Capitolul 159	Paper 159
Turneul din decapolis	The Decapolis Tour
159:0.1 (1762.1) CÂND Iisus şi cei doisprezece au sosit în Parcul Magadanului, au găsit acolo, aşteptându-i, un grup de aproape o sută de evanghelişti şi de ucenici, inclusiv corpul evanghelic feminin. Ei erau pregătiţi să plece de îndată în turul de propovăduire şi de predicare din Decapolis.	159:0.1 (1762.1) WHEN Jesus and the twelve arrived at Magadan Park, they found awaiting them a group of almost one hundred evangelists and disciples, including the women’s corps, and they were ready immediately to begin the teaching and preaching tour of the cities of the Decapolis.
159:0.2 (1762.2) În această dimineaţă de joi, 18 august, Maestrul i-a reunit pe discipolii lui şi a poruncit ca fiecare dintre apostolii săi să se asocieze cu câte unul dintre cei doisprezece evanghelişti, apoi ca alţi evanghelişti să li se alăture, iar cele douăsprezece grupuri astfel constituite să se ducă să lucreze în oraşele şi satele Decapolisului. Cât despre corpul evanghelic feminin şi ceilalţi ucenici, el le-a ordonat să rămână cu el. Iisus le-a acordat discipolilor săi patru săptămâni pentru a face acest turneu şi le-a poruncit să revină la Magadan cel mai târziu vineri 16 septembrie. El a făgăduit ca între timp să le facă frecvent vizite. În cursul acestei luni, cele douăsprezece grupuri au activat în Gerasa, Gamala, Hipos, Zafon, Gadara, Abila, Edrei, Philadelphia, Hesbon, Dium, Scytopolis şi în multe alte oraşe. În cursul acestui turneu nu a avut loc nici o vindecare miraculoasă şi nu s-a produs nici un eveniment extraordinar.	159:0.2 (1762.2) On this Thursday morning, August 18, the Master called his followers together and directed that each of the apostles should associate himself with one of the twelve evangelists, and that with others of the evangelists they should go out in twelve groups to labor in the cities and villages of the Decapolis. The women’s corps and others of the disciples he directed to remain with him. Jesus allotted four weeks to this tour, instructing his followers to return to Magadan not later than Friday, September 16. He promised to visit them often during this time. In the course of this month these twelve groups labored in Gerasa, Gamala, Hippos, Zaphon, Gadara, Abila, Edrei, Philadelphia, Heshbon, Dium, Scythopolis, and many other cities. Throughout this tour no miracles of healing or other extraordinary events occurred.
1. Predica despre iertare ^top	1. The Sermon on Forgiveness ^top
159:1.1 (1762.3) Într-o seară la Hippos, ca răspuns la întrebarea unui discipol, Iisus i-a învăţat lecţia despre iertare. Maestrul a zis:	159:1.1 (1762.3) One evening at Hippos, in answer to a disciple’s question, Jesus taught the lesson on forgiveness. Said the Master:
159:1.2 (1762.4) ”Dacă un om mărinimos are o sută de oi, iar dacă una dintre ele se rătăceşte, nu le va părăsi el pe celelalte nouăzeci şi nouă plecând în căutarea celei ce s-a rătăcit? Dacă este un bun păstor, nu îşi va continua el căutările până ce va fi găsit-o? Atunci, când păstorul regăseşte oaia pierdută, o pune pe umăr, şi se înapoiază acasă bucurându-se şi strigând în trecere prietenilor şi vecinilor lui: 'Bucuraţi-vă odată cu mine, căci mi-am găsit oaia pierdută.' Eu proclam că mai multă bucurie este în cer pentru un păcătos care se căieşte decât pentru cei nouăzeci şi nouă care nu au nevoie să se căiască. Totuşi, nu este conform cu voia Tatălui meu din ceruri ca unul dintre aceşti micuţi să se rătăcească, şi cu atât mai puţin ca el să piară. În religia voastră, Dumnezeu îi poate primi pe păcătoşii care se căiesc; în evanghelia împărăţiei, Tatăl merge în căutarea lor chiar şi mai înainte ca ei să se fi gândit să se căiască.	159:1.2 (1762.4) “If a kindhearted man has a hundred sheep and one of them goes astray, does he not immediately leave the ninety and nine and go out in search of the one that has gone astray? And if he is a good shepherd, will he not keep up his quest for the lost sheep until he finds it? And then, when the shepherd has found his lost sheep, he lays it over his shoulder and, going home rejoicing, calls to his friends and neighbors, ‘Rejoice with me, for I have found my sheep that was lost.’ I declare that there is more joy in heaven over one sinner who repents than over ninety and nine righteous persons who need no repentance. Even so, it is not the will of my Father in heaven that one of these little ones should go astray, much less that they should perish. In your religion God may receive repentant sinners; in the gospel of the kingdom the Father goes forth to find them even before they have seriously thought of repentance.
159:1.3 (1762.5) ”Tatăl care este în ceruri îşi iubeşte copiii, şi de aceea voi ar trebui să vă iubiţi unii pe ceilalţi. Tatăl care este în ceruri vă iartă păcatele; voi ar trebui deci să învăţaţi să vă iertaţi unii pe alţii. Dacă fratele tău păcătuieşte contra ta, mergi către el şi arată-i greşeala cu tact şi cu răbdare. Fă toate acestea faţă în faţă. Dacă vrea să te asculte, atunci, ţi-ai câştigat fratele. Însă, dacă fratele tău refuză să te audă, dacă stăruie în greşeala sa, mai întoarce-te o dată la el, aducând cu tine unul sau doi prieteni comuni, pentru a avea doi sau trei martori care să confirme mărturia ta şi să dovedească că tu ai tratat cu justeţe şi cu îndurare pe fratele tău care ţi-a făcut un rău. După aceea, dacă el refuză să îi asculte pe prietenii tăi, poţi să spui toată povestea congregaţiei, şi apoi, dacă el refuză să o asculte, lasă fraternitatea să ia măsura pe care o consideră înţeleaptă; lasă-l pe acest membru indisciplinat să devină un proscris al regatului. Voi nu puteţi pretinde să judecaţi sufletul tovarăşilor voştri, şi în vreme ce nu vă este permis să iertaţi păcate sau să îndrăzniţi să uzurpaţi în vreun alt fel prerogativele supraveghetorilor din oştirile celeste; în schimb, v-a fost încredinţată menţinerea ordinii temporare în regatul de pe Pământ. În vreme ce voi nu sunteţi autorizaţi să vă amestecaţi în decretele divine privitoare la viaţa veşnică, voi veţi rezolva problemele de conduită în măsura în care ele privesc bunăstarea temporară a fraternităţii pe Pământ. Astfel, pentru toate aceste probleme legate de disciplina fraternităţii, tot ceea ce veţi decreta pe Pământ va fi acceptat şi în cer. Deşi nu puteţi determina destinul etern al individului, voi sunteţi autorizaţi să elaboraţi legi în ceea ce priveşte conduita grupului, căci, acolo unde doi sau trei dintre voi sunt de acord în legătură cu oricare dintre aceste lucruri şi mi se adresează mie, voi veţi fi ascultaţi dacă această rugăminte nu este incompatibilă cu voia Tatălui meu care este în ceruri. Şi toate acestea sunt întotdeauna adevărate, căci, acolo unde doi sau trei credincioşi sunt laolaltă, eu sunt acolo în mijlocul lor.”	159:1.3 (1762.5) “The Father in heaven loves his children, and therefore should you learn to love one another; the Father in heaven forgives you your sins; therefore should you learn to forgive one another. If your brother sins against you, go to him and with tact and patience show him his fault. And do all this between you and him alone. If he will listen to you, then have you won your brother. But if your brother will not hear you, if he persists in the error of his way, go again to him, taking with you one or two mutual friends that you may thus have two or even three witnesses to confirm your testimony and establish the fact that you have dealt justly and mercifully with your offending brother. Now if he refuses to hear your brethren, you may tell the whole story to the congregation, and then, if he refuses to hear the brotherhood, let them take such action as they deem wise; let such an unruly member become an outcast from the kingdom. While you cannot pretend to sit in judgment on the souls of your fellows, and while you may not forgive sins or otherwise presume to usurp the prerogatives of the supervisors of the heavenly hosts, at the same time, it has been committed to your hands that you should maintain temporal order in the kingdom on earth. While you may not meddle with the divine decrees concerning eternal life, you shall determine the issues of conduct as they concern the temporal welfare of the brotherhood on earth. And so, in all these matters connected with the discipline of the brotherhood, whatsoever you shall decree on earth, shall be recognized in heaven. Although you cannot determine the eternal fate of the individual, you may legislate regarding the conduct of the group, for, where two or three of you agree concerning any of these things and ask of me, it shall be done for you if your petition is not inconsistent with the will of my Father in heaven. And all this is ever true, for, where two or three believers are gathered together, there am I in the midst of them.”
159:1.4 (1763.1) La Hipos, Simon Petru era apostolul răspunzător pentru evanghelişti. Când l-a auzit pe Iisus vorbind astfel, l-a întrebat: „Doamne, de câte ori ar trebui să îl iert pe un frate care păcătuieşte împotriva mea? Până să se facă de şapte ori?” Iisus i-a răspuns lui Petru: „Nu numai de şapte ori, ci de şaptezeci şi şapte de ori. Astfel, împărăţia cerurilor se poate compara cu un anumit rege care a ordonat verificarea conturilor intendenţilor săi. Când s-a început examinarea, a fost adus în faţa lui unul dintre principalii săi administratori, care a recunoscut că datora zece mii de talanţi regelui. Acest funcţionar de la curte invoca faptul că trecuse prin momente grele şi că nu avea cu ce să îşi îndeplinească obligaţiile. Atunci, regele a ordonat să i se confişte bunurile şi să i se vândă copiii ca sclavi pentru a-şi plăti datoria. Când marele econom a auzit această judecată severă, el a căzut cu faţa la pământ înaintea regelui şi l-a implorat să fie milostiv şi să îi acorde o amânare zicând: 'Doamne, ai puţin mai multă răbdare cu mine, şi voi plăti înapoi totul.' Regele l-a privit pe slujitorul acesta neglijent şi pe familia sa şi a fost mişcat de compasiune. El a dat ordin să fie scutit în întregime de datoria sa.	159:1.4 (1763.1) Simon Peter was the apostle in charge of the workers at Hippos, and when he heard Jesus thus speak, he asked: “Lord, how often shall my brother sin against me, and I forgive him? Until seven times?” And Jesus answered Peter: “Not only seven times but even to seventy times and seven. Therefore may the kingdom of heaven be likened to a certain king who ordered a financial reckoning with his stewards. And when they had begun to conduct this examination of accounts, one of his chief retainers was brought before him confessing that he owed his king ten thousand talents. Now this officer of the king’s court pleaded that hard times had come upon him, and that he did not have wherewith to pay this obligation. And so the king commanded that his property be confiscated, and that his children be sold to pay his debt. When this chief steward heard this stern decree, he fell down on his face before the king and implored him to have mercy and grant him more time, saying, ‘Lord, have a little more patience with me, and I will pay you all.’ And when the king looked upon this negligent servant and his family, he was moved with compassion. He ordered that he should be released, and that the loan should be wholly forgiven.
159:1.5 (1763.2) După ce a primit astfel îndurarea şi iertarea regelui, intendentul şef s-a reîntors la treburile sale şi, găsindu-l pe unul dintre subordonaţii săi care îi datora modesta sumă de o sută de dinari, l-a înşfăcat de gât şi i-a spus: 'Plăteşte-mi tot ceea ce îmi datorezi.' Atunci sub-intendentul a căzut cu faţa la pământ înaintea economului şef şi l-a rugat spunând: 'Ai numai puţină răbdare cu mine, şi în curând îţi voi putea plăti.' Dar economul nu a vrut să se arate îndurător faţă de subordonatul său şi l-a băgat la închisoare până la înapoierea datoriei sale. Văzând ceea ce se petrecuse, colegii slujitorului au fost atât de supăraţi că s-au dus să raporteze episodul regelui, domnul şi stăpânul lor. Când regele a aflat de acţiunea intendentului său şef, a cerut să se înfăţişeze înaintea sa acest om nerecunoscător şi neîndurător, şi i-a zis: 'Tu eşti un intendent josnic şi nevrednic. Când ai căutat compasiune, eu te-am scutit gratuit de întreaga-ţi datorie. De ce nu ai fost îndurător faţă de subordonatul tău aşa cum eu am fost eu faţă de tine?' Şi regele a fost cuprins de o asemenea furie încât l-a dat pe ingratul econom gardienilor pentru a fi deţinut până la plătirea completă a întregii sale datorii. Tot astfel, Tatăl meu celest va arăta mai multă îndurare celor care sunt cu mărinimie îndurători faţă de aproapele lor. Cum să vă puteţi voi apropia de Dumnezeu cerându-i să vă scuze imperfecţiunile dacă aveţi obiceiul de a sancţiona aceste aceleaşi slăbiciuni umane la fraţii voştri care se fac vinovaţi? Eu v-am zis tuturor: Aţi primit gratuit lucrurile bune ale regatului; dăruiţi-le deci gratuit tovarăşilor voştri pământeni.”	159:1.5 (1763.2) “And this chief steward, having thus received mercy and forgiveness at the hands of the king, went about his business, and finding one of his subordinate stewards who owed him a mere hundred denarii, he laid hold upon him and, taking him by the throat, said, ‘Pay me all you owe.’ And then did this fellow steward fall down before the chief steward and, beseeching him, said: ‘Only have patience with me, and I will presently be able to pay you.’ But the chief steward would not show mercy to his fellow steward but rather had him cast in prison until he should pay his debt. When his fellow servants saw what had happened, they were so distressed that they went and told their lord and master, the king. When the king heard of the doings of his chief steward, he called this ungrateful and unforgiving man before him and said: ‘You are a wicked and unworthy steward. When you sought for compassion, I freely forgave you your entire debt. Why did you not also show mercy to your fellow steward, even as I showed mercy to you?’ And the king was so very angry that he delivered his ungrateful chief steward to the jailers that they might hold him until he had paid all that was due. And even so shall my heavenly Father show the more abundant mercy to those who freely show mercy to their fellows. How can you come to God asking consideration for your shortcomings when you are wont to chastise your brethren for being guilty of these same human frailties? I say to all of you: Freely you have received the good things of the kingdom; therefore freely give to your fellows on earth.”
159:1.6 (1764.1) Acesta este felul în care a indicat Iisus primejdiile şi a ilustrat injustiţia judecăţii personale îndreptată asupra aproapelui vostru. Trebuie ca disciplina să fie menţinută şi ca justiţia să fie administrată, dar, în toate chestiunile, înţelepciunea fraternităţii ar trebui să prevaleze. Iisus a conferit autoritate legislativă şi judecătorească grupului, iar nu indivizilor. Şi această aceeaşi autoritate atribuită grupului nu trebuie să fie exercitată sub formă personală. Verdictul unui individ comportă întotdeauna riscul de a fi falsificat de prejudecăţi sau deformat de patimă. Judecata colectivă are mai multe şanse de a înlătura pericolele şi de a elimina injusteţea părtinirilor personale. Iisus a căutat întotdeauna să minimalizeze elementele de injustiţie, de represalii şi de răzbunare.	159:1.6 (1764.1) Thus did Jesus teach the dangers and illustrate the unfairness of sitting in personal judgment upon one’s fellows. Discipline must be maintained, justice must be administered, but in all these matters the wisdom of the brotherhood should prevail. Jesus invested legislative and judicial authority in the group, not in the individual. Even this investment of authority in the group must not be exercised as personal authority. There is always danger that the verdict of an individual may be warped by prejudice or distorted by passion. Group judgment is more likely to remove the dangers and eliminate the unfairness of personal bias. Jesus sought always to minimize the elements of unfairness, retaliation, and vengeance.
159:1.7 (1764.2) [Folosirea numărului şaptezeci şi şapte, pentru a ilustra îndurarea şi toleranţa, a fost luată din pasajele Scripturilor privitoare la exultarea lui Lemec în faţa armelor metalice ale fiului său Tubal-Cain. Comparând aceste instrumente superioare cu cele ale duşmanilor săi, el a exclamat: „În cazul în care Cain, fără arme în mână, a fost răzbunat de şapte ori, eu voi răzbunat acum de şaptezeci şi şapte de ori.”]	159:1.7 (1764.2) [The use of the term seventy-seven as an illustration of mercy and forbearance was derived from the Scriptures referring to Lamech’s exultation because of the metal weapons of his son Tubal-Cain, who, comparing these superior instruments with those of his enemies, exclaimed: “If Cain, with no weapon in his hand, was avenged seven times, I shall now be avenged seventy-seven.”]
2. Predicatorul străin ^top	2. The Strange Preacher ^top
159:2.1 (1764.3) Iisus s-a dus în Gamala pentru a-l vizita pe Ioan şi pe toţi cei care lucrau acolo cu el. În seara aceea, după şedinţa de întrebări şi răspunsuri, Ioan i-a zis lui Iisus: „Maestre, am fost ieri la Aştarot să văd un om care propovăduia în numele tău şi care pretindea chiar şi că el era capabil să alunge demonii. Or, acest om nu a fost niciodată cu noi, şi nici nu ne urmează; i-am interzis deci să facă aşa ceva.” Atunci Iisus zise: „Nu îi interzice. Nu înţelegi că evanghelia împărăţiei va fi curând proclamată în toată lumea? Oare cum poţi tu spera că toţi cei care cred în evanghelie vor fi supuşi îndrumărilor tale? Bucură-te de faptul că învăţătura noastră a început deja în afara limitelor influenţei noastre personale. Nu vezi tu, Ioane, că aceia care pretind că fac mari opere în numele meu vor sfârşi prin a susţine cauza noastră? Desigur că ei nu se vor grăbi să mă vorbească de rău. Fiul meu, în asemenea chestiuni, ai face mai bine să socoteşti că oricine nu este contra noastră este cu noi. În generaţiile viitoare, mulţi oameni care nu sunt în întregime demni vor face lucruri ciudate în numele meu, dar nu le voi interzice aceasta. Eu îţi spun că, şi dacă dai o cană de apă rece unui suflet însetat, mesagerii Tatălui vor înregistra întotdeauna acest serviciu făcut din dragoste.”	159:2.1 (1764.3) Jesus went over to Gamala to visit John and those who worked with him at that place. That evening, after the session of questions and answers, John said to Jesus: “Master, yesterday I went over to Ashtaroth to see a man who was teaching in your name and even claiming to be able to cast out devils. Now this fellow had never been with us, neither does he follow after us; therefore I forbade him to do such things.” Then said Jesus: “Forbid him not. Do you not perceive that this gospel of the kingdom shall presently be proclaimed in all the world? How can you expect that all who will believe the gospel shall be subject to your direction? Rejoice that already our teaching has begun to manifest itself beyond the bounds of our personal influence. Do you not see, John, that those who profess to do great works in my name must eventually support our cause? They certainly will not be quick to speak evil of me. My son, in matters of this sort it would be better for you to reckon that he who is not against us is for us. In the generations to come many who are not wholly worthy will do many strange things in my name, but I will not forbid them. I tell you that, even when a cup of cold water is given to a thirsty soul, the Father’s messengers shall ever make record of such a service of love.”
159:2.2 (1764.4) Această îndrumare l-a lăsat pe Ioan într-o mare nedumerire. Nu îl auzise oare pe Maestru spunând: „Cine nu este cu mine este împotriva mea?” El nu a înţeles atunci că Iisus făcuse, atunci, aluzie la relaţiile personale ale omului cu învăţăturile spirituale ale regatului, în vreme ce, în cazul prezent, el vorbea de vastele relaţii exterioare dintre credincioşi; aceste raporturi sociale erau privitoare la chestiunile de control administrativ şi de putere juridică a unui grup de credincioşi asupra unui alt grup, factori care trebuiau să sfârşească prin a constitui fraternitatea mondială viitoare.	159:2.2 (1764.4) This instruction greatly perplexed John. Had he not heard the Master say, “He who is not with me is against me”? And he did not perceive that in this case Jesus was referring to man’s personal relation to the spiritual teachings of the kingdom, while in the other case reference was made to the outward and far-flung social relations of believers regarding the questions of administrative control and the jurisdiction of one group of believers over the work of other groups which would eventually compose the forthcoming world-wide brotherhood.
159:2.3 (1765.1) Ioan a descris adesea această experienţă în legătură cu lucrările sale ulterioare pentru regat. Cu toate acestea, apostolii s-au ofensat de multe ori la vederea unor străini care aveau îndrăzneala de a propovădui în numele Maestrului. Li s-a părut întotdeauna incorect că nişte oameni care nu au stat niciodată aşezaţi la picioarele lui Iisus îndrăznesc să propovăduiască în numele lui.	159:2.3 (1765.1) But John oftentimes recounted this experience in connection with his subsequent labors in behalf of the kingdom. Nevertheless, many times did the apostles take offense at those who made bold to teach in the Master’s name. To them it always seemed inappropriate that those who had never sat at Jesus’ feet should dare to teach in his name.
159:2.4 (1765.2) Omul căruia Ioan îi interzisese să propovăduiască şi să lucreze în numele lui Iisus nu a ţinut în nici un fel cont de porunca apostolului. El şi-a continuat fără înconjur eforturile şi a format un grup considerabil de credincioşi în Kanata înainte de a pleca către Mesopotamia. Omul acesta, pe nume Aden, fusese făcut să creadă în Iisus de mărturia nebunului pe care Iisus îl vindecase aproape de Keresa, şi care crezuse cu atâta încredinţare că aşa-zisele spirite rele izgonite afară din el de Maestru intraseră în turma de porci şi o mânase în gol peste marginea falezei.	159:2.4 (1765.2) This man whom John forbade to teach and work in Jesus’ name did not heed the apostle’s injunction. He went right on with his efforts and raised up a considerable company of believers at Kanata before going on into Mesopotamia. This man, Aden, had been led to believe in Jesus through the testimony of the demented man whom Jesus healed near Kheresa, and who so confidently believed that the supposed evil spirits which the Master cast out of him entered the herd of swine and rushed them headlong over the cliff to their destruction.
3. Instrucţiunile pentru învăţători şi pentru credincioşi ^top	3. Instruction for Teachers and Believers ^top
159:3.1 (1765.3) În Edrei, unde lucrau Toma şi asociaţii săi, Iisus a petrecut o zi şi o noapte. În cursul discuţiei de seară, el a exprimat principiile care trebuiau să îi călăuzească pe cei care predică adevărul şi îi însufleţesc pe toţi cei care propovăduiesc evanghelia împărăţiei. Iată, rezumată în limbaj modern, lecţia pe care a predat-o Iisus:	159:3.1 (1765.3) At Edrei, where Thomas and his associates labored, Jesus spent a day and a night and, in the course of the evening’s discussion, gave expression to the principles which should guide those who preach truth, and which should activate all who teach the gospel of the kingdom. Summarized and restated in modern phraseology, Jesus taught:
159:3.2 (1765.4) Respectaţi întotdeauna personalitatea omului. O cauză justă nu trebuie niciodată să fie promovată cu forţa; victoriile spirituale se câştigă numai cu puterea spirituală. Acest injoncţiune contra folosirii influenţelor materiale se aplică atât forţei psihice, cât şi celei fizice. Nu trebuie folosite nici argumente copleşitoare nici superioritate mentală pentru a constrânge bărbaţii şi femeile să intre în regat. Mintea umană nu trebuie nici zdrobită doar de greutatea logică nici intimidată de o elocvenţă iscusită. Deşi emoţia, ca factor din deciziile umane, nu poate fi pe de-a-ntregul eliminată, oricine vrea să facă să progreseze cauza regatului nu ar trebui să facă direct apel la ea. Faceţi apel direct la spiritul divin care locuieşte în mintea oamenilor, şi nu la frică, la milă sau la un simplu simţământ. Făcând apel la oameni fiţi echitabili; controlaţi-vă şi rămâneţi cum trebuie în rezervă; respectaţi cum se cuvine personalitatea elevilor voştri. Amintiţi-vă ce v-am zis: „Iată, stau la poartă şi bat, şi dacă oricine vrea să deschidă, eu voi intra.”	159:3.2 (1765.4) Always respect the personality of man. Never should a righteous cause be promoted by force; spiritual victories can be won only by spiritual power. This injunction against the employment of material influences refers to psychic force as well as to physical force. Overpowering arguments and mental superiority are not to be employed to coerce men and women into the kingdom. Man’s mind is not to be crushed by the mere weight of logic or overawed by shrewd eloquence. While emotion as a factor in human decisions cannot be wholly eliminated, it should not be directly appealed to in the teachings of those who would advance the cause of the kingdom. Make your appeals directly to the divine spirit that dwells within the minds of men. Do not appeal to fear, pity, or mere sentiment. In appealing to men, be fair; exercise self-control and exhibit due restraint; show proper respect for the personalities of your pupils. Remember that I have said: “Behold, I stand at the door and knock, and if any man will open, I will come in.”
159:3.3 (1765.5) Iniţiindu-i pe oameni în regat, nu diminuaţi şi nu distrugeţi respectul lor faţă de ei înşişi. Respectul de sine împins la exces poate să distruge umilinţa potrivită şi să se transforme în orgoliu, în vanitate şi în aroganţă; dar pierderea respectului de sine duce adesea la paralizia voinţei. Această evanghelie are drept ţel restabilirea respectului de sine la cei care l-au pierdut şi de a-i pune frâu la cei care îl au. Să nu faceţi greşeala de vă gândi numai la a condamna ceea ce este rău în viaţa elevilor voştri; nu omiteţi recunoaşterea de bunăvoie, în viaţa lor, a lucrurilor cele mai demne de laudă. Nu uitaţi că nu mă va opri din restabilirea respectului de sine la cei care l-au pierdut şi care doresc realmente să îl recâştige.	159:3.3 (1765.5) In bringing men into the kingdom, do not lessen or destroy their self-respect. While overmuch self-respect may destroy proper humility and end in pride, conceit, and arrogance, the loss of self-respect often ends in paralysis of the will. It is the purpose of this gospel to restore self-respect to those who have lost it and to restrain it in those who have it. Make not the mistake of only condemning the wrongs in the lives of your pupils; remember also to accord generous recognition for the most praiseworthy things in their lives. Forget not that I will stop at nothing to restore self-respect to those who have lost it, and who really desire to regain it.
159:3.4 (1765.6) Aveţi grijă să nu răniţi respectul de sine al sufletelor timide şi temătoare. Nu vă îngăduiţi să fiţi sarcastici pe seama fraţilor mei candidaţi, nici cinici cu copiii mei înfricoşaţi. Indolenţa distruge respectul de sine; deci, recomandaţi fraţilor voştri să se ocupe întotdeauna activ de sarcinile pe care ei le-au ales şi nu neglijaţi nici un efort de a oferi de lucru celor care nu sunt angajaţi.	159:3.4 (1765.6) Take care that you do not wound the self-respect of timid and fearful souls. Do not indulge in sarcasm at the expense of my simple-minded brethren. Be not cynical with my fear-ridden children. Idleness is destructive of self-respect; therefore, admonish your brethren ever to keep busy at their chosen tasks, and put forth every effort to secure work for those who find themselves without employment.
159:3.5 (1766.1) Să nu vă faceţi niciodată vinovaţi de folosirea unor tactici nedemne cum ar fi aceea de a înfricoşa bărbaţii şi femeile în încercarea de a-i face să intre în regat. Un tată iubitor nu îi înfricoşează pe copiii săi pentru ai face să se supună justelor sale exigenţe.	159:3.5 (1766.1) Never be guilty of such unworthy tactics as endeavoring to frighten men and women into the kingdom. A loving father does not frighten his children into yielding obedience to his just requirements.
159:3.6 (1766.2) Copiii regatului vor sfârşi prin a înţelege clar că puternicele senzaţii emotive nu sunt echivalente cu indicaţiile spiritului divin. Când o puternică şi ciudată impresie vă împinge să faceţi un lucru sau să vă duceţi într-un anumit loc, aceasta nu înseamnă în mod necesar că astfel de impulsuri sunt indicaţii ale spiritului interior.	159:3.6 (1766.2) Sometime the children of the kingdom will realize that strong feelings of emotion are not equivalent to the leadings of the divine spirit. To be strongly and strangely impressed to do something or to go to a certain place, does not necessarily mean that such impulses are the leadings of the indwelling spirit.
159:3.7 (1766.3) Avertizaţii pe toţi credincioşii în ceea ce priveşte această zonă de conflict care trebuie traversată pentru a trece de la viaţa aşa cum este ea trăită în carne la viaţa superioară aşa cum este ea trăită în spirit. Pentru cei care trăiesc într-unul sau într-altul dintre aceste două regate, sunt puţine conflictele sau confuzia, dar toţi sunt condamnaţi să încerce într-un grad mai mare sau mai mic sentimentul de incertitudine în perioada de tranziţie dintre cele două nivele de existenţă. Intrând în regat voi nu puteţi nici scăpa de responsabilităţile lui, nici să vă feriţi de obligaţiile lui; dar nu uitaţi că jugul evangheliei este uşor de purtat iar povara adevărului este lejeră.	159:3.7 (1766.3) Forewarn all believers regarding the fringe of conflict which must be traversed by all who pass from the life as it is lived in the flesh to the higher life as it is lived in the spirit. To those who live quite wholly within either realm, there is little conflict or confusion, but all are doomed to experience more or less uncertainty during the times of transition between the two levels of living. In entering the kingdom, you cannot escape its responsibilities or avoid its obligations, but remember: The gospel yoke is easy and the burden of truth is light.
159:3.8 (1766.4) Lumea este plină de suflete înfometate care trăiesc în foamete chiar în prezenţa pâinii vieţii; oamenii mor căutându-l pe Dumnezeu care locuieşte totuşi în ei. Ei caută comorile regatului cu o inimă plină de dorinţe şi cu un mers obosit, în timp ce sunt toţi în apropierea imediată a credinţei vii. Credinţa este pentru religie ceea ce sunt pânzele pentru corabie; ea este un plus de putere, şi nu o povară suplimentară a vieţii. Unica lupă a celor care intră în regat este de a duce lupta bună a credinţei. Credinciosul nu are decât o singură bătălie de purtat, şi aceea este contra îndoielii - contra necredinţei.	159:3.8 (1766.4) The world is filled with hungry souls who famish in the very presence of the bread of life; men die searching for the very God who lives within them. Men seek for the treasures of the kingdom with yearning hearts and weary feet when they are all within the immediate grasp of living faith. Faith is to religion what sails are to a ship; it is an addition of power, not an added burden of life. There is but one struggle for those who enter the kingdom, and that is to fight the good fight of faith. The believer has only one battle, and that is against doubt—unbelief.
159:3.9 (1766.5) Predicând evanghelia împărăţiei, voi propovăduiţi de-a dreptul prietenia cu Dumnezeu, iar această comuniune va prezenta o atracţie egală pentru bărbaţi şi pentru femei; şi unii şi ceilalţi vor găsi în ea ceea ce satisface în modul cel mai veritabil dorinţele şi idealurile lor caracteristice. Ziceţi copiilor mei că eu nu numai că sunt sensibil la sentimentele lor şi răbdător cu slăbiciunile lor, dar sunt şi fără de milă pentru păcat şi intolerant faţă de inechitate. Într-adevăr, eu sunt blând şi umil în prezenţa Tatălui meu, dar şi neîndurător şi neînduplecat când există facere de rău premeditată şi rebeliune nelegiuită împotriva Tatălui meu care este în ceruri.	159:3.9 (1766.5) In preaching the gospel of the kingdom, you are simply teaching friendship with God. And this fellowship will appeal alike to men and women in that both will find that which most truly satisfies their characteristic longings and ideals. Tell my children that I am not only tender of their feelings and patient with their frailties, but that I am also ruthless with sin and intolerant of iniquity. I am indeed meek and humble in the presence of my Father, but I am equally and relentlessly inexorable where there is deliberate evil-doing and sinful rebellion against the will of my Father in heaven.
159:3.10 (1766.6) Nu vi-l închipuiţi pe Maestrul vostru ca pe un om al amărăciunilor. Generaţiile viitoare vor cunoaşte şi radiaţia bucuriei noastre, antrenul bunăvoinţei noastre şi inspiraţia bunei noastre dispoziţii. Noi proclamăm un mesaj de veşti bune a căror putere transformatoare este molipsitoare. Religia noastră palpită de o nouă viaţă şi de noi semnificaţii. Cei care acceptă această învăţătură sunt pătrunşi de bucurie şi inima lor îi obligă să se bucure mereu. Cei care au o certitudine în legătură cu Dumnezeu trăiesc întotdeauna experienţa unei fericiri tot mai mari.	159:3.10 (1766.6) You shall not portray your teacher as a man of sorrows. Future generations shall know also the radiance of our joy, the buoyance of our good will, and the inspiration of our good humor. We proclaim a message of good news which is infectious in its transforming power. Our religion is throbbing with new life and new meanings. Those who accept this teaching are filled with joy and in their hearts are constrained to rejoice evermore. Increasing happiness is always the experience of all who are certain about God.
159:3.11 (1766.7) Învăţaţii pe toţi credincioşii să evite să se reazeme pe suportul nesigur al falsei compasiuni. Nu poate fi clădit un caracter tare înduioşându-se de sine. Străduiţi-vă cu toată sinceritatea să evitaţi influenţa înşelătoare a simplei comuniuni în mizerie. Extindeţi simpatia voastră până la cei bravi şi curajoşi, fără a acorda un exces de milă sufletelor laşe, care abordează fără entuziasm încercările vieţii. Nu oferiţi consolări celor care se culcă la pământ în faţa necazurilor fără nici o luptă. Nu simpatizaţi împreună cu tovarăşii voştri neurmărind altceva decât să primiţi simpatia lor în schimb.	159:3.11 (1766.7) Teach all believers to avoid leaning upon the insecure props of false sympathy. You cannot develop strong characters out of the indulgence of self-pity; honestly endeavor to avoid the deceptive influence of mere fellowship in misery. Extend sympathy to the brave and courageous while you withhold overmuch pity from those cowardly souls who only halfheartedly stand up before the trials of living. Offer not consolation to those who lie down before their troubles without a struggle. Sympathize not with your fellows merely that they may sympathize with you in return.
159:3.12 (1766.8) Când asigurarea prezenţei divine va deveni conştientă la copiii mei, credinţa lor le va lărgi mintea, le va înnobila sufletul, le va întări personalitatea, le va spori fericirea, le va aprofunda percepţia spirituală şi le va însufleţi puterea de a iubi şi de a fi iubiţi.	159:3.12 (1766.8) When my children once become self-conscious of the assurance of the divine presence, such a faith will expand the mind, ennoble the soul, reinforce the personality, augment the happiness, deepen the spirit perception, and enhance the power to love and be loved.
159:3.13 (1767.1) Învăţaţi-i pe toţi credincioşii că faptul de a intra în regat nu îi va imuniza împotriva accidentelor timpului, nici contra catastrofelor obişnuite ale naturii. Credinţa în evanghelie nu vă va împiedica să aveţi necazuri, dar va face să nu vă fie frică când vă vor asalta greutăţile. Eu nu vă promit să vă scap de apele adversităţii; ceea ce promit este însă că le voi traversa pe toate cu voi.	159:3.13 (1767.1) Teach all believers that those who enter the kingdom are not thereby rendered immune to the accidents of time or to the ordinary catastrophes of nature. Believing the gospel will not prevent getting into trouble, but it will insure that you shall be unafraid when trouble does overtake you. If you dare to believe in me and wholeheartedly proceed to follow after me, you shall most certainly by so doing enter upon the sure pathway to trouble. I do not promise to deliver you from the waters of adversity, but I do promise to go with you through all of them.
159:3.14 (1767.2) Iisus a propovăduit şi mai multe lucruri acestui grup de credincioşi înainte ca ei să se pregătească pentru somnul de noapte. Toţi cei care au auzit aceste cuvinte le-au păstrat cu grijă în inima lor, repetându-le adesea pentru edificarea apostolilor şi a discipolilor care nu erau prezenţi când au fost rostite.	159:3.14 (1767.2) And much more did Jesus teach this group of believers before they made ready for the night’s sleep. And they who heard these sayings treasured them in their hearts and did often recite them for the edification of the apostles and disciples who were not present when they were spoken.
4. Convorbirea cu Nataniel ^top	4. The Talk with Nathaniel ^top
159:4.1 (1767.3) Iisus s-a dus apoi în Abila, unde lucrau Nataniel şi asociaţii lui. Nataniel era foarte necăjit de unele declaraţii ale lui Iisus care păreau să aducă atingere autorităţii Scripturilor ebraice recunoscute. În consecinţă, în seara aceea, după şedinţa obişnuită de întrebări şi răspunsuri, Nataniel l-a luat pe Iisus deoparte şi l-a întrebat: „Maestre, ai tu suficientă încredere în mine pentru a mă face să cunosc adevărul asupra Scripturilor? Eu observ că tu ne propovăduieşti numai o parte a Scripturilor sacre - după mine, cea mai bună - şi deduc că respingi doctrina rabinilor care consideră cuvintele legii a fi chiar cuvintele lui Dumnezeu, şi că ele erau cu Dumnezeu în cer, chiar şi înainte de vremea lui Avraam şi a lui Moise. Care este adevărul cu privire la Scripturi?” Când Iisus a auzit această întrebare a apostolului său nedumerit, a răspuns:	159:4.1 (1767.3) And then went Jesus over to Abila, where Nathaniel and his associates labored. Nathaniel was much bothered by some of Jesus’ pronouncements which seemed to detract from the authority of the recognized Hebrew scriptures. Accordingly, on this night, after the usual period of questions and answers, Nathaniel took Jesus away from the others and asked: “Master, could you trust me to know the truth about the Scriptures? I observe that you teach us only a portion of the sacred writings—the best as I view it—and I infer that you reject the teachings of the rabbis to the effect that the words of the law are the very words of God, having been with God in heaven even before the times of Abraham and Moses. What is the truth about the Scriptures?” When Jesus heard the question of his bewildered apostle, he answered:
159:4.2 (1767.4) ”Nataniele, ai judecat bine; eu nu văd Scripturile în aceeaşi lumină ca şi rabinii. Am să îţi vorbesc despre această chestiune cu condiţia ca tu să nu divulgi aceste lucruri fraţilor tăi, căci nu sunt toţi pregătiţi să primească această învăţătură. Cuvintele legii lui Moise şi lecţiile Scripturilor nu existau înainte de Avraam. Doar foarte recent au fost Scripturile adunate în forma în care le posedăm astfel. Ele conţin ceea ce este mai bun în ideile cele mai elevate şi în dorinţele fierbinţi ale poporului iudeu, dar şi multe elemente care sunt departe de a reprezenta caracterul şi învăţăturile Tatălui care este în ceruri; de aceea trebuie să aleg, dintre cele mai bune învăţături, acele adevăruri destinate să fie spicuite pentru evanghelia împărăţiei.	159:4.2 (1767.4) “Nathaniel, you have rightly judged; I do not regard the Scriptures as do the rabbis. I will talk with you about this matter on condition that you do not relate these things to your brethren, who are not all prepared to receive this teaching. The words of the law of Moses and the teachings of the Scriptures were not in existence before Abraham. Only in recent times have the Scriptures been gathered together as we now have them. While they contain the best of the higher thoughts and longings of the Jewish people, they also contain much that is far from being representative of the character and teachings of the Father in heaven; wherefore must I choose from among the better teachings those truths which are to be gleaned for the gospel of the kingdom.
159:4.3 (1767.5) ”Aceste scrieri sunt operele oamenilor, dintre care unii erau sfinţi, iar alţii mai puţin sfinţi. Învăţăturile acestor cărţi reprezintă vederile şi gradul de iluminare al epocii în care îşi au originea. Ca revelaţie a adevărului, se poate să te bizui mai mult pe ultimele cărţi decât pe primele. Scripturile sunt eronate, iar originea lor este în întregime umană, dar nu trebuie să vă înşelaţi; ele constituie cea mai bună culegere de înţelepciune religioasă şi de adevăruri spirituale care se pot găsi în prezent în lumea întreagă.	159:4.3 (1767.5) “These writings are the work of men, some of them holy men, others not so holy. The teachings of these books represent the views and extent of enlightenment of the times in which they had their origin. As a revelation of truth, the last are more dependable than the first. The Scriptures are faulty and altogether human in origin, but mistake not, they do constitute the best collection of religious wisdom and spiritual truth to be found in all the world at this time.
159:4.4 (1767.6) ”Multe dintre aceste cărţi nu au fost scrise de persoanele al căror nume îl poartă, dar aceasta nu infirmă în nici un fel valoarea adevărurilor pe care le conţin ele. Dacă povestea lui Iona nu ar fi reală, şi chiar şi dacă Iona nu ar fi trăit niciodată, profundele adevăruri ale acestei povestiri - iubirea lui Dumnezeu pentru Ninive şi pentru aşa-zişii păgâni - nu ar fi mai puţin preţioase în ochii tuturor celor care îi iubesc pe semenii lor. Scripturile sunt sacre pentru că relatează gândurile şi faptele oamenilor care îl căutau pe Dumnezeu şi care au lăsat în aceste scrieri concepţiile lor cele mai elevate asupra dreptăţii, adevărului şi sfinţeniei. Scripturile conţin un număr mare, chiar foarte mare, de lucruri adevărate, dar în lumina învăţăturii voastre prezente voi ştiţi totodată că ele prezintă prea adesea într-o lumină falsă pe Tatăl care este în ceruri, Dumnezeul iubitor pe care eu am venit să îl revelez tuturor lumilor.	159:4.4 (1767.6) “Many of these books were not written by the persons whose names they bear, but that in no way detracts from the value of the truths which they contain. If the story of Jonah should not be a fact, even if Jonah had never lived, still would the profound truth of this narrative, the love of God for Nineveh and the so-called heathen, be none the less precious in the eyes of all those who love their fellow men. The Scriptures are sacred because they present the thoughts and acts of men who were searching for God, and who in these writings left on record their highest concepts of righteousness, truth, and holiness. The Scriptures contain much that is true, very much, but in the light of your present teaching, you know that these writings also contain much that is misrepresentative of the Father in heaven, the loving God I have come to reveal to all the worlds.
159:4.5 (1768.1) ”Nataniel, nu îţi îngădui nici măcar o clipă să crezi poveştile Scripturilor care îţi spun că Dumnezeul iubirii a ordonat strămoşilor tăi să pornească la bătălie şi să îi masacreze pe duşmanii lor - bărbaţi, femei şi copii. Asemenea povestiri sunt cuvinte ale oamenilor, oameni a căror sfinţenie este îndoielnică; ele nu sunt cuvintele lui Dumnezeu. Scripturile au reflectat întotdeauna şi vor reflecta întotdeauna statutul intelectual, moral şi spiritual al autorilor lor. Nu ai remarcat tu că noţiunile despre Iehova cresc în frumuseţe şi în glorie în cursul scrierilor profetice de la Samuel la Isaia? Nu uitaţi că Scripturile sunt destinate instruirii religioase şi îndrumării spirituale. Ele nu sunt opera istoricilor, nici a filozofilor.	159:4.5 (1768.1) “Nathaniel, never permit yourself for one moment to believe the Scripture records which tell you that the God of love directed your forefathers to go forth in battle to slay all their enemies—men, women, and children. Such records are the words of men, not very holy men, and they are not the word of God. The Scriptures always have, and always will, reflect the intellectual, moral, and spiritual status of those who create them. Have you not noted that the concepts of Yahweh grow in beauty and glory as the prophets make their records from Samuel to Isaiah? And you should remember that the Scriptures are intended for religious instruction and spiritual guidance. They are not the works of either historians or philosophers.
159:4.6 (1768.2) ”Lucrul cel mai deplorabil nu este numai această idee eronată cum că poveştile din Scripturi sunt absolut perfecte şi învăţătura lor infailibilă, ci mai degrabă confuzia cauzată de greşita lor interpretare de către scribii şi fariseii din Ierusalim, sclavi ai tradiţiei. În efortul lor hotărât de a rezista noilor învăţături ale evangheliei împărăţiei, aceştia vor acum să proslăvească atât doctrina că Scripturile sunt inspirate, cât şi falsa interpretare pe care le-o dau ei. Nataniel, nu uita că revelarea adevărului de către Tatăl din ceruri nu se limitează nici la o generaţie, nici la un popor. Multe persoane care caută sincer adevărul au fost tulburate şi descurajate, şi încă vor mai fi, de către aceste doctrine ale perfecţiunii Scripturilor.	159:4.6 (1768.2) “The thing most deplorable is not merely this erroneous idea of the absolute perfection of the Scripture record and the infallibility of its teachings, but rather the confusing misinterpretation of these sacred writings by the tradition-enslaved scribes and Pharisees at Jerusalem. And now will they employ both the doctrine of the inspiration of the Scriptures and their misinterpretations thereof in their determined effort to withstand these newer teachings of the gospel of the kingdom. Nathaniel, never forget, the Father does not limit the revelation of truth to any one generation or to any one people. Many earnest seekers after the truth have been, and will continue to be, confused and disheartened by these doctrines of the perfection of the Scriptures.
159:4.7 (1768.3) ”Autoritatea adevărului rezidă în chiar spiritul care impregnează manifestările lui vii, iar nu în cuvintele moarte ale oamenilor unei alte generaţii, mai puţin luminate şi presupuse inspirate. Chiar şi dacă sfinţii de odinioară au trăit vieţi inspirate şi împlinite spiritual, aceasta nu înseamnă că toate cuvintele lor au fost la fel de inspirate de spirit. Astăzi, noi nu consemnăm nimic în scris din învăţăturile evangheliei împărăţiei, de teamă ca nu cumva după plecarea mea voi să nu vă împărţiţi repede în grupuri care contestă adevărul din cauza diversităţii interpretărilor pe care le faceţi asupra învăţăturii mele. Pentru această generaţie, mai bine este ca noi să trăim aceste adevăruri, evitând totodată să le înregistrăm în scris.	159:4.7 (1768.3) “The authority of truth is the very spirit that indwells its living manifestations, and not the dead words of the less illuminated and supposedly inspired men of another generation. And even if these holy men of old lived inspired and spirit-filled lives, that does not mean that their words were similarly spiritually inspired. Today we make no record of the teachings of this gospel of the kingdom lest, when I have gone, you speedily become divided up into sundry groups of truth contenders as a result of the diversity of your interpretation of my teachings. For this generation it is best that we live these truths while we shun the making of records.
159:4.8 (1768.4) ”Ia seama la vorbele mele, Nataniel; nimic din ceea ce a fost atins de natura umană nu poate fi considerat ca infailibil. Desigur, adevărul divin poate străluci prin mintea umană, dar întotdeauna cu o puritate relativă şi cu o divinitate parţială. Creatura poate să dorească cu ardoare infailibilitatea, dar numai Creatorii o posedă.	159:4.8 (1768.4) “Mark you well my words, Nathaniel, nothing which human nature has touched can be regarded as infallible. Through the mind of man divine truth may indeed shine forth, but always of relative purity and partial divinity. The creature may crave infallibility, but only the Creators possess it.
159:4.9 (1768.5) ”Însă cea mai mare greşeală a învăţăturii privitoare la Scripturi este doctrina care le prezintă ca pe nişte cărţi oculte de mister şi de înţelepciune pe care se încumetă să le interpreteze numai înţelepţii naţiunii. Revelaţiile adevărului divin nu sunt pecetluite, decât prin ignoranţa omenească, prin bigotism şi prin intoleranţa minţilor înguste. Lumina Scripturilor nu este diminuată decât de prejudecăţi şi nu este umbrită decât de superstiţii. O falsă frică de sacru a împiedicat bunul simţ de la salvgardarea religiei. Frica de autoritatea scrierilor sacre ale trecutului a împiedicat în mod eficient sufletele oneste de astăzi să accepte noua lumină a evangheliei - lumina pe care, într-o generaţie precedentă, aceşti aceiaşi oameni cunoscători de Dumnezeu doreau cu atâta tărie să o vadă strălucind.	159:4.9 (1768.5) “But the greatest error of the teaching about the Scriptures is the doctrine of their being sealed books of mystery and wisdom which only the wise minds of the nation dare to interpret. The revelations of divine truth are not sealed except by human ignorance, bigotry, and narrow-minded intolerance. The light of the Scriptures is only dimmed by prejudice and darkened by superstition. A false fear of sacredness has prevented religion from being safeguarded by common sense. The fear of the authority of the sacred writings of the past effectively prevents the honest souls of today from accepting the new light of the gospel, the light which these very God-knowing men of another generation so intensely longed to see.
159:4.10 (1769.1) ”Cel mai trist dintre toate este faptul că anumiţi educatori propovăduiesc caracterul sacru al acestui tradiţionalism cunoscând totodată adevărul despre acestea. Ei au înţeles mai mult sau mai puţin bine limitările Scripturilor, dar sunt laşi din punct de vedere moral şi necinstiţi din punct de vedere intelectual. Ei cunosc adevărul cu privire la scrierile sacre, dar preferă să lase poporul în ignoranţă în legătură cu aceste fapte tulburătoare. Ei au denaturat şi au deformat astfel Scripturile; ei le transformă într-un ghid pentru detalii servile ale vieţii cotidiene şi o autoritate peste chestiunile nespirituale, în loc să facă apel la scrierile sacre ca repertoriu al înţelepciunii morale, al inspiraţiei religioase şi al învăţăturii spirituale al oamenilor care îl cunoşteau pe Dumnezeu în cursul generaţiilor precedente.”	159:4.10 (1769.1) “But the saddest feature of all is the fact that some of the teachers of the sanctity of this traditionalism know this very truth. They more or less fully understand these limitations of Scripture, but they are moral cowards, intellectually dishonest. They know the truth regarding the sacred writings, but they prefer to withhold such disturbing facts from the people. And thus do they pervert and distort the Scriptures, making them the guide to slavish details of the daily life and an authority in things nonspiritual instead of appealing to the sacred writings as the repository of the moral wisdom, religious inspiration, and the spiritual teaching of the God-knowing men of other generations.”
159:4.11 (1769.2) Nataniel a fost iluminat, şi şocat, de declaraţiile Maestrului. În adâncurile sufletului său, el a meditat îndelung asupra acestei întrevederi, dar nu a vorbit nimănui despre ea înainte de ascensiunea lui Iisus. Chiar şi după aceea, el încă s-a temut să comunice, în deplinătatea lor, învăţăturile primite în momentul acela de la Maestru.	159:4.11 (1769.2) Nathaniel was enlightened, and shocked, by the Master’s pronouncement. He long pondered this talk in the depths of his soul, but he told no man concerning this conference until after Jesus’ ascension; and even then he feared to impart the full story of the Master’s instruction.
5. Caracterul pozitiv al religiei lui Iisus ^top	5. The Positive Nature of Jesus’ Religion ^top
159:5.1 (1769.3) În Philadelphia, unde predica Iacob, Iisus a dat discipolilor o lecţie despre caracterul pozitiv al evangheliei împărăţiei. În cursul remarcilor sale, el a indicat că anumite părţi din Scripturi erau mai veridice decât altele, şi le-a recomandat auditorilor săi a-şi hrăni sufletul cu cele mai bune alimente spirituale. Iacob l-a întrerupt pe Maestru pentru a-l întreba: „Maestre, eşti tu atât de bun încât să ne sugerezi modul de a alege cele mai bune pasaje din Scripturi pentru edificarea noastră personală?” Şi Iisus a răspuns: „Da, Iacove; citind Scripturile, tu caută învăţăturile veşnic adevărate şi dumnezeieşte bune precum:	159:5.1 (1769.3) At Philadelphia, where James was working, Jesus taught the disciples about the positive nature of the gospel of the kingdom. When, in the course of his remarks, he intimated that some parts of the Scripture were more truth-containing than others and admonished his hearers to feed their souls upon the best of the spiritual food, James interrupted the Master, asking: “Would you be good enough, Master, to suggest to us how we may choose the better passages from the Scriptures for our personal edification?” And Jesus replied: “Yes, James, when you read the Scriptures look for those eternally true and divinely beautiful teachings, such as:
159:5.2 (1769.4) ”Creează în mine o inimă curată, O, Doamne.	159:5.2 (1769.4) “Create in me a clean heart, O Lord.
159:5.3 (1769.5) ”Domnul este păstorul meu; nu îmi va lipsi nimic.	159:5.3 (1769.5) “The Lord is my shepherd; I shall not want.
159:5.4 (1769.6) ”Tu ar trebui să îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.	159:5.4 (1769.6) “You should love your neighbor as yourself.
159:5.5 (1769.7) ”Căci eu, Domnul Dumnezeul tău, te voi ţine de mâna dreaptă spunând: nu ai teamă; te voi ajuta.	159:5.5 (1769.7) “For I, the Lord your God, will hold your right hand, saying, fear not; I will help you.
159:5.6 (1769.8) ”Şi naţiunile nu vor mai învăţa războiul.	159:5.6 (1769.8) “Neither shall the nations learn war any more.”
159:5.7 (1769.9) Aceasta ilustrează modul în care, zi după zi, Iisus îşi însuşea ce era mai bun din Scripturile ebraice pentru instruirea discipolilor săi şi pentru a include aceste lucruri în învăţătura noii evanghelii a regatului. Alte religii lăsaseră să se înţeleagă că Dumnezeu era aproape de oameni, dar Iisus a asimilat slujirea lui Dumnezeu pe lângă oameni solicitudinii unui tată afectuos pentru bunăstarea copiilor lui, care depind de el; apoi a făcut din această învăţătură piatra de temelie a religiei lui. Acesta este felul în care doctrina paternităţii lui Dumnezeu a făcut imperativă practica fraternităţii oamenilor. Adorarea lui Dumnezeu şi slujirea omului au devenit suma şi substanţa religiei sale. Iisus a luat ceea ce era mai bun din religia iudaică şi a transferat aceste lucruri în cadrul demn al noilor învăţături ale evangheliei împărăţiei.	159:5.7 (1769.9) And this is illustrative of the way Jesus, day by day, appropriated the cream of the Hebrew scriptures for the instruction of his followers and for inclusion in the teachings of the new gospel of the kingdom. Other religions had suggested the thought of the nearness of God to man, but Jesus made the care of God for man like the solicitude of a loving father for the welfare of his dependent children and then made this teaching the cornerstone of his religion. And thus did the doctrine of the fatherhood of God make imperative the practice of the brotherhood of man. The worship of God and the service of man became the sum and substance of his religion. Jesus took the best of the Jewish religion and translated it to a worthy setting in the new teachings of the gospel of the kingdom.
159:5.8 (1769.10) Iisus a introdus spiritul de acţiune pozitivă în doctrinele pasive ale religiei iudaice. În locul unei supuneri negative la unele exigenţe ceremoniale, Iisus a prescris înfăptuirea pozitivă a ceea ce pretindea noua sa religie de la cei care o acceptau. Religia lui Iisus consta nu doar în a crede, ci în a face cu adevărat ceea ce cerea evanghelia. El nu propovăduia că serviciul social constituia esenţa religiei sale, ci mai degrabă că serviciul social era unul dintre efectele sigure ale aflării în posesiunea spiritului adevăratei religii.	159:5.8 (1769.10) Jesus put the spirit of positive action into the passive doctrines of the Jewish religion. In the place of negative compliance with ceremonial requirements, Jesus enjoined the positive doing of that which his new religion required of those who accepted it. Jesus’ religion consisted not merely in believing, but in actually doing, those things which the gospel required. He did not teach that the essence of his religion consisted in social service, but rather that social service was one of the certain effects of the possession of the spirit of true religion.
159:5.9 (1770.1) Iisus nu ezita să adopte cea mai bună jumătate a unui pasaj din Scripturi şi să respingă totodată partea accesorie. Marele său îndemn: „Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, el a luat-o din pasajul următor: „Tu nu vei exercita nici o răzbunare asupra copiilor poporului tău, ci îl vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Iisus şi-a însuşit partea pozitivă a acestui verset, respingând partea negativă. El s-a opus chiar şi non-rezistenţei negative sau pur pasive. El a zis: „Dacă un duşman te loveşte peste un obraz, nu trebuie să rămâi acolo mut şi pasiv; mai bine ia o atitudine pozitivă şi întoarce-i-l şi pe celălalt; altfel spus, fă tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a abate relele cărări ale fratelui tău rătăcit şi pentru a-l readuce pe calea cea bună a unei vieţi drepte.” Iisus le cerea discipolilor lui să reacţioneze şi dinamic în toate circumstanţele vieţii. Faptul de a întoarce celălalt obraz sau orice alt act tipic asemănător, cere iniţiativă şi necesită o exprimare viguroasă, activă şi curajoasă a personalităţii credinciosului.	159:5.9 (1770.1) Jesus did not hesitate to appropriate the better half of a Scripture while he repudiated the lesser portion. His great exhortation, “Love your neighbor as yourself,” he took from the Scripture which reads: “You shall not take vengeance against the children of your people, but you shall love your neighbor as yourself.” Jesus appropriated the positive portion of this Scripture while rejecting the negative part. He even opposed negative or purely passive nonresistance. Said he: “When an enemy smites you on one cheek, do not stand there dumb and passive but in positive attitude turn the other; that is, do the best thing possible actively to lead your brother in error away from the evil paths into the better ways of righteous living.” Jesus required his followers to react positively and aggressively to every life situation. The turning of the other cheek, or whatever act that may typify, demands initiative, necessitates vigorous, active, and courageous expression of the believer’s personality.
159:5.10 (1770.2) Iisus nu preconiza practica de a te supune în mod negativ relelor tratamente celor care caută cu bună ştiinţă să abuzeze de adepţii non-rezistenţei la rău, ci mai degrabă ca discipolii săi să fie înţelepţi şi vigilenţi în reacţiile lor rapide şi pozitive ale binelui contra răului, astfel încât ei să poată efectiv triumfa asupra răului prin bine. Nu uitaţi că adevăratul bine este invariabil mai puternic decât răul cel mai periculos. Maestrul a propovăduit un criteriu pozitiv al dreptăţii: „Dacă cineva doreşte să fie discipolul meu, el să nu ţină seama de el însuşi, şi să îşi asume zilnic deplina măsură a responsabilităţilor sale pentru a mă urma.” El însuşi a stat drept pildă pentru asta: „îşi croia drumul făcând binele”. Acest aspect al evangheliei a fost ilustrat de numeroase parabole pe care Iisus le-a povestit mai târziu discipolilor lui. Niciodată nu i-a îndemnat să îşi suporte cu răbdare obligaţiile, ci mai degrabă să trăiască cu energie şi entuziasm la înălţimea deplinei măsuri a responsabilităţilor lor umane şi a privilegiilor lor divine în regatul lui Dumnezeu.	159:5.10 (1770.2) Jesus did not advocate the practice of negative submission to the indignities of those who might purposely seek to impose upon the practitioners of nonresistance to evil, but rather that his followers should be wise and alert in the quick and positive reaction of good to evil to the end that they might effectively overcome evil with good. Forget not, the truly good is invariably more powerful than the most malignant evil. The Master taught a positive standard of righteousness: “Whosoever wishes to be my disciple, let him disregard himself and take up the full measure of his responsibilities daily to follow me.” And he so lived himself in that “he went about doing good.” And this aspect of the gospel was well illustrated by many parables which he later spoke to his followers. He never exhorted his followers patiently to bear their obligations but rather with energy and enthusiasm to live up to the full measure of their human responsibilities and divine privileges in the kingdom of God.
159:5.11 (1770.3) Iisus le-a recomandat apostolilor să îşi ofere şi cămaşa de pe ei dacă li s-ar lua pe nedrept haina. Aceasta nu ar însemna literalmente că ar trebui să dai şi un al doilea veşmânt; era mai degrabă vorba de ideea de a face ceva pozitiv pentru a-l salva pe ofensator, în loc de a urma vechiul sfat de a folosi represaliile - „ochi pentru ochi” şi aşa mai departe. Iisus detesta ideea de represalii, precum şi pe aceea de a accepta pasiv să fii pur şi simplu victima nedreptăţilor. Cu acest prilej, el le-a vorbit apostolilor săi despre cele trei moduri de a lupta contra răului şi de a-i rezista:	159:5.11 (1770.3) When Jesus instructed his apostles that they should, when one unjustly took away the coat, offer the other garment, he referred not so much to a literal second coat as to the idea of doing something positive to save the wrongdoer in the place of the olden advice to retaliate—“an eye for an eye” and so on. Jesus abhorred the idea either of retaliation or of becoming just a passive sufferer or victim of injustice. On this occasion he taught them the three ways of contending with, and resisting, evil:
159:5.12 (1770.4) 1. A răspunde răului cu rău - metoda pozitivă dar injustă.	159:5.12 (1770.4) 1. To return evil for evil—the positive but unrighteous method.
159:5.13 (1770.5) 2. A suporta răul fără a te plânge sau a rezista - metoda pur negativă.	159:5.13 (1770.5) 2. To suffer evil without complaint and without resistance—the purely negative method.
159:5.14 (1770.6) 3. A răspunde răului prin bine, a-ţi afirma voinţa astfel încât să domine situaţia şi să triumfe asupra răului prin bine - metoda pozitivă şi justă.	159:5.14 (1770.6) 3. To return good for evil, to assert the will so as to become master of the situation, to overcome evil with good—the positive and righteous method.
159:5.15 (1770.7) Unul dintre apostoli a întrebat odată: „Maestre, ce ar trebui să fac dacă un străin mă forţează să car greutatea pe distanţa de o leghe?” Iisus a răspuns: „Nu trebuie să te pui jos scoţând un suspin de uşurare şi totodată bodogănind contra străinului. Dreptatea nu reiese din asemenea atitudini pasive. Dacă nu te poţi gândi la nimic mai pozitiv de făcut, tu poţi cel puţin căra pachetul o a doua leghe. Aceasta va reprezenta desigur o provocare pentru străinul nedrept şi nelegiuit.”	159:5.15 (1770.7) One of the apostles once asked: “Master, what should I do if a stranger forced me to carry his pack for a mile?” Jesus answered: “Do not sit down and sigh for relief while you berate the stranger under your breath. Righteousness comes not from such passive attitudes. If you can think of nothing more effectively positive to do, you can at least carry the pack a second mile. That will of a certainty challenge the unrighteous and ungodly stranger.”
159:5.16 (1770.8) Iudeii auziseră vorbindu-se de un Dumnezeu pregătit să îi ierte pe păcătoşii care se căiesc şi să încerce să uite faptele lor greşite; dar niciodată, înainte de venirea lui Iisus, oamenii nu auziseră vorbindu-se de un Dumnezeu care mergea în căutarea oilor rătăcite, care prelua iniţiativa în căutarea păcătoşilor, şi care se bucura atunci când îi găsea dispuşi să se întoarcă la casa Tatălui. Iisus a extins această notă pozitivă a religiei chiar şi la rugăciunile sale. El a transformat regula de aur negativă într-un îndemn pozitiv în favoarea echităţii umane.	159:5.16 (1770.8) The Jews had heard of a God who would forgive repentant sinners and try to forget their misdeeds, but not until Jesus came, did men hear about a God who went in search of lost sheep, who took the initiative in looking for sinners, and who rejoiced when he found them willing to return to the Father’s house. This positive note in religion Jesus extended even to his prayers. And he converted the negative golden rule into a positive admonition of human fairness.
159:5.17 (1771.1) În toată învăţătura sa, Iisus elimina infailibil detaliile susceptibile de a abate atenţia. El evita limbajul înflorit şi simplele imagini poetice ale unui joc de cuvinte. El introducea în general mari înţelesuri în mici expresii. Pentru a-şi ilustra gândirea, Iisus a schimbat complet semnificaţia curentă atribuită multor cuvinte precum sare, drojdie, păcat sau copilaşi. El folosea foarte eficient antiteza comparând minusculul cu infinitul, şi aşa mai departe. Expresiile sale precum „orbii care îi conduc pe orbi” erau frapante. Dar cea mai mare forţă a învăţăturii sale ilustratoare era naturaleţea sa. Iisus a adus din cer pe Pământ filozofia religiei. El a descris nevoile elementare ale sufletului cu o nouă perspicacitate şi o nouă manifestare de iubire.	159:5.17 (1771.1) In all his teaching Jesus unfailingly avoided distracting details. He shunned flowery language and avoided the mere poetic imagery of a play upon words. He habitually put large meanings into small expressions. For purposes of illustration Jesus reversed the current meanings of many terms, such as salt, leaven, fishing, and little children. He most effectively employed the antithesis, comparing the minute to the infinite and so on. His pictures were striking, such as, “The blind leading the blind.” But the greatest strength to be found in his illustrative teaching was its naturalness. Jesus brought the philosophy of religion from heaven down to earth. He portrayed the elemental needs of the soul with a new insight and a new bestowal of affection.
6. Întoarcerea la Magadan ^top	6. The Return to Magadan ^top
159:6.1 (1771.2) Misiunea de patru săptămâni în Decapolis a avut un succes moderat. Sute de suflete au fost primite în regat. Apostolii şi evangheliştii au câştigat o preţioasă experienţă continuându-şi lucrarea fără inspiraţia prezenţei personale imediate a lui Iisus.	159:6.1 (1771.2) The mission of four weeks in the Decapolis was moderately successful. Hundreds of souls were received into the kingdom, and the apostles and evangelists had a valuable experience in carrying on their work without the inspiration of the immediate personal presence of Jesus.
159:6.2 (1771.3) Vineri 16 septembrie, tot corpul evanghelic s-a adunat în Parcul Magadanului, după cum conveniseră anterior. În ziua de sabat, mai mult de o sută de credincioşi au avut o consfătuire în care au fost studiate în fond planurile de viitor pentru dezvoltarea lucrării regatului. Mesagerii lui David erau prezenţi şi au făcut rapoarte despre situaţia credincioşilor din Iudeea, din Samaria, din Galileea şi din ţinuturile limitrofe.	159:6.2 (1771.3) On Friday, September 16, the entire corps of workers assembled by prearrangement at Magadan Park. On the Sabbath day a council of more than one hundred believers was held at which the future plans for extending the work of the kingdom were fully considered. The messengers of David were present and made reports concerning the welfare of the believers throughout Judea, Samaria, Galilee, and adjoining districts.
159:6.3 (1771.4) Rari erau, în această vreme, discipolii lui Iisus care apreciau pe deplin marea valoare a serviciilor făcute de corpurile de mesageri. Nu numai că mesagerii menţineau, în toată Palestina, contactul discipolilor între ei şi cu Iisus şi apostolii, dar ei serveau, în decursul acestor zile mohorâte, şi în calitate de colectori de fonduri; nu numai că aceşti bani contribuiau la ajutarea lui Iisus şi a asociaţilor lui, dar şi la sprijinirea familiilor celor doisprezece apostoli şi ale celor doisprezece evanghelişti.	159:6.3 (1771.4) Few of Jesus’ followers at this time fully appreciated the great value of the services of the messenger corps. Not only did the messengers keep the believers throughout Palestine in touch with each other and with Jesus and the apostles, but during these dark days they also served as collectors of funds, not only for the sustenance of Jesus and his associates, but also for the support of the families of the twelve apostles and the twelve evangelists.
159:6.4 (1771.5) Cam prin vremea asta, Abner a deplasat baza sa de operaţiuni din Hebron la Betleem; acest din urmă oraş era şi cartierul general, pentru Iudeea, al mesagerilor lui David. David întreţinea, toată noaptea, un serviciu de popas al mesagerilor între Ierusalim şi Betsaida. Curierii plecau din Ierusalim seara, poposind la Sycar şi la Scytopolis, şi soseau la Betsaida în dimineaţa zilei următoare la ora micului dejun.	159:6.4 (1771.5) About this time Abner moved his base of operations from Hebron to Bethlehem, and this latter place was also the headquarters in Judea for David’s messengers. David maintained an overnight relay messenger service between Jerusalem and Bethsaida. These runners left Jerusalem each evening, relaying at Sychar and Scythopolis, arriving in Bethsaida by breakfast time the next morning.
159:6.5 (1771.6) Iisus şi asociaţii lui s-au pregătit acum să se odihnească o săptămână înainte de a aborda faza ultimă a lucrării lor în favoarea regatului. Aceasta a fost ultima lor perioadă de odihnă, căci misiunea din Peera a devenit o campanie de predicare şi de propovăduire care a durat până în vremea sosirii lor la Ierusalim şi a derulării episoadelor finale ale carierei pământeşti a lui Iisus.	159:6.5 (1771.6) Jesus and his associates now prepared to take a week’s rest before they made ready to start upon the last epoch of their labors in behalf of the kingdom. This was their last rest, for the Perean mission developed into a campaign of preaching and teaching which extended right on down to the time of their arrival at Jerusalem and of the enactment of the closing episodes of Jesus’ earth career.