnezeu este experienţa progresivă care constă în a deveni din ce în ce mai asemănător lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind sursa şi destinul a tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat. Voinţa omului este calea omului, suma şi substanţa a ceea ce muritorul a ales să fie şi să facă. Voinţa este alegerea deliberată a unei fiinţe conştiente care duce la conduita hotărâtă şi întemeiată pe reflecţie inteligentă.”	130:2.7 (1431.2) This was a conference which lasted well into the night, in the course of which the young man requested Jesus to tell him the difference between the will of God and that human mind act of choosing which is also called will. In substance Jesus said: The will of God is the way of God, partnership with the choice of God in the face of any potential alternative. To do the will of God, therefore, is the progressive experience of becoming more and more like God, and God is the source and destiny of all that is good and beautiful and true. The will of man is the way of man, the sum and substance of that which the mortal chooses to be and do. Will is the deliberate choice of a self-conscious being which leads to decision-conduct based on intelligent reflection.
130:2.8 (1431.3) În acea după-amiază, Iisus şi Ganid se veseleau amândoi jucându-se cu un câine ciobănesc foarte isteţ, iar Ganid a vrut să ştie dacă câinele avea un suflet, dacă avea o voinţă. Ca răspuns la aceste întrebări, Iisus a zis: „Câinele are o minte care îl poate cunoaşte pe omul material, pe stăpânul său, dar nu îl poate cunoaşte pe Dumnezeu, care este spirit. Câinele nu posedă deci o natură spirituală şi nu poate gusta o experienţă spirituală. Câinele poate să aibă o voinţă provenită de la natură şi mărită prin antrenament, dar această putere a mentalului nu este o forţă spirituală; ea nu este comparabilă nici cu voinţa umană, având în vedere că ea nu este reflexivă- ea nu rezultă din aceea că câinele a distins semnificaţiile superioare şi morale sau a ales valorile spirituale şi eterne. Posesia unor asemenea puteri de discriminare spirituală şi alegerea adevărului sunt cele ce fac din omul muritor o fiinţă morală, o creatură dotată cu atributele responsabilităţii spirituale şi cu potenţialul supravieţuirii veşnice.” Iisus a continuat explicând că absenţa acestor puteri mentale din animale este ceea ce face imposibil pentru totdeauna lumii animale să dezvolte, cu timpul, un limbaj, sau să experimenteze orice echivalent al supravieţuirii personalităţii în veşnicie. Ca urmare a învăţăturii din această zi, Ganid nu a mai crezut niciodată în transmigraţia sufletelor omeneşti în corpuri de animale.	130:2.8 (1431.3) That afternoon Jesus and Ganid had both enjoyed playing with a very intelligent shepherd dog, and Ganid wanted to know whether the dog had a soul, whether it had a will, and in response to his questions Jesus said: “The dog has a mind which can know material man, his master, but cannot know God, who is spirit; therefore the dog does not possess a spiritual nature and cannot enjoy a spiritual experience. The dog may have a will derived from nature and augmented by training, but such a power of mind is not a spiritual force, neither is it comparable to the human will, inasmuch as it is not reflective—it is not the result of discriminating higher and moral meanings or choosing spiritual and eternal values. It is the possession of such powers of spiritual discrimination and truth choosing that makes mortal man a moral being, a creature endowed with the attributes of spiritual responsibility and the potential of eternal survival.” Jesus went on to explain that it is the absence of such mental powers in the animal which makes it forever impossible for the animal world to develop language in time or to experience anything equivalent to personality survival in eternity. As a result of this day’s instruction Ganid never again entertained belief in the transmigration of the souls of men into the bodies of animals.
130:2.9 (1431.4) A doua zi, Ganid a discutat despre toate acestea cu tatăl său şi, ca răspuns la o întrebare a lui Gonod, Iisus a explicat că „voinţele omeneşti care se ocupă numai cu luarea deciziilor temporale care se raportează doar la problemele materiale ale existenţei animale sunt condamnate să piară odată cu trecerea vremii. Cei care iau decizii morale sincere şi fac alegeri spirituale necondiţionate se identifică astfel progresiv cu spiritul interior şi divin, şi se transformă din ce în ce mai mult în valori de supravieţuire veşnică - un progres fără sfârşit al slujirii divine”.	130:2.9 (1431.4) The next day Ganid talked all this over with his father, and it was in answer to Gonod’s question that Jesus explained that “human wills which are fully occupied with passing only upon temporal decisions having to do with the material problems of animal existence are doomed to perish in time. Those who make wholehearted moral decisions and unqualified spiritual choices are thus progressively identified with the indwelling and divine spirit, and thereby are they increasingly transformed into the values of eternal survival—unending progression of divine service.”
130:2.10 (1431.5) În această aceeaşi zi noi am auzit, pentru prima dată, acest adevăr capital care, enunţat în limbaj modern, însemna: „Voinţa este manifestarea minţii omeneşti care îngăduie conştiinţei subiective să se exprime obiectiv şi să facă experienţa fenomenului aspiraţiei de a fi asemenea lui Dumnezeu.” Şi în acest acelaşi sens poate deveni creativă orice fiinţă umană care gândeşte şi se orientează către spirit.	130:2.10 (1431.5) It was on this same day that we first heard that momentous truth which, stated in modern terms, would signify: “Will is that manifestation of the human mind which enables the subjective consciousness to express itself objectively and to experience the phenomenon of aspiring to be Godlike.” And it is in this same sense that every reflective and spiritually minded human being can become creative.
3. În Alexandria ^top	3. At Alexandria ^top
130:3.1 (1432.1) Şederea în Cezareea fusese bogată în evenimente; când corabia a fost gata, Iisus şi cei doi prieteni ai săi au pornit într-o zi la amiază către Alexandria din Egipt.	130:3.1 (1432.1) It had been an eventful visit at Caesarea, and when the boat was ready, Jesus and his two friends departed at noon one day for Alexandria in Egypt.
130:3.2 (1432.2) La toţi trei le-a plăcut această traversare foarte agreabilă până la Alexandria. Ganid era încântat de călătorie şi îl asalta pe Iisus cu întrebări. În apropierea portului oraşului, tânărul a fost foarte entuziasmat de marele far din Faros situat pe insula pe care Alexandru o legase de uscat printr-un mol, creând astfel două magnifice rade care au făcut din Alexandria răscrucea comercială maritimă a Africii, a Asiei şi a Europei. Acest mare far era una dintre cele şapte minuni ale lumii şi precursorul tuturor farurilor ulterioare. Călătorii s-au trezit dis-de-dimineaţă pentru a privi acest splendid dispozitiv de apărare al oamenilor. În toiul exclamaţiilor lui Ganid, Iisus a zis: „Şi tu, fiule, tu vei semăna cu acest far când te vei reîntoarce în India, chiar şi după ce tatăl tău va intra în mormânt. Tu vei deveni ca şi lumina vieţii pentru cei care trăiesc în jurul tău în întuneric, arătând tuturor celor care o doresc calea de a ajunge în siguranţă la adăpostul salvării.” Ganid i-a strâns mâna lui Iisus şi i-a spus: „Aşa voi face.”	130:3.2 (1432.2) The three enjoyed a most pleasant passage to Alexandria. Ganid was delighted with the voyage and kept Jesus busy answering questions. As they approached the city’s harbor, the young man was thrilled by the great lighthouse of Pharos, located on the island which Alexander had joined by a mole to the mainland, thus creating two magnificent harbors and thereby making Alexandria the maritime commercial crossroads of Africa, Asia, and Europe. This great lighthouse was one of the seven wonders of the world and was the forerunner of all subsequent lighthouses. They arose early in the morning to view this splendid lifesaving device of man, and amidst the exclamations of Ganid Jesus said: “And you, my son, will be like this lighthouse when you return to India, even after your father is laid to rest; you will become like the light of life to those who sit about you in darkness, showing all who so desire the way to reach the harbor of salvation in safety.” And as Ganid squeezed Jesus’ hand, he said, “I will.”
130:3.3 (1432.3) Încă o dată remarcăm că primii maeştri ai religiei creştine au comis o gravă greşeală când şi-au îndreptat exclusiv atenţia către civilizaţiile occidentale ale lumii romane. Învăţăturile lui Iisus, aşa cum erau păstrate de credincioşii mesopotamieni din primul secol, ar fi fost cu dragă inimă primite de diversele grupuri religioase ale Asiei.	130:3.3 (1432.3) And again we remark that the early teachers of the Christian religion made a great mistake when they so exclusively turned their attention to the western civilization of the Roman world. The teachings of Jesus, as they were held by the Mesopotamian believers of the first century, would have been readily received by the various groups of Asiatic religionists.
130:3.4 (1432.4) La patru ore după ce au debarcat în Alexandria, cei trei se instalaseră la marginea de est a marelui bulevard, lat de treizeci de metri şi lung de opt kilometri, care ducea până la limita vest a acestui oraş de un milion de locuitori. După o primă vedere de ansamblu asupra principalelor atracţii ale oraşului - universitatea (muzeul), biblioteca, mausoleul regal al lui Alexandru, palatul, templul lui Neptun, teatrul şi gimnaziul - Gonod se ocupa de afaceri în timp ce Iisus şi Ganid se duceau la bibliotecă, cea mai importantă din lume. Erau adunate acolo aproape un milion de manuscrise provenind din toate ţările civilizate: Grecia, Roma, Palestina, Parthia, India, China şi chiar şi Japonia. În această bibliotecă, Ganid a văzut cea mai mare colecţie de literatură indiană din toată lumea; au petrecut acolo câte puţin din fiecare zi pe durata şederii lor în Alexandria. Iisus i-a vorbit lui Ganid despre traducerea în greacă a Scripturilor ebraice, care se făcuse în acest loc; şi ei au discutat în repetate rânduri despre toate religiile lumii, Iisus străduindu-se să pună în lumină, pentru acest tânăr cugetător, adevărul conţinut în fiecare dintre ele şi adăugând întotdeauna: „Dar Iehova este Dumnezeul conceput după revelaţiile lui Melchisedec şi după alianţa lui Avraam. Iudeii erau urmaşii lui Avraam şi au ocupat ulterior ţara în care trăise şi propovăduise Melchisedec, şi din care el a trimis învăţători în toată lumea. În cele din urmă religia lor l-a descris pe Domnul Dumnezeu al Israelului recunoscându-l ca Tată ceresc Universal într-un mod mai clar decât orice altă religie a lumii.”	130:3.4 (1432.4) By the fourth hour after landing they were settled near the eastern end of the long and broad avenue, one hundred feet wide and five miles long, which stretched on out to the western limits of this city of one million people. After the first survey of the city’s chief attractions—university (museum), library, the royal mausoleum of Alexander, the palace, temple of Neptune, theater, and gymnasium—Gonod addressed himself to business while Jesus and Ganid went to the library, the greatest in the world. Here were assembled nearly a million manuscripts from all the civilized world: Greece, Rome, Palestine, Parthia, India, China, and even Japan. In this library Ganid saw the largest collection of Indian literature in all the world; and they spent some time here each day throughout their stay in Alexandria. Jesus told Ganid about the translation of the Hebrew scriptures into Greek at this place. And they discussed again and again all the religions of the world, Jesus endeavoring to point out to this young mind the truth in each, always adding: “But Yahweh is the God developed from the revelations of Melchizedek and the covenant of Abraham. The Jews were the offspring of Abraham and subsequently occupied the very land wherein Melchizedek had lived and taught, and from which he sent teachers to all the world; and their religion eventually portrayed a clearer recognition of the Lord God of Israel as the Universal Father in heaven than any other world religion.”
130:3.5 (1432.5) Sub îndrumarea lui Iisus, Ganid a alcătuit o culegere din învăţăturile tuturor religiilor lumii care recunoşteau o Deitate Universală, chiar dacă admiteau mai mult sau mai puţin divinităţi subordonate. După îndelungi discuţii, concluzia la care au ajuns Iisus şi Ganid este că religia romanilor nu avea un Dumnezeu adevărat şi nu părea să reprezinte mai mult decât un cult al împăratului. O altă concluzie a lor a fost aceea că grecii aveau o filozofie, dar o vagă religie care să aibă un Dumnezeu personal. Ei au respins cultele de mistere din cauza dezordinii ce decurgea din multitudinea lor, şi pentru că variatele lor concepte asupra Deităţii păreau să provină din religii diferite şi mai vechi.	130:3.5 (1432.5) Under Jesus’ direction Ganid made a collection of the teachings of all those religions of the world which recognized a Universal Deity, even though they might also give more or less recognition to subordinate deities. After much discussion Jesus and Ganid decided that the Romans had no real God in their religion, that their religion was hardly more than emperor worship. The Greeks, they concluded, had a philosophy but hardly a religion with a personal God. The mystery cults they discarded because of the confusion of their multiplicity, and because their varied concepts of Deity seemed to be derived from other and older religions.
130:3.6 (1433.1) Deşi aceste traduceri au fost făcute în Alexandria, Ganid nu a pus definitiv în ordine aceste extrase şi nu a adăugat concluziile lui personale decât la sfârşitul şederii lor la Roma. El a fost foarte surprins să descopere că cei mai buni autori din literatura sacră a lumii recunoşteau cu toţii mai mult sau mai puţin lămurit existenţa unui Dumnezeu etern, şi erau de acord cu privire la natura sa şi a raporturilor sale cu omul muritor.	130:3.6 (1433.1) Although these translations were made at Alexandria, Ganid did not finally arrange these selections and add his own personal conclusions until near the end of their sojourn in Rome. He was much surprised to discover that the best of the authors of the world’s sacred literature all more or less clearly recognized the existence of an eternal God and were much in agreement with regard to his character and his relationship with mortal man.
130:3.7 (1433.2) Iisus şi Ganid şi-au petrecut mult timp la muzeu pe perioada şederii lor în Alexandria. Acest muzeu nu era o colecţie de obiecte rare, ci mai degrabă o universitate a artelor frumoase, a ştiinţei şi a literaturii. Profesori erudiţi ţineau zilnic prelegeri acolo, iar, la vremea aceea, muzeul reprezenta centrul intelectual al lumii occidentale. Zi după zi, Iisus îi explica cuvântările lui Ganid. Într-o zi, în timpul celei de-a doua săptămâni, tânărul a strigat: „Maestre Iosua, tu ştii mai mult decât aceşti profesori; ar trebui să te ridici şi să le spui marile lucruri despre care mi-ai vorbit mie. Ei cugetă prea mult, iar acest lucru le înceţoşează gândirea. Voi vorbi cu tatăl meu şi el se va îngriji de aceasta.” Iisus a surâs şi a zis: „Tu eşti un elev demn de admiraţie, dar aceşti profesori nu ar accepta ca tu şi eu să îi instruim pe ei. Orgoliul erudiţiei lipsite de spiritualitate este un lucru înşelător în experienţa umană. Adevăratul maestru îşi menţine integritatea sa intelectuală rămânând întotdeauna un elev.”	130:3.7 (1433.2) Jesus and Ganid spent much time in the museum during their stay in Alexandria. This museum was not a collection of rare objects but rather a university of fine art, science, and literature. Learned professors here gave daily lectures, and in those times this was the intellectual center of the Occidental world. Day by day Jesus interpreted the lectures to Ganid; one day during the second week the young man exclaimed: “Teacher Joshua, you know more than these professors; you should stand up and tell them the great things you have told me; they are befogged by much thinking. I shall speak to my father and have him arrange it.” Jesus smiled, saying: “You are an admiring pupil, but these teachers are not minded that you and I should instruct them. The pride of unspiritualized learning is a treacherous thing in human experience. The true teacher maintains his intellectual integrity by ever remaining a learner.”
130:3.8 (1433.3) Alexandria era oraşul unde se amestecau culturile occidentale şi, după Roma, oraşul cel mai întins şi cel mai strălucit de pe pământ. Acolo se găsea cea mai mare sinagogă din lume, cu sediul administrativ al sanhedrinului Alexandriei, consiliul director al celor şaptezeci de bătrâni.	130:3.8 (1433.3) Alexandria was the city of the blended culture of the Occident and next to Rome the largest and most magnificent in the world. Here was located the largest Jewish synagogue in the world, the seat of government of the Alexandria Sanhedrin, the seventy ruling elders.
130:3.9 (1433.4) Printre numeroşii oameni cu care Gonod încheiase afaceri se găsea un bancher iudeu pe nume Alexandru, al cărui frate, Filon, era un celebru filozof religios al acelor vremuri. Filon se angajase în îndeplinirea sarcinii lăudabile, dar extrem de dificile, de a armoniza filozofia greacă şi teologia ebraică. Ganid şi Iisus au vorbit mult despre învăţăturile lui Filon şi sperau să asiste la câteva dintre cuvântările sale, dar, pe toată perioada şederii lor în Alexandria, acest reputat iudeu elenist a fost bolnav şi a zăcut la pat.	130:3.9 (1433.4) Among the many men with whom Gonod transacted business was a certain Jewish banker, Alexander, whose brother, Philo, was a famous religious philosopher of that time. Philo was engaged in the laudable but exceedingly difficult task of harmonizing Greek philosophy and Hebrew theology. Ganid and Jesus talked much about Philo’s teachings and expected to attend some of his lectures, but throughout their stay at Alexandria this famous Hellenistic Jew lay sick abed.
130:3.10 (1433.5) În multe privinţe Iisus i-a vorbit lui Ganid în termeni elogioşi despre filozofia greacă şi despre doctrinele stoice. Dar el l-a făcut să înţeleagă bine adevărul că aceste sisteme de credinţe, ca de altminteri şi învăţăturile imprecise ale unora dintre compatrioţii lui Ganid, nu erau religii decât în măsura în care îi ajutau pe oameni să îl găsească pe Dumnezeu şi să profite de o experienţă vie în cunoaşterea Eternului.	130:3.10 (1433.5) Jesus commended to Ganid much in the Greek philosophy and the Stoic doctrines, but he impressed upon the lad the truth that these systems of belief, like the indefinite teachings of some of his own people, were religions only in the sense that they led men to find God and enjoy a living experience in knowing the Eternal.
4. Discurs asupra realităţii ^top	4. Discourse on Reality ^top
130:4.1 (1433.6) În noaptea de dinaintea plecării lor din Alexandria, Ganid şi Iisus au avut o lungă convorbire cu unul dintre profesorii de la universitate, numit de guvern şi care ţinea un curs despre învăţăturile lui Platon. Iisus a servit ca tălmaci învăţatului grec, dar el nu a introdus nici o învăţătură de-a lui în combaterea filozofiei greceşti. În seara aceea, Gonod era plecat cu nişte afaceri; atunci, după plecarea profesorului, maestrul şi elevul său au avut o lungă discuţie de la om la om despre doctrinele lui Platon. Iisus a dat o aprobare moderată unora dintre învăţăturile greceşti care ţineau de teoria că lucrurile materiale ale lumii erau o palidă reflectare a realităţilor spirituale invizibile, dar mai puţin substanţiale; cu toate acestea, el a căutat să pună baze mai demne de încredere pentru gândirea băiatului; prin urmare Iisus a început o lungă disertaţie cu privire la natura realităţii din univers. Iată, pe scurt şi în limbaj modern, ceea ce i-a zis Iisus lui Ganid:	130:4.1 (1433.6) The night before they left Alexandria Ganid and Jesus had a long visit with one of the government professors at the university who lectured on the teachings of Plato. Jesus interpreted for the learned Greek teacher but injected no teaching of his own in refutation of the Greek philosophy. Gonod was away on business that evening; so, after the professor had departed, the teacher and his pupil had a long and heart-to-heart talk about Plato’s doctrines. While Jesus gave qualified approval of some of the Greek teachings which had to do with the theory that the material things of the world are shadowy reflections of invisible but more substantial spiritual realities, he sought to lay a more trustworthy foundation for the lad’s thinking; so he began a long dissertation concerning the nature of reality in the universe. In substance and in modern phraseology Jesus said to Ganid:
130:4.2 (1434.1) Sursa realităţii universului este Infinită. Lucrurile materiale ale creaţiei finite sunt repercusiunile în spaţiu-timp ale Arhetipului Paradisiac şi ale Minţii Universale a Dumnezeului veşnic. Când cauzalitatea din domeniul fizic, conştiinţa de sine din domeniul intelectual şi individualitatea în progres din domeniul spiritului sunt proiectate la scară universală, combinate în relaţii eterne şi experimentate cu calităţile perfecte şi cu valorile divine, ele constituie realitatea Supremului. Dar, în universul mereu schimbător, Personalitatea Originară a cauzalităţii, a inteligenţei şi a experienţei spirituale rămâne imuabilă, absolută. Chiar şi într-un univers veşnic de valori nelimitate şi de calităţi divine, toate lucrurile pot să se schimbe şi chiar se schimbă frecvent, în afară de Absoluturi şi de elementele care au atins nivelul absolut al statutului fizic, al cuprinderii intelectuale sau al identităţii spirituale.	130:4.2 (1434.1) The source of universe reality is the Infinite. The material things of finite creation are the time-space repercussions of the Paradise Pattern and the Universal Mind of the eternal God. Causation in the physical world, self-consciousness in the intellectual world, and progressing selfhood in the spirit world—these realities, projected on a universal scale, combined in eternal relatedness, and experienced with perfection of quality and divinity of value—constitute the reality of the Supreme. But in an ever-changing universe the Original Personality of causation, intelligence, and spirit experience is changeless, absolute. All things, even in an eternal universe of limitless values and divine qualities, may, and oftentimes do, change except the Absolutes and that which has attained the physical status, intellectual embrace, or spiritual identity which is absolute.
130:4.3 (1434.2) Cel mai înalt nivel pe care îl pot atinge creaturile finite este recunoaşterea Tatălui Universal şi cunoaşterea Supremului. Chiar şi atunci, aceste fiinţe destinate finalităţii continuă să experimenteze schimbări în mişcările lumii fizice şi în fenomenele ei materiale. Ele rămân totodată conştiente de progresul individualităţii lor în ascensiunea lor continuă a universului spiritual şi a conştiinţei lor crescânde în profunda lor apreciere şi în reacţia lor la cosmosul intelectual. Numai în perfecţiunea, în armonia şi în unanimitatea voinţei pot creaturile să se unifice cu Creatorul; iar această stare de divinitate nu este atinsă şi menţinută decât în cazul în care creatura continuă să trăiască în timp şi în veşnicie conformându-şi cu persistenţă voinţa sa personală finită voii divine a Creatorului. Dorinţa de a face voia Tatălui trebuie întotdeauna să fie supremă în suflet şi să domine mintea unui fiu ascendent al lui Dumnezeu.	130:4.3 (1434.2) The highest level to which a finite creature can progress is the recognition of the Universal Father and the knowing of the Supreme. And even then such beings of finality destiny go on experiencing change in the motions of the physical world and in its material phenomena. Likewise do they remain aware of selfhood progression in their continuing ascension of the spiritual universe and of growing consciousness in their deepening appreciation of, and response to, the intellectual cosmos. Only in the perfection, harmony, and unanimity of will can the creature become as one with the Creator; and such a state of divinity is attained and maintained only by the creature’s continuing to live in time and eternity by consistently conforming his finite personal will to the divine will of the Creator. Always must the desire to do the Father’s will be supreme in the soul and dominant over the mind of an ascending son of God.
130:4.4 (1434.3) Un chior nu poate niciodată spera să perceapă adâncimea unei perspective. Tot astfel, aceşti chiori, fie ei savanţi materialişti fie mistici şi alegorişti spirituali, nu pot avea o viziune corectă sau să înţeleagă într-un mod adecvat profunzimile adevărate ale realităţii universale. Toate adevăratele valori din experienţa creaturilor sunt ascunse în profunzimea recunoaşterii.	130:4.4 (1434.3) A one-eyed person can never hope to visualize depth of perspective. Neither can single-eyed material scientists nor single-eyed spiritual mystics and allegorists correctly visualize and adequately comprehend the true depths of universe reality. All true values of creature experience are concealed in depth of recognition.
130:4.5 (1434.4) O cauză lipsită de minte nu poate transmuta ceea ce este rudimentar şi simplu în elemente rafinate şi complexe, nici experienţa fără spirit nu poate să facă să se nască, din mintea materială a muritorilor timpului, caracterele divine ale supravieţuirii eterne. Unicul atribut universal care caracterizează exclusiv Deitatea infinită este perpetua dăruire creativă a personalităţii capabile să supravieţuiască în realizarea progresivă a Deităţii.	130:4.5 (1434.4) Mindless causation cannot evolve the refined and complex from the crude and the simple, neither can spiritless experience evolve the divine characters of eternal survival from the material minds of the mortals of time. The one attribute of the universe which so exclusively characterizes the infinite Deity is this unending creative bestowal of personality which can survive in progressive Deity attainment.
130:4.6 (1434.5) Personalitatea este această înzestrare cosmică, această fază a realităţii universale care poate coexista cu schimbări nelimitate şi care poate, în acelaşi timp, să îşi păstreze individualitatea în chiar prezenţa tuturor acestor schimbări, şi la nesfârşit după ele.	130:4.6 (1434.5) Personality is that cosmic endowment, that phase of universal reality, which can coexist with unlimited change and at the same time retain its identity in the very presence of all such changes, and forever afterward.
130:4.7 (1434.6) Viaţa este o adaptare a cauzei cosmice originare la cerinţele şi la posibilităţile situaţiilor din univers; ea a venit în existenţă prin acţiunea Minţii Universale şi prin activarea scânteii spirituale a acestui Dumnezeu care este spirit. Semnificaţia vieţii este adaptabilitatea ei; valoarea vieţii este aptitudinea ei pentru progres - chiar şi până la înălţimile conştiinţei lui Dumnezeu.	130:4.7 (1434.6) Life is an adaptation of the original cosmic causation to the demands and possibilities of universe situations, and it comes into being by the action of the Universal Mind and the activation of the spirit spark of the God who is spirit. The meaning of life is its adaptability; the value of life is its progressability—even to the heights of God-consciousness.
130:4.8 (1434.7) Neadaptarea vieţii conştiente la univers se traduce prin disarmonie cosmică. Dacă voinţa personalităţii merge depărtându-se definitiv de tendinţa universurilor, aceasta se termină prin izolarea intelectuală, separarea personalităţii. Pierderea călăuzei spirituale interioare survine odată cu încetarea spirituală a existenţei. În ea şi prin ea însăşi, viaţa inteligentă şi progresivă devine atunci o dovadă de necombătut a existenţei unui univers intenţional ce exprimă voinţa unui Creator divin; iar această viaţă, în ansamblul ei, luptă pentru valorile superioare avându-l drept ţel final pe Tatăl Universal.	130:4.8 (1434.7) Misadaptation of self-conscious life to the universe results in cosmic disharmony. Final divergence of personality will from the trend of the universes terminates in intellectual isolation, personality segregation. Loss of the indwelling spirit pilot supervenes in spiritual cessation of existence. Intelligent and progressing life becomes then, in and of itself, an incontrovertible proof of the existence of a purposeful universe expressing the will of a divine Creator. And this life, in the aggregate, struggles toward higher values, having for its final goal the Universal Father.
130:4.9 (1435.1) Numai prin gradul ei mintea omului depăşeşte nivelul animal, făcând abstracţie de serviciile superioare şi cvasi-spirituale ale intelectului. De aceea animalele (necunoscând nici cult nici înţelepciune) nu pot experimenta supraconştiinţa, conştiinţa conştiinţei. Mintea animală nu este conştientă decât de universul obiectiv.	130:4.9 (1435.1) Only in degree does man possess mind above the animal level aside from the higher and quasi-spiritual ministrations of intellect. Therefore animals (not having worship and wisdom) cannot experience superconsciousness, consciousness of consciousness. The animal mind is only conscious of the objective universe.
130:4.10 (1435.2) Cunoaşterea este sfera minţii materiale, aceea care discerne faptele. Adevărul este domeniul intelectului înzestrat din punct de vedere spiritual care este conştient de faptul cunoaşterii lui Dumnezeu. Cunoaşterea este demonstrabilă; adevărul este experimentat. Cunoaşterea este o dobândire a minţii; adevărul este o experienţă a sufletului, a sinelui care progresează. Cunoaşterea este o funcţie a nivelului non-spiritual; adevărul este o fază a nivelului mental-spiritual al universurilor. Ochiul minţii materiale percepe o lume de fapte cognoscibile; ochiul intelectului spiritualizat discerne o lume a adevăratelor valori. Sincronizate şi armonizate, aceste două puncte de vedere revelează lumea realităţii, în care înţelepciunea interpretează fenomenele din univers în termenii experienţei personale progresive.	130:4.10 (1435.2) Knowledge is the sphere of the material or fact-discerning mind. Truth is the domain of the spiritually endowed intellect that is conscious of knowing God. Knowledge is demonstrable; truth is experienced. Knowledge is a possession of the mind; truth an experience of the soul, the progressing self. Knowledge is a function of the nonspiritual level; truth is a phase of the mind-spirit level of the universes. The eye of the material mind perceives a world of factual knowledge; the eye of the spiritualized intellect discerns a world of true values. These two views, synchronized and harmonized, reveal the world of reality, wherein wisdom interprets the phenomena of the universe in terms of progressive personal experience.
130:4.11 (1435.3) Eroarea (răul) este sancţiunea imperfecţiunii. Atributele imperfecţiunii sau faptele care denotă o proastă adaptare se dezvăluie pe nivelul material prin observare critică şi prin analiză ştiinţifică; ele se revelează pe nivelul moral prin experienţa umană. Prezenţa răului constituie dovada inexactitudinilor minţii şi a imaturităţii sinelui în evoluţie. Răul este deci şi o măsură a modului imperfect în care se interpretează universul. Posibilitatea de a comite greşeli este inerentă dobândirii de înţelepciune, este ordinea prevăzută conform căreia se progresează de la parţial şi temporar la desăvârşit şi etern, de la relativ şi imperfect către definitiv şi perfecţionat. Eroarea este umbra nedesăvârşirii relative care trebuie în mod necesar să se proiecteze de-a curmezişul drumului universal ascendent al oamenilor către perfecţiunea Paradisului. Eroarea (răul) nu este o însuşire actuală al universului; ea este pur şi simplu observarea unei relativităţi în raporturile finitului incomplet cu nivelurile ascendente ale Supremului şi ale Ultimului.	130:4.11 (1435.3) Error (evil) is the penalty of imperfection. The qualities of imperfection or facts of misadaptation are disclosed on the material level by critical observation and by scientific analysis; on the moral level, by human experience. The presence of evil constitutes proof of the inaccuracies of mind and the immaturity of the evolving self. Evil is, therefore, also a measure of imperfection in universe interpretation. The possibility of making mistakes is inherent in the acquisition of wisdom, the scheme of progressing from the partial and temporal to the complete and eternal, from the relative and imperfect to the final and perfected. Error is the shadow of relative incompleteness which must of necessity fall across man’s ascending universe path to Paradise perfection. Error (evil) is not an actual universe quality; it is simply the observation of a relativity in the relatedness of the imperfection of the incomplete finite to the ascending levels of the Supreme and Ultimate.
130:4.12 (1435.4) Cu toate că Iisus i-a expus tânărului toate acestea în limbajul cel mai potrivit înţelegerii sale, Ganid a avut pleoapele grele la sfârşitul discuţiei şi s-a cufundat curând în somn. A doua zi dimineaţă ei s-au sculat devreme pentru a se urca la bordul vasului pornind către Laseea, în Insula Cretei, dar înainte de a se îmbarca, băiatul mai avea încă de pus, despre natura răului, noi întrebări la care Iisus a răspuns:	130:4.12 (1435.4) Although Jesus told all this to the lad in language best suited to his comprehension, at the end of the discussion Ganid was heavy of eye and was soon lost in slumber. They rose early the next morning to go aboard the boat bound for Lasea on the island of Crete. But before they embarked, the lad had still further questions to ask about evil, to which Jesus replied:
130:4.13 (1435.5) Răul este un concept al relativităţii. El ia naştere din observarea imperfecţiunilor ce apar în umbra aruncată de un univers finit de lucruri şi de fiinţe atunci când acest cosmos întunecă lumina vie a expresiei universale a realităţilor eterne ale Unului Infinit.	130:4.13 (1435.5) Evil is a relativity concept. It arises out of the observation of the imperfections which appear in the shadow cast by a finite universe of things and beings as such a cosmos obscures the living light of the universal expression of the eternal realities of the Infinite One.
130:4.14 (1435.6) Răul potenţial este inerent caracterului în mod necesar incomplet al revelaţiei lui Dumnezeu ca expresie, limitată de spaţiu-timp, a infinităţii şi a eternităţii. Faptul elementului parţial în prezenţa totalului desăvârşit constituie relativitatea realităţii. El creează necesitatea alegerii intelectuale şi a stabilirii unei ierarhii a nivelelor de valori în capacităţile noastre de a recunoaşte spiritul şi de a-i răspunde. Finit şi incomplet, conceptul de Infinit conceput de mintea temporară şi limitată a creaturilor constituie, în el şi prin el însuşi, răul potenţial. Dar eroarea agravantă, constând în abţinerea, fără justificare, de la o rectificare spirituală accesibilă raţiunii a acestor discordanţe intelectuale inerente şi a acestor insuficienţe spirituale, este echivalentă cu comiterea răului actual.	130:4.14 (1435.6) Potential evil is inherent in the necessary incompleteness of the revelation of God as a time-space-limited expression of infinity and eternity. The fact of the partial in the presence of the complete constitutes relativity of reality, creates necessity for intellectual choosing, and establishes value levels of spirit recognition and response. The incomplete and finite concept of the Infinite which is held by the temporal and limited creature mind is, in and of itself, potential evil. But the augmenting error of unjustified deficiency in reasonable spiritual rectification of these originally inherent intellectual disharmonies and spiritual insufficiencies, is equivalent to the realization of actual evil.
130:4.15 (1436.1) Toate conceptele statice şi moarte sunt potenţial rele. Umbra finită a adevărului relativ şi viu se deplasează continuu. Conceptele statice întârzie invariabil ştiinţa, politica, societatea şi religia. Ele pot reprezenta o anumită cunoaştere, dar sunt deficiente în înţelepciune şi lipsite de adevăr. Nu permiteţi conceptului de relativitate să vă deruteze până într-atâta încât să vă împiedice să recunoaşteţi coordonarea universului sub îndrumarea minţii cosmice, şi controlul său stabilizat de energia şi de spiritul Supremului.	130:4.15 (1436.1) All static, dead, concepts are potentially evil. The finite shadow of relative and living truth is continually moving. Static concepts invariably retard science, politics, society, and religion. Static concepts may represent a certain knowledge, but they are deficient in wisdom and devoid of truth. But do not permit the concept of relativity so to mislead you that you fail to recognize the co-ordination of the universe under the guidance of the cosmic mind, and its stabilized control by the energy and spirit of the Supreme.
5. În insula Cretei ^top	5. On the Island of Crete ^top
130:5.1 (1436.2) Ducându-se în Creta, călătorii nu urmăreau altceva decât să se distreze, să se plimbe prin insulă şi să escaladeze munţii. Cretanii din vremea aceea nu se bucurau de o reputaţie de invidiat printre popoarele vecine. Iisus şi Ganid au făcut totuşi multe suflete să-şi ridice nivelul de gândire şi de viaţă, şi au pus astfel bazele unei prompte primiri ulterioare a învăţăturilor evangheliei în momentul în care primii predicatori au sosit din Ierusalim. Iisus îi iubea pe aceşti cretani, în ciuda asprelor cuvinte pe care le-a rostit Pavel mai târziu pe seama lor atunci când l-a trimis pe Titus în insulă ca să reorganizeze Bisericile lor.	130:5.1 (1436.2) The travelers had but one purpose in going to Crete, and that was to play, to walk about over the island, and to climb the mountains. The Cretans of that time did not enjoy an enviable reputation among the surrounding peoples. Nevertheless, Jesus and Ganid won many souls to higher levels of thinking and living and thus laid the foundation for the quick reception of the later gospel teachings when the first preachers from Jerusalem arrived. Jesus loved these Cretans, notwithstanding the harsh words which Paul later spoke concerning them when he subsequently sent Titus to the island to reorganize their churches.
130:5.2 (1436.3) Pe versantul unui munte al Cretei, Iisus a avut cu Gonod prima sa lungă discuţie pe tema religiei. Tatăl a fost foarte impresionat şi a zis: „Nu-i de mirare că băiatul crede tot ceea ce îi zici, însă eu nu ştiam că a existat o asemenea religie în Ierusalim, şi cu atât mai puţin în Damasc.” În timpul acestei şederi în Creta, Gonod i-a propus pentru prima dată lui Iisus să se reîntoarcă cu ei în India, iar pe Ganid îl încânta gândul că s-ar putea ca Iisus să fie de acord cu un asemenea aranjament.	130:5.2 (1436.3) On the mountainside in Crete Jesus had his first long talk with Gonod regarding religion. And the father was much impressed, saying: “No wonder the boy believes everything you tell him, but I never knew they had such a religion even in Jerusalem, much less in Damascus.” It was during the island sojourn that Gonod first proposed to Jesus that he go back to India with them, and Ganid was delighted with the thought that Jesus might consent to such an arrangement.
130:5.3 (1436.4) Ganid l-a întrebat într-o zi pe Iisus de ce nu se consacrase misiunii de învăţător public, iar Iisus i-a spus: „Fiule, fiecare lucru trebuie să vină la vremea sa. Tu eşti născut în lume, însă nici neliniştea, oricât de mare, şi nici manifestările de nerăbdare nu te vor ajuta să creşti. În toate acestea, tu trebuie să laşi să lucreze timpul. Numai timpul va coace fructul verde din copac. Un anotimp vine dupa un anotimp şi asfinţitul soarelui urmeaza răsăritul lui doar odată cu trecerea timpului. Eu sunt acum în drum spre Roma cu tine şi cu tatăl tău, şi asta e de ajuns pentru astăzi. Ziua mea de mâine este toată în mâinile Tatălui meu ceresc.” Apoi el i-a spus lui Ganid povestea lui Moise şi a celor patruzeci de ani de vigilentă aşteptare şi de continuă pregătire.	130:5.3 (1436.4) One day when Ganid asked Jesus why he had not devoted himself to the work of a public teacher, he said: “My son, everything must await the coming of its time. You are born into the world, but no amount of anxiety and no manifestation of impatience will help you to grow up. You must, in all such matters, wait upon time. Time alone will ripen the green fruit upon the tree. Season follows season and sundown follows sunrise only with the passing of time. I am now on the way to Rome with you and your father, and that is sufficient for today. My tomorrow is wholly in the hands of my Father in heaven.” And then he told Ganid the story of Moses and the forty years of watchful waiting and continued preparation.
130:5.4 (1436.5) S-a întâmplat în timpul vizitei la Frumoasele Porturi un lucru pe care Ganid nu l-a uitat niciodată. Amintirea acestui episod a trezit mai târziu în el dorinţa de a face ceva pentru a schimba sistemul castelor din India sa natală. Un beţivan degenerat a atacat o tânără sclavă pe drumul public. Când Iisus a văzut neplăcuta situaţie în care era fata, el a sarit înainte şi a tras-o din calea acestui nebun. În timp ce copila înspăimântată s-a agăţat de el, doar prin puterea braţului său drept întins, el l-a ţinut pe furiosul agresor la o distanţă respectabilă până ce bietul individ s-a epuizat tot dând lovituri în gol. Ganid a simţit un puternic imbold să-l ajute pe Iisus în rezolvarea acestei probleme, dar tatăl său i-a interzis. Deşi ei nu vorbeau limba fetei, aceasta putea să înţeleagă actul lor de mărinimie şi le-a arătat adânca sa recunoştinţă în vreme ce tustrei au condus-o acasă la ea. În timpul vieţii sale întrupate, Iisus nu a fost poate niciodată atât de aproape de a se lupta corp la corp cu unul dintre semenii săi. În seara aceea, el a avut o sarcină dificilă când a încercat să îi explice lui Ganid de ce nu-l lovise pe omul acela beat. Ganid socotea că omul acesta ar trebui să primească cel puţin tot atâtea lovituri câte i-a dat el fetei.	130:5.4 (1436.5) One thing happened on a visit to Fair Havens which Ganid never forgot; the memory of this episode always caused him to wish he might do something to change the caste system of his native India. A drunken degenerate was attacking a slave girl on the public highway. When Jesus saw the plight of the girl, he rushed forward and drew the maiden away from the assault of the madman. While the frightened child clung to him, he held the infuriated man at a safe distance by his powerful extended right arm until the poor fellow had exhausted himself beating the air with his angry blows. Ganid felt a strong impulse to help Jesus handle the affair, but his father forbade him. Though they could not speak the girl’s language, she could understand their act of mercy and gave token of her heartfelt appreciation as they all three escorted her home. This was probably as near a personal encounter with his fellows as Jesus ever had throughout his entire life in the flesh. But he had a difficult task that evening trying to explain to Ganid why he did not smite the drunken man. Ganid thought this man should have been struck at least as many times as he had struck the girl.
6. Tânărul care se temea ^top	6. The Young Man Who Was Afraid ^top
130:6.1 (1437.1) În vreme ce erau în munţi, Iisus a avut o lungă discuţie cu un tânăr temător şi abătut. Negăsind mângâiere şi curaj în tovărăşia prietenilor, acest tânăr căutase solitudinea înălţimilor; el crescuse cu un sentiment de neputinţă şi de inferioritate. Aceste tendinţe naturale fuseseră sporite de numărul de situaţii grele pe care tânărul le întâmpinase în cursul creşterii sale, mai ales pierderea tatălui pe când avea doisprezece ani. Când s-au întâlnit Iisus a zis: „Salut, prietene, de ce eşti atât de abătut într-o zi atât de frumoasă? Dacă s-a întâmplat să te supăre ceva, poate că aş putea eu să te ajut în vreun fel. În orice caz, îmi face o adevărată plăcere să-ţi ofer serviciile mele.”	130:6.1 (1437.1) While they were up in the mountains, Jesus had a long talk with a young man who was fearful and downcast. Failing to derive comfort and courage from association with his fellows, this youth had sought the solitude of the hills; he had grown up with a feeling of helplessness and inferiority. These natural tendencies had been augmented by numerous difficult circumstances which the lad had encountered as he grew up, notably, the loss of his father when he was twelve years of age. As they met, Jesus said: “Greetings, my friend! why so downcast on such a beautiful day? If something has happened to distress you, perhaps I can in some manner assist you. At any rate it affords me real pleasure to proffer my services.”
130:6.2 (1437.2) Tânărul nu avea chef să vorbească. Iisus a încercat o a doua apropiere de sufletul său spunând: „Înţeleg că ai urcat în munţii aceştia pentru a scăpa de oameni; e deci firesc să nu doreşti să stai de vorbă cu mine, dar aş vrea să ştiu dacă cunoşti munţii aceştia. Cunoşti direcţia acestor poteci? Şi ai putea cumva să-mi indici cel mai bun drum care să ducă la Fenix?” Or, tânărul cunoştea foarte bine aceşti munţi; el a devenit cuadevărat foarte preocupat a-i arata lui Iisus drumul către Fenix precum şi a-i trasa pe nisip toate potecile, explicându-i fiecare detaliu. Dar el a fost foarte surprins şi intrigat atunci când Iisus, după ce i-a spus la revedere şi făcându-se că îşi ia rămas bun, s-a întors deodată către el spunându-i: „Eu ştiu foarte bine că doreşti să fii lăsat singur cu tristeţea ta; dar nu ar fi nici prietenos, nici just din partea mea să primesc de la tine un ajutor atât de generos pentru a găsi cel mai bun drum către Fenix, iar apoi să te părăsesc cu nepăsare fără a fi făcut nici cel mai mic efort pentru a răspunde la chemarea ta lăuntrică. Tu ai nevoie de ajutor şi de indicaţii cu privire la drumul cel mai bun către ţelul destinului tău pe care îl cauţi în inima ta, în vreme ce îţi pierzi vremea aici, pe culmea acestui munte. Aşa cum tu cunoşti bine potecile care duc la Fenix pentru că le-ai bătut de mai multe ori, tot aşa şi eu cunosc bine calea către oraşul speranţelor tale neîmplinite şi a ambiţiilor tale zădărnicite. Şi, din moment ce m-ai chemat în ajutor, eu n-am să te dezamăgesc.” Tânărul aproape mut de surpriză, a reuşit totuşi să murmure: „Dar - eu nu ţi-am cerut nimic.” Atunci Iisus, punând pe umărul lui o mână uşoară spuse: „Nu, fiule, nu cu vorbe, ci te-ai adresat inimii mele cu priviri care exprimă o năzuinţă fierbinte. Copilul meu, pentru cel care îşi iubeşte semenii, există o elocventă chemare în ajutor pe chipul tau umbrit de descurajare şi de disperare. Aşează-te lângă mine, iar eu îţi voi vorbi despre căile servirii şi despre marile drumuri ale fericirii care conduc de la amărăciunile sinelui la bucuriile activităţilor binevoitoare în fraternitatea oamenilor şi în serviciul Dumnezeului ceresc.”	130:6.2 (1437.2) The young man was disinclined to talk, and so Jesus made a second approach to his soul, saying: “I understand you come up in these hills to get away from folks; so, of course, you do not want to talk with me, but I would like to know whether you are familiar with these hills; do you know the direction of the trails? and, perchance, could you inform me as to the best route to Phenix?” Now this youth was very familiar with these mountains, and he really became much interested in telling Jesus the way to Phenix, so much so that he marked out all the trails on the ground and fully explained every detail. But he was startled and made curious when Jesus, after saying good-bye and making as if he were taking leave, suddenly turned to him, saying: “I well know you wish to be left alone with your disconsolation; but it would be neither kind nor fair for me to receive such generous help from you as to how best to find my way to Phenix and then unthinkingly to go away from you without making the least effort to answer your appealing request for help and guidance regarding the best route to the goal of destiny which you seek in your heart while you tarry here on the mountainside. As you so well know the trails to Phenix, having traversed them many times, so do I well know the way to the city of your disappointed hopes and thwarted ambitions. And since you have asked me for help, I will not disappoint you.” The youth was almost overcome, but he managed to stammer out, “But—I did not ask you for anything—” And Jesus, laying a gentle hand on his shoulder, said: “No, son, not with words but with longing looks did you appeal to my heart. My boy, to one who loves his fellows there is an eloquent appeal for help in your countenance of discouragement and despair. Sit down with me while I tell you of the service trails and happiness highways which lead from the sorrows of self to the joys of loving activities in the brotherhood of men and in the service of the God of heaven.”
130:6.3 (1437.3) Atunci tânărul a dorit cu multă însufleţire să vorbească cu Iisus; el i-a căzut la picioare, implorând ajutorul său, cerându-i să îi arate calea de scăpare din lumea amărăciunilor şi a eşecurilor personale. Iisus a zis: „Prietene, ridică-te! Ţine-te drept ca un bărbat. Se poate să fii înconjurat de duşmani meschini şi se poate să fii întârziat de un mare număr de obstacole, dar lucrurile importante şi reale ale acestei lumi şi ale universului sunt îţi sunt la îndemână. Soarele răsare în fiecare dimineaţă ca să te salute, întocmai cum o face pentru omul cel ai puternic şi cel mai prosper de pe pământ. Uite - trupul ţi-e voinic şi muşchii puternici - facultăţile tale fizice sunt superioare mediei. Fireşte că toate aceste sunt aproape inutile câtă vreme rămâi aşezat aici, pe culmea acestui munte şi te plângi de necazurile tale, reale şi imaginare.” Însă tu ai putea să faci lucruri mari cu trupul tău, dacă te-ai duce în grăba către locurile unde marile lucruri aşteaptă să fie făcute. Tu încerci să fugi de eul tău nefericit, dar aşa ceva nu se poate face. Tu şi problemele tale de viaţă sunteţi reali; nu poţi să scapi de ele cât timp vei trăi. Dar mai priveşte-te o dată, mintea ta este clară şi capabilă. Trupul tău voinic are o minte inteligentă care să-l conducă. Pune-ţi mintea la lucru pentru a-şi rezolva problemele, învaţă-ţi intelectul să lucreze pentru tine. Refuză să mai fii dominat de frică ca un animal lipsit de discernământ. Mintea ta ar trebui să fie aliatul tău curajos în rezolvarea problemelor vieţii tale; bine ar fi să încetezi a-i mai fi, aşa cum ai fost, jalnicul ei sclav înfricoşat şi valetul descurajării şi al înfrângerii. Dar mai preţios decât orice, potenţialul tău de înfăptuire efectivă este spiritul care trăieşte în tine; el îţi va stimula şi îţi va inspira mintea pentru ca ea să se controleze pe sine şi să însufleţească corpul tău dacă vrei să îl eliberezi din lanţurile fricii; tu vei face astfel natura ta spirituală capabilă de a te elibera puţin câte puţin de relele trândăviei graţie prezenţei-putere a credinţei vii. Atunci această credinţă va învinge de îndată frica ta de oameni prin irezistibila prezenţă a acestei noi şi omniprezente iubiri faţă de semenii tăi. Această iubire va umple foarte repede sufletul tău până peste margini, deoarece tu vei fi devenit conştient, în inima ta, că eşti un copil al lui Dumnezeu.	130:6.3 (1437.3) By this time the young man very much desired to talk with Jesus, and he knelt at his feet imploring Jesus to help him, to show him the way of escape from his world of personal sorrow and defeat. Said Jesus: “My friend, arise! Stand up like a man! You may be surrounded with small enemies and be retarded by many obstacles, but the big things and the real things of this world and the universe are on your side. The sun rises every morning to salute you just as it does the most powerful and prosperous man on earth. Look—you have a strong body and powerful muscles—your physical equipment is better than the average. Of course, it is just about useless while you sit out here on the mountainside and grieve over your misfortunes, real and fancied. But you could do great things with your body if you would hasten off to where great things are waiting to be done. You are trying to run away from your unhappy self, but it cannot be done. You and your problems of living are real; you cannot escape them as long as you live. But look again, your mind is clear and capable. Your strong body has an intelligent mind to direct it. Set your mind at work to solve its problems; teach your intellect to work for you; refuse longer to be dominated by fear like an unthinking animal. Your mind should be your courageous ally in the solution of your life problems rather than your being, as you have been, its abject fear-slave and the bond servant of depression and defeat. But most valuable of all, your potential of real achievement is the spirit which lives within you, and which will stimulate and inspire your mind to control itself and activate the body if you will release it from the fetters of fear and thus enable your spiritual nature to begin your deliverance from the evils of inaction by the power-presence of living faith. And then, forthwith, will this faith vanquish fear of men by the compelling presence of that new and all-dominating love of your fellows which will so soon fill your soul to overflowing because of the consciousness which has been born in your heart that you are a child of God.
130:6.4 (1438.1) ”Astăzi, fiule, trebuie să te naşti din nou, restabilit ca om de credinţă, de curaj şi de servire devotată omului, din dragoste faţă de Dumnezeu. Când vei fi astfel readaptat în sinea ta la viaţă, vei fi deopotrivă readaptat la univers; tu vei fi născut din nou - născut din spirit - şi de acum înainte toată viaţa ta vai fi mai mult decât o realizare victorioasă. Necazurile te vor întări, dezamăgirile te vor îmboldi, greutăţile te vor provoca şi obstacolele te vor stimula. Ridică-te tinere! Spune adio vieţii de frică slugarnică şi de fugă laşă. Reîntoarce-te repede la datoria ta şi trăieşte-ţi viaţa trupească ca un fiu de Dumnezeu, ca un muritor devotat slujirii înnobilatoare a omului de pe pământ şi destinat magnificei şi veşnicei slujiri a lui Dumnezeu în eternitate.”	130:6.4 (1438.1) “This day, my son, you are to be reborn, re-established as a man of faith, courage, and devoted service to man, for God’s sake. And when you become so readjusted to life within yourself, you become likewise readjusted to the universe; you have been born again—born of the spirit—and henceforth will your whole life become one of victorious accomplishment. Trouble will invigorate you; disappointment will spur you on; difficulties will challenge you; and obstacles will stimulate you. Arise, young man! Say farewell to the life of cringing fear and fleeing cowardice. Hasten back to duty and live your life in the flesh as a son of God, a mortal dedicated to the ennobling service of man on earth and destined to the superb and eternal service of God in eternity.”
130:6.5 (1438.2) Acest tânăr, pe nume Fortune, a devenit mai târziu liderul creştinilor din Creta şi tovarăşul intim al lui Titus în eforturile sale de a înălţa sufletul credincioşilor creştini.	130:6.5 (1438.2) And this youth, Fortune, subsequently became the leader of the Christians in Crete and the close associate of Titus in his labors for the uplift of the Cretan believers.
130:6.6 (1438.3) Călătorii erau cu adevărat odihniţi şi refăcuţi când, în amiaza unei zile, au fost gata să se pornească pe apă către Cartagina, în Africa de Nord, zăbovind apoi două zile în Cyrene. Acolo, Iisus şi Ganid au dat primele îngrijiri unui băiat numit Rufus, care fusese rănit de ruperea unui car cu boi supraîncărcat. Ei l-au dus pe băiat acasă la mama lui; cât despre tatăl său, Simon, nu avea cum să-şi închipuie că omul a cărui cruce o va purta mai târziu la ordinul unui soldat roman, era străinul care sărise odinioară în ajutorul fiului său.	130:6.6 (1438.3) The travelers were truly rested and refreshed when they made ready about noon one day to sail for Carthage in northern Africa, stopping for two days at Cyrene. It was here that Jesus and Ganid gave first aid to a lad named Rufus, who had been injured by the breakdown of a loaded oxcart. They carried him home to his mother, and his father, Simon, little dreamed that the man whose cross he subsequently bore by orders of a Roman soldier was the stranger who once befriended his son.
7. În Cartagina - discursul despre timp şi spaţiu ^top	7. At Carthage—Discourse on Time and Space ^top
130:7.1 (1438.4) În cea mai mare parte a timpului în drumul către Cartagina, Iisus şi-a petrecut mai tot timpul stând de vorbă cu tovarăşii săi de călătorie despre chestiuni sociale, politice şi comerciale, dar subiectul religiei abia de a fost abordat. Pentru prima oară, Gonod şi Ganid au descoperit că Iisus era un bun povestitor şi s-au străduit să-l facă să le istorisească poveşti legate de prima parte a vieţii sale din Galileea. Ei au aflat de asemenea că el fusese elev în Galileea, iar nu în Ierusalim ori în Damasc.	130:7.1 (1438.4) Most of the time en route to Carthage Jesus talked with his fellow travelers about things social, political, and commercial; hardly a word was said about religion. For the first time Gonod and Ganid discovered that Jesus was a good storyteller, and they kept him busy telling tales about his early life in Galilee. They also learned that he was reared in Galilee and not in either Jerusalem or Damascus.
130:7.2 (1438.5) Când Ganid a vrut să ştie cum puteau cineva să îşi facă prieteni, după ce a băgat de seamă că majoritatea persoanelor care le ieşiseră în cale fuseseră atrase de Iisus, învăţătorul său i-a zis: „Interesează-te de semenii tăi; învaţă să îi iubeşti şi nu scăpa prilejul de a face pentru ei un lucru de care eşti sigur că ei îl doresc.” Apoi el a citat străvechiul proverb iudaic: „Un om care doreşte să aibă prieteni trebuie el însuşi să se arate prietenos.”	130:7.2 (1438.5) When Ganid inquired what one could do to make friends, having noticed that the majority of persons whom they chanced to meet were attracted to Jesus, his teacher said: “Become interested in your fellows; learn how to love them and watch for the opportunity to do something for them which you are sure they want done,” and then he quoted the olden Jewish proverb—“A man who would have friends must show himself friendly.”
130:7.3 (1439.1) În Cartagina, Iisus a avut un lung şi memorabil dialog cu un preot mithriac despre nemurire, despre timp şi despre eternitate. Acest persan fusese educat în Alexandria şi dorea realmente să înveţe de la Iisus. Tradus în limbaj modern, răspunsul lui Iisus la numeroasele sale întrebări a fost pe scurt următorul:	130:7.3 (1439.1) At Carthage Jesus had a long and memorable talk with a Mithraic priest about immortality, about time and eternity. This Persian had been educated at Alexandria, and he really desired to learn from Jesus. Put into the words of today, in substance Jesus said in answer to his many questions:
130:7.4 (1439.2) Timpul este curentul curgerii evenimentelor temporale percepute conştient de creaturi. Timpul este un nume dat aranjării în succesiune a evenimentelor, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le separăm. Universul spaţiului este legat de timp atunci când este observat din orişice poziţie interioară din afara lăcaşului fix al Paradisului. Mişcarea timpului nu se revelează decât în raport cu un lucru care nu se deplasează în spaţiu ca un fenomen dependent de timp. În universul universurilor, Paradisul şi Deităţile sale transcend atât timpul, cât şi spaţiul. Pe lumile locuite, personalitatea umană (locuită şi orientată de către spiritul Tatălui din Paradis) este singura realitate legată de domeniul fizic care poate să transcendă secvenţa materială a evenimentelor temporale.	130:7.4 (1439.2) Time is the stream of flowing temporal events perceived by creature consciousness. Time is a name given to the succession-arrangement whereby events are recognized and segregated. The universe of space is a time-related phenomenon as it is viewed from any interior position outside of the fixed abode of Paradise. The motion of time is only revealed in relation to something which does not move in space as a time phenomenon. In the universe of universes Paradise and its Deities transcend both time and space. On the inhabited worlds, human personality (indwelt and oriented by the Paradise Father’s spirit) is the only physically related reality which can transcend the material sequence of temporal events.
130:7.5 (1439.3) Animalele nu au simţul timpului la fel ca oamenii şi, chiar şi pentru om, din cauza punctului său de vedere fragmentar şi circumscris, timpul apare ca o succesiune de evenimente. Dar, pe măsură ce omul se înalţă, pe măsură ce progresează în interior, panorama acestei procesiuni de evenimente se măreşte în aşa fel încât este desluşită din ce în ce mai mult în ansamblul ei. Ceea ce apărea mai înainte ca o succesiune de evenimente, va fi considerat atunci ca un ciclu complet şi perfect coerent. În felul acesta, vechea conştiinţă a secvenţei lineare a evenimentelor va fi tot mai mult înlocuită de simultaneitatea circulară.	130:7.5 (1439.3) Animals do not sense time as does man, and even to man, because of his sectional and circumscribed view, time appears as a succession of events; but as man ascends, as he progresses inward, the enlarging view of this event procession is such that it is discerned more and more in its wholeness. That which formerly appeared as a succession of events then will be viewed as a whole and perfectly related cycle; in this way will circular simultaneity increasingly displace the onetime consciousness of the linear sequence of events.
130:7.6 (1439.4) Există şapte concepţii diferite asupra spaţiului aşa cum este el condiţionat de timp. Spaţiul se măsoară prin timp, iar nu timpul prin spaţiu. Confuzia savanţilor sporeşte din pricină că ei nu reuşesc să recunoască realitatea spaţiului. Spaţiul nu este doar un concept intelectual al variaţiei în conexitatea obiectelor universului. Spaţiul nu este gol, dar mintea este singurul lucru cunoscut de oameni care poate, fie şi parţial, să transcendă spaţiul. Mintea poate funcţiona independent de conceptul conexităţii spaţiale a obiectelor materiale. Spaţiul este în mod relativ şi comparativ finit pentru toate fiinţele care au statutul de creaturi. Cu cât conştiinţa se apropie mai mult de noţiunea celor şapte dimensiuni cosmice, cu atât mai mult conceptul de spaţiu potenţial se apropie de ultimitate; dar potenţialul spaţiului este într-adevăr ultim numai pe nivelul absolut.	130:7.6 (1439.4) There are seven different conceptions of space as it is conditioned by time. Space is measured by time, not time by space. The confusion of the scientist grows out of failure to recognize the reality of space. Space is not merely an intellectual concept of the variation in relatedness of universe objects. Space is not empty, and the only thing man knows which can even partially transcend space is mind. Mind can function independently of the concept of the space-relatedness of material objects. Space is relatively and comparatively finite to all beings of creature status. The nearer consciousness approaches the awareness of seven cosmic dimensions, the more does the concept of potential space approach ultimacy. But the space potential is truly ultimate only on the absolute level.
130:7.7 (1439.5) Trebuie să se vadă limpede că realitatea universală are o semnificaţie în expansiune şi întotdeauna relativă pe nivelele cosmice în ascensiune şi în perfecţionare. În cele din urmă, muritorii supravieţuitori ajung la identitate într-un univers cu şapte dimensiuni.	130:7.7 (1439.5) It must be apparent that universal reality has an expanding and always relative meaning on the ascending and perfecting levels of the cosmos. Ultimately, surviving mortals achieve identity in a seven-dimensional universe.
130:7.8 (1439.6) Conceptul de spaţiu-timp al unei minţi de origine materială este sortit să sufere extinderi succesive pe măsură ce personalitatea conştientă care îl concepe se înalţă pe nivelele succesive ale universului. Când omul atinge mintea intermediară dintre planul material şi planul spiritual al existenţei, ideile sale despre spaţiu-timp sunt considerabil extinse în ceea ce priveşte calitatea lor de percepţie şi volumul lor de experienţă. Lărgirea concepţiilor cosmice ale unei personalităţi spirituale care progresează se datorează atât adâncirii clarviziunii, cât şi lărgirii câmpului conştiinţei. pe măsură ce personalitatea îşi urmează drumul către o conştiinţă mai elevată şi mai interioară până la nivelele transcendentale ale asemănării cu Deitatea, conceptul de spaţiu-timp se apropie întotdeauna mai mult de conceptele nelegate de timp şi de spaţiu ale Absoluturilor. Relativ, şi potrivit cu realizările lor transcendentale, copiii destinului ultim trebuie să perceapă aceste concepte ale nivelului absolut.	130:7.8 (1439.6) The time-space concept of a mind of material origin is destined to undergo successive enlargements as the conscious and conceiving personality ascends the levels of the universes. When man attains the mind intervening between the material and the spiritual planes of existence, his ideas of time-space will be enormously expanded both as to quality of perception and quantity of experience. The enlarging cosmic conceptions of an advancing spirit personality are due to augmentations of both depth of insight and scope of consciousness. And as personality passes on, upward and inward, to the transcendental levels of Deity-likeness, the time-space concept will increasingly approximate the timeless and spaceless concepts of the Absolutes. Relatively, and in accordance with transcendental attainment, these concepts of the absolute level are to be envisioned by the children of ultimate destiny.
8. Pe drumul către Neapole şi către Roma ^top	8. On the Way to Naples and Rome ^top
130:8.1 (1440.1) Prima oprire de pe drumul către Italia era insula Maltei. Iisus a avut acolo o lungă convorbire cu un tânăr deprimat şi descurajat pe nume Claudius. Acest băiat avusese de gând să se omoare, dar, când a terminat de discutat cu scribul din Damasc, a zis: „Voi înfrunta viaţa ca un bărbat; m-am săturat să mai fac pe laşul, mă voi întoarce la poporul meu şi voi reîncepe totul.” La puţin timp după aceea, el a devenit un predicator entuziast al cinicilor şi, mai târziu, el i s-a alăturat lui Petru în proclamarea creştinismului la Roma şi la Neapole. După moartea lui Petru, el a mers în Spania predicând evanghelia, însă nu a ştiut niciodată că omul care îl inspirase în Malta era acelaşi Iisus pe care, ulterior, l-a proclamat Eliberatorul lumii.	130:8.1 (1440.1) The first stop on the way to Italy was at the island of Malta. Here Jesus had a long talk with a downhearted and discouraged young man named Claudus. This fellow had contemplated taking his life, but when he had finished talking with the scribe of Damascus, he said: “I will face life like a man; I am through playing the coward. I will go back to my people and begin all over again.” Shortly he became an enthusiastic preacher of the Cynics, and still later on he joined hands with Peter in proclaiming Christianity in Rome and Naples, and after the death of Peter he went on to Spain preaching the gospel. But he never knew that the man who inspired him in Malta was the Jesus whom he subsequently proclaimed the world’s Deliverer.
130:8.2 (1440.2) În Siracuza ei au petrecut o săptămână întreagă. Acolo evenimentul care a marcat şederea lor a fost reabilitarea lui Ezra, iudeul căzut în erezie care ţinea taverna unde se opriseră Iisus şi tovarăşii săi. Ezra a fost fermecat de modul de a vedea al lui Iisus şi i-a cerut să îl ajute să revină la credinţa Israelului. El şi-a exprimat disperarea zicând: „Eu vreau să fiu un adevărat fiu al lui Avraam, dar nu îl pot găsi pe Dumnezeu.” Iisus a zis: „Dacă vrei să-l găseşti cu adevărat pe Dumnezeu, această dorinţă este în ea însăşi dovada că tu l-ai găsit deja. Problema ta nu este incapacitatea ta de a-l găsi pe Dumnezeu, căci Tatăl te-a găsit deja; ea provine pur şi simplu din aceea că tu nu-l cunoşti pe Dumnezeu. N-ai citit tu în profetul Ieremia: 'Mă vei căuta şi mă vei găsi atunci când mă vei căuta cu toată inima'? Şi, iarăşi, n-a zis oare acelaşi profet: 'Îţi voi da o inimă pentru a mă cunoaşte, căci eu sunt Domnul, şi tu aparţii poporului meu, şi eu voi fi Dumnezeul tău'? Şi n-ai citit tu pasajul din Scripturi în care se spune: 'El îşi coboară privirea peste oameni, şi dacă vreunul dintre ei ar zice: Eu am păcătuit şi am pervertit ceea ce era bun, şi asta nu mi-a folosit, atunci Dumnezeu va elibera din întuneric sufletul acestui om, iar acesta va vedea lumina'?” Atunci Ezra l-a găsit pe Dumnezeu, şi sufletul lui a fost împăcat. Mai târziu, în asociere cu un bogat prozelit grec, acest iudeu a clădit prima biserică creştină din Siracuza.	130:8.2 (1440.2) At Syracuse they spent a full week. The notable event of their stop here was the rehabilitation of Ezra, the backslidden Jew, who kept the tavern where Jesus and his companions stopped. Ezra was charmed by Jesus’ approach and asked him to help him come back to the faith of Israel. He expressed his hopelessness by saying, “I want to be a true son of Abraham, but I cannot find God.” Said Jesus: “If you truly want to find God, that desire is in itself evidence that you have already found him. Your trouble is not that you cannot find God, for the Father has already found you; your trouble is simply that you do not know God. Have you not read in the Prophet Jeremiah, ‘You shall seek me and find me when you shall search for me with all your heart’? And again, does not this same prophet say: ‘And I will give you a heart to know me, that I am the Lord, and you shall belong to my people, and I will be your God’? And have you not also read in the Scriptures where it says: ‘He looks down upon men, and if any will say: I have sinned and perverted that which was right, and it profited me not, then will God deliver that man’s soul from darkness, and he shall see the light’?” And Ezra found God and to the satisfaction of his soul. Later, this Jew, in association with a well-to-do Greek proselyte, built the first Christian church in Syracuse.
130:8.3 (1440.3) Ei nu s-au oprit decât o zi în Messina, dar a fost de ajuns pentru a schimba viaţa unui băietan, un vânzător de fructe; Iisus a cumpărat de la el fructe şi, la rândul său, l-a hrănit cu pâinea vieţii. Băiatul nu a uitat niciodată cuvintele şi bunătatea privirii lui Iisus care le însoţea atunci când Iisus şi-a pus mâna pe umărul lui şi i-a spus: „Adio, băiete, să ai mult curaj până ce vei ajunge la vârsta bărbăţiei; după ce ai hrănit corpul, învaţă şi cum să hrăneşti sufletul. Tatăl meu ceresc va fi cu tine şi va merge înaintea ta.” Băiatul a devenit un adept al religiei mithriace şi, mai târziu, s-a convertit la credinţa creştină.	130:8.3 (1440.3) At Messina they stopped for only one day, but that was long enough to change the life of a small boy, a fruit vendor, of whom Jesus bought fruit and in turn fed with the bread of life. The lad never forgot the words of Jesus and the kindly look which went with them when, placing his hand on the boy’s shoulder, he said: “Farewell, my lad, be of good courage as you grow up to manhood and after you have fed the body learn how also to feed the soul. And my Father in heaven will be with you and go before you.” The lad became a devotee of the Mithraic religion and later on turned to the Christian faith.
130:8.4 (1440.4) În cele din urmă, ei au ajuns la Neapole şi au avut sentimentul că nu erau departe de destinaţia lor, Roma. La Neapole, Gonod avusese de încheiat multe afaceri; în afară de momentele în care Iisus era solicitat ca tălmaci, Ganid şi el însuşi îşi petreceau clipele lor de răgaz vizitând şi explorând oraşul. Ganid devenea expert în a-i descoperi pe cei care păreau să aibă nevoie de ajutor. Ei au găsit multă sărăcie în acest oraş şi au dat mult de pomană, dar Ganid n-a înţeles niciodată sensul cuvintelor lui Iisus atunci când l-a văzut dând unui cerşetor de pe stradă o monedă şi a refuzat să se oprească şi să-l consoleze pe om. Iisus a zis: „De ce să vorbeşti în van unuia care este incapabil să priceapă semnificaţia a ceea ce zici? Spiritul Tatălui nu poate să instruiască şi să salveze pe cineva inapt pentru filiaţie.” Iisus voia să zică că omul nu avea o minte normală, că îi lipsea aptitudinea de a răspunde la îndrumările spiritului.	130:8.4 (1440.4) At last they reached Naples and felt they were not far from their destination, Rome. Gonod had much business to transact in Naples, and aside from the time Jesus was required as interpreter, he and Ganid spent their leisure visiting and exploring the city. Ganid was becoming adept at sighting those who appeared to be in need. They found much poverty in this city and distributed many alms. But Ganid never understood the meaning of Jesus’ words when, after he had given a coin to a street beggar, he refused to pause and speak comfortingly to the man. Said Jesus: “Why waste words upon one who cannot perceive the meaning of what you say? The spirit of the Father cannot teach and save one who has no capacity for sonship.” What Jesus meant was that the man was not of normal mind; that he lacked the ability to respond to spirit leading.
130:8.5 (1441.1) La Neapole el nu a avut nici o experienţă însemnată; Iisus şi tânărul bărbat au parcurs oraşul în toate sensurile şi au împărţit încurajări prin multe surâsuri la sute de bărbaţi, de femei şi de copii.	130:8.5 (1441.1) There was no outstanding experience in Naples; Jesus and the young man thoroughly canvassed the city and spread good cheer with many smiles upon hundreds of men, women, and children.
130:8.6 (1441.2) De acolo, ei au apucat-o pe drumul către Roma prin Capua, unde s-au oprit trei zile. Pe Calea Appenină ei au mers către Roma alături de animalele lor de povară, toţi trei fiind dornici să vadă această stăpână a imperiului, cel mai mare oraş din întreaga lume.	130:8.6 (1441.2) From here they went by way of Capua to Rome, making a stop of three days at Capua. By the Appian Way they journeyed on beside their pack animals toward Rome, all three being anxious to see this mistress of empire and the greatest city in all the world.