Capitolul 172	Paper 172
Intrarea în Ierusalim	Going into Jerusalem
172:0.1 (1878.1) IISUS şi apostolii au sosit în Bethania aproape de ora patru după-amiază, vineri e1 martie din anul e0. Lazăr, surorile lui şi prietenii lui îl aşteptau. Datorită faptului că atâţia oameni veneau zilnic să vorbească cu Lazăr despre reînvierea lui, Iisus a fost informat că se luaseră măsuri pentru ca el să fie găzduit la un credincios din vecinătate, unul Simon care, de la moartea tatălui lui Lazăr, era persoana cea mai însemnată din micul sat.	172:0.1 (1878.1) JESUS and the apostles arrived at Bethany shortly after four o’clock on Friday afternoon, March 31, a.d. 30. Lazarus, his sisters, and their friends were expecting them; and since so many people came every day to talk with Lazarus about his resurrection, Jesus was informed that arrangements had been made for him to stay with a neighboring believer, one Simon, the leading citizen of the little village since the death of Lazarus’s father.
172:0.2 (1878.2) În seara aceea, Iisus a primit un mare număr de vizitatori; micul popor din Bethania şi din Bethfagi au făcut cum au putut pentru a-l face să se simtă că era binevenit. Multe persoane credeau că Iisus mergea acum la Ierusalim, sfidând complet decretul de moarte emis de Sinedriu, pentru a se proclama rege al iudeilor. Dar familia din Bethania - Lazăr, Marta şi Maria - înţelegeau mai clar că Iisus nu era un rege de soiul acesta; ea simţea vag că această şedere la Ierusalim şi în Bethania putea să fie ultima.	172:0.2 (1878.2) That evening, Jesus received many visitors, and the common folks of Bethany and Bethpage did their best to make him feel welcome. Although many thought Jesus was now going into Jerusalem, in utter defiance of the Sanhedrin’s decree of death, to proclaim himself king of the Jews, the Bethany family—Lazarus, Martha, and Mary—more fully realized that the Master was not that kind of a king; they dimly felt that this might be his last visit to Jerusalem and Bethany.
172:0.3 (1878.3) Conducătorii preoţilor au fost informaţi că Iisus locuia în Bethania, dar ei au crezut preferabil să nu caute să-l prindă între prietenii lui; ei au decis să aştepte ca el să intre în Ierusalim. Iisus ştia toate acestea, dar păstra un calm maiestuos. Niciodată nu-l mai văzuseră prietenii lui atât de liniştit şi mai amabil. Chiar şi apostolii lui erau stupefiaţi să constate absenţa lui de la orice preocupare, în vreme ce membrii Sinedriului făcuseră apel la toată populaţia iudaică pentru a-l preda pe mâna lor. În noaptea aceea, în timp ce Maestrul dormea, apostolii au făcut de pază cu schimbul doi câte doi, şi mulţi dintre ei erau încinşi cu sabia lor. În următoarea zi de dimineaţă devreme ei au fost deşteptaţi de sute de pelerini care veneau din Ierusalim, chiar în acea zi de sabat, pentru a-i vedea pe Iisus şi pe Lazăr, pe care l ridicase dintre morţi.	172:0.3 (1878.3) The chief priests were informed that Jesus lodged at Bethany, but they thought best not to attempt to seize him among his friends; they decided to await his coming on into Jerusalem. Jesus knew about all this, but he was majestically calm; his friends had never seen him more composed and congenial; even the apostles were astounded that he should be so unconcerned when the Sanhedrin had called upon all Jewry to deliver him into their hands. While the Master slept that night, the apostles watched over him by twos, and many of them were girded with swords. Early the next morning they were awakened by hundreds of pilgrims who came out from Jerusalem, even on the Sabbath day, to see Jesus and Lazarus, whom he had raised from the dead.
1. Sabatul din Betania ^top	1. Sabbath at Bethany ^top
172:1.1 (1878.4) Pelerini din afara Iudeei, precum şi autorităţi iudee, întrebaseră cu toţii: „Voi ce credeţi? Va veni Iisus la sărbătoare?” Poporul a fost deci fericit să afle că Iisus era în Bethania, dar conducătorii preoţilor şi ai fariseilor au fost oarecum dezorientaţi. Ei erau mulţumiţi de a-l avea sub jurisdicţia lor, dar erau uşor deconcertaţi de îndrăzneala sa. Ei îşi aminteau că, cu prilejul precedentei sale vizite în Bethania, Lazăr fusese sculat dintre morţi, şi Lazăr devenea o mare problemă pentru duşmanii lui.	172:1.1 (1878.4) Pilgrims from outside of Judea, as well as the Jewish authorities, had all been asking: “What do you think? will Jesus come up to the feast?” Therefore, when the people heard that Jesus was at Bethany, they were glad, but the chief priests and Pharisees were somewhat perplexed. They were pleased to have him under their jurisdiction, but they were a trifle disconcerted by his boldness; they remembered that on his previous visit to Bethany, Lazarus had been raised from the dead, and Lazarus was becoming a big problem to the enemies of Jesus.
172:1.2 (1878.5) Cu şase zile înainte de Paşti, în seara de după sabat, toată Bethania şi tot Bethfagiul s-au reunit pentru a sărbători sosirea lui Iisus printr-un banchet public la Simon. Această cină era în onoarea lui Iisus şi a lui Lazăr; ea a fost oferită bravând Sinedriul. Marta a dirijat servirea mesei. Sora sa, Maria, se găsea printre spectatori, căci era contrar datinii iudeilor ca o femeie să ia parte la un banchet public. Agenţii Sinedriului erau prezenţi, dar se temeau să pună mâna pe Iisus în mijlocul prietenilor săi.”	172:1.2 (1878.5) Six days before the Passover, on the evening after the Sabbath, all Bethany and Bethpage joined in celebrating the arrival of Jesus by a public banquet at the home of Simon. This supper was in honor of both Jesus and Lazarus; it was tendered in defiance of the Sanhedrin. Martha directed the serving of the food; her sister Mary was among the women onlookers as it was against the custom of the Jews for a woman to sit at a public banquet. The agents of the Sanhedrin were present, but they feared to apprehend Jesus in the midst of his friends.
172:1.3 (1879.1) Iisus a discutat cu Simon al lui Ioşua, al cărui prenume era omonim cu al său, şi a povestit cum Ioşua şi esraeliţii sosiseră la Ierusalim prin Ierihon. Comentând legenda căderii zidurilor Ierihonului, Iisus a zis: „Pe mine nu mă interesează aceste ziduri de cărămidă şi de piatră, ci aş vrea să provoc surparea zidurilor de prejudecăţi, de fariseism şi de ură din faţa proclamării iubirii Tatălui pentru toţi oamenii.”	172:1.3 (1879.1) Jesus talked with Simon about Joshua of old, whose namesake he was, and recited how Joshua and the Israelites had come up to Jerusalem through Jericho. In commenting on the legend of the walls of Jericho falling down, Jesus said: “I am not concerned with such walls of brick and stone; but I would cause the walls of prejudice, self-righteousness, and hate to crumble before this preaching of the Father’s love for all men.”
172:1.4 (1879.2) Banchetul a continuat firesc şi cu voie bună, atâta doar că apostolii erau umbriţi de o gravitate neobişnuită. Iisus era excepţional de bine dispus şi se jucase cu copiii până în momentul aşezării la masă.	172:1.4 (1879.2) The banquet went along in a very cheerful and normal manner except that all the apostles were unusually sober. Jesus was exceptionally cheerful and had been playing with the children up to the time of coming to the table.
172:1.5 (1879.3) Nu s-a produs nimic extraordinar până la sfârşitul ospăţului, când Maria, sora lui Lazăr, a ieşit din grupul de spectatori, a înaintat până la divanul unde Iisus stătea întins ca oaspete de onoare şi s-a apucat să desfacă un flacon de alabastru care conţinea unguent foarte rar şi costisitor. După ce l-a uns capul Maestrului, ea a început să-i verse din el şi pe picioare şi şi-a desfăcut părul pentru a i le şterge. Toată casa a fost umplută de parfumul unguentului, şi toţi asistenţii au fost stupefiaţi de ceea ce făcuse Maria. Lazăr n-a zis nimic, dar, când unii dintre oaspeţi au murmurat de indignare la această folosire a unui unguent atât de scump, Iuda Iscariotul s-a apropiat de locul unde Andrei era întins şi i-a zis: „De ce nu s-a vândut uleiul acesta şi banii de pe el să fie daţi pentru hrănirea săracilor? Tu ar trebui să zici Maestrului să reprobe această risipă.”	172:1.5 (1879.3) Nothing out of the ordinary happened until near the close of the feasting when Mary the sister of Lazarus stepped forward from among the group of women onlookers and, going up to where Jesus reclined as the guest of honor, proceeded to open a large alabaster cruse of very rare and costly ointment; and after anointing the Master’s head, she began to pour it upon his feet as she took down her hair and wiped them with it. The whole house became filled with the odor of the ointment, and everybody present was amazed at what Mary had done. Lazarus said nothing, but when some of the people murmured, showing indignation that so costly an ointment should be thus used, Judas Iscariot stepped over to where Andrew reclined and said: “Why was this ointment not sold and the money bestowed to feed the poor? You should speak to the Master that he rebuke such waste.”
172:1.6 (1879.4) Ştiind la ce se gândeau şi auzind ceea ce ziceau, Iisus şi-a pus mâna pe capul Mariei îngenuncheate alături de el şi, cu o expresie de bunătate pe chipul său, i-a zis: „Fiecare dintre voi s-o lase în pace. De ce o supăraţi cu toate acestea, având în vedere că în inima ei a făcut o faptă bună? Vouă care murmuraţi zicând că acest unguent ar fi trebuit vândut şi banii daţi săracilor, îngăduiţi-mi să vă spun că voi aveţi întotdeauna săraci cu voi, astfel încât puteţi să vă ocupaţi de ei ori de câte ori vi se pare bine. Dar eu, eu nu voi fi întotdeauna cu voi; voi merge în curând alături de Tatăl meu. Această femeie a păstrat de multă vreme acest unguent pentru corpul meu cu prilejul îngropării mele; din moment ce ea a crezut un lucru bun să procedeze la această ungere anticipându-mi moartea, această satisfacţie nu-i va fi refuzată. Făcând aceasta, Maria v-a blamat pe voi toţi, în sensul că, prin actul acesta, ea îşi manifestă credinţa în ceea ce am zis despre moartea mea şi urcarea mea alături de Tatăl din ceruri. Această femeie nu va fi mustrată pentru ceea ce a făcut în seara aceasta. Eu vă zic însă că, în epocile ce vor veni, peste tot în lume unde evanghelia va fi predicată, ceea ce a făcut ea va fi povestit în memoria ei.”	172:1.6 (1879.4) Jesus, knowing what they thought and hearing what they said, put his hand upon Mary’s head as she knelt by his side and, with a kindly expression upon his face, said: “Let her alone, every one of you. Why do you trouble her about this, seeing that she has done a good thing in her heart? To you who murmur and say that this ointment should have been sold and the money given to the poor, let me say that you have the poor always with you so that you may minister to them at any time it seems good to you; but I shall not always be with you; I go soon to my Father. This woman has long saved this ointment for my body at its burial, and now that it has seemed good to her to make this anointing in anticipation of my death, she shall not be denied such satisfaction. In the doing of this, Mary has reproved all of you in that by this act she evinces faith in what I have said about my death and ascension to my Father in heaven. This woman shall not be reproved for that which she has this night done; rather do I say to you that in the ages to come, wherever this gospel shall be preached throughout the whole world, what she has done will be spoken of in memory of her.”
172:1.7 (1879.5) Din cauza acestei mustrări, luată ca un reproş personal, Iuda Iscariotul s-a decis în cele din urmă să caute o răzbunare pentru sentimentele lui rănite. El de multe ori nutrise aceste idei în subconştientul său, dar acum a îndrăznit să nutrească şi gânduri rele în mintea sa, în mod deschis şi conştient. Mulţi alţi oaspeţi l-au încurajat în această atitudine, căci preţul unguentului echivala cu salariul unui om pe timp de un an - destul pentru a oferi pâine la cinci mii de persoane. Dar Maria îl iubea pe Iisus; ea îşi procurase preţiosul unguent pentru a îmbălsăma corpul lui după moartea sa, căci ea credea în cuvintele lui când el îi avertiza că trebuia să moară. Aplicarea unguentului nu trebuia să fie refuzată Mariei, chiar dacă şi-ar schimba părerea şi s-ar hotărî să facă această ofrandă Maestrului pe când el era încă viu.	172:1.7 (1879.5) It was because of this rebuke, which he took as a personal reproof, that Judas Iscariot finally made up his mind to seek revenge for his hurt feelings. Many times had he entertained such ideas subconsciously, but now he dared to think such wicked thoughts in his open and conscious mind. And many others encouraged him in this attitude since the cost of this ointment was a sum equal to the earnings of one man for one year—enough to provide bread for five thousand persons. But Mary loved Jesus; she had provided this precious ointment with which to embalm his body in death, for she believed his words when he forewarned them that he must die, and it was not to be denied her if she changed her mind and chose to bestow this offering upon the Master while he yet lived.
172:1.8 (1879.6) Lazăr şi Marta ştiau amândoi că Mariei îi luase mult timp ca să strângă banii destinaţi cumpărării acestui flacon de nard; ei aprobau din toată inima că ea acţionase în această chestiune potrivit dorinţei din inima ei, căci ei erau bogaţi şi puteau uşor să-şi permită luxul unei asemenea ofrande.	172:1.8 (1879.6) Both Lazarus and Martha knew that Mary had long saved the money wherewith to buy this cruse of spikenard, and they heartily approved of her doing as her heart desired in such a matter, for they were well-to-do and could easily afford to make such an offering.
172:1.9 (1880.1) Când liderii preoţilor au auzit de această cină din Bethania în cinstea lui Iisus şi a lui Lazăr, au început să se sfătuiască cu privire la ce linie de conduită să urmeze faţă de Lazăr. Ei au decis curând că Lazăr trebuia şi el să moară. Au tras concluzia, pe drept cuvânt, că ar fi inutil să-l omoare pe Iisus dacă îl lăsau să trăiască pe Lazăr, pe care Iisus îl ridicase dintre morţi.	172:1.9 (1880.1) When the chief priests heard of this dinner in Bethany for Jesus and Lazarus, they began to take counsel among themselves as to what should be done with Lazarus. And presently they decided that Lazarus must also die. They rightly concluded that it would be useless to put Jesus to death if they permitted Lazarus, whom he had raised from the dead, to live.
2. Duminică dimineaţa cu apostolii ^top	2. Sunday Morning with the Apostles ^top
172:2.1 (1880.2) În dimineaţa aceasta de duminică, în magnifica grădină a lui Simon, Maestrul i-a chemat pe cei doisprezece apostoli ai săi în jurul său şi le-a dat instrucţiunile finale pregătitoare pentru intrarea lor în Ierusalim. El le-a zis că va rosti probabil multe predici şi va preda numeroase lecţii înainte de a se întoarce alături de Tată, dar le-a recomandat să se abţină de la orice acţiune publică în timpul acestei şederi de Paşti la Ierusalim. Le-a prescris să rămână pe lângă el şi „să vegheze şi să se roage”. Iisus ştia că un mare număr dintre apostolii şi discipolii lui imediaţi purtau deja săbii ascunse asupra lor, dar n-a făcut nici o aluzie la această stare de lucruri.	172:2.1 (1880.2) On this Sunday morning, in Simon’s beautiful garden, the Master called his twelve apostles around him and gave them their final instructions preparatory to entering Jerusalem. He told them that he would probably deliver many addresses and teach many lessons before returning to the Father but advised the apostles to refrain from doing any public work during this Passover sojourn in Jerusalem. He instructed them to remain near him and to “watch and pray.” Jesus knew that many of his apostles and immediate followers even then carried swords concealed on their persons, but he made no reference to this fact.
172:2.2 (1880.3) Instrucţiunile din această dimineaţă comportau un scurt rezumat al slujirii apostolilor de la ziua hirotonisirii lor de lângă Capernaum şi până în ziua aceasta când se pregăteau să intre în Ierusalim. Apostolii l-au ascultat în tăcere şi n-au pus nici o întrebare.	172:2.2 (1880.3) This morning’s instructions embraced a brief review of their ministry from the day of their ordination near Capernaum down to this day when they were preparing to enter Jerusalem. The apostles listened in silence; they asked no questions.
172:2.3 (1880.4) Devreme în dimineaţa aceea, David Zebedeu îi încredinţase lui Iuda fondurile provenind din vânzarea echipamentului din tabăra de la Pella. La rândul său, Iuda încredinţase cea mai mare parte din banii aceia lui Simon, gazda lor, pentru ca el să-i păstreze în anticiparea exigenţelor intrării lor în Ierusalim.	172:2.3 (1880.4) Early that morning David Zebedee had turned over to Judas the funds realized from the sale of the equipment of the Pella encampment, and Judas, in turn, had placed the greater part of this money in the hands of Simon, their host, for safekeeping in anticipation of the exigencies of their entry into Jerusalem.
172:2.4 (1880.5) După conferinţa cu apostolii, Iisus a avut o convorbire cu Lazăr şi i-a recomandat să evite să-şi sacrifice viaţa spiritului de răzbunare al Sinedriului. Pentru a da ascultare acestei recomandări a fugit Lazăr cu câteva zile mai târziu la Filadelfia, când funcţionarii Sinedriului au trimis agenţii ca să-l aresteze.	172:2.4 (1880.5) After the conference with the apostles Jesus held converse with Lazarus and instructed him to avoid the sacrifice of his life to the vengefulness of the Sanhedrin. It was in obedience to this admonition that Lazarus, a few days later, fled to Philadelphia when the officers of the Sanhedrin sent men to arrest him.
172:2.5 (1880.6) Într-un anumit sens, toţi discipolii lui Iisus simţeau criza iminentă, dar au fost împiedicaţi de a-i înţelege pe deplin gravitatea prin voioşia neobişnuită şi excepţionala bună dispoziţie a Maestrul.	172:2.5 (1880.6) In a way, all of Jesus’ followers sensed the impending crisis, but they were prevented from fully realizing its seriousness by the unusual cheerfulness and exceptional good humor of the Master.
3. Plecarea către Ierusalim ^top	3. The Start for Jerusalem ^top
172:3.1 (1880.7) Bethania era aproape la trei kilometri de templu, şi era ora unu şi jumătate, în această după-amiază de duminică, când Iisus s-a pregătit să pornească către Ierusalim. El avea sentimente de profundă afecţiune pentru Bethania şi pentru oamenii simpli care o locuiau. Nazareth, Capernaum şi Ierusalim îl respinseseră, dar Bethania îl acceptase şi crezuse în el. În acest mic sat, unde aproape toţi bărbaţii, femeile şi copiii erau credincioşi, Iisus a ales să înfăptuiască cea mai puternică lucrare a efuziunii sale terestre, reînvierea lui Lazăr. Dacă l-a ridicat din morţi, asta n-a fost pentru a-i face pe locuitori să creadă, ci mai degrabă pentru că ei credeau deja.	172:3.1 (1880.7) Bethany was about two miles from the temple, and it was half past one that Sunday afternoon when Jesus made ready to start for Jerusalem. He had feelings of profound affection for Bethany and its simple people. Nazareth, Capernaum, and Jerusalem had rejected him, but Bethany had accepted him, had believed in him. And it was in this small village, where almost every man, woman, and child were believers, that he chose to perform the mightiest work of his earth bestowal, the resurrection of Lazarus. He did not raise Lazarus that the villagers might believe, but rather because they already believed.
172:3.2 (1880.8) Iisus se gândise toată dimineaţa la intrarea sa în Ierusalim. Până atunci, el se străduise mereu să împiedice ca publicul să-l aclame ca fiind Mesia, dar, în ziua aceea, situaţia era diferită. L se apropia de sfârşitul încarnării sale, moartea sa fusese decretată de Sinedriu şi nu exista nici un inconvenient în a permite discipolilor lui să-şi exprime liber sentimentele, întocmai cum s-ar fi produs dacă ar fi ales să facă o intrare oficială şi publică în oraş.	172:3.2 (1880.8) All morning Jesus had thought about his entry into Jerusalem. Heretofore he had always endeavored to suppress all public acclaim of him as the Messiah, but it was different now; he was nearing the end of his career in the flesh, his death had been decreed by the Sanhedrin, and no harm could come from allowing his disciples to give free expression to their feelings, just as might occur if he elected to make a formal and public entry into the city.
172:3.3 (1881.1) Iisus nu a hotărât să facă această intrare publică în Ierusalim nici ca pe un ultim apel, nici ca pe o ultimă încercare de a pune mâna pe putere. Aceasta n-a fost nici doar pentru a satisface dorinţele umane ale discipolilor şi apostolilor săi. Iisus nu întreţinea nici una dintre iluziile fantasmagorice ale unui visător; el ştia bine care va fi deznodământul unei asemenea vizite.	172:3.3 (1881.1) Jesus did not decide to make this public entrance into Jerusalem as a last bid for popular favor nor as a final grasp for power. Neither did he do it altogether to satisfy the human longings of his disciples and apostles. Jesus entertained none of the illusions of a fantastic dreamer; he well knew what was to be the outcome of this visit.
172:3.4 (1881.2) După ce a decis să facă o intrare publică la Ierusalim, Maestrul a fost confruntat cu necesitatea de a alege o metodă convenabilă pentru a executa hotărârea sa. El a trecut în revistă numeroasele profeţii, mai mult sau mai puţin contradictorii, aşa-zise mesianice, dar n-a găsit decât una singură susceptibilă de a-i fi potrivită de urmat. Cea mai mare parte a afirmaţiilor profetice descriau un rege, fiu şi succesor al lui David, un om îndrăzneţ şi agresiv, capabil să elibereze temporar tot Israelul de jugul dominaţiei străine. Dar exista un pasaj al Scripturilor, uneori asociat lui Mesia de aceia care se ataşau mai mult de conceptul spiritual al misiunii sale. Iisus s-a gândit că acest pasaj putea logic servi drept ghid pentru intrarea lui în Ierusalim. Acest text se găsea în Zaharia şi zicea: „Bucură-te mult, o, fiică a Sionului; scoate strigăte de bucurie, o, fiică a Ierusalimului. Iată, regele tău vine la tine. El este drept şi aduce salvarea. El vine cu umilinţă şi cu bunăvoinţă, călare pe un mânz de catâr.”	172:3.4 (1881.2) Having decided upon making a public entrance into Jerusalem, the Master was confronted with the necessity of choosing a proper method of executing such a resolve. Jesus thought over all of the many more or less contradictory so-called Messianic prophecies, but there seemed to be only one which was at all appropriate for him to follow. Most of these prophetic utterances depicted a king, the son and successor of David, a bold and aggressive temporal deliverer of all Israel from the yoke of foreign domination. But there was one Scripture that had sometimes been associated with the Messiah by those who held more to the spiritual concept of his mission, which Jesus thought might consistently be taken as a guide for his projected entry into Jerusalem. This Scripture was found in Zechariah, and it said: “Rejoice greatly, O daughter of Zion; shout, O daughter of Jerusalem. Behold, your king comes to you. He is just and he brings salvation. He comes as the lowly one, riding upon an ass, upon a colt, the foal of an ass.”
172:3.5 (1881.3) Un rege războinic intra întotdeauna într-un oraş călare pe un cal; un rege aflat într-o misiune de pace şi prietenie intra întotdeauna călărind pe un catâr. Iisus nu va intra în Ierusalim ca un om pe şaua calului, ci era gata să intre paşnic şi cu bune intenţii ca Fiu al Omului pe un măgar.	172:3.5 (1881.3) A warrior king always entered a city riding upon a horse; a king on a mission of peace and friendship always entered riding upon an ass. Jesus would not enter Jerusalem as a man on horseback, but he was willing to enter peacefully and with good will as the Son of Man on a donkey.
172:3.6 (1881.4) Iisus încercase de mult timp să insufle, prin învăţătură directă, apostolilor şi discipolilor lui că împărăţia lui nu era al acestei lumi, că era vorba de o chestiune pur spirituală; dar nu izbutise. Acum, el voia să încerce, printr-un apel simbolic, ceea ce nu reuşise să facă prin învăţătura sa clară şi personală. În consecinţă, Iisus i-a chemat pe Petru şi pe Ioan imediat după masa de prânz şi le-a ordonat să meargă în Bethfagi, un sat vecin situat un pic mai încolo de drumul mare, şi la scurtă distanţă în nord-vestul Betaniei. El le-a zis: Mergeţi la Bethfagi şi, când veţi ajunge la răscrucea de drumuri, veţi găsi acolo un pui de asin legat acolo. Dezlegaţi mânzul şi aduceţi-l. Dacă cumva vă întreabă cineva de ce faceţi asta, spuneţi-i doar atât: Maestrul are nevoie de el. Când cei doi apostoli s-au dus către Bethfagi conform instrucţiunilor primite, ei au găsit mânzul legat pe drum lângă mama sa în preajma unei case din colţ. În timp ce Petru dezlega mânzul, proprietarul a sosit şi a întrebat de ce făceau asta. Când Petru i-a răspuns conform instrucţiunilor Maestrului, omul a zis: Dacă Maestrul vostru este I din Galileea, mânzul este la dispoziţia sa. Şi ei au adus deci măgăruşul.	172:3.6 (1881.4) Jesus had long tried by direct teaching to impress upon his apostles and his disciples that his kingdom was not of this world, that it was a purely spiritual matter; but he had not succeeded in this effort. Now, what he had failed to do by plain and personal teaching, he would attempt to accomplish by a symbolic appeal. Accordingly, right after the noon lunch, Jesus called Peter and John, and after directing them to go over to Bethpage, a neighboring village a little off the main road and a short distance northwest of Bethany, he further said: “Go to Bethpage, and when you come to the junction of the roads, you will find the colt of an ass tied there. Loose the colt and bring it back with you. If anyone asks you why you do this, merely say, ‘The Master has need of him.’” And when the two apostles had gone into Bethpage as the Master had directed, they found the colt tied near his mother in the open street and close to a house on the corner. As Peter began to untie the colt, the owner came over and asked why they did this, and when Peter answered him as Jesus had directed, the man said: “If your Master is Jesus from Galilee, let him have the colt.” And so they returned bringing the colt with them.
172:3.7 (1881.5) Între timp, mai multe sute de pelerini se reuniseră în jurul lui Iisus şi al apostolilor săi. Din mijlocul dimineţii, vizitatorii în trecere, care se duceau la sărbătoarea de Paşti se opriseră acolo. Totuşi, David Zebedeu şi câţiva dintre foştii lui mesageri au luat asupra lor sarcina de a merge la Ierusalim, unde au răspândit, printre mulţimile de pelerini care vizitau templul, vestea că Iisus din Nazareth îşi făcea intrarea triumfală în oraş. În consecinţă, mai multe mii dintre acei pelerini au dat năvală pentru a-l saluta pe acest profet, autorul minunilor de care se vorbise atât de mult, şi pe care unii îl luau drept Mesia. Această mulţime care ieşea din Ierusalim l-a întâmpinat pe Iisus şi grupul care se îndrepta către Ierusalim, îndată după ce trecuseră de creasta Muntelui Măslinilor şi începuseră să coboare către oraş.	172:3.7 (1881.5) By this time several hundred pilgrims had gathered around Jesus and his apostles. Since midforenoon the visitors passing by on their way to the Passover had tarried. Meanwhile, David Zebedee and some of his former messenger associates took it upon themselves to hasten on down to Jerusalem, where they effectively spread the report among the throngs of visiting pilgrims about the temple that Jesus of Nazareth was making a triumphal entry into the city. Accordingly, several thousand of these visitors flocked forth to greet this much-talked-of prophet and wonder-worker, whom some believed to be the Messiah. This multitude, coming out from Jerusalem, met Jesus and the crowd going into the city just after they had passed over the brow of Olivet and had begun the descent into the city.
172:3.8 (1882.1) Când procesiunea a plecat din Bethania, entuziasmul era mare printre mulţimea veselă de discipoli, de credincioşi şi de pelerini vizitatori, dintre care mulţi veneau din Galileea şi din Pereea. În momentul plecării, cele doisprezece femei ale corpului evanghelic iniţial, însoţite de câteva colaboratoare, au ajuns pe scenă şi s-au alăturat acestei procesiuni extraordinare care se îndrepta cu veselie către oraş.	172:3.8 (1882.1) As the procession started out from Bethany, there was great enthusiasm among the festive crowd of disciples, believers, and visiting pilgrims, many hailing from Galilee and Perea. Just before they started, the twelve women of the original women’s corps, accompanied by some of their associates, arrived on the scene and joined this unique procession as it moved on joyously toward the city.
172:3.9 (1882.2) Înainte de pornire, gemenii lui Alfeu şi-au pus mantalele pe măgăruş şi au ţinut animalul în vreme ce Maestrul îl încăleca. Pe când procesiunea urca Muntele Olivetului, mulţimea bucuroasă şi-a aruncat veşmintele pe pământ şi au adus crengi culese din copacii vecini pentru a face un covor de onoare pentru măgăruşul care îl purta pe Fiul regal, Mesia promis. Coborând ei către Ierusalim, mulţimea fericită a început să cânte, sau mai degrabă să strige la unison psalmul: „Osanale Fiului lui David. Binecuvântat fie acela care vine în numele Domnului. Osanale celui Preaînalt din ceruri. Binecuvântat fie împărăţia care coboară din ceruri.”	172:3.9 (1882.2) Before they started, the Alpheus twins put their cloaks on the donkey and held him while the Master got on. As the procession moved toward the summit of Olivet, the festive crowd threw their garments on the ground and brought branches from the near-by trees in order to make a carpet of honor for the donkey bearing the royal Son, the promised Messiah. As the merry crowd moved on toward Jerusalem, they began to sing, or rather to shout in unison, the Psalm, “Hosanna to the son of David; blessed is he who comes in the name of the Lord. Hosanna in the highest. Blessed be the kingdom that comes down from heaven.”
172:3.10 (1882.3) Iisus a fost vesel şi bucuros pe parcursul traseului, până în clipa când a ajuns pe creasta Muntelui Măslinilor de unde aveai o vedere panoramică asupra oraşului şi a turnurilor templului. Maestrul a oprit procesiunea, şi o mare tăcere s-a abătut peste mulţimea care îl vedea plângând. Coborându-şi privirea peste vasta mulţime care ieşea din oraş pentru a-l întâmpina, Maestrul a zis, cu multă emoţie şi cu o voce înecată în lacrimi: O Ierusalime, dacă ai fi ştiut numai, chiar şi tu, măcar în această zi pe care ţi-e dată, lucrurile care aparţin păcii tale, şi pe care le-ai fi putut avea cu atâta abundenţă! Însă, acum, aceste glorii v-au fost ascunse ochilor voştri. Tu eşti pe cale de a respinge pe Fiul Păcii şi de a întoarce spatele evangheliei salvării. Curând va veni ziua în care duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul vostru şi te vor asedia din toate părţile; te vor distruge din temelie, şi nu va rămâne piatră pe piatră din tine. Şi toate acestea ţi se vor întâmpla pentru că tu nu ai cunoscut timpul divinei tale vizitări. Tu eşti pe punctul de a respinge darul lui Dumnezeu şi toţi oamenii te vor respinge pe tine.	172:3.10 (1882.3) Jesus was lighthearted and cheerful as they moved along until he came to the brow of Olivet, where the city and the temple towers came into full view; there the Master stopped the procession, and a great silence came upon all as they beheld him weeping. Looking down upon the vast multitude coming forth from the city to greet him, the Master, with much emotion and with tearful voice, said: “O Jerusalem, if you had only known, even you, at least in this your day, the things which belong to your peace, and which you could so freely have had! But now are these glories about to be hid from your eyes. You are about to reject the Son of Peace and turn your backs upon the gospel of salvation. The days will soon come upon you wherein your enemies will cast a trench around about you and lay siege to you on every side; they shall utterly destroy you, insomuch that not one stone shall be left upon another. And all this shall befall you because you knew not the time of your divine visitation. You are about to reject the gift of God, and all men will reject you.”
172:3.11 (1882.4) Când Iisus a terminat de vorbit, ei au început să coboare Muntele Măslinilor şi au întâlnit curând mulţimea de vizitatori care veneau din Ierusalim agitând crenguţe de palmier, strigând osanale şi exprimându-şi în diverse chipuri veselia şi solidaritatea ei. Maestrul nu făcuse nimic pentru ca mulţimile să iasă din Ierusalim ca să le vină în întâmpinare; alţii se ocupaseră de asta. El n-a premeditat niciodată nici o scenă teatrală.	172:3.11 (1882.4) When he had finished speaking, they began the descent of Olivet and presently were joined by the multitude of visitors who had come from Jerusalem waving palm branches, shouting hosannas, and otherwise expressing gleefulness and good fellowship. The Master had not planned that these crowds should come out from Jerusalem to meet them; that was the work of others. He never premeditated anything which was dramatic.
172:3.12 (1882.5) Mulţimii care năvălea pentru a-i ura bun venit Maestrului, i se alăturaseră numeroşi farisei şi alţi duşmani ai lui Iisus. Ei au fost atât de descumpăniţi de această explozie bruscă şi neaşteptată de aclamaţii populare, încât le-a fost frică să-l aresteze pe Iisus, de teamă ca nu cumva acest act să stârnească deschis o revoltă populară. Ei se temeau mult de comportamentul masei de vizitatori, care auziseră vorbindu-se mult despre Iisus, şi dintre care un mare număr credeau în el.	172:3.12 (1882.5) Along with the multitude which poured out to welcome the Master, there came also many of the Pharisees and his other enemies. They were so much perturbed by this sudden and unexpected outburst of popular acclaim that they feared to arrest him lest such action precipitate an open revolt of the populace. They greatly feared the attitude of the large numbers of visitors, who had heard much of Jesus, and who, many of them, believed in him.
172:3.13 (1882.6) La apropierea de Ierusalim, mulţimea a devenit mai demonstrativă, până într-atâta încât unii farisei şi-au croit drum până la Iisus şi i-au zis: „Maestre, ar trebui să-i dojeneşti pe discipolii tăi şi să-i îndemni să se comporte mai cuviincios.” La care Iisus a răspuns: „Se cuvine ca aceşti copii să ureze bun venit Fiului Păcii, pe care conducătorii preoţilor l-au respins. Ar fi inutil să-i opresc, de teamă ca nu cumva în locul lor să înceapă a striga pietrele acestea de pe marginea drumului.”	172:3.13 (1882.6) As they neared Jerusalem, the crowd became more demonstrative, so much so that some of the Pharisees made their way up alongside Jesus and said: “Teacher, you should rebuke your disciples and exhort them to behave more seemly.” Jesus answered: “It is only fitting that these children should welcome the Son of Peace, whom the chief priests have rejected. It would be useless to stop them lest in their stead these stones by the roadside cry out.”
172:3.14 (1882.7) Fariseii s-au grăbit s-o ia înaintea procesiunii pentru a se alătura Sinedriului, care se afla atunci la templu, şi le-au dat seamă confraţilor lor: „Vedeţi, tot ceea ce facem noi nu serveşte la nimic; suntem reduşi la tăcere de acest galileean. Poporul a devenit nebun după el; dacă nu-i oprim pe aceşti ignoranţi, lumea întreagă o să-l urmeze.”	172:3.14 (1882.7) The Pharisees hastened on ahead of the procession to rejoin the Sanhedrin, which was then in session at the temple, and they reported to their associates: “Behold, all that we do is of no avail; we are confounded by this Galilean. The people have gone mad over him; if we do not stop these ignorant ones, all the world will go after him.”
172:3.15 (1883.1) În realitate, nu se putea ataşa nici o semnificaţie profundă acestei explozii superficiale şi spontane de entuziasm popular. Deşi voioasă şi sinceră, această întâmpinare nu denotă nici o convingere reală sau profunda in inima acestei mulţimi vesele. Aceleaşi mulţimi au fost tot atât de prompte în a-l respinge pe Iisus, mai târziu în aceeaşi săptămână, de îndată ce Sinedriul a luat cu fermitate şi cu hotărâre poziţie împotriva lui, când ele şi-au pierdut iluzii - când şi-au dat seama că Iisus nu avea să-şi instaureze împărăţia conform speranţelor lor îndelung nutrite.	172:3.15 (1883.1) There really was no deep significance to be attached to this superficial and spontaneous outburst of popular enthusiasm. This welcome, although it was joyous and sincere, did not betoken any real or deep-seated conviction in the hearts of this festive multitude. These same crowds were equally as willing quickly to reject Jesus later on this week when the Sanhedrin once took a firm and decided stand against him, and when they became disillusioned—when they realized that Jesus was not going to establish the kingdom in accordance with their long-cherished expectations.
172:3.16 (1883.2) Însă tot oraşul a fost puternic agitat, până într-atâta încât toată lumea întreba: „Cine este omul acesta?” Şi mulţimea răspundea: „Acesta este profetul din Galileea, Iisus din Nazareth.”	172:3.16 (1883.2) But the whole city was mightily stirred up, insomuch that everyone asked, “Who is this man?” And the multitude answered, “This is the prophet of Galilee, Jesus of Nazareth.”
4. Vizita la templu ^top	4. Visiting About the Temple ^top
172:4.1 (1883.3) În vreme ce gemenii Alfeu urmau să restituie măgarul proprietarului lui, Iisus şi cei zece apostoli s-au despărţit de asociaţii lor cei mai apropiaţi şi s-au preumblat prin templu observând pregătirile Paştilor. Nu s-a făcut nici o tentativă de a-l molesta pe Iisus, căci Sinedriul se temea mult de popor, şi, la urma urmei, această teamă era unul dintre motivele pentru care Iisus permisese mulţimii să-l aclame astfel. Apostoli cu greu înţelegeau că acesta era unicul procedeu uman susceptibil să împiedice eficient ca Iisus să nu fie arestat pe loc cu prilejul intrării lui în oraş. Maestrul dorea să dea locuitorilor Ierusalimului, umili şi însemnaţi, precum şi zecilor de mii de asistenţi la Paşti, această ultimă şansă în plus de a auzi evanghelia şi de a primi, dacă o vroiau, pe Fiul Păcii.	172:4.1 (1883.3) While the Alpheus twins returned the donkey to its owner, Jesus and the ten apostles detached themselves from their immediate associates and strolled about the temple, viewing the preparations for the Passover. No attempt was made to molest Jesus as the Sanhedrin greatly feared the people, and that was, after all, one of the reasons Jesus had for allowing the multitude thus to acclaim him. The apostles little understood that this was the only human procedure which could have been effective in preventing Jesus’ immediate arrest upon entering the city. The Master desired to give the inhabitants of Jerusalem, high and low, as well as the tens of thousands of Passover visitors, this one more and last chance to hear the gospel and receive, if they would, the Son of Peace.
172:4.2 (1883.4) Acum, în timp ce după-amiaza se termina şi mulţimile mergeau să se refacă, Iisus şi discipolii lui imediaţi au fost lăsaţi singuri. Ce zi ciudată fusese aceea! Apostolii erau gânditori, dar muţi. Niciodată, în cursul asocierii lor cu Iisus, ei nu mai asistaseră la o zi asemănătoare. Ei s-au aşezat vreme de câteva clipe ei s-au aşezat lângă amplasamentul comorii templului, observându-i pe oamenii care îşi vărsau acolo contribuţia: bogaţii vărsau sume largi în caseta de ofrande, şi fiecare dădea ceva după posibilităţile sale. La sfârşit a venit o văduvă săracă, îmbrăcată mizerabil, şi au remarcat că ea punea doi bănuţi (mici monezi de cupru) în pâlnie. Atunci, Iisus a atras atenţia apostolilor asupra văduvei zicând: Reţineţi bine ceea ce tocmai aţi văzut. Această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi ceilalţi, căci ceilalţi n-au dat decât o mică fracţiune din surplusul lor, pe câtă vreme, cu toată mizeria ei, această biată femeie a dat tot ceea ce avea, chiar şi necesarul ei.	172:4.2 (1883.4) And now, as the evening drew on and the crowds went in quest of nourishment, Jesus and his immediate followers were left alone. What a strange day it had been! The apostles were thoughtful, but speechless. Never, in their years of association with Jesus, had they seen such a day. For a moment they sat down by the treasury, watching the people drop in their contributions: the rich putting much in the receiving box and all giving something in accordance with the extent of their possessions. At last there came along a poor widow, scantily attired, and they observed as she cast two mites (small coppers) into the trumpet. And then said Jesus, calling the attention of the apostles to the widow: “Heed well what you have just seen. This poor widow cast in more than all the others, for all these others, from their superfluity, cast in some trifle as a gift, but this poor woman, even though she is in want, gave all that she had, even her living.”
172:4.3 (1883.5) În timp ce se lăsa seara, ei umblau în tăcere prin curţile templului, şi, după ce a observat o dată mai mult aceste scene familiare, Iisus şi-a reamintit emoţiile legate de vizitele sale anterioare, fără a le uita pe primele, şi i-a zis: „Să mergem sus în Bethania ca să ne odihnim.” Iisus, cu Petru şi Ioan, au mers să locuiască la Simon, în timp ce ceilalţi apostoli au fost găzduiţi la prietenii lor din Bethania şi din Bethfagi.	172:4.3 (1883.5) As the evening drew on, they walked about the temple courts in silence, and after Jesus had surveyed these familiar scenes once more, recalling his emotions in connection with previous visits, not excepting the earlier ones, he said, “Let us go up to Bethany for our rest.” Jesus, with Peter and John, went to the home of Simon, while the other apostles lodged among their friends in Bethany and Bethpage.
5. Atitudinea apostolilor ^top	5. The Apostles’ Attitude ^top
172:5.1 (1883.6) În această seară de duminică, pe parcursul întoarcerii către Bethania, Iisus a mers înaintea apostolilor. Nu s-a pronunţat nici o vorbă până în clipa când s-au despărţit după ce au sosit la casa lui Simon. Niciodată cei doisprezece oameni n-au încercat sentimente atât de variate şi inexplicabile ca cele care surveneau acum în mintea şi în sufletul acestor ambasadori ai împărăţiei. Aceşti robuşti galileeni erau tulburaţi şi descumpăniţi; nu ştiau la ce să se aştepte; erau prea surprinşi ca să fie speriaţi. Nu ştiau nimic de planurile Maestrului pentru ziua următoare, şi n-au pus nici o întrebare. S-au dus la locuinţele lor, dar n-au dormit mult, cu excepţia gemenilor. Totuşi, ei n-au pus nici o pază înarmată în preajma lui Iisus la Simon acasă.	172:5.1 (1883.6) This Sunday evening as they returned to Bethany, Jesus walked in front of the apostles. Not a word was spoken until they separated after arriving at Simon’s house. No twelve human beings ever experienced such diverse and inexplicable emotions as now surged through the minds and souls of these ambassadors of the kingdom. These sturdy Galileans were confused and disconcerted; they did not know what to expect next; they were too surprised to be much afraid. They knew nothing of the Master’s plans for the next day, and they asked no questions. They went to their lodgings, though they did not sleep much, save the twins. But they did not keep armed watch over Jesus at Simon’s house.
172:5.2 (1884.1) Andrei era complet nedumerit şi aproape dezorientat. A fost singurul apostol care n-a căutat să evalueze în mod serios explozia populară de aclamaţii. El era prea preocupat de gândul responsabilităţii sale de conducător al corpului apostolic pentru a analiza serios sensul sau semnificaţia zgomotoaselor osanale ale mulţimii. Andrei avea mare grijă să vegheze asupra unora dintre asociaţii lui, pentru care se temea ca nu cumva să se lase purtaţi de emoţii în timpul entuziasmului popular, mai ales a lui Petru, Iacob, Ioan şi Simon Zelotul. În toată această zi şi în cele imediat următoare, Andrei a fost asaltat de mari îndoieli, dar nu şi-a exprimat nici una dintre aceste îngrijorări către asociaţii lui apostolici. El era preocupat de atitudinea unora dintre cei doisprezece, pe care îi ştia înarmaţi cu sabie, dar ignora faptul că propriul lui frate purta şi el una. Procesiunea intrând în Ierusalim n-a făcut decât o impresie relativ superficială asupra lui Andrei. El era prea ocupat cu responsabilităţile sarcinii sale pentru a fi în vreun alt fel atins.	172:5.2 (1884.1) Andrew was thoroughly bewildered, well-nigh confused. He was the one apostle who did not seriously undertake to evaluate the popular outburst of acclaim. He was too preoccupied with the thought of his responsibility as chief of the apostolic corps to give serious consideration to the meaning or significance of the loud hosannas of the multitude. Andrew was busy watching some of his associates who he feared might be led away by their emotions during the excitement, particularly Peter, James, John, and Simon Zelotes. Throughout this day and those which immediately followed, Andrew was troubled with serious doubts, but he never expressed any of these misgivings to his apostolic associates. He was concerned about the attitude of some of the twelve who he knew were armed with swords; but he did not know that his own brother, Peter, was carrying such a weapon. And so the procession into Jerusalem made a comparatively superficial impression upon Andrew; he was too busy with the responsibilities of his office to be otherwise affected.
172:5.3 (1884.2) Simon Petru a fost mai întâi aproape ameţit de această manifestaţie populară de entuziasm; dar era foarte trezit în clipa când s-au înapoiat în Bethania în noaptea aceea. Petru nu putea nici cum să-şi închipuie unde voia să ajungă Maestrul. Era teribil de dezamăgit că Iisus nu profitase de acest val de favoare populară pentru a face vreo proclamaţie. Petru n-a izbutit să înţeleagă de ce Iisus nu vorbise mulţimii pe când sosise la templu, sau cel puţin să fi permis vreunuia dintre apostoli să se adreseze mulţimii. Petru era un mare predicator, şi nu-i plăcea să vadă pierzându-se un auditoriu atât de vast, atât de receptiv şi atât de entuziasmat. I-ar fi plăcut atât de mult să predice evanghelia împărăţiei acestei mulţimi, pe loc, în templu, dar Maestrul le interzisese în mod expres să propovăduiască sau să predice în Ierusalim în această săptămână a Paştilor. Reacţia la procesiunea spectaculară din oraş a fost dezastruoasă pentru Simon Petru. Pe timpul nopţii Petru se dezmeticise şi era copleşit de o tristeţe inexprimabilă.	172:5.3 (1884.2) Simon Peter was at first almost swept off his feet by this popular manifestation of enthusiasm; but he was considerably sobered by the time they returned to Bethany that night. Peter simply could not figure out what the Master was about. He was terribly disappointed that Jesus did not follow up this wave of popular favor with some kind of a pronouncement. Peter could not understand why Jesus did not speak to the multitude when they arrived at the temple, or at least permit one of the apostles to address the crowd. Peter was a great preacher, and he disliked to see such a large, receptive, and enthusiastic audience go to waste. He would so much have liked to preach the gospel of the kingdom to that throng right there in the temple; but the Master had specifically charged them that they were to do no teaching or preaching while in Jerusalem this Passover week. The reaction from the spectacular procession into the city was disastrous to Simon Peter; by night he was sobered and inexpressibly saddened.
172:5.4 (1884.3) Pentru Iacob Zebedeu, această duminică a fost o zi de perplexitate şi de tulburare profundă; el nu pricepea rostul evenimentelor; el nu putea planul Maestrului care permitea acestor excesive aclamaţii, şi care refuza apoi să rostească măcar un cuvânt mulţimii odată ajuns la templu. Pe când procesiunea cobora de pe Olivet către Ierusalim, şi mai ales în momentul în care el i-a întâlnit pe miile de pelerini care se năpusteau să-l întâmpine pe Maestru, Iacob a fost crunt sfâşiat de sentimente contradictorii: exaltare şi satisfacţie pentru ceea ce vedea, şi profundă teamă pentru ceea ce avea să se petreacă la sosirea lor la templu. După aceea, el a fost descurajat şi umplut de dezamăgire când l-a văzut pe Iisus coborând de pe măgar şi plimbându-se agale prin curţile templului. Iacob nu putea înţelege de ce el irosea această magnifică ocazie de a proclama împărăţia. Seara, mintea sa a fost cuprinsă de o angoasantă şi teribilă incertitudine.	172:5.4 (1884.3) To James Zebedee, this Sunday was a day of perplexity and profound confusion; he could not grasp the purport of what was going on; he could not comprehend the Master’s purpose in permitting this wild acclaim and then in refusing to say a word to the people when they arrived at the temple. As the procession moved down Olivet toward Jerusalem, more especially when they were met by the thousands of pilgrims who poured forth to welcome the Master, James was cruelly torn by his conflicting emotions of elation and gratification at what he saw and by his profound feeling of fear as to what would happen when they reached the temple. And then was he downcast and overcome by disappointment when Jesus climbed off the donkey and proceeded to walk leisurely about the temple courts. James could not understand the reason for throwing away such a magnificent opportunity to proclaim the kingdom. By night, his mind was held firmly in the grip of a distressing and dreadful uncertainty.
172:5.5 (1884.4) Ioan Zebedeu s-a apropiat oarecum de înţelegerea motivelor acţiunilor lui Iisus; cel puţin el pricepea parţial semnificaţia spirituală a ceea ce se chema intrarea triumfală în Ierusalim. În vreme ce mulţimea se îndrepta spre templu şi îl vede pe Maestrul lui călărind pe măgar, el şi-a amintit că l-a auzit pe Iisus citând pasajul din Scripturi unde Zaharia îl descria pe Mesia ca un om al păcii intrând în Ierusalim pe un măgar. Reflectând la acest citat din Scripturi, Ioan a început să înţeleagă sensul simbolic al spectacolului din această după-amiază de duminică. Cel puţin, el a înţeles destul semnificaţia pasajului Scripturilor ca să se poată bucura întrucâtva de episodul acela şi ca să nu se lase deprimat în exces prin finalul aparent inutil al procesiunii triumfale. Ioan avea un tip de minte care înclina în mod firesc să gândească şi să simtă în simboluri.	172:5.5 (1884.4) John Zebedee came somewhere near understanding why Jesus did this; at least he grasped in part the spiritual significance of this so-called triumphal entry into Jerusalem. As the multitude moved on toward the temple, and as John beheld his Master sitting there astride the colt, he recalled hearing Jesus onetime quote the passage of Scripture, the utterance of Zechariah, which described the coming of the Messiah as a man of peace and riding into Jerusalem on an ass. As John turned this Scripture over in his mind, he began to comprehend the symbolic significance of this Sunday-afternoon pageant. At least, he grasped enough of the meaning of this Scripture to enable him somewhat to enjoy the episode and to prevent his becoming overmuch depressed by the apparent purposeless ending of the triumphal procession. John had a type of mind which naturally tended to think and feel in symbols.
172:5.6 (1885.1) Filip a fost complet descumpănit de caracterul brusc şi spontan al exploziei. Coborând Olivetul, el nu şi-a putut aduna îndeajuns ideile pentru a ajunge la o concluzie precisă asupra semnificaţiei defilării. Într-un sens, el se bucura de spectacol pentru că Maestrul său era onorat. Sosind la templu, el a fost tulburat de ideea că Iisus ar putea să-i ceară să hrănească mulţimea, şi astfel că, conduita lui Iisus care se îndepărta liniştit de mulţimi, şi care dezamăgise atât de crunt majoritatea apostolilor a fost, pentru Filip, o mare uşurare. Mulţimile constituiseră uneori o mare încercare pentru administratorul celor doisprezece. Dup ce fusese eliberat de aceste temeri personale privitoare la nevoile materiale ale mulţimii, Filip i s-a alăturat lui Petru pentru a-şi exprima dezamăgirea pentru că nu se făcuse nimic pentru a se propovădui mulţimii. În seara aceea, Filip a cugetat din nou la aceste experienţe şi a fost tentat să pună la îndoială toată ideea de regat. El s-a întrebat cu onestitate şi cu uimire de semnificaţia posibilă a tuturor acestor evenimente, dar n-a împărtăşit aceste îndoieli nimănui. Îl iubea prea mult pe Iisus şi avea o mare credinţă personală în Maestru.	172:5.6 (1885.1) Philip was entirely unsettled by the suddenness and spontaneity of the outburst. He could not collect his thoughts sufficiently while on the way down Olivet to arrive at any settled notion as to what all the demonstration was about. In a way, he enjoyed the performance because his Master was being honored. By the time they reached the temple, he was perturbed by the thought that Jesus might possibly ask him to feed the multitude, so that the conduct of Jesus in turning leisurely away from the crowds, which so sorely disappointed the majority of the apostles, was a great relief to Philip. Multitudes had sometimes been a great trial to the steward of the twelve. After he was relieved of these personal fears regarding the material needs of the crowds, Philip joined with Peter in the expression of disappointment that nothing was done to teach the multitude. That night Philip got to thinking over these experiences and was tempted to doubt the whole idea of the kingdom; he honestly wondered what all these things could mean, but he expressed his doubts to no one; he loved Jesus too much. He had great personal faith in the Master.
172:5.7 (1885.2) Nataniel a fost apostolul care, în afară de aspectele simbolice şi profetice ale evenimentelor, era cel mai aproape de înţelege motivul Maestrului de a se încredinţa de sprijinul popular al pelerinilor de Paşti. Înainte de a ajunge la templu, el s-a gândit că, fără această intrare spectaculară în Ierusalim, Iisus ar fi fost oprit de agenţii Sinedriului şi azvârlit în închisoare încă din clipa în care s-ar fi încumetat să intre în oraş. El n-a fost deci câtuşi de puţin surprins să vadă că Maestrul nu se mai servea de mulţimea entuziastă după ce a pătruns în incinta oraşului şi a făcut o astfel de impresie asupra conducătorilor iudei încât ei s-au abţinut de la a-l pune imediat sub stare de arest. Înţelegând adevăratul motiv al Maestrului de a pătrunde în oraş în felul acesta, Nataniel a rămas în mod firesc mai bine echilibrat pe când urma grupul, şi a fost mai puţin tulburat sau dezamăgit decât ceilalţi apostoli de conduita ulterioară a lui Iisus. Nataniel avea mare înţelegere în aptitudinea lui Iisus de a înţelege oamenii, şi în sagacitatea sa şi în abilitatea sa de a mânui situaţiile dificile.	172:5.7 (1885.2) Nathaniel, aside from the symbolic and prophetic aspects, came the nearest to understanding the Master’s reason for enlisting the popular support of the Passover pilgrims. He reasoned it out, before they reached the temple, that without such a demonstrative entry into Jerusalem Jesus would have been arrested by the Sanhedrin officials and cast into prison the moment he presumed to enter the city. He was not, therefore, in the least surprised that the Master made no further use of the cheering crowds when he had once got inside the walls of the city and had thus so forcibly impressed the Jewish leaders that they would refrain from placing him under immediate arrest. Understanding the real reason for the Master’s entering the city in this manner, Nathaniel naturally followed along with more poise and was less perturbed and disappointed by Jesus’ subsequent conduct than were the other apostles. Nathaniel had great confidence in Jesus’ understanding of men as well as in his sagacity and cleverness in handling difficult situations.
172:5.8 (1885.3) Matei a fost mai întâi descumpănit de zăpăceala spectacolului. El n-a priceput semnificaţia a ceea ce îi vedeau ochii decât în momentul în care, l-a rândul său, el şi-a amintit de citatul lui Zaharia în care profetul făcea aluzie la bucuria Ierusalimului pentru că regele lui venise, aducând salvarea şi călărind pe un măgăruş. În timp ce procesiunea se îndrepta către oraş apoi se orienta către templu, Matei a căzut în extaz; el avea convingerea că ceva extraordinar se va produce în momentul în care Maestrul va sosi la templu în fruntea acestei mulţimi care scotea strigăte. Când un fariseu l-a luat în râs pe Iisus zicând: „Uitaţi-vă cu toţii, vedeţi-l pe cel care vine aici, regele iudeilor călare pe un cal”, Matei nu s-a abţinut să-l lovească decât graţie unui mare efort de stăpânire de sine. Nimeni dintre cei doisprezece nu era mai deprimat decât el, în seara aceea, pe drumul de întoarcere în Bethania. După Simon Petru şi Simon Zelotul, el a fost cel care a încercat cea mai violentă tensiune nervoasă şi s-a pomenit, seara, într-o stare de completă istovire. Dar, în dimineaţa zilei următoare, Matei îşi recăpătase curajul; la urma urmei, el ştia să piardă.	172:5.8 (1885.3) Matthew was at first nonplused by this pageant performance. He did not grasp the meaning of what his eyes were seeing until he also recalled the Scripture in Zechariah where the prophet had alluded to the rejoicing of Jerusalem because her king had come bringing salvation and riding upon the colt of an ass. As the procession moved in the direction of the city and then drew on toward the temple, Matthew became ecstatic; he was certain that something extraordinary would happen when the Master arrived at the temple at the head of this shouting multitude. When one of the Pharisees mocked Jesus, saying, “Look, everybody, see who comes here, the king of the Jews riding on an ass!” Matthew kept his hands off of him only by exercising great restraint. None of the twelve was more depressed on the way back to Bethany that evening. Next to Simon Peter and Simon Zelotes, he experienced the highest nervous tension and was in a state of exhaustion by night. But by morning Matthew was much cheered; he was, after all, a cheerful loser.
172:5.9 (1886.1) Toma a fost cel mai descumpănit şi cel mai nedumerit dintre cei doisprezece. În cea mai mare parte a timpului, el s-a mărginit la a-i urmări pe ceilalţi, privind spectacolul şi întrebându-se sincer care ar putea fi mobilul Maestrului pentru a participa la o atât de ciudată defilare. În străfundul inimii sale, el considera toată scena ca puţin copilărească, dacă nu de-a dreptul stupidă. Nu-l mai văzuse pe Iisus făcând aşa ceva, şi era nedumerit în încercarea de a-i explica conduita Maestrului, în acea după-amiază de duminică. În clipa în care au ajuns la templu, Toma a tras concluzia că această defilare populară avea rostul de a înfricoşa Sinedriul astfel încât acesta să nu îndrăznească să-l aresteze imediat pe Maestru. Pe drumul de întoarcere în Bethania, Toma a chibzuit mult, dar n-a zis nimic. La ora culcării, iscusinţa Maestrului de a organiza tumultoasa intrare în Ierusalim începuse să-i facă întrucâtva apel la simţul umorului, şi el a fost foarte încurajat de această reacţie.	172:5.9 (1886.1) Thomas was the most bewildered and puzzled man of all the twelve. Most of the time he just followed along, gazing at the spectacle and honestly wondering what could be the Master’s motive for participating in such a peculiar demonstration. Down deep in his heart he regarded the whole performance as a little childish, if not downright foolish. He had never seen Jesus do anything like this and was at a loss to account for his strange conduct on this Sunday afternoon. By the time they reached the temple, Thomas had deduced that the purpose of this popular demonstration was so to frighten the Sanhedrin that they would not dare immediately to arrest the Master. On the way back to Bethany Thomas thought much but said nothing. By bedtime the Master’s cleverness in staging the tumultuous entry into Jerusalem had begun to make a somewhat humorous appeal, and he was much cheered up by this reaction.
172:5.10 (1886.2) Această duminică începuse ca o mare zi pentru Simon Zelotul. El avea viziuni de acţiuni minunate înfăptuite în Ierusalim în cursul următoarelor zile, şi în aceea avea dreptate, dar Simon visa la instaurarea noii suveranităţi naţionale a iudeilor, cu Iisus pe tronul lui David. Simon şi-i imagina pe naţionalişti trecând la acţiune odată cu proclamarea împărăţiei, cu el însuşi la comanda supremă a forţelor militare ale noului regat, pe cale de a se aduna. Pe drumul de coborâre de pe Muntele Măslinilor, el prevedea chiar şi că membrii Sinedriului şi toţi partizanii lui vor fi morţi în ziua aceea înainte de apusul soarelui. El credea realmente că urma să se producă un mare eveniment. El era omul cel mai zgomotos din toată mulţimea. Dar la ora cinci după-amiază el nu mai era decât un apostol serios, abătut şi deziluzionat. El nu şi-a revenit niciodată complet din depresiunea care l-a afectat ca urmare a şocului din această zi; cel puţin, el nu s-a refăcut decât la mult timp după reînvierea Maestrului.	172:5.10 (1886.2) This Sunday started off as a great day for Simon Zelotes. He saw visions of wonderful doings in Jerusalem the next few days, and in that he was right, but Simon dreamed of the establishment of the new national rule of the Jews, with Jesus on the throne of David. Simon saw the nationalists springing into action as soon as the kingdom was announced, and himself in supreme command of the assembling military forces of the new kingdom. On the way down Olivet he even envisaged the Sanhedrin and all of their sympathizers dead before sunset of that day. He really believed something great was going to happen. He was the noisiest man in the whole multitude. By five o’clock that afternoon he was a silent, crushed, and disillusioned apostle. He never fully recovered from the depression which settled down on him as a result of this day’s shock; at least not until long after the Master’s resurrection.
172:5.11 (1886.3) Pentru gemenii Alfeu, această zi a fost perfectă. Ei s-au bucurat realmente tot timpul. Ca armare a absenţei lor din timpul paşnicei vizite la templu, ei au scăpat în mare parte de contralovitura aclamaţiilor populare. Ei n-au putut înţelege cu nici un chip comportamentul abătut al apostolilor la întoarcerea lor în Bethania, în seara aceea. În amintirile gemenilor, această zi a fost întotdeauna cea în care ei s-au simţit cel mai aproape de cer pe pământ; ea a fost apogeul satisfăcător al întregii lor cariere de apostoli. Amintirea exaltării acestei după-amieze de duminică i-a susţinut pe parcursul întregii tragedii a acestei memorabile săptămâni, până la ora crucificării. Aceasta era intrarea regală cea mai potrivită pe care puteau s-o conceapă gemenii; ei s-au bucurat de fiecare clipă a spectacolului. Ei aprobau pe deplin tot ceea ce au văzut, şi au îndrăgit multă vreme amintirea.	172:5.11 (1886.3) To the Alpheus twins this was a perfect day. They really enjoyed it all the way through, and not being present during the time of quiet visitation about the temple, they escaped much of the anticlimax of the popular upheaval. They could not possibly understand the downcast behavior of the apostles when they came back to Bethany that evening. In the memory of the twins this was always their day of being nearest heaven on earth. This day was the satisfying climax of their whole career as apostles. And the memory of the elation of this Sunday afternoon carried them on through all of the tragedy of this eventful week, right up to the hour of the crucifixion. It was the most befitting entry of the king the twins could conceive; they enjoyed every moment of the whole pageant. They fully approved of all they saw and long cherished the memory.
172:5.12 (1886.4) Dintre toţi apostolii, Iuda Iscariotul a fost cel mai defavorabil afectat de intrarea procesională în Ierusalim. Mintea sa fermenta dezagreabil pentru că Maestrul îl dojenise, în ajun, în legătură cu ungerea făcută de Maria la ospăţul dat de Simon. Iuda era dezgustat de tot spectacolul, care i se părea copilăresc, dacă nu de-a dreptul ridicol. În vreme ce acest apostol înclinat spre răzbunare observau evenimentele acestei după-amieze de duminică, Iisus i se părea a semăna mai mult cu un bufon decât cu un rege. Iuda era profund enervat de acest spectacol. El împărtăşea punctul de vedere al grecilor şi al romanilor care dispreţuiau orice persoană care accepta să călărească pe un măgar sau pe un catâr. În momentul în care procesiunea triumfală a intrat în oraş, Iuda aproape că se decisese să abandoneze orice idee despre un asemenea regat. Era aproape hotărât să renunţe la toate aceste încercări burleşti de stabilire a împărăţiei cerurilor. Apoi el s-a gândit la reînvierea lui Lazăr, şi la multe alte evenimente, şi a decis să rămână cu cei doisprezece, măcar încă o zi. În plus, el purta punga lor de bani şi nu voia să plece ducând cu el fondurile apostolice. Pe drumul de întoarcere din Bethania, în seara aceea, conduita sa n-a părut ciudată, căci toţi apostolii erau deopotrivă de deprimaţi şi de tăcuţi.	172:5.12 (1886.4) Of all the apostles, Judas Iscariot was the most adversely affected by this processional entry into Jerusalem. His mind was in a disagreeable ferment because of the Master’s rebuke the preceding day in connection with Mary’s anointing at the feast in Simon’s house. Judas was disgusted with the whole spectacle. To him it seemed childish, if not indeed ridiculous. As this vengeful apostle looked upon the proceedings of this Sunday afternoon, Jesus seemed to him more to resemble a clown than a king. He heartily resented the whole performance. He shared the views of the Greeks and Romans, who looked down upon anyone who would consent to ride upon an ass or the colt of an ass. By the time the triumphal procession had entered the city, Judas had about made up his mind to abandon the whole idea of such a kingdom; he was almost resolved to forsake all such farcical attempts to establish the kingdom of heaven. And then he thought of the resurrection of Lazarus, and many other things, and decided to stay on with the twelve, at least for another day. Besides, he carried the bag, and he would not desert with the apostolic funds in his possession. On the way back to Bethany that night his conduct did not seem strange since all of the apostles were equally downcast and silent.
172:5.13 (1887.1) Iuda a fost foarte mult influenţat de faptul că prietenii lui saduchei l-au luat în râs. Nici un alt factor n-a exercitat, asupra hotărârii sale finale de a-l părăsi pe Iisus şi pe ceilalţi apostoli, o atât de puternică influenţă încât episodul survenit în momentul în care Iisus a ajuns la poarta oraşului. Un saducheu de seamă, prieten de familie al lui Iuda, s-a îndreptat în grabă către el cu intenţia de a-l ridiculiza puţin, dar fără răutate şi l-a bătut pe spate zicându-i: De ce ai o faţă aşa plouată, prietene bun? Bucură-te, şi alătură-te nouă pentru a-l aclama pe acest Iisus din Nazareth, regele Iudeilor, în timp ce trece pe poarta Ierusalimului, călare pe un măgar. Iuda nu dădu-se niciodată înapoi din faţa persecuţiilor, dar b-a putut îndura să fie luat în râs în felul acesta. Pe lângă sentimentul său îndelung nutrit de răzbunare, se amesteca acum această fatală frică de ridicol, acest sentiment teribil şi înfricoşător de a fi ruşinat de Maestrul său şi de tovarăşii lui apostoli. În inima sa, acest ambasador hirotonisit a-l împărăţiei era deja un dezertor nu-i rămânea decât să găsească un pretext plauzibil pentru a o rupe pe faţă cu Maestrul.	172:5.13 (1887.1) Judas was tremendously influenced by the ridicule of his Sadducean friends. No other single factor exerted such a powerful influence on him, in his final determination to forsake Jesus and his fellow apostles, as a certain episode which occurred just as Jesus reached the gate of the city: A prominent Sadducee (a friend of Judas’s family) rushed up to him in a spirit of gleeful ridicule and, slapping him on the back, said: “Why so troubled of countenance, my good friend; cheer up and join us all while we acclaim this Jesus of Nazareth the king of the Jews as he rides through the gates of Jerusalem seated on an ass.” Judas had never shrunk from persecution, but he could not stand this sort of ridicule. With the long-nourished emotion of revenge there was now blended this fatal fear of ridicule, that terrible and fearful feeling of being ashamed of his Master and his fellow apostles. At heart, this ordained ambassador of the kingdom was already a deserter; it only remained for him to find some plausible excuse for an open break with the Master.