Capitolul 177	Paper 177
Miercuri, ziua de odihnă	Wednesday, the Rest Day
177:0.1 (1920.1) CÂND sarcina lor de învăţător al poporului le lăsa un pic de răgaz, Iisus şi apostolii săi aveau obiceiul de a se odihni după muncile lor în zilele de miercuri. În miercurea aceea ei au luat micul dejun mai târziu decât de obicei; tabăra era impregnată de o tăcere de rău augur, şi foarte puţine cuvinte s-au pronunţat în această primă jumătate din masa de dimineaţă. În cele din urmă, Iisus a zis: „Doresc ca voi să vă odihniţi astăzi. Acordaţi-vă timp pentru a reflecta la tot ceea ce s-a petrecut de la sosirea noastră în Ierusalim, şi meditaţi la ceea ce ne aşteaptă în curând şi eu v-am expus atâta de clar. Încredinţaţi-vă că adevărul se află în viaţa voastră şi că voi creşteţi zi de zi în har.”	177:0.1 (1920.1) WHEN the work of teaching the people did not press them, it was the custom of Jesus and his apostles to rest from their labors each Wednesday. On this particular Wednesday they ate breakfast somewhat later than usual, and the camp was pervaded by an ominous silence; little was said during the first half of this morning meal. At last Jesus spoke: “I desire that you rest today. Take time to think over all that has happened since we came to Jerusalem and meditate on what is just ahead, of which I have plainly told you. Make sure that the truth abides in your lives, and that you daily grow in grace.”
177:0.2 (1920.2) După micul dejun, Maestrul l-a informat pe Andrei că avea de gând să lipsească în timpul zilei. El i-a sugerat să dea apostolilor permisiunea de a-i petrece vremea după placul lor, sub rezerva că sub nici o formă ei nu vor pătrunde în Ierusalim.	177:0.2 (1920.2) After breakfast the Master informed Andrew that he intended to be absent for the day and suggested that the apostles be permitted to spend the time in accordance with their own choosing, except that under no circumstances should they go within the gates of Jerusalem.
177:0.3 (1920.3) Când Iisus s-a pregătit să se ducă singur pe munte, David Zebedeu l-a acostat spunându-i: „Maestre, tu ştii bine că fariseii şi conducătorii caută să te distrugă, şi totuşi tu eşti gata să te pleci singur pe dealuri. Este o nebunie, aşa că voi pune să fii însoţit de trei oameni foarte pregătiţi să aibă grijă să nu ţi se întâmple vreun rău.” Iisus s-a uitat la cei trei galileeni voinici şi bine înarmaţi, şi i-a zis lui David: „Intenţia ta este bună, dar te înşeli, în sensul că tu nu înţelegi că Fiul Omului nu ar nevoie de nimeni care să-l apere. Nimeni nu va pune mâna pe mine înainte de ceasul în care voi fi gata să-mi abandonez viaţa potrivit cu voia Tatălui meu. Oamenii aceştia nu pot să mă însoţească. Doresc să merg singur, pentru a putea comunica cu Tatăl.”	177:0.3 (1920.3) When Jesus made ready to go into the hills alone, David Zebedee accosted him, saying: “You well know, Master, that the Pharisees and rulers seek to destroy you, and yet you make ready to go alone into the hills. To do this is folly; I will therefore send three men with you well prepared to see that no harm befalls you.” Jesus looked over the three well-armed and stalwart Galileans and said to David: “You mean well, but you err in that you fail to understand that the Son of Man needs no one to defend him. No man will lay hands on me until that hour when I am ready to lay down my life in conformity to my Father’s will. These men may not accompany me. I desire to go alone, that I may commune with the Father.”
177:0.4 (1920.4) După ce a auzit acest răspuns, David şi gărzile sale înarmate s-au retras; însă, în vreme ce Iisus se îndepărta singur, Ioan Marcu a înaintat cu un coşuleţ care conţinea alimente şi apă, şi a sugerat că, dacă Iisus avea intenţia de a lipsi toată ziua, s-ar putea să i se facă foame. Maestrul i-a zâmbit lui Ioan Marcu şi a întins mâna ca să ia coşul.	177:0.4 (1920.4) Upon hearing these words, David and his armed guards withdrew; but as Jesus started off alone, John Mark came forward with a small basket containing food and water and suggested that, if he intended to be away all day, he might find himself hungry. The Master smiled on John and reached down to take the basket.
1. O zi singur cu Dumnezeu ^top	1. One Day Alone with God ^top
177:1.1 (1920.5) În timp ce Iisus era gata să ia coşul cu mâncare din mâna lui Ioan, tânărul s-a încumetat să zică: „Dar, Maestre, s-ar putea ca tu să pui coşul pe pământ în vreme ce vei duce să te rogi, şi ca apoi să mergi în drumul tău uitând de el. În plus, dacă eu te însoţesc, purtând merindele, tu ai fi mai liber ca să îl adori pe Dumnezeu, iar eu voi păstra cu siguranţă tăcerea. Eu nu voi pune întrebări, eu voi rămâne lângă coş când tu te vei retrage singur de o parte pentru a te ruga.”	177:1.1 (1920.5) As Jesus was about to take the lunch basket from John’s hand, the young man ventured to say: “But, Master, you may set the basket down while you turn aside to pray and go on without it. Besides, if I should go along to carry the lunch, you would be more free to worship, and I will surely be silent. I will ask no questions and will stay by the basket when you go apart by yourself to pray.”
177:1.2 (1920.6) Rostind aceste fraze, a căror temeritate i-a uimit pe unii auditori de aproape, Ioan Marcu a avut îndrăzneala de a ţine toarta. Ioan Marcu şi Iisus erau acolo, ţinând amândoi de coş. Curând, Maestrul i-a dat drumul şi uitându-se la băiat a zis: „Din moment ce tu cu ardoare doreşti din toată inima ta să mă însoţeşti, aceasta nu ţi se va refuza. Vom pleca singuri împreună şi vom avea o conversaţie. Vei putea să-mi pui toate întrebările care îţi vin în inimă, şi ne vom îmbărbăta şi ne vom consola unul pe celălalt. La început, vei purta merindele şi, când vei fi obosit, eu te voi ajuta. Urmează-mă.”	177:1.2 (1920.6) While making this speech, the temerity of which astonished some of the near-by listeners, John had made bold to hold on to the basket. There they stood, both John and Jesus holding the basket. Presently the Master let go and, looking down on the lad, said: “Since with all your heart you crave to go with me, it shall not be denied you. We will go off by ourselves and have a good visit. You may ask me any question that arises in your heart, and we will comfort and console each other. You may start out carrying the lunch, and when you grow weary, I will help you. Follow on with me.”
177:1.3 (1921.1) În seara aceea, Iisus n-a revenit în tabără decât după asfinţitul soarelui. Maestrul şi-a petrecut ultima lui zi liniştită pe pământ stând de vorbă cu băiatul însetat de adevăr, şi a vorbit cu Tatăl său din Paradis. În sferele superioare, acest eveniment a fost numit „ziua pe care un tânăr a petrecut-o cu Dumnezeu pe dealuri.” Cu această ocazie dată, pentru totdeauna, exemplul bunăvoinţei arătate de Creator ca să fraternizeze cu creaturile. Chiar şi un adolescent, dacă dorinţa din inima lui este realmente supremă, poate să atragă atenţia şi să se bucure de compania plină de afecţiune a Dumnezeului unui univers; el poate să încerce extazul de neuitat de a fi singur cu Dumnezeu pe dealuri, şi aceasta o zi întreagă. Aceasta a fost extraordinara experienţă a lui Ioan Marcu, în miercurea aceea, pe dealurile Iudeei.	177:1.3 (1921.1) Jesus did not return to the camp that evening until after sunset. The Master spent this last day of quiet on earth visiting with this truth-hungry youth and talking with his Paradise Father. This event has become known on high as “the day which a young man spent with God in the hills.” Forever this occasion exemplifies the willingness of the Creator to fellowship the creature. Even a youth, if the desire of the heart is really supreme, can command the attention and enjoy the loving companionship of the God of a universe, actually experience the unforgettable ecstasy of being alone with God in the hills, and for a whole day. And such was the unique experience of John Mark on this Wednesday in the hills of Judea.
177:1.4 (1921.2) Iisus a discutat îndelung cu Ioan, şi a vorbit în mod deschis despre treburile acestei lumi şi ale lumii ce va veni. Ioan Marcu i-a zis lui Iisus cât de mult regreta faptul de a nu fi fost îndeajuns de vârstnic pentru a fi unul dintre apostoli. El şi-a exprimat marea recunoştinţă de a fi avut îngăduinţa de a urma constant grupul apostolic de la prima predicare de la vadul Iordanului lângă Ierihon, cu excepţia călătoriei din Fenicia. Iisus l-a avertizat pe băiat să nu se lase descurajat de evenimentele iminente şi l-a asigurat că va deveni un puternic mesager al împărăţiei.	177:1.4 (1921.2) Jesus visited much with John, talking freely about the affairs of this world and the next. John told Jesus how much he regretted that he had not been old enough to be one of the apostles and expressed his great appreciation that he had been permitted to follow on with them since their first preaching at the Jordan ford near Jericho, except for the trip to Phoenicia. Jesus warned the lad not to become discouraged by impending events and assured him he would live to become a mighty messenger of the kingdom.
177:1.5 (1921.3) Ioan Marcu a fost fascinat de reamintirea acestei zile cu Iisus pe coline, dar n-a uitat niciodată ultima recomandare a Maestrului. În momentul întoarcerii la tabăra din Gheţimani, Iisus i-a zis: „Ei bine, Ioane, am avut o bună conversaţie, o adevărată zi de odihnă, dar ai grijă să nu spui nimănui ceea ce ţi-am povestit eu.” Şi Ioan Marcu nu a dezvăluit nimănui ceea ce se petrecuse în cursul acestei zile cu Iisus pe dealuri.	177:1.5 (1921.3) John Mark was thrilled by the memory of this day with Jesus in the hills, but he never forgot the Master’s final admonition, spoken just as they were about to return to the Gethsemane camp, when he said: “Well, John, we have had a good visit, a real day of rest, but see to it that you tell no man the things which I told you.” And John Mark never did reveal anything that transpired on this day which he spent with Jesus in the hills.
177:1.6 (1921.4) În timpul celor câteva ore pe care Iisus le mai avea de petrecut pe pământ, Ioan Marcu nu l-a mai scăpat deloc pe Maestrul său din vedere. Băiatul era mereu ascuns prin apropiere. El nu dormea decât atunci când şi Iisus dormea.	177:1.6 (1921.4) Throughout the few remaining hours of Jesus’ earth life John Mark never permitted the Master for long to get out of his sight. Always was the lad in hiding near by; he slept only when Jesus slept.
2. Copilăria acasă ^top	2. Early Home Life ^top
177:2.1 (1921.5) În cursul discuţiilor din această zi cu Ioan Marcu, Iisus a petrecut un timp considerabil comparând experienţele din copilăria şi din adolescenţa lor. Părinţii lui Ioan posedau mai multe bunuri pământeşti decât cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, dar existaseră, în copilăria lor, multe experienţe foarte asemănătoare. Iisus a vorbit de o mulţime de lucruri care l-au ajutat pe Ioan să-i înţeleagă mai bine pe părinţii lui şi pe alţi membri ai familiei sale. Când băiatul l-a întrebat pe Maestru cum de ştia că el va deveni „un puternic mesager al împărăţiei”, Iisus a zis:	177:2.1 (1921.5) In the course of this day’s visiting with John Mark, Jesus spent considerable time comparing their early childhood and later boyhood experiences. Although John’s parents possessed more of this world’s goods than had Jesus’ parents, there was much experience in their boyhood which was very similar. Jesus said many things which helped John better to understand his parents and other members of his family. When the lad asked the Master how he could know that he would turn out to be a “mighty messenger of the kingdom,” Jesus said:
177:2.2 (1921.6) ”Eu ştiu că tu te vei arăta fidel evangheliei împărăţiei, pentru că eu pot conta pe credinţa şi pe iubirea pe care tu le ai deja, dat fiind că aceste calităţi sunt bazate pe o formare atât de precoce ca aceea pe care ai primit-o tu acasă. Tu eşti rodul unui cămin în care părinţii îşi poartă unul altuia o afecţiune sinceră astfel încât tu nu ai fost răsfăţat în exces până într-atâta încât să îţi exalte în mod pernicios conceptul tău despre propria ta importanţă. Personalitatea ta n-a fost deformată de intrigi în care dragostea este absentă, făcute de către părinţi opuşi unul altuia, care să caute să câştige încrederea şi fidelitatea ta. Tu te-ai bucurat de o dragoste părintească care asigură o lăudabilă încredere în sine şi întreţine sentimentul normal de siguranţă. Dar tu ai avut în egală măsură şansa ca părinţii tăi să fie înzestraţi atât cu înţelepciune cât şi cu dragoste. Înţelepciunea este cea care i-a făcut să renunţe la majoritatea îngăduinţelor şi a lucrurilor inutile pe care le poate procura averea, în vreme ce te trimiteau la şcoala sinagogii cu tovarăşii tăi de joacă din vecinătate, şi ei te-au încurajat la rândul lor să înveţi cum să trăieşti în această lume îngăduindu-ţi o experienţă originală. Tu ai venit cu tânărul tău prieten Amos la vadul Iordanului, unde am predicat noi şi unde botezau discipolii lui Ioan. Voiaţi amândoi să ne însoţiţi. Când ai revenit la Ierusalim, părinţii tăi şi-au dat consimţământul. Părinţii lui Amos nu i-au permis asta; ei îl iubeau atât de mult pe fiul lor încât i-au refuzat experienţa binecuvântată pe care tu ai avut-o, întocmai ca aceea de care te bucuri şi azi. Fugind de la ai lui, Amos ar fi putut să ni se alăture, dar făcând astfel ar fi rănit dragostea şi ar fi sacrificat fidelitatea. Chiar dacă această linie de conduită ar fi fost înţeleaptă, ea ar fi reprezentat un preţ teribil de plătit pentru experienţă, pentru independenţă şi pentru libertate. Părinţii chibzuiţi ca ai tăi veghează ca copiii lor să nu trebuiască să rănească dragostea sau să înăbuşe fidelitatea pentru a dezvolta independenţa şi a se bucura de o libertate fortifiantă când vor fi atins vârsta ta.	177:2.2 (1921.6) “I know you will prove loyal to the gospel of the kingdom because I can depend upon your present faith and love when these qualities are grounded upon such an early training as has been your portion at home. You are the product of a home where the parents bear each other a sincere affection, and therefore you have not been overloved so as injuriously to exalt your concept of self-importance. Neither has your personality suffered distortion in consequence of your parents’ loveless maneuvering for your confidence and loyalty, the one against the other. You have enjoyed that parental love which insures laudable self-confidence and which fosters normal feelings of security. But you have also been fortunate in that your parents possessed wisdom as well as love; and it was wisdom which led them to withhold most forms of indulgence and many luxuries which wealth can buy while they sent you to the synagogue school along with your neighborhood playfellows, and they also encouraged you to learn how to live in this world by permitting you to have original experience. You came over to the Jordan, where we preached and John’s disciples baptized, with your young friend Amos. Both of you desired to go with us. When you returned to Jerusalem, your parents consented; Amos’s parents refused; they loved their son so much that they denied him the blessed experience which you have had, even such as you this day enjoy. By running away from home, Amos could have joined us, but in so doing he would have wounded love and sacrificed loyalty. Even if such a course had been wise, it would have been a terrible price to pay for experience, independence, and liberty. Wise parents, such as yours, see to it that their children do not have to wound love or stifle loyalty in order to develop independence and enjoy invigorating liberty when they have grown up to your age.
177:2.3 (1922.1) ”Iubirea, Ioane, este realitatea supremă a universului atunci când este dată de fiinţe infinit de înţelepte, dar în prezenţa unui caracter primejdios şi adesea semi-egoist aşa cum se manifestă ea în experienţa părinţilor muritori. Când vei fi şi tu căsătorit şi vei avea proprii tăi copii de crescut, încredinţează-te ca dragostea ta să fie călăuzită de înţelepciune şi îndrumată de inteligenţă.	177:2.3 (1922.1) “Love, John, is the supreme reality of the universe when bestowed by all-wise beings, but it is a dangerous and oftentimes semiselfish trait as it is manifested in the experience of mortal parents. When you get married and have children of your own to rear, make sure that your love is admonished by wisdom and guided by intelligence.
177:2.4 (1922.2) ”Tânărul tău prieten Amos crede tot atât de mult ca şi tine în această evanghelie a împărăţiei, dar eu nu pot cota pe deplin pe el; nu sunt deloc sigur de ceea ce va face el în anii ce vor veni. Copilăria sa în căminul său n-a fost de natură să producă un om pe care te poţi bizui întru totul. Amos seamănă prea mult cu unul dintre apostolii mei care n-a beneficiat de o educaţie familială normală, afectuoasă şi înţeleaptă. Viaţa ta ulterioară va fi mai fericită şi va merita mai multă încredere, pentru că tu ţi-ai petrecut primii tăi opt ani într-un cămin normal şi bine aranjat. Tu ai un caracter tare şi foarte echilibrat, pentru că ai crescut într-un cămin în care a prevalat iubirea şi în care a domnit înţelepciunea. O astfel de formare din copilărie produce un tip de fidelitate care mă asigură că tu îţi vei urma calea pe care te-ai angajat.”	177:2.4 (1922.2) “Your young friend Amos believes this gospel of the kingdom just as much as you, but I cannot fully depend upon him; I am not certain about what he will do in the years to come. His early home life was not such as would produce a wholly dependable person. Amos is too much like one of the apostles who failed to enjoy a normal, loving, and wise home training. Your whole afterlife will be more happy and dependable because you spent your first eight years in a normal and well-regulated home. You possess a strong and well-knit character because you grew up in a home where love prevailed and wisdom reigned. Such a childhood training produces a type of loyalty which assures me that you will go through with the course you have begun.”
177:2.5 (1922.3) Vreme de peste un ceas, Iisus şi Ioan au continuat această discuţie despre viaţa de casă. Maestrul a continuat explicându-i lui Ioan că un copil depinde complet de părinţii lui şi de atmosfera din casă pentru formarea primelor lui concepte despre orice lucru, intelectual, social, moral, şi chiar şi spiritual, din moment ce familia reprezintă pentru tânărul copil tot ceea ce poate el să ştie pentru a începe relaţiile omeneşti sau divine. Copilul trebuie să primească din îngrijirile primite de la mama lui primele sale impresii asupra universului; el depinde în întregime de tatăl său pământesc pentru primele sale idei despre Tatăl ceresc. Viaţa mentală şi sentimentală a tânărului, condiţionată de relaţiile sociale şi spirituale din cămin, determină dacă viaţa ulterioară a copilului va fi fericită sau nefericită, uşoară sau grea. Toată viaţa unei fiinţe umane este imens influenţată de tot ceea ce se petrece în timpul primilor ani de existenţă.	177:2.5 (1922.3) For more than an hour Jesus and John continued this discussion of home life. The Master went on to explain to John how a child is wholly dependent on his parents and the associated home life for all his early concepts of everything intellectual, social, moral, and even spiritual since the family represents to the young child all that he can first know of either human or divine relationships. The child must derive his first impressions of the universe from the mother’s care; he is wholly dependent on the earthly father for his first ideas of the heavenly Father. The child’s subsequent life is made happy or unhappy, easy or difficult, in accordance with his early mental and emotional life, conditioned by these social and spiritual relationships of the home. A human being’s entire afterlife is enormously influenced by what happens during the first few years of existence.
177:2.6 (1922.4) Noi credem cu sinceritate că învăţătura evangheliei lui Iisus, întemeiată aşa cum este ea pe relaţia dintre copil şi părinte, nu va fi uşor acceptată în toată lumea mai înainte de epoca în care viaţa de familie a popoarelor civilizate moderne va comporta mai multă dragoste şi mai multă înţelepciune. Deşi părinţii din cel de-al douăzecilea secol posedă cunoştinţe foarte lărgite şi mai mult adevăr pentru ameliorarea căminului lor şi pentru înnobilarea vieţii de familie, nu rămâne mai puţin adevărat că, pentru a creşte băieţi şi fete, foarte puţine dintre căminele moderne rivalizează cu căminul lui Iisus din Galileea şi cu acela al lui Ioan Marcu din Iudeea cu toate acestea, acceptarea evangheliei lui Iisus va produce o ameliorare imediată a vieţii familiale. O viaţă de iubire într-un cămin înţelept şi o devoţiune fidelă faţă de adevărata religie exercită una asupra celeilalte o profundă influenţă. Această casă de cămin înalţă religia, şi religia autentică preamăreşte întotdeauna căminul.	177:2.6 (1922.4) It is our sincere belief that the gospel of Jesus’ teaching, founded as it is on the father-child relationship, can hardly enjoy a world-wide acceptance until such a time as the home life of the modern civilized peoples embraces more of love and more of wisdom. Notwithstanding that parents of the twentieth century possess great knowledge and increased truth for improving the home and ennobling the home life, it remains a fact that very few modern homes are such good places in which to nurture boys and girls as Jesus’ home in Galilee and John Mark’s home in Judea, albeit the acceptance of Jesus’ gospel will result in the immediate improvement of home life. The love life of a wise home and the loyal devotion of true religion exert a profound reciprocal influence upon each other. Such a home life enhances religion, and genuine religion always glorifies the home.
177:2.7 (1923.1) Este adevărat că multe influenţele neplăcute şi supărătoare precum şi alte caracteristici restrictive ale vechilor cămine iudaice au fost virtual eliminate din multe dintre căminele moderne mai bine organizate. Într-adevăr, se găseşte acolo mai multă independenţă spontană şi mult mai multă libertate personală, dar această libertate nu este nici înfrânată de iubire, nici motivată de fidelitate, nici dirijată de inteligenta disciplină a înţelepciunii. Cât timp îl învăţăm pe copilul nostru să se roage: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, toţi taţii pământeşti vor purta imensa responsabilitate de a trăi şi de a-i ordona căminul în aşa fel încât cuvântul tată să fie cu demnitate păstrat în mintea şi în inima tuturor copiilor care sunt în creştere.	177:2.7 (1923.1) It is true that many of the objectionable stunting influences and other cramping features of these olden Jewish homes have been virtually eliminated from many of the better-regulated modern homes. There is, indeed, more spontaneous freedom and far more personal liberty, but this liberty is not restrained by love, motivated by loyalty, nor directed by the intelligent discipline of wisdom. As long as we teach the child to pray, “Our Father who is in heaven,” a tremendous responsibility rests upon all earthly fathers so to live and order their homes that the word father becomes worthily enshrined in the minds and hearts of all growing children.
3. Ziua în tabără ^top	3. The Day at Camp ^top
177:3.1 (1923.2) Apostolii şi-au petrecut cea mai mare parte a zilei plimbându-se pe muntele Măslinului şi discutând cu discipolii care campau cu ei, însă, devreme în după-amiaza aceea ei au încercat dorinţa vie de a-l vedea revenind pe Iisus. Pe măsură ce treceau orele, ei se îngrijorau tot mai mult de siguranţa sa; ei se simţeau nespus de singuri fără el. Au discutat toată ziua despre chestiunea de a şti dacă era rezonabil că l-au lăsat pe Maestru să plece singur pe dealuri, însoţit numai de un băiat mesager. Deşi nimeni nu exprima gândul acesta, nu era nimeni dintre ei, în afară de Iuda Iscariotul, care să nu fi dorit să fie în locul lui Ioan Marcu.	177:3.1 (1923.2) The apostles spent most of this day walking about on Mount Olivet and visiting with the disciples who were encamped with them, but early in the afternoon they became very desirous of seeing Jesus return. As the day wore on, they grew increasingly anxious about his safety; they felt inexpressibly lonely without him. There was much debating throughout the day as to whether the Master should have been allowed to go off by himself in the hills, accompanied only by an errand boy. Though no man openly so expressed his thoughts, there was not one of them, save Judas Iscariot, who did not wish himself in John Mark’s place.
177:3.2 (1923.3) A fost către sfârşitul după-amiezei când Nataniel a adresat, unei jumătăţi de duzină dintre apostoli, şi tot atâtor discipoli, discursul său despre „Dorinţa Supremă”, care s-a terminat în felul următor: „Ceea ce nu merge la cei mai mulţi dintre noi este lipsa noastră de entuziasm. Noi nu îl iubim pe Maestrul aşa cum ne iubeşte el. Dacă am fi încercat cu toţii la fel de intens ca şi Ioan Marcu dorinţa de a-l însoţi, el ne-ar fi luat în mod sigur pe toţi. Noi am rămas locului privindu-l pe băiat apropiindu-se de Maestrul şi oferindu-i coşul, dar, atunci când Maestrul a pus mâna pe el, băiatul n-a vrut să-i dea drumul. Atunci Maestrul ne-a lăsat aici, în timp ce pleca pe dealuri cu coşul, cu băiatul şi cu toate celelalte.”	177:3.2 (1923.3) It was about midafternoon when Nathaniel made his speech on “Supreme Desire” to about half a dozen of the apostles and as many disciples, the ending of which was: “What is wrong with most of us is that we are only halfhearted. We fail to love the Master as he loves us. If we had all wanted to go with him as much as John Mark did, he would surely have taken us all. We stood by while the lad approached the Master and offered him the basket, but when the Master took hold of it, the lad would not let go. And so the Master left us here while he went off to the hills with basket, boy, and all.”
177:3.3 (1923.4) Către ora patru, au sosit la David nişte curieri pentru ai raporta din Bethsaida veşti de la mama lui şi de la mama lui Iisus. Cu mai multe zile mai înainte, David ajunsese la convingerea că mai marii preoţilor şi conducătorii aveau de gând să-l omoare pe Iisus. David ştia că ei erau hotărâţi să îl suprime pe Maestru, şi era aproape convins că Iisus nu îşi va exercita puterea divină pentru propria sa salvare şi nu va permite nici partizanilor săi să recurgă la forţă pentru a-l apăra. Ajuns la aceste concluzii, el s-a grăbit să trimită un mesager la Salomeea pentru a o determina să vină de îndată în Ierusalim şi să o aducă pe Maria, mama lui Iisus, şi pe toţi membrii familiei Maestrului.	177:3.3 (1923.4) About four o’clock, runners came to David Zebedee bringing him word from his mother at Bethsaida and from Jesus’ mother. Several days previously David had made up his mind that the chief priests and rulers were going to kill Jesus. David knew they were determined to destroy the Master, and he was about convinced that Jesus would neither exert his divine power to save himself nor permit his followers to employ force in his defense. Having reached these conclusions, he lost no time in dispatching a messenger to his mother, urging her to come at once to Jerusalem and to bring Mary the mother of Jesus and every member of his family.
177:3.4 (1923.5) Mama lui David a făcut ceea ce îi cerea fiul ei, şi, acum, curierii se înapoiau la David, aducând vestea că Salomeea şi toată familia lui Iisus era în drum către Ierusalim, şi că vor ajunge târziu în ziua următoare sau peste două zile foarte devreme. Acţionând astfel din proprie iniţiativă, David a crezut înţelept să păstreze pentru el această informaţie. În consecinţă, el n-a zis nimănui că familia lui Iisus era în drum spre Ierusalim.	177:3.4 (1923.5) David’s mother did as her son requested, and now the runners came back to David bringing the word that his mother and Jesus’ entire family were on the way to Jerusalem and should arrive sometime late on the following day or very early the next morning. Since David did this on his own initiative, he thought it wise to keep the matter to himself. He told no one, therefore, that Jesus’ family was on the way to Jerusalem.
177:3.5 (1924.1) Puţin după amiază, peste douăzeci de greci care îl întâlniseră pe Iisus şi pe cei doisprezece la Iosif din Arimatia au ajuns în tabără, şi Petru şi Ioan au petrecut mai multe ore la discuţii cu ei. Aceşti greci, sau cel puţin câţiva dintre ei, aveau o foarte bună cunoaştere a împărăţiei, căci fuseseră instruiţi în acest sens de către Rodan din Alexandria.	177:3.5 (1924.1) Shortly after noon, more than twenty of the Greeks who had met with Jesus and the twelve at the home of Joseph of Arimathea arrived at the camp, and Peter and John spent several hours in conference with them. These Greeks, at least some of them, were well advanced in the knowledge of the kingdom, having been instructed by Rodan at Alexandria.
177:3.6 (1924.2) În seara aceea, după întoarcerea lui la tabără, Iisus a stat de vorbă cu cei doisprezece douăzeci de greci; el le-ar fi conferit cu voia lor hirotonisirea la fel ca celor şaptezeci, dacă nu ar fi ştiut că acţionând astfel ar fi tulburat profund pe apostolii lui şi pe principalii lui discipoli.	177:3.6 (1924.2) That evening, after returning to the camp, Jesus visited with the Greeks, and had it not been that such a course would have greatly disturbed his apostles and many of his leading disciples, he would have ordained these twenty Greeks, even as he had the seventy.
177:3.7 (1924.3) În vreme ce se petreceau toate acestea în tabără, la Ierusalim mai marii preoţilor şi bătrânii erau stupefiaţi că Iisus nu revine să cuvânteze mulţimilor. Este adevărat că părăsind templul în ajun el spusese: „Vă las casa în dezolare”. Dar conducătorii nu puteau înţelege de ce Iisus renunţa la marele avantaj de care se asigurase prin atitudinea prietenoasă a mulţimilor. Ei se temeau ca nu cumva el să stârnească vreun tumult printre oameni, deşi cele din urmă cuvinte ale Maestrului către mulţime fuseseră o încurajare la conformare, în toate felurile posibile, la autoritatea celor care „tronează pe locul lui Moise”. Totuşi ziua a fost foarte activă în oraş pentru conducători, căci ei se pregăteau pentru paşti şi puneau în acelaşi timp la punct planurile lor de a-l omorî pe Iisus.	177:3.7 (1924.3) While all of this was going on at the camp, in Jerusalem the chief priests and elders were amazed that Jesus did not return to address the multitudes. True, the day before, when he left the temple, he had said, “I leave your house to you desolate.” But they could not understand why he would be willing to forgo the great advantage which he had built up in the friendly attitude of the crowds. While they feared he would stir up a tumult among the people, the Master’s last words to the multitude had been an exhortation to conform in every reasonable manner with the authority of those “who sit in Moses’ seat.” But it was a busy day in the city as they simultaneously prepared for the Passover and perfected their plans for destroying Jesus.
177:3.8 (1924.4) Tabăra n-a primit decât puţini vizitatori, căci amplasamentul ei rămăsese un secret bine păstrat de toţi cei care ştiau că Iisus era de aşteptat să stea acolo, în loc de a se duce în toate nopţile în Bethania.	177:3.8 (1924.4) Not many people came to the camp, for its establishment had been kept a well-guarded secret by all who knew that Jesus was expecting to stay there in place of going out to Bethany every night.
4. Iuda şi mai-marii preoţilor ^top	4. Judas and the Chief Priests ^top
177:4.1 (1924.5) La puţin timp după ce Iisus şi Ioan Marcu au părăsit tabăra, Iuda Iscariotul a dispărut din grupul fraţilor săi şi nu s-a înapoiat decât târziu după-amiază. În ciuda recomandării exprese a Maestrului său de a nu intra în Ierusalim, acest apostol tulburat şi nemulţumit s-a dus în grabă la întâlnirea sa cu inamicii lui Iisus, la marele preot Caiafa. Era vorba de o reuniune neceremonioasă a sinedriului, fixată la puţină vreme după ora zece din dimineaţa aceea, pentru a discuta despre natura acuzaţiilor pe care aveau să le aducă contra lui Iisus şi de a decide procedura de urmat pentru a face ca el să fie înfăţişat autorităţilor romane; într-adevăr, era necesar să se obţină de la aceştia confirmarea civilă a sentinţei morţii deja pronunţate de sinedriu împotriva lui Iisus.	177:4.1 (1924.5) Shortly after Jesus and John Mark left the camp, Judas Iscariot disappeared from among his brethren, not returning until late in the afternoon. This confused and discontented apostle, notwithstanding his Master’s specific request to refrain from entering Jerusalem, went in haste to keep his appointment with Jesus’ enemies at the home of Caiaphas the high priest. This was an informal meeting of the Sanhedrin and had been appointed for shortly after ten o’clock that morning. This meeting was called to discuss the nature of the charges which should be lodged against Jesus and to decide upon the procedure to be employed in bringing him before the Roman authorities for the purpose of securing the necessary civil confirmation of the death sentence which they had already passed upon him.
177:4.2 (1924.6) În ajun, Iuda dezvăluise câtorva membri ai familiei sale, şi unor saduchei, prieteni de familie ai tatălui său, că el ajunsese la concluzia că Iisus era un visător şi un idealist bine intenţionat, dar nu eliberatorul aşteptat al Israelului. Iuda a arătat că i-ar place mult să găsească o manieră elegantă de a se retrage din toată mişcarea. Prietenii săi l-au asigurat linguşitor că retragerea sa va fi salutată de către conducătorii iudei ca fiind un mare eveniment, şi, după aceea, el putea să pretindă orice. Ei l-au făcut să creadă că va primi de îndată marile onoruri ale sinedriului şi că, în cele din urmă, el va fi în poziţia de a şterge stigmatizarea „asocierii sale bine intenţionate, dar nefericită cu gentilii inculţi”.	177:4.2 (1924.6) On the preceding day Judas had disclosed to some of his relatives and to certain Sadducean friends of his father’s family that he had reached the conclusion that, while Jesus was a well-meaning dreamer and idealist, he was not the expected deliverer of Israel. Judas stated that he would very much like to find some way of withdrawing gracefully from the whole movement. His friends flatteringly assured him that his withdrawal would be hailed by the Jewish rulers as a great event, and that nothing would be too good for him. They led him to believe that he would forthwith receive high honors from the Sanhedrin, and that he would at last be in a position to erase the stigma of his well-meant but “unfortunate association with untaught Galileans.”
177:4.3 (1924.7) Iuda nu putea să creadă în întregime că marile lucrări ale Maestrului fuseseră înfăptuite prin puterea prinţului demonilor, dar era de acum înainte pe deplin convins că Iisus nu-şi va exercita puterea pentru a-şi asigura avantaje personale. El dobândise în cele din urmă certitudinea că Iisus se va lăsa omorât de conducătorii iudei, şi iuda nu putea suporta gândul umilitor de a fi identificat cu o mişcare sortită eşecului. El refuza să ia în considerare ideea unui eşec aparent. El înţelegea pe deplin fermitatea caracterului Maestrului său şi ascuţimea minţii sale maiestuoase şi îndurătoare totuşi, el a găsit plăcere în a accepta, fie şi numai parţial, sugestia unui membru din familia sa după care Iisus, deşi a fost un fanatic bine intenţionat, el nu era probabil cu adevărat sănătos în spirit şi păruse întotdeauna a fi o persoană străină şi rău înţeleasă.	177:4.3 (1924.7) Judas could not quite believe that the mighty works of the Master had been wrought by the power of the prince of devils, but he was now fully convinced that Jesus would not exert his power in self-aggrandizement; he was at last convinced that Jesus would allow himself to be destroyed by the Jewish rulers, and he could not endure the humiliating thought of being identified with a movement of defeat. He refused to entertain the idea of apparent failure. He thoroughly understood the sturdy character of his Master and the keenness of that majestic and merciful mind, yet he derived pleasure from even the partial entertainment of the suggestion of one of his relatives that Jesus, while he was a well-meaning fanatic, was probably not really sound of mind; that he had always appeared to be a strange and misunderstood person.
177:4.4 (1925.1) Şi, acum mai mult ca oricând, Iuda a început să aibă un ciudat resentiment pentru că Iisus nu-i atribuise niciodată o situaţie mai onorifică. Iuda gustase continuu onoarea de a fi trezorierul apostolic, dar, de acum înainte, el începea să simtă că nu era apreciat, că aptitudinile sale nu erau recunoscute. Deodată a fost cuprins de indignare de pe urma faptului că Petru, Iacob şi Ioan fuseseră onoraţi de o strânsă tovărăşie cu Iisus, şi, în momentul acela, în timp ce el se îndrepta către casa marelui preot el era cu mult mai preocupat să-şi ia revanşa faţă de Petru, Iacob şi Ioan decât de gândul de a-l trăda pe Iisus. Dar adesea, chiar în acel moment, o nouă idee dominantă a început să ocupe primul loc în mintea sa conştientă; el se pornise să strângă onoruri pentru sine însuşi, şi, dacă putea să şi le asigure în acelaşi timp în care îşi lua revanşa faţă de cei care contribuiseră la cea mai mare dezamăgire a vieţii sale, atunci, cu atât mai bine. El era cuprins de un teribil sentiment de ruşine, de orgoliu, de disperare şi de hotărâre. Trebuie deci să fie clar că nu pentru bani se ducea Iuda la Caiafa ca să ia măsuri pentru trădarea lui Iisus.	177:4.4 (1925.1) And now, as never before, Judas found himself becoming strangely resentful that Jesus had never assigned him a position of greater honor. All along he had appreciated the honor of being the apostolic treasurer, but now he began to feel that he was not appreciated; that his abilities were unrecognized. He was suddenly overcome with indignation that Peter, James, and John should have been honored with close association with Jesus, and at this time, when he was on the way to the high priest’s home, he was bent on getting even with Peter, James, and John more than he was concerned with any thought of betraying Jesus. But over and above all, just then, a new and dominating thought began to occupy the forefront of his conscious mind: He had set out to get honor for himself, and if this could be secured simultaneously with getting even with those who had contributed to the greatest disappointment of his life, all the better. He was seized with a terrible conspiracy of confusion, pride, desperation, and determination. And so it must be plain that it was not for money that Judas was then on his way to the home of Caiaphas to arrange for the betrayal of Jesus.
177:4.5 (1925.2) În vreme ce Iuda se apropia de locuinţa lui Caiafa, el a luat definitiv decizia de a-l părăsi pe Iisus şi pe tovarăşii lui apostoli. Fiind astfel hotărât să abandoneze cauza împărăţiei cerurilor, el a decis să-şi asigure pentru sine maximul din această onoare şi din această glorie cu care sperase că va fi răsplătit cândva, atunci când s-a identificat, pentru prima oară, cu Iisus şi cu noua evanghelie a împărăţiei. Toţi apostolii împărtăşiseră odinioară această ambiţie cu Iuda, dar, cu trecerea anilor, ei învăţaseră să admire adevărul şi să îl iubească pe Iisus, cel puţin mai mult decât o făcea Iuda.	177:4.5 (1925.2) As Judas approached the home of Caiaphas, he arrived at the final decision to abandon Jesus and his fellow apostles; and having thus made up his mind to desert the cause of the kingdom of heaven, he was determined to secure for himself as much as possible of that honor and glory which he had thought would sometime be his when he first identified himself with Jesus and the new gospel of the kingdom. All of the apostles once shared this ambition with Judas, but as time passed they learned to admire truth and to love Jesus, at least more than did Judas.
177:4.6 (1925.3) Trădătorul i-a fost prezentat lui Caiafa şi conducătorilor iudei de către vărul său. Acesta a explicat că Iuda, după ce a descoperit greşeala pe care o comisese lăsându-se rătăcit de subtila învăţătură a lui Iisus, ajunsese la punctul în care dorea să renunţe public şi oficial la asocierea sa cu galileeanul, şi, în acelaşi timp, să ceară să fie restabilit în confidenţa şi în comunitatea fraţilor lui iudei. Purtătorul de cuvânt al lui Iuda a continuat arătând că, după Iuda, era mai bine, pentru pacea Israelului, ca Iisus să fie pus în închisoare. Ca dovadă a regretului său de a fi participat la această mişcare a erorii, şi ca dovadă a sincerităţii reîntoarcerii lui la învăţăturile lui Moise, Iuda venise să se ofere pe el însuşi sinedriului ca fiind cel care îl putea să ia, împreună cu căpitanul care deţinea mandatul de arestare, măsuri pentru ca Iisus să fie băgat în închisoare fără a provoca scandal, ceea ce îndepărta orice primejdie de a stârni mulţimile, sau necesitatea de a amâna arestarea sa până după Paşti.	177:4.6 (1925.3) The traitor was presented to Caiaphas and the Jewish rulers by his cousin, who explained that Judas, having discovered his mistake in allowing himself to be misled by the subtle teaching of Jesus, had arrived at the place where he wished to make public and formal renunciation of his association with the Galilean and at the same time to ask for reinstatement in the confidence and fellowship of his Judean brethren. This spokesman for Judas went on to explain that Judas recognized it would be best for the peace of Israel if Jesus should be taken into custody, and that, as evidence of his sorrow in having participated in such a movement of error and as proof of his sincerity in now returning to the teachings of Moses, he had come to offer himself to the Sanhedrin as one who could so arrange with the captain holding the orders for Jesus’ arrest that he could be taken into custody quietly, thus avoiding any danger of stirring up the multitudes or the necessity of postponing his arrest until after the Passover.
177:4.7 (1925.4) După ce a terminat de vorbit, vărul l-a prezentat pe Iuda, care s-a apropiat de marele preot şi a zis: „Voi face tot ceea ce a promis vărul meu, dar ce sunteţi voi dispuşi să-mi daţi pentru serviciul acesta?” Iuda nu părea să distingă expresia de dispreţ, sau chiar de dezgust, care a trecut peste chipul vanitosului Caiafa cu inima înăsprită inima lui Iuda era prea preocupată de propria sa glorie şi de dorinţa de a satisface exaltarea sinelui său.	177:4.7 (1925.4) When his cousin had finished speaking, he presented Judas, who, stepping forward near the high priest, said: “All that my cousin has promised, I will do, but what are you willing to give me for this service?” Judas did not seem to discern the look of disdain and even disgust that came over the face of the hardhearted and vainglorious Caiaphas; his heart was too much set on self-glory and the craving for the satisfaction of self-exaltation.
177:4.8 (1926.1) Caiafa şi-a coborât atunci privirea către trădător şi a zis: „Iudo, mergi la căpitanul gărzii şi aranjează cu acel ofiţer ca să ni-l aducă pe Maestrul tău în seara aceasta sau mâine seară. Când va fi fost predat de către tine pe mâinile noastre, atunci îţi vei primi recompensa pentru acest serviciu.” După ce a auzit aceste cuvinte, Iuda i-a părăsit pe mai marii preoţilor şi pe conducători pentru a discuta cu căpitanul gărzilor de la templu despre modul de a-l prinde pe Iisus. Iuda ştia că atunci Iisus lipsea din tabără, şi nu avea nici o idee de ora înapoierii lui în seara aceea. Au convenit atunci să-l aresteze pe Iisus în seara zilei următoare (joi), după ce poporul Ierusalimului şi toţi pelerinii vizitatori se vor fi retras pentru înnoptare.	177:4.8 (1926.1) And then Caiaphas looked down upon the betrayer while he said: “Judas, you go to the captain of the guard and arrange with that officer to bring your Master to us either tonight or tomorrow night, and when he has been delivered by you into our hands, you shall receive your reward for this service.” When Judas heard this, he went forth from the presence of the chief priests and rulers and took counsel with the captain of the temple guards as to the manner in which Jesus was to be apprehended. Judas knew that Jesus was then absent from the camp and had no idea when he would return that evening, and so they agreed among themselves to arrest Jesus the next evening (Thursday) after the people of Jerusalem and all of the visiting pilgrims had retired for the night.
177:4.9 (1926.2) Iuda sa reîntors în tabără lângă asociaţii lui, îmbătat de gânduri de grandoare şi de glorie cum nu mai avusese de multă vreme. El se înrolase pe lângă Iisus cu speranţa de a deveni, cândva, un om mare în împărăţia cerurilor, şi îşi dăduse în cele din urmă seama că nu va exista nici un nou regat conform cu speranţele sale. Dar el se bucura de faptul de a fi destul de priceput pentru a da la schimb dezamăgirea de pe urma eşecului său, care era de a ajunge la glorie în noul regat sperat, pe obţinerea imediată de onoruri şi de recompense în vechea ordine a lucrurilor. El credea acum că această veche ordine va supravieţui şi va distruge cu siguranţă pe Iisus şi tot ceea ce reprezenta el. În ultimul său mobil de intenţie conştientă, trădarea lui Iisus de către Iuda a fost acţiunea laşă a unui dezertor egoist care nu se gândea decât la propria lui siguranţă şi la preamărirea sa, oricare ar fi putut fi rezultatele conduitei sale pentru Maestrul său şi pentru foştii lui tovarăşi.	177:4.9 (1926.2) Judas returned to his associates at the camp intoxicated with thoughts of grandeur and glory such as he had not had for many a day. He had enlisted with Jesus hoping some day to become a great man in the new kingdom. He at last realized that there was to be no new kingdom such as he had anticipated. But he rejoiced in being so sagacious as to trade off his disappointment in failing to achieve glory in an anticipated new kingdom for the immediate realization of honor and reward in the old order, which he now believed would survive, and which he was certain would destroy Jesus and all that he stood for. In its last motive of conscious intention, Judas’s betrayal of Jesus was the cowardly act of a selfish deserter whose only thought was his own safety and glorification, no matter what might be the results of his conduct upon his Master and upon his former associates.
177:4.10 (1926.3) Dar aşa a fost întotdeauna. De multă vreme, şi cu o conştiinţă deliberată, îndârjită, egoistă şi răzbunătoare, Iuda acumulase progresiv, în mintea sa, şi nutrise, în inima sa, aceste dorinţe rele şi detestabile de răzbunare şi de infidelitate. Iisus îl iubea pe Iuda, acordându-i tot atâta încredere cât şi celorlalţi apostoli, dar Iuda nu putea să manifeste în schimb o încredere loială, nici să încerce o dragoste sinceră. Cât de primejdioasă poate deveni ambiţia când se însoţeşte pe de-a-ntregul cu egoismul şi când motivaţia sa supremă este o sumbră răzbunare îndelung refulată! Ce lucru zdrobitor este decepţia în viaţa acestor nesocotiţi care îşi fixează privirea pe atracţiile fugitive şi evanescente ale timpului, şi devin astfel orbiţi în înfăptuirile superioare şi mai efective ale realizărilor perpetue ale lumilor veşnice de valori divine şi de adevărate realităţi spirituale. În mintea sa Iuda dorea cu ardoare onorurile pământeşti, şi a ajuns să iubească această dorinţă din toată inima sa. În mintea lor, ceilalţi apostoli doreau şi ei aceleaşi onoruri ale acestei lumi, dar, în inima lor, ei îl iubeau pe Iisus şi făceau tot ce le era cu putinţă pentru a învăţa să iubească adevărurile pe care le învăţau de la el.	177:4.10 (1926.3) But it was ever just that way. Judas had long been engaged in this deliberate, persistent, selfish, and vengeful consciousness of progressively building up in his mind, and entertaining in his heart, these hateful and evil desires of revenge and disloyalty. Jesus loved and trusted Judas even as he loved and trusted the other apostles, but Judas failed to develop loyal trust and to experience wholehearted love in return. And how dangerous ambition can become when it is once wholly wedded to self-seeking and supremely motivated by sullen and long-suppressed vengeance! What a crushing thing is disappointment in the lives of those foolish persons who, in fastening their gaze on the shadowy and evanescent allurements of time, become blinded to the higher and more real achievements of the everlasting attainments of the eternal worlds of divine values and true spiritual realities. Judas craved worldly honor in his mind and grew to love this desire with his whole heart; the other apostles likewise craved this same worldly honor in their minds, but with their hearts they loved Jesus and were doing their best to learn to love the truths which he taught them.
177:4.11 (1926.4) În acest moment, Iuda nu realiza asta, dar el îl criticase mereu pe Iisus în subconştientul lui din ziua în care Ioan Botezătorul fusese decapitat de Irod. În străfundurile inimii lui, Iuda fusese întotdeauna supărat că Iisus nu îl salvase pe Ioan. Nu trebuie uitat că Iuda fusese un discipol al lui Ioan înainte de a începe să-l urmeze pe Iisus. În toată această îngrămădire de resentimente omeneşti şi de amarnice dezamăgiri pe care Iuda le acumulase în suflet, sub culoarea urii, era acum bine organizată în mintea sa subconştientă, şi gata să iasă la iveală şi să îl înghită dacă îndrăznea să se desprindă de sprijinul influent al tovarăşilor lui, şi, în acelaşi timp, să se expună abilelor insinuări şi subtilelor zeflemele ale duşmanilor lui Iisus. De fiecare dată când îşi lăsase speranţele să se înalţe şi când Iisus spusese sau făcuse ceva pentru a le spulbera, existase întotdeauna, în inima lui Iuda, o cicatrice de resentiment amar. Şi, cum aceste cicatrice se înmulţeau, această inimă atât de adesea rănită a pierdut, curând, orice afecţiune reală pentru cel care pricinuise această experienţă dezagreabilă unei personalităţi bine intenţionate, dar timorate şi egocentrice. Iuda nu-şi dădea seama de asta, dar era un laş. În consecinţă, el avusese întotdeauna tendinţa de a atribui laşităţii mobilurile care îl făceau atât de adesea pe Iisus să refuze să pună mâna pe putere şi pe glorie, pe câtă vreme în aparenţă, ele îi erau atât de uşor la îndemână. Şi orice muritor ştie bine că iubirea - chiar dacă a fost cândva sinceră - poate în cele din urmă să se transforme în urmă reală sub influenţa dezamăgirilor, a geloziei şi a unui resentiment îndelung nutrit.	177:4.11 (1926.4) Judas did not realize it at this time, but he had been a subconscious critic of Jesus ever since John the Baptist was beheaded by Herod. Deep down in his heart Judas always resented the fact that Jesus did not save John. You should not forget that Judas had been a disciple of John before he became a follower of Jesus. And all these accumulations of human resentment and bitter disappointment which Judas had laid by in his soul in habiliments of hate were now well organized in his subconscious mind and ready to spring up to engulf him when he once dared to separate himself from the supporting influence of his brethren while at the same time exposing himself to the clever insinuations and subtle ridicule of the enemies of Jesus. Every time Judas allowed his hopes to soar high and Jesus would do or say something to dash them to pieces, there was always left in Judas’s heart a scar of bitter resentment; and as these scars multiplied, presently that heart, so often wounded, lost all real affection for the one who had inflicted this distasteful experience upon a well-intentioned but cowardly and self-centered personality. Judas did not realize it, but he was a coward. Accordingly was he always inclined to assign to Jesus cowardice as the motive which led him so often to refuse to grasp for power or glory when they were apparently within his easy reach. And every mortal man knows full well how love, even when once genuine, can, through disappointment, jealousy, and long-continued resentment, be eventually turned into actual hate.
177:4.12 (1927.1) Şefii preoţilor şi bătrânii au putut în cele din urmă să respire liniştiţi vreme de câteva ceasuri. Ei nu aveau să fie obligaţi să-l aresteze pe Iisus în public. Serviciile lui Iuda, ca aliat şi ca trădător, îi asigurau că Iisus nu va scăpa de jurisdicţia lor aşa cum o făcuse atât de adesea în trecut.	177:4.12 (1927.1) At last the chief priests and elders could breathe easily for a few hours. They would not have to arrest Jesus in public, and the securing of Judas as a traitorous ally insured that Jesus would not escape from their jurisdiction as he had so many times in the past.
5. Ultima oră de intimitate ^top	5. The Last Social Hour ^top
177:5.1 (1927.2) Din moment ce era într-o zi de miercuri, în această seară în tabără a fost un ceas de intimitate. Maestrul încerca să-i încurajeze pe apostolii lui abătuţi, dar era aproape imposibil. Toţi au început să-şi dea seama de iminenţa evenimentelor deconcertante şi zdrobitoare. Ei nu puteau fi înveseliţi, nici măcar atunci când Maestrul le aducea aminte de anii lor de asociere cordială şi plină de întâmplări. Iisus s-a interesat cu grijă de familiile tuturor apostolilor, apoi s-a întors către David Zebedeu şi a întrebat dacă avea cineva veşti recente de la mama sa, de la sora sa mai mică, sau de la alţi membri ai familiei sale. David şi-a plecat ochii şi s-a uitat la picioarele sale; îi era teamă să răspundă.	177:5.1 (1927.2) Since it was Wednesday, this evening at the camp was a social hour. The Master endeavored to cheer his downcast apostles, but that was well-nigh impossible. They were all beginning to realize that disconcerting and crushing events were impending. They could not be cheerful, even when the Master recounted their years of eventful and loving association. Jesus made careful inquiry about the families of all of the apostles and, looking over toward David Zebedee, asked if anyone had heard recently from his mother, his youngest sister, or other members of his family. David looked down at his feet; he was afraid to answer.
177:5.2 (1927.3) Aceasta a fost ocazia în care Iisus i-a avertizat pe discipolii lui să nu se bizuiască pe susţinerea mulţimii. El le-a amintit experienţele lor din Galileea unde mari mulţimi îi urmaseră de multe ori cu entuziasm, şi apoi se întorseseră cu tot atâta ardoare dinspre ei pentru a reveni la credinţele şi modurile lor de viaţă anterioare. Apoi Iisus a zis: „Nu trebuie deci să vă lăsaţi amăgiţi de marile mulţimi care ne-au auzit la templu şi care păreau să creadă în învăţăturile noastre. Aceste mulţimi au ascultat adevărul şi mintea lor a crezut în el în mod superficial, dar puţini dintre ei au lăsat să se încrusteze adevărul în inima lor cu rădăcini vii. Cei care nu cunosc evanghelia decât în mintea lor şi care n-au experimentat-o în inima lor nu pot fi de vrednici de încredere atunci când survin necazuri reale. Când conducătorii iudei se vor pune de acord ca să-l omoare pe Fiul Omului, şi când îl vor lovi în unanimitate, voi veţi vedea mulţimea fugind buimăcită, sau rămânând acolo, mută şi stupefiată, în timp ce conducătorii înnebuniţi şi orbiţi îi vor conduce la moarte pe învăţătorii adevărului evangheliei. După aceea, când adversitatea şi persecuţiile se vor abate peste voi, încă vor mai fi alţii, de care voi credeaţi că iubesc adevărul, care vor fi împrăştiaţi, şi vor mai fi şi unii care vor renunţa la evanghelie şi vă vor abandona. Unii dintre aceia care au fost foarte aproape de noi au hotărât deja să ne părăsească. Voi v-aţi odihnit astăzi pentru acele vremuri care au să vină peste noi. Vegheaţi deci, şi rugaţi-vă pentru ca mâine voi să aveţi o forţă sporită pentru a îndura zilele următoare.”	177:5.2 (1927.3) This was the occasion of Jesus’ warning his followers to beware of the support of the multitude. He recounted their experiences in Galilee when time and again great throngs of people enthusiastically followed them around and then just as ardently turned against them and returned to their former ways of believing and living. And then he said: “And so you must not allow yourselves to be deceived by the great crowds who heard us in the temple, and who seemed to believe our teachings. These multitudes listen to the truth and believe it superficially with their minds, but few of them permit the word of truth to strike down into the heart with living roots. Those who know the gospel only in the mind, and who have not experienced it in the heart, cannot be depended upon for support when real trouble comes. When the rulers of the Jews reach an agreement to destroy the Son of Man, and when they strike with one accord, you will see the multitude either flee in dismay or else stand by in silent amazement while these maddened and blinded rulers lead the teachers of the gospel truth to their death. And then, when adversity and persecution descend upon you, still others who you think love the truth will be scattered, and some will renounce the gospel and desert you. Some who have been very close to us have already made up their minds to desert. You have rested today in preparation for those times which are now upon us. Watch, therefore, and pray that on the morrow you may be strengthened for the days that are just ahead.”
177:5.3 (1927.4) Atmosfera din tabără era încărcată de o tensiune inexplicabilă. Mesageri tăcuţi plecau şi veneau, comunicând numai cu David Zebedeu. Până la sfârşitul serii, unii ştiau că Lazăr fugise în grabă din Bethania. Ioan Marcu observa o tăcere de rău augur după înapoierea sa în tabără, cu toate că îşi petrecuse toată ziua în compania Maestrului. Orice efort pentru a-l incita să vorbească sfârşea numai în a face să reiasă că Iisus îi poruncise să tacă.	177:5.3 (1927.4) The atmosphere of the camp was charged with an inexplicable tension. Silent messengers came and went, communicating with only David Zebedee. Before the evening had passed, certain ones knew that Lazarus had taken hasty flight from Bethany. John Mark was ominously silent after returning to camp, notwithstanding he had spent the whole day in the Master’s company. Every effort to persuade him to talk only indicated clearly that Jesus had told him not to talk.
177:5.4 (1928.1) Apostolii au fost chiar înfricoşaţi de buna dispoziţie a Maestrului şi de sociabilitatea lui neobişnuită. Ei simţeau cu toţii apropierea cruntei lor izolări care urma să se abată asupra lor cu o bruscheţe zdrobitoare şi cu o teroare ineluctabilă. Ei presimţeau vag ceea ce avea să se întâmple, şi nici unul dintre ei nu se simţea pregătit să facă faţă încercării. Maestrul fusese absent toată ziua şi le lipsise teribil.	177:5.4 (1928.1) Even the Master’s good cheer and his unusual sociability frightened them. They all felt the certain drawing upon them of the terrible isolation which they realized was about to descend with crashing suddenness and inescapable terror. They vaguely sensed what was coming, and none felt prepared to face the test. The Master had been away all day; they had missed him tremendously.
177:5.5 (1928.2) Această seară de miercuri a marcat nivelul cel mai de jos al statutului lor spiritual până în ceasul efectiv al morţii Maestrului. Cu toate că în ziua următoare îi apropiase şi mai mult de o tragică zi de vineri, cel puţin încă mai era cu ei, şi orele de nelinişte sau scurs cu mai puţină tulburare.	177:5.5 (1928.2) This Wednesday evening was the low-tide mark of their spiritual status up to the actual hour of the Master’s death. Although the next day was one more day nearer the tragic Friday, still, he was with them, and they passed through its anxious hours more gracefully.
177:5.6 (1928.3) Iisus ştia că aceasta va fi ultima noapte în care putea să doarmă liniştit alături de familia pe care şi-o alesese pe pământ. Cu puţin înainte de miezul nopţii, el i-a lăsat pe apostoli să se odihnească peste noapte zicându-le: „Mergeţi de dormiţi, fraţii mei, şi pacea să fie cu voi până la trezirea noastră de mâine, o zi mai mult pentru a face voia Tatălui şi a încerca bucuria de a şti că noi suntem fiii săi.”	177:5.6 (1928.3) It was just before midnight when Jesus, knowing this would be the last night he would ever sleep through with his chosen family on earth, said, as he dispersed them for the night: “Go to your sleep, my brethren, and peace be upon you till we rise on the morrow, one more day to do the Father’s will and experience the joy of knowing that we are his sons.”