Capitolul 161	Paper 161
Urmarea discuţiilor lui Rodan	Further Discussions with Rodan
161:0.1 (1783.1) DUMINICĂ 25 septembrie din anul 29, apostolii şi evangheliştii s-au adunat la Magadan. În seara aceea, după o lungă convorbire cu asociaţii lui, Iisus i-a surprins pe toţi anunţându-i că, în dimineaţa următoare, el va pleca de devreme către Ierusalim cu cei doisprezece apostoli pentru a asista la sărbătoarea Tabernaculelor. El le-a poruncit evangheliştilor să îi viziteze pe credincioşii din Galileea, iar grupului feminin să se întoarcă pentru o vreme în Betsaida.	161:0.1 (1783.1) ON SUNDAY, September 25, a.d. 29, the apostles and the evangelists assembled at Magadan. After a long conference that evening with his associates, Jesus surprised all by announcing that early the next day he and the twelve apostles would start for Jerusalem to attend the feast of tabernacles. He directed that the evangelists visit the believers in Galilee, and that the women’s corps return for a while to Bethsaida.
161:0.2 (1783.2) Când veni ora de plecare la Ierusalim, Nataniel şi Toma încă erau în toiul discuţiilor lor cu Rodan din Alexandria; ei au obţinut de la Maestru permisiunea de a rămâne câteva zile mai mult în Magadan. Astfel, în timp ce Iisus şi cei zece erau în drumul lor către Ierusalim, Nataniel şi Toma erau angajaţi în serioase discuţii cu Rodan. În săptămâna precedentă în cursul căreia Rodan îşi expusese filozofia, Toma şi Nataniel îi prezentaseră, rând pe rând, evanghelia împărăţiei filozofului grec. Rodan a constatat că învăţăturile lui Iisus îi fuseseră bine expuse de către profesorul lui din Alexandria, unul dintre vechii apostoli ai lui Ioan Botezătorul.	161:0.2 (1783.2) When the hour came to leave for Jerusalem, Nathaniel and Thomas were still in the midst of their discussions with Rodan of Alexandria, and they secured the Master’s permission to remain at Magadan for a few days. And so, while Jesus and the ten were on their way to Jerusalem, Nathaniel and Thomas were engaged in earnest debate with Rodan. The week prior, in which Rodan had expounded his philosophy, Thomas and Nathaniel had alternated in presenting the gospel of the kingdom to the Greek philosopher. Rodan discovered that he had been well instructed in Jesus’ teachings by one of the former apostles of John the Baptist who had been his teacher at Alexandria.
1. Personalitaea lui Dumnezeu ^top	1. The Personality of God ^top
161:1.1 (1783.3) Exista o chestiune asupra căreia Rodan şi cei doi apostoli se deosebeau, şi anume personalitatea lui Dumnezeu. Rodan accepta de bună voie tot ceea ce i se prezenta cu privire la atributele lui Dumnezeu, dar el susţinea că Tatăl care este în ceruri nu este şi nu poate fi o persoană în sensul în care oamenii concep personalitatea. Când apostolii au încercat să îi dovedească că Dumnezeu este o persoană, ei s-au găsit în dificultate; dar Rodan a găsit încă şi mai dificil să dovedească că Dumnezeu nu este o persoană.	161:1.1 (1783.3) There was one matter on which Rodan and the two apostles did not see alike, and that was the personality of God. Rodan readily accepted all that was presented to him regarding the attributes of God, but he contended that the Father in heaven is not, cannot be, a person as man conceives personality. While the apostles found themselves in difficulty trying to prove that God is a person, Rodan found it still more difficult to prove he is not a person.
161:1.2 (1783.4) Rodan a susţinut că faptul personalităţii constă în faptul simultan că fiinţele capabile să se înţeleagă emfatic comunică pe deplin şi reciproc de pe o poziţie de egalitate. Rodan a zis: „Pentru ca Dumnezeu să fie o persoană, ar trebui ca el să aibă simboluri de comunicare spirituală care să îi permită să fie pe deplin înţeles de cei care intră în contact cu el. Or, din moment ce Dumnezeu este infinit şi etern, şi este Creatorul tuturor celorlalte fiinţe, rezultă că în ceea ce priveşte egalitatea, Dumnezeu este singur în univers. Nimeni nu îi este egal; el nu poate comunica cu nimeni ca un egal. Poate că Dumnezeu este sursa oricărei personalităţi, dar ca atare el transcende personalitatea, tot aşa cum Creatorul se situează deasupra sau dincolo de creatură.”	161:1.2 (1783.4) Rodan contended that the fact of personality consists in the coexistent fact of full and mutual communication between beings of equality, beings who are capable of sympathetic understanding. Said Rodan: “In order to be a person, God must have symbols of spirit communication which would enable him to become fully understood by those who make contact with him. But since God is infinite and eternal, the Creator of all other beings, it follows that, as regards beings of equality, God is alone in the universe. There are none equal to him; there are none with whom he can communicate as an equal. God indeed may be the source of all personality, but as such he is transcendent to personality, even as the Creator is above and beyond the creature.”
161:1.3 (1783.5) Această ceartă îi tulburase mult pe Toma şi Nataniel, şi ei îi ceruseră lui Iisus să le vină în ajutor, dar Maestrul a refuzat să intre în discuţie. Totuşi, el i-a zis lui Toma: „Puţin contează ideea ce tu ţi-o poţi face despre Tată, cu condiţia ca tu să cunoşti spiritualmente idealul naturii sale infinite şi eterne.”	161:1.3 (1783.5) This contention greatly troubled Thomas and Nathaniel, and they had asked Jesus to come to their rescue, but the Master refused to enter into their discussions. He did say to Thomas: “It matters little what idea of the Father you may entertain as long as you are spiritually acquainted with the ideal of his infinite and eternal nature.”
161:1.4 (1784.1) Toma a susţinut că Dumnezeu chiar realizează comunicări cu oamenii şi că, în consecinţă, Tatăl este o personalitate, chiar şi potrivit definiţiei lui Rodan. Filozoful grec a contestat acest lucru, susţinând că Dumnezeu nu se revelează personal şi că el rămâne un mister. Atunci, Nataniel a făcut apel la propria sa experienţă personală cu Dumnezeu, iar Rodan a admis-o, afirmând că el avusese recent experienţe asemănătoare, dar a susţinut că aceste experienţe dovedeau numai realitatea lui Dumnezeu, nu şi personalitatea sa.	161:1.4 (1784.1) Thomas contended that God does communicate with man, and therefore that the Father is a person, even within the definition of Rodan. This the Greek rejected on the ground that God does not reveal himself personally; that he is still a mystery. Then Nathaniel appealed to his own personal experience with God, and that Rodan allowed, affirming that he had recently had similar experiences, but these experiences, he contended, proved only the reality of God, not his personality.
161:1.5 (1784.2) Luni seara, Toma a renunţat să îl convingă, însă, marţi seara, Nataniel îl făcuse pe Rodan să creadă în personalitatea Tatălui. El a obţinut această schimbare în opiniile grecului prin următoarele etape de raţionament admiţând că:	161:1.5 (1784.2) By Monday night Thomas gave up. But by Tuesday night Nathaniel had won Rodan to believe in the personality of the Father, and he effected this change in the Greek’s views by the following steps of reasoning:
161:1.6 (1784.3) 1. Tatăl din Paradis se bucură de o egalitate de comunicare cu cel puţin alte două fiinţe care îi sunt pe deplin egale şi asemănătoare - Fiul Etern şi Spiritul Infinit. Ţinând seama de doctrina Trinităţii, grecul a fost nevoit să admită că Tatăl Universal putea să aibă o personalitate. (Studiul ulterior al acestor discuţii este ceea ce a condus la concepţia lărgită a Trinităţii în mintea celor doisprezece apostoli. Bineînţeles, credinţa generală îl identifica pe Iisus cu Fiul Etern.)	161:1.6 (1784.3) 1. The Father in Paradise does enjoy equality of communication with at least two other beings who are fully equal to himself and wholly like himself—the Eternal Son and the Infinite Spirit. In view of the doctrine of the Trinity, the Greek was compelled to concede the personality possibility of the Universal Father. (It was the later consideration of these discussions which led to the enlarged conception of the Trinity in the minds of the twelve apostles. Of course, it was the general belief that Jesus was the Eternal Son.)
161:1.7 (1784.4) 2. De vreme ce Iisus era egal cu Tatăl, şi de vreme ce acest Fiu a dobândit manifestarea personalităţii copiilor săi pământeni, un astfel de fenomen constituia dovada faptului, şi demonstrarea posibilităţii, că cele trei Deităţi posedau o personalitate. În acelaşi timp, acest fenomen lămurea definitiv chestiunea privind aptitudinea lui Dumnezeu de a comunica cu oamenii şi posibilitatea pentru oameni de a comunica cu Dumnezeu.	161:1.7 (1784.4) 2. Since Jesus was equal with the Father, and since this Son had achieved the manifestation of personality to his earth children, such a phenomenon constituted proof of the fact, and demonstration of the possibility, of the possession of personality by all three of the Godheads and forever settled the question regarding the ability of God to communicate with man and the possibility of man’s communicating with God.
161:1.8 (1784.5) 3. Iisus era în termeni de asociere reciprocă şi de perfectă comunicare cu omul; Iisus era Fiul lui Dumnezeu. Relaţia dintre Tată şi Fiu presupune o egalitate de comunicare şi o înţelegere emfatică reciprocă; Iisus şi Tatăl erau una. Iisus menţinea simultan comunicări inteligibile atât cu Dumnezeu, cât şi cu omul. Din moment ce Dumnezeu şi omul pricepeau amândoi sensul simbolurilor comunicărilor lui Iisus, Dumnezeu şi omul posedau ambii atributele personalităţii în ceea ce privea aptitudinea de a inter-comunica. Personalitatea lui Iisus demonstra personalitatea lui Dumnezeu aducând totodată dovada decisivă a prezenţei lui Dumnezeu în om. Două lucruri legate de un al treilea sunt legate între ele.	161:1.8 (1784.5) 3. That Jesus was on terms of mutual association and perfect communication with man; that Jesus was the Son of God. That the relation of Son and Father presupposes equality of communication and mutuality of sympathetic understanding; that Jesus and the Father were one. That Jesus maintained at one and the same time understanding communication with both God and man, and that, since both God and man comprehended the meaning of the symbols of Jesus’ communication, both God and man possessed the attributes of personality in so far as the requirements of the ability of intercommunication were concerned. That the personality of Jesus demonstrated the personality of God, while it proved conclusively the presence of God in man. That two things which are related to the same thing are related to each other.
161:1.9 (1784.6) 4. Personalitatea reprezintă pentru om conceptul cel mai elevat al realităţii omeneşti şi al valorilor divine; de asemenea, Dumnezeu reprezintă pentru om conceptul cel mai elevat al realităţii divine şi al valorilor infinite; Dumnezeu trebuie deci să fie o personalitate divină şi infinită, dar foarte reală, deşi transcenzând infinit concepţia şi definiţia umane ale personalităţii; el rămâne totuşi întotdeauna şi universal o personalitate.	161:1.9 (1784.6) 4. That personality represents man’s highest concept of human reality and divine values; that God also represents man’s highest concept of divine reality and infinite values; therefore, that God must be a divine and infinite personality, a personality in reality although infinitely and eternally transcending man’s concept and definition of personality, but nevertheless always and universally a personality.
161:1.10 (1784.7) 5. Dumnezeu trebuie să fie o personalitate, din moment ce el este Creatorul oricărei personalităţi şi destinul oricărei personalităţi. Învăţătura lui Iisus: „Fiţi deci perfecţi, aşa cum Tatăl vostru care este în ceruri este perfect” îl influenţase extraordinar pe Rodan.	161:1.10 (1784.7) 5. That God must be a personality since he is the Creator of all personality and the destiny of all personality. Rodan had been tremendously influenced by the teaching of Jesus, “Be you therefore perfect, even as your Father in heaven is perfect.”
161:1.11 (1784.8) După ce a auzit aceste argumente, Rodan a zis: „Eu sunt convins. Voi recunoaşte că Dumnezeu este o persoană dacă, mărturisind această credinţă, îmi îngăduiţi să modific declaraţia mea a unei astfel de credinţe ataşându-i sensului de personalitate un ansamblu de valori mai largi, precum suprauman, transcendent, suprem, infinit, etern, final şi universal. Eu sunt de acum înainte convins că Dumnezeu trebuie să fie infinit mai mult decât o personalitate, dar că nu poate fi cu nimic mai puţin. Sunt de acord să pun capăt discuţiei şi să îl accept pe Iisus ca fiind revelaţia personală a Tatălui, şi ca fiind cel care acoperă toate lacunele logicii, ale raţiunii şi ale filozofiei.”	161:1.11 (1784.8) When Rodan heard these arguments, he said: “I am convinced. I will confess God as a person if you will permit me to qualify my confession of such a belief by attaching to the meaning of personality a group of extended values, such as superhuman, transcendent, supreme, infinite, eternal, final, and universal. I am now convinced that, while God must be infinitely more than a personality, he cannot be anything less. I am satisfied to end the argument and to accept Jesus as the personal revelation of the Father and the satisfaction of all unsatisfied factors in logic, reason, and philosophy.”
2. Natura divină a lui Iisus ^top	2. The Divine Nature of Jesus ^top
161:2.1 (1785.1) Cum Nataniel şi Toma au aprobat pe deplin punctele de vedere ale lui Rodan asupra evangheliei împărăţiei, nu mai rămânea decât un singur punct de examinat, acela al învăţăturii privitoare la natura divină a Maestrului, şi expunerea de mai jos este o prezentare rezumată, coordonată şi reformulată a învăţăturii lor:	161:2.1 (1785.1) Since Nathaniel and Thomas had so fully approved Rodan’s views of the gospel of the kingdom, there remained only one more point to consider, the teaching dealing with the divine nature of Jesus, a doctrine only so recently publicly announced. Nathaniel and Thomas jointly presented their views of the divine nature of the Master, and the following narrative is a condensed, rearranged, and restated presentation of their teaching:
161:2.2 (1785.2) 1. Iisus a recunoscut divinitatea sa, şi noi îl credem. Multe evenimente remarcabile survenite în legătură cu servirea sa nu sunt inteligibile decât dacă crezi că el este Fiul lui Dumnezeu precum şi Fiul Omului.	161:2.2 (1785.2) 1. Jesus has admitted his divinity, and we believe him. Many remarkable things have happened in connection with his ministry which we can understand only by believing that he is the Son of God as well as the Son of Man.
161:2.3 (1785.3) 2. Asocierea sa zilnică cu noi dă pilda unei prietenii umane ideale; numai o fiinţă divină poate fi un asemenea prieten uman. El este persoana cea mai sincer dezinteresată pe care noi am cunoscut-o vreodată. El este chiar şi prietenul păcătoşilor, şi îndrăzneşte să îi iubească pe duşmanii lui. El este foarte loial faţă de noi. Deşi nu ezită să ne dojenească, este evident pentru noi toţi că el ne iubeşte cu adevărat. Cu cât îl cunoşti mai bine, cu atât îl iubeşti mai mult. Eşti fermecat de neclintitul lui devotament. În toţi aceşti ani în care noi nu am reuşit să înţelegem misiunea sa, el a rămas un prieten fidel. El nu înţelege linguşirea; el îl tratează pe fiecare dintre noi cu aceeaşi gentileţe; el este invariabil tandru şi plin de compasiune. El a împărtăşit cu noi viaţa lui şi toate lucrurile. Noi formăm o comunitate fericită; noi punem totul în comun. Noi nu credem că un simplu om poate trăi o viaţă atât de exemplară în împrejurări atât de grele.	161:2.3 (1785.3) 2. His life association with us exemplifies the ideal of human friendship; only a divine being could possibly be such a human friend. He is the most truly unselfish person we have ever known. He is the friend even of sinners; he dares to love his enemies. He is very loyal to us. While he does not hesitate to reprove us, it is plain to all that he truly loves us. The better you know him, the more you will love him. You will be charmed by his unswerving devotion. Through all these years of our failure to comprehend his mission, he has been a faithful friend. While he makes no use of flattery, he does treat us all with equal kindness; he is invariably tender and compassionate. He has shared his life and everything else with us. We are a happy community; we share all things in common. We do not believe that a mere human could live such a blameless life under such trying circumstances.
161:2.4 (1785.4) 3. Noi ne gândim că Iisus este divin pentru că el nu face niciodată ceva rău; el nu comite greşeli. Înţelepciunea sa este extraordinară şi pietatea sa, magnifică. El trăieşte fiecare zi în perfect acord cu voia Tatălui. El nu se căieşte niciodată de vreo faptă rea, pentru că nu încalcă nici una dintre legile Tatălui. El se roagă pentru noi şi cu noi, dar niciodată nu ne cere să ne rugăm pentru el. Noi credem că el este mereu lipsit de păcat. Noi nu credem că o persoană care este numai umană să fi declarat vreodată că duce o viaţă asemănătoare. El pretinde că trăieşte o viaţă perfectă, şi noi recunoaştem că aşa şi face. Pietatea noastră provine din căinţă, dar a sa provine din justeţe. El declară chiar şi a ierta păcatele şi a vindeca bolile. Nici un om sănătos la minte nu va declara că iartă păcatele, căci acestea sunt prerogative divine. De la primul nostru contact cu el, el ne-a părut perfect în dreptatea sa. Noi creştem în graţie şi în cunoaşterea adevărului, dar Maestrul nostru manifestă maturitatea justeţei încă de la început. Toţi oamenii, buni sau răi, recunosc aceste elemente de bunătate la Iisus. Totuşi pietatea sa nu este niciodată inoportună, nici ostentativă. El este şi blând şi neînfricat. El pare să aprobe credinţa noastră în divinitatea sa. El sau este ceea ce pretinde a fi, sau este cel mai mare ipocrit şi mistificator pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Noi suntem convinşi că el este întocmai ceea ce pretinde a fi.	161:2.4 (1785.4) 3. We think Jesus is divine because he never does wrong; he makes no mistakes. His wisdom is extraordinary; his piety superb. He lives day by day in perfect accord with the Father’s will. He never repents of misdeeds because he transgresses none of the Father’s laws. He prays for us and with us, but he never asks us to pray for him. We believe that he is consistently sinless. We do not think that one who is only human ever professed to live such a life. He claims to live a perfect life, and we acknowledge that he does. Our piety springs from repentance, but his piety springs from righteousness. He even professes to forgive sins and does heal diseases. No mere man would sanely profess to forgive sin; that is a divine prerogative. And he has seemed to be thus perfect in his righteousness from the times of our first contact with him. We grow in grace and in the knowledge of the truth, but our Master exhibits maturity of righteousness to start with. All men, good and evil, recognize these elements of goodness in Jesus. And yet never is his piety obtrusive or ostentatious. He is both meek and fearless. He seems to approve of our belief in his divinity. He is either what he professes to be, or else he is the greatest hypocrite and fraud the world has ever known. We are persuaded that he is just what he claims to be.
161:2.5 (1785.5) 4. Caracterul său excepţional şi perfecţiunea controlului său emoţional ne conving că el este o combinaţie de umanitate şi de divinitate. El reacţionează infailibil la spectacolul mizeriei umane. Suferinţele nu au cum să nu îl mişte. Compasiunea sa este ridicată atât de suferinţele fizice, cât şi de neliniştea mentală sau de amărăciunile spirituale. El recunoaşte repede şi cu generozitate prezenţa încrederii sau a oricărui alt har la contemporanii săi. El este tot atât de just şi de echitabil pe cât este de îndurător şi de îndatoritor. El se întristează să vadă înverşunarea spirituală a oamenilor, şi se bucură când ei consimt să îşi deschidă ochii la lumina adevărului.	161:2.5 (1785.5) 4. The uniqueness of his character and the perfection of his emotional control convince us that he is a combination of humanity and divinity. He unfailingly responds to the spectacle of human need; suffering never fails to appeal to him. His compassion is moved alike by physical suffering, mental anguish, or spiritual sorrow. He is quick to recognize and generous to acknowledge the presence of faith or any other grace in his fellow men. He is so just and fair and at the same time so merciful and considerate. He grieves over the spiritual obstinacy of the people and rejoices when they consent to see the light of truth.
161:2.6 (1786.1) 5. El pare să cunoască gândurile din mintea oamenilor şi să înţeleagă dorinţele din inima lor. Este întotdeauna compătimitor faţă de spiritele noastre tulburate. El pare să aibă toate emoţiile noastre omeneşti, dar magnific glorificate. El iubeşte cu ardoare bunătatea şi detestă tot atât de energic păcatul. El posedă o conştiinţă supraumană a prezenţei Deităţii. Se roagă ca un om, dar acţionează ca un Dumnezeu. Pare să cunoască lucrurile de mai înainte; încă de pe acum, el îndrăzneşte chiar şi să vorbească de moartea sa cu o referire mistică la viitoarea sa glorificare. El este amabil, dar şi deopotrivă de brav şi de curajos. El nu şovăie niciodată când este să îşi facă datoria.	161:2.6 (1786.1) 5. He seems to know the thoughts of men’s minds and to understand the longings of their hearts. And he is always sympathetic with our troubled spirits. He seems to possess all our human emotions, but they are magnificently glorified. He strongly loves goodness and equally hates sin. He possesses a superhuman consciousness of the presence of Deity. He prays like a man but performs like a God. He seems to foreknow things; he even now dares to speak about his death, some mystic reference to his future glorification. While he is kind, he is also brave and courageous. He never falters in doing his duty.
161:2.7 (1786.2) 6. Noi suntem constant impresionaţi de fenomenul cunoaşterii sale supraumane. Rar de trece o zi fără ca vreun incident să vină să dezvăluie că Maestrul ştie ceea ce se petrece în afara prezenţei sale imediate. El pare, de asemenea, să ştie ce anume gândesc asociaţii lui. El este neîndoielnic în comuniune cu personalităţi celeste. El trăieşte incontestabil pe un plan spiritual care este cu mult mai presus de al nostru. Totul pare accesibil înţelegerii lui excepţionale. El ne pune întrebări pentru a ne sili să ne exprimăm, şi nu pentru a ne informa.	161:2.7 (1786.2) 6. We are constantly impressed by the phenomenon of his superhuman knowledge. Hardly does a day pass but something transpires to disclose that the Master knows what is going on away from his immediate presence. He also seems to know about the thoughts of his associates. He undoubtedly has communion with celestial personalities; he unquestionably lives on a spiritual plane far above the rest of us. Everything seems to be open to his unique understanding. He asks us questions to draw us out, not to gain information.
161:2.8 (1786.3) 7. De la o vreme Maestrul nu ezită să afirme natura sa supraumană. De la ziua hirotonisirii noastre ca apostoli până în vremurile foarte recente el nu a negat niciodată că ar veni de la Tatăl celest. El vorbeşte cu autoritatea unui învăţător divin. Maestrul nu ezită să combată învăţăturile religioase ale timpului prezent şi să proclame noua evanghelie cu o autoritate pozitivă. El este afirmativ, pozitiv şi plin de autoritate. Chiar şi Ioan Botezătorul a declarat că Iisus era Fiul lui Dumnezeu când l-a auzit vorbind. Maestrul pare să îşi fie suficient sieşi. El nu caută sprijinul mulţimii; este indiferent la opinia oamenilor. Este curajos şi totuşi total lipsit de orgoliu.	161:2.8 (1786.3) 7. Recently the Master does not hesitate to assert his superhumanity. From the day of our ordination as apostles right on down to recent times, he has never denied that he came from the Father above. He speaks with the authority of a divine teacher. The Master does not hesitate to refute the religious teachings of today and to declare the new gospel with positive authority. He is assertive, positive, and authoritative. Even John the Baptist, when he heard Jesus speak, declared that he was the Son of God. He seems to be so sufficient within himself. He craves not the support of the multitude; he is indifferent to the opinions of men. He is brave and yet so free from pride.
161:2.9 (1786.4) 8. El vorbeşte constant de Dumnezeu ca de un asociat întotdeauna prezent în tot ceea ce face. El umblă făcând binele, căci Dumnezeu pare să fie în el. El emite afirmaţiile cele mai uluitoare despre sine însuşi şi despre misiunea sa pe Pământ; acestea ar fi absurde dacă el nu ar fi divin. Odată a declarat: „Înainte ca Avraam să fi fost, Eu sunt.” El şi-a susţinut clar divinitatea, el declară a fi asociat cu Dumnezeu. El epuizează aproape în întregime resursele limbajului în reiterarea drepturilor sale de asociere intimă cu Tatăl celest. El îndrăzneşte până şi să afirme că el şi Tatăl sunt una. El zice că oricine l-a văzut pe el, a văzut Tatăl. Şi el zice şi face toate aceste lucruri extraordinare cu naturaleţea unui copil. El face aluzie la asocierea lui cu Tatăl în aceeaşi manieră în care vorbeşte de asocierea lui cu noi. El pare cât se poate de sigur de Dumnezeu şi vorbeşte de aceste raporturi într-o manieră cu totul firească.	161:2.9 (1786.4) 8. He constantly talks about God as an ever-present associate in all that he does. He goes about doing good, for God seems to be in him. He makes the most astounding assertions about himself and his mission on earth, statements which would be absurd if he were not divine. He once declared, “Before Abraham was, I am.” He has definitely claimed divinity; he professes to be in partnership with God. He well-nigh exhausts the possibilities of language in the reiteration of his claims of intimate association with the heavenly Father. He even dares to assert that he and the Father are one. He says that anyone who has seen him has seen the Father. And he says and does all these tremendous things with such childlike naturalness. He alludes to his association with the Father in the same manner that he refers to his association with us. He seems to be so sure about God and speaks of these relations in such a matter-of-fact way.
161:2.10 (1786.5) 9. În viaţa sa de rugăciune, Iisus pare să comunice direct cu Tatăl. Noi rareori l-am auzit rugându-se, dar puţinul pe care l-am auzit lasă să credem că el vorbeşte cu Dumnezeu, ca să zicem aşa, faţă în faţă. El pare a cunoaşte viitorul la fel de bine ca şi trecutul. El nu ar putea fi toate acelea, nici face toate aceste lucruri extraordinare dacă nu ar fi făcut ceva mai mult decât uman. Noi ştim că el este uman, suntem siguri de aceasta, dar suntem aproape la fel de siguri că el este deopotrivă de divin. Noi credem că el este divin. Noi suntem convinşi că el este Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu.	161:2.10 (1786.5) 9. In his prayer life he appears to communicate directly with his Father. We have heard few of his prayers, but these few would indicate that he talks with God, as it were, face to face. He seems to know the future as well as the past. He simply could not be all of this and do all of these extraordinary things unless he were something more than human. We know he is human, we are sure of that, but we are almost equally sure that he is also divine. We believe that he is divine. We are convinced that he is the Son of Man and the Son of God.
161:2.11 (1787.1) Când Nataniel şi Toma au terminat convorbirile lor cu Rodan, au plecat în grabă să se alăture tovarăşilor lor în Ierusalim, unde au sosit în vinerea aceleiaşi săptămâni. Episodul reprezentase o mare experienţă în viaţa celor trei credincioşi; a fost foarte instructiv pentru ceilalţi apostoli când Nataniel şi Toma li l-au relatat.	161:2.11 (1787.1) When Nathaniel and Thomas had concluded their conferences with Rodan, they hurried on toward Jerusalem to join their fellow apostles, arriving on Friday of that week. This had been a great experience in the lives of all three of these believers, and the other apostles learned much from the recounting of these experiences by Nathaniel and Thomas.
161:2.12 (1787.2) Rodan s-a reîntors în Alexandria, unde a predat multă vreme filozofia sa la şcoala lui Meganta. El a devenit ulterior o putere în treburile împărăţiei cerurilor. Până la sfârşitul carierei lui pământeşti, el a fost un fidel credincios. El şi-a dat sufletul în Grecia odată cu alţi credincioşi, când persecuţiile au ajuns la un apogeu.	161:2.12 (1787.2) Rodan made his way back to Alexandria, where he long taught his philosophy in the school of Meganta. He became a mighty man in the later affairs of the kingdom of heaven; he was a faithful believer to the end of his earth days, yielding up his life in Greece with others when the persecutions were at their height.
3. Mintea umană şi mintea divină a lui Iisus ^top	3. Jesus’ Human and Divine Minds ^top
161:3.1 (1787.3) Conştiinţa divinităţii sale s-a dezvoltat treptat în mintea lui Iisus până la episodul botezării sale. După ce a devenit pe deplin conştient de natura sa divină, de existenţa sa pre-umană şi de prerogativele sale universale, el a părut să posede puterea de a delimita divers conştiinţa sa umană de divinitatea sa. Pentru noi, medienii, se pare că între botezul său şi crucificarea sa, Iisus a avut în întregime alegerea de a depinde numai de mintea sa umană sau de a utiliza atât cunoaşterea minţii umane, cât şi pe cea a minţii divine. Uneori el părea să se servească numai de informaţii conţinute în intelectul uman. Cu alte ocazii, el părea să acţioneze cu o deplinătate a cunoaşterii şi a înţelepciunii pe care numai utilizarea elementului suprauman al conştiinţei sale divine putea să i-o procure.	161:3.1 (1787.3) Consciousness of divinity was a gradual growth in the mind of Jesus up to the occasion of his baptism. After he became fully self-conscious of his divine nature, prehuman existence, and universe prerogatives, he seems to have possessed the power of variously limiting his human consciousness of his divinity. It appears to us that from his baptism until the crucifixion it was entirely optional with Jesus whether to depend only on the human mind or to utilize the knowledge of both the human and the divine minds. At times he appeared to avail himself of only that information which was resident in the human intellect. On other occasions he appeared to act with such fullness of knowledge and wisdom as could be afforded only by the utilization of the superhuman content of his divine consciousness.
161:3.2 (1787.4) Noi nu putem înţelege isprăvile sale excepţionale decât acceptând teoria că el putea, la voie, să limiteze el însuşi conştiinţa sa divină. Noi ştim perfect că el ascundea adesea de asociaţii săi preştiinţa sa în legătură cu evenimentele, şi că el era la curent cu natura gândurilor şi a proiectelor lor. Noi înţelegem că el nu voia ca discipolii lui să cunoască prea bine aptitudinea sa de a le desluşi gândurile şi de a le penetra planurile. El nu dorea să transceandă prea mult concepţiile umane aşa cum erau ele concepute în mintea apostolilor şi a discipolilor lui.	161:3.2 (1787.4) We can understand his unique performances only by accepting the theory that he could, at will, self-limit his divinity consciousness. We are fully cognizant that he frequently withheld from his associates his foreknowledge of events, and that he was aware of the nature of their thinking and planning. We understand that he did not wish his followers to know too fully that he was able to discern their thoughts and to penetrate their plans. He did not desire too far to transcend the concept of the human as it was held in the minds of his apostles and disciples.
161:3.3 (1787.5) Noi suntem întru totul incapabili să stabilim diferenţa dintre practica lui Iisus de a-şi limita el însuşi conştiinţa divină şi tehnica de a disimula în faţa asociaţilor lui umani a sa preştiinţa a faptelor şi a sa percepere a gândurilor. Suntem convinşi că el utiliza ambele tehnici, dar nu suntem întotdeauna capabili să specificăm, într-un caz particular, metoda de care s-a putut folosi. Noi l-am văzut frecvent acţionând numai cu factorul uman al conştiinţei sale; în alte momente, noi l-am văzut în discuţie cu administratorii oştirilor celeste ale universului, şi noi am distins funcţionarea indubitabilă a minţii sale divine. În sfârşit, cu nenumărate prilejuri, noi am văzut operând personalitatea sa combinată de om şi de Dumnezeu, însufleţită de uniunea aparent perfectă a minţii sale umane şi a minţii sale divine. Cunoaşterea noastră a acestui fenomen se limitează acolo; în realitate, noi nu ştim tot adevărul despre acest mister.	161:3.3 (1787.5) We are utterly at a loss to differentiate between his practice of self-limiting his divine consciousness and his technique of concealing his preknowledge and thought discernment from his human associates. We are convinced that he used both of these techniques, but we are not always able, in a given instance, to specify which method he may have employed. We frequently observed him acting with only the human content of consciousness; then would we behold him in conference with the directors of the celestial hosts of the universe and discern the undoubted functioning of the divine mind. And then on almost numberless occasions did we witness the working of this combined personality of man and God as it was activated by the apparent perfect union of the human and the divine minds. This is the limit of our knowledge of such phenomena; we really do not actually know the full truth about this mystery.