Capitolul 179	Paper 179
Cina cea Din Urmă	The Last Supper
179:0.1 (1936.1) ÎN CURSUL după-amiezii acestei zi de joi, când Filip i-a amintit Maestrului că se apropia Paştele şi s-a interesat de planurile sale de sărbătorire, el s-a gândit la cina Paştelui care trebuia să aibă loc în seara zilei următoare, vineri. Obiceiul voia să se înceapă pregătirile de sărbătorire nu mai târziu de amiaza din ajunul Paştelui. Or, iudeii, socoteau ziua începând de la asfinţitul soarelui; aceasta însemna că cina din sâmbăta Paştelui va avea loc vineri seara înainte de miezul nopţii.	179:0.1 (1936.1) DURING the afternoon of this Thursday, when Philip reminded the Master about the approaching Passover and inquired concerning his plans for its celebration, he had in mind the Passover supper which was due to be eaten on the evening of the next day, Friday. It was the custom to begin the preparations for the celebration of the Passover not later than noon of the preceding day. And since the Jews reckoned the day as beginning at sunset, this meant that Saturday’s Passover supper would be eaten on Friday night, sometime before the midnight hour.
179:0.2 (1936.2) Apostolii n-au reuşit deci să înţeleagă întru totul anunţul Maestrului că ei vor sărbători Paştele cu o zi mai devreme. Ei au crezut, sau cel puţin unii dintre ei au crezut, că Iisus ştia că va fi arestat înainte de ora cinei de Paşte de vineri seara şi că, în consecinţă, el îi reunea pentru o cină specială în această seară de joi. Alţii s-au gândit că era pur şi simplu vorba de o ocazie specială care preceda sărbătorirea regulată a Paştelui.	179:0.2 (1936.2) The apostles were, therefore, entirely at a loss to understand the Master’s announcement that they would celebrate the Passover one day early. They thought, at least some of them did, that he knew he would be placed under arrest before the time of the Passover supper on Friday night and was therefore calling them together for a special supper on this Thursday evening. Others thought that this was merely a special occasion which was to precede the regular Passover celebration.
179:0.3 (1936.3) Apostolii ştiau că Iisus mai sărbătorise şi alte Paşte fără miel; ei ştiau că el nu participa personal la nici o slujbă sacrificială a sistemului iudaic. El mâncase de multe ori din mielul pascal în calitate de invitat, dar, când el era gazda, nu se servea niciodată miel. Apostolii nu ar fi fost surprinşi să vadă mielul înlăturat, chiar şi în seara de Paşte, şi, cum cina avea loc cu o zi mai devreme, absenţa mielului a trecut nebăgată de seamă.	179:0.3 (1936.3) The apostles knew that Jesus had celebrated other Passovers without the lamb; they knew that he did not personally participate in any sacrificial service of the Jewish system. He had many times partaken of the paschal lamb as a guest, but always, when he was the host, no lamb was served. It would not have been a great surprise to the apostles to have seen the lamb omitted even on Passover night, and since this supper was given one day earlier, they thought nothing of its absence.
179:0.4 (1936.4) După ce tatăl lui Ioan Marcu le-a urat bun venit, apostolii au urcat numaidecât în sala de sus, în vreme ce Iisus rămăsese în urmă vorbind cu familia lui Marcu.	179:0.4 (1936.4) After receiving the greetings of welcome extended by the father and mother of John Mark, the apostles went immediately to the upper chamber while Jesus lingered behind to talk with the Mark family.
179:0.5 (1936.5) El convenise dinainte că Iisus va celebra această sărbătoare singur cu cei doisprezece apostoli, şi, în consecinţă, nu se prevăzuse nici un servitor care să-i servească.	179:0.5 (1936.5) It had been understood beforehand that the Master was to celebrate this occasion alone with his twelve apostles; therefore no servants were provided to wait upon them.
1. Dorinţa de a fi preferat ^top	1. The Desire for Preference ^top
179:1.1 (1936.6) Când apostolii au fost conduşi la primul etaj de către Ioan Marcu, ei au văzut o sală mare şi comodă, complet mobilată pentru cină. Ei au remarcat că pâinea, vinul, apa şi mirodeniile erau toate pregătite la un capăt al mesei. În afara acestui capăt unde se aflau pâinea şi vinul, lunga masă era înconjurată de treisprezece divane pentru a se întinde, întocmai cum s-ar fi pregătit pentru celebrarea Paştelui într-o familie iudee înstărită.	179:1.1 (1936.6) When the apostles had been shown upstairs by John Mark, they beheld a large and commodious chamber, which was completely furnished for the supper, and observed that the bread, wine, water, and herbs were all in readiness on one end of the table. Except for the end on which rested the bread and wine, this long table was surrounded by thirteen reclining couches, just such as would be provided for the celebration of the Passover in a well-to-do Jewish household.
179:1.2 (1936.7) Pe când cei doisprezece intrau în această încăpere, ei au remarcat, foarte aproape de uşă, urcioarele de apă, vasele şi prosoapele destinate spălării picioarelor lor prăfuite. Cum nu fusese prevăzut nici un servitor care să le facă serviciul acesta, apostolii au început a se uita unii la alţii de îndată ce Ioan Marcu îi lăsase singuri, şi fiecare s-a apucat să gândească în sinea sa: Cine are să ne spele pe picioare? Şi fiecare s-a gândit totodată că nu el va fi cel care îşi va asuma rolul acesta aparent deservitor al celorlalţi.	179:1.2 (1936.7) As the twelve entered this upper chamber, they noticed, just inside the door, the pitchers of water, the basins, and towels for laving their dusty feet; and since no servant had been provided to render this service, the apostles began to look at one another as soon as John Mark had left them, and each began to think within himself, Who shall wash our feet? And each likewise thought that it would not be he who would thus seem to act as the servant of the others.
179:1.3 (1937.1) În timp ce stăteau acolo, frământând întrebarea în inima lor, ei şi-au plimbat privirea peste aranjamentul locurilor în jurul mesei şi au remarcat divanul mai înălţat al oaspetelui de onoare, cu un divan în dreapta sa şi cu alte unsprezece dispuse în jurul mesei, ultimul fiind în faţa celui de-al doilea loc de onoare plasat în dreapta divanului gazdei.	179:1.3 (1937.1) As they stood there, debating in their hearts, they surveyed the seating arrangement of the table, taking note of the higher divan of the host with one couch on the right and eleven arranged around the table on up to opposite this second seat of honor on the host’s right.
179:1.4 (1937.2) Ei aşteptau sosirea Maestrului din clipă în clipă, dar erau în încurcătură, neştiind dacă trebuiau să se aşeze sau să aştepte venirea sa contând pe el pentru a le desemna locul fiecăruia dintre ei. În vreme ce şovăiau, Iuda a înaintat către locul de onoare din stânga celui al gazdei, şi a dat de înţeles că el avea intenţia de a se lungi acolo în calitate de oaspete preferat. Acest act al lui Iuda a provocat imediat o violentă dispută printre ceilalţi apostoli. Abia pusese Iuda stăpânire pe locul de onoare că Ioan Zebedeu a pretins să ocupe el al doilea loc de onoare, la dreapta de cel al gazdei. Simon Petru a fost atât de furios din pricina pretenţiei lui Iuda şi a lui Ioan la poziţiile alese încât, sub privirile iritate ale celorlalţi apostoli, el a înconjurat masa şi s-a aşezat pe locul cel mai de jos, de la capătul rândului, exact opusul celui ales de Ioan Zebedeu. După ce alţi apostoli au luat în posesie tot locuri înalte, Petru se hotărâseră să îl aleagă pe cel mai de jos nu numai pentru a protesta orgoliului indecent al tovarăşilor lui, ci şi cu nădejdea că intrând şi văzându-l pe locul cel mai puţin onorific, Iisus îi va cere să urce pe un loc mai înalt, şi va deplasa astfel un apostol care ar fi avut înfumurarea de a se fi onorat pe sine însuşi.	179:1.4 (1937.2) They expected the Master to arrive any moment, but they were in a quandary as to whether they should seat themselves or await his coming and depend on him to assign them their places. While they hesitated, Judas stepped over to the seat of honor, at the left of the host, and signified that he intended there to recline as the preferred guest. This act of Judas immediately stirred up a heated dispute among the other apostles. Judas had no sooner seized the seat of honor than John Zebedee laid claim to the next preferred seat, the one on the right of the host. Simon Peter was so enraged at this assumption of choice positions by Judas and John that, as the other angry apostles looked on, he marched clear around the table and took his place on the lowest couch, the end of the seating order and just opposite to that chosen by John Zebedee. Since others had seized the high seats, Peter thought to choose the lowest, and he did this, not merely in protest against the unseemly pride of his brethren, but with the hope that Jesus, when he should come and see him in the place of least honor, would call him up to a higher one, thus displacing one who had presumed to honor himself.
179:1.5 (1937.3) Poziţia cea mai înălţată şi poziţia cea mai joasă fiind astfel ocupate, ceilalţi apostoli şi-au ales locurile, unul lângă Iuda şi ceilalţi lângă Petru, până ce au fost cu toţii instalaţi. Pe aceste divane din jurul mesei în formă de U, ei se aşezaseră în ordinea următoare: la dreapta Maestrului, Ioan; la stânga Maestrului, Iuda, Simon Zelotul, Matei, Iacob Zebedeu, Andrei, gemenii Alfeu, Filip, Nataniel, Toma şi Simon Petru.	179:1.5 (1937.3) With the highest and the lowest positions thus occupied, the rest of the apostles chose places, some near Judas and some near Peter, until all were located. They were seated about the U-shaped table on these reclining divans in the following order: on the right of the Master, John; on the left, Judas, Simon Zelotes, Matthew, James Zebedee, Andrew, the Alpheus twins, Philip, Nathaniel, Thomas, and Simon Peter.
179:1.6 (1937.4) Ei s-au reunit pentru a sărbători, cel puţin în spirit, o instituţie datând chiar dinainte de Moise şi care se referea la epoca în care strămoşii lor erau sclavi în Egipt. Această cină este ultima lor întâlnire cu Iisus, şi, chiar şi în acest cadru solemn, apostolii, sub conducerea lui Iuda, sunt făcuţi încă o dată să cedeze vechii lor predilecţii pentru onoruri, pentru preferinţe şi pentru exaltare personală.	179:1.6 (1937.4) They are gathered together to celebrate, at least in spirit, an institution which antedated even Moses and referred to the times when their fathers were slaves in Egypt. This supper is their last rendezvous with Jesus, and even in such a solemn setting, under the leadership of Judas the apostles are led once more to give way to their old predilection for honor, preference, and personal exaltation.
179:1.7 (1937.5) Ei mai bombăneau încă de enervare când a apărut Maestrul în cadrul uşii, unde a ezitat o clipă, în vreme ce o expresie de dezamăgire se aşternea tot mai mult pe chipul său. El şi-a luat locul fără comentariu şi nu a schimbat nimic din aranjamentele pe care şi le făcuseră ei.	179:1.7 (1937.5) They were still engaged in voicing angry recriminations when the Master appeared in the doorway, where he hesitated a moment as a look of disappointment slowly crept over his face. Without comment he went to his place, and he did not disturb their seating arrangement.
179:1.8 (1937.6) Ei erau acuma gata pentru cină, atâta doar că picioarele lor nu erau încă spălate şi dispoziţia lor era câtuşi de puţin plăcută. La sosirea Maestrului ei încă îşi făceau observaţii prea puţin măgulitoare unii la alţii, fără a mai vorbi de gândurile unora dintre ei, care aveau suficient control emotiv pentru a se abţine să-şi exprime deschis sentimentele.	179:1.8 (1937.6) They were now ready to begin the supper, except that their feet were still unwashed, and they were in anything but a pleasant frame of mind. When the Master arrived, they were still engaged in making uncomplimentary remarks about one another, to say nothing of the thoughts of some who had sufficient emotional control to refrain from publicly expressing their feelings.
2. Începutul cinei ^top	2. Beginning the Supper ^top
179:2.1 (1937.7) Vreme de câteva clipe după ce Maestrul a luat loc, nu s-a rostit nici un cuvânt. Iisus şi-a plimbat privirea peste ei şi a destins atmosfera cu un surâs zicând: „Am dorit foarte tare să mănânc cu voi acest Paşte. Voiam să mai iau încă o dată masa cu voi înainte de a suferi. Ştiind că a sosit ceasul, eu am luat măsuri pentru a cina cu voi în seara asta, căci, în ceea ce priveşte ziua de mâine, noi suntem cu toţii în mâinile Tatălui, a cărui voie am venit eu s-o execut. Eu nu voi mai mânca cu voi până nu veţi şedea cu mine în împărăţia pe care Tatăl mi-l va da când voi fi încheiat lucrul pentru care m-a trimis în această lume.”	179:2.1 (1937.7) For a few moments after the Master had gone to his place, not a word was spoken. Jesus looked them all over and, relieving the tension with a smile, said: “I have greatly desired to eat this Passover with you. I wanted to eat with you once more before I suffered, and realizing that my hour has come, I arranged to have this supper with you tonight, for, as concerns the morrow, we are all in the hands of the Father, whose will I have come to execute. I shall not again eat with you until you sit down with me in the kingdom which my Father will give me when I have finished that for which he sent me into this world.”
179:2.2 (1938.1) După ce au amestecat vinul şi apa, ei i-au adus cupa lui Iisus care a primit-o din mâinile lui Tadeus şi a ţinut-o aducând mulţumiri. Când a sfârşit de adus mulţumiri, a zis: „Luaţi această cupă şi împărţiţi-o între voi, şi, când veţi bea, realizaţi că eu nu voi mai bea din fructul viei cu voi, căci aceasta este ultima noastră cină. Când vom mai şedea iarăşi în felul acesta, va fi numai în împărăţia ce vine.”	179:2.2 (1938.1) After the wine and the water had been mixed, they brought the cup to Jesus, who, when he had received it from the hand of Thaddeus, held it while he offered thanks. And when he had finished offering thanks, he said: “Take this cup and divide it among yourselves and, when you partake of it, realize that I shall not again drink with you the fruit of the vine since this is our last supper. When we sit down again in this manner, it will be in the kingdom to come.”
179:2.3 (1938.2) Iisus a început să vorbească astfel apostolilor săi pentru că ştia că îi sunase ceasul. El înţelegea că venise momentul când trebuia să se întoarcă la Tată şi când lucrarea sa terestră era aproape încheiată. Maestrul ştia că el revelase, pe pământ, iubirea Tatălui şi proclamase îndurarea sa omenirii, şi că desăvârşise lucrul pentru care venise în lume, chiar până la primirea întregii puteri şi a întregii autorităţi în cer şi pe pământ. Tot aşa, el ştia că Iuda Iscariotul se hotărâse pe deplin să îl predea în seara aceea duşmanilor lui. El realiza perfect că această trădare era lucrarea lui Iuda, dar şi că ea era pe placul lui Lucifer, a lui Satan şi a lui Caligastia, prinţul întunericului. Dar el nu se temea de nici unul dintre cei care căuta să abolească puterea sa spirituală, nici nu se temea de cei care căutau să-l facă să moară fizic. Maestrul nu avea decât o singură grijă, şi aceea privea siguranţa şi salvarea discipolilor lui aleşi. Astfel deci, ştiind pe deplin că Tatăl pusese toate lucrurile sub autoritatea sa, Maestrul s-a pregătit să pună în practică parabola iubirii fraterne.	179:2.3 (1938.2) Jesus began thus to talk to his apostles because he knew that his hour had come. He understood that the time had come when he was to return to the Father, and that his work on earth was almost finished. The Master knew he had revealed the Father’s love on earth and had shown forth his mercy to mankind, and that he had completed that for which he came into the world, even to the receiving of all power and authority in heaven and on earth. Likewise, he knew Judas Iscariot had fully made up his mind to deliver him that night into the hands of his enemies. He fully realized that this traitorous betrayal was the work of Judas, but that it also pleased Lucifer, Satan, and Caligastia the prince of darkness. But he feared none of those who sought his spiritual overthrow any more than he feared those who sought to accomplish his physical death. The Master had but one anxiety, and that was for the safety and salvation of his chosen followers. And so, with the full knowledge that the Father had put all things under his authority, the Master now prepared to enact the parable of brotherly love.
3. Spălarea picioarelor apostolilor ^top	3. Washing the Apostles’ Feet ^top
179:3.1 (1938.3) După ce gazda a băut prima cupă de Paşte, obiceiul iudaic voia ca ea să se ridice de la masă şi să se spele pe mâini. În timpul mesei, şi după cea de-a doua cupă, toţi invitaţii se ridicau deopotrivă şi se spălau pe mâini. Apostolii ştiau că Maestrul nu respecta niciodată aceste rituri de spălare ceremonială a mâinilor; erau deci curioşi să vadă ce intenţiona să facă după ce se va fi împărtăşit din această primă cupă. Or, Maestrul s-a ridicat de la masă şi s-a îndreptat tăcut către uşa lângă care fuseseră puse urcioarele de apă, vasele şi prosoapele. Curiozitatea apostolilor s-a preschimbat în uimire când l-au văzut scoţându-şi haina, încingându-se cu un prosop şi începând să toarne apă într-unul dintre lighene. Imaginaţi-vă stupefacţia celor doisprezece oameni, care tocmai refuzaseră să se spele unul pe celălalt şi se certaseră fără cuviinţă în legătură cu locurile de onoare de la masă, când l-au văzut pe Maestru înconjurând masa către locul cel mai de jos al ospăţului, unde era lungit Simon Petru, şi a îngenuncheat cu atitudinea unui servitor pregătindu-se să-l spele pe picioare pe Simon. Când Maestrul s-a pus în genunchi, cei doisprezece s-au ridicat ca un singur om; chiar şi trădătorul Iuda a uitat pentru o clipă de infamia sa de a ajuns să se ridice odată cu tovarăşii lui în această expresie de surpriză, de respect şi de profundă stupefacţie.	179:3.1 (1938.3) After drinking the first cup of the Passover, it was the Jewish custom for the host to arise from the table and wash his hands. Later on in the meal and after the second cup, all of the guests likewise rose up and washed their hands. Since the apostles knew that their Master never observed these rites of ceremonial hand washing, they were very curious to know what he intended to do when, after they had partaken of this first cup, he arose from the table and silently made his way over to near the door, where the water pitchers, basins, and towels had been placed. And their curiosity grew into astonishment as they saw the Master remove his outer garment, gird himself with a towel, and begin to pour water into one of the foot basins. Imagine the amazement of these twelve men, who had so recently refused to wash one another’s feet, and who had engaged in such unseemly disputes about positions of honor at the table, when they saw him make his way around the unoccupied end of the table to the lowest seat of the feast, where Simon Peter reclined, and, kneeling down in the attitude of a servant, make ready to wash Simon’s feet. As the Master knelt, all twelve arose as one man to their feet; even the traitorous Judas so far forgot his infamy for a moment as to arise with his fellow apostles in this expression of surprise, respect, and utter amazement.
179:3.2 (1938.4) Iată-l deci pe Simon Petru privind faţa ridicată a Maestrului său. Iisus n-a zis nimic; era inutil să vorbească. Atitudinea sa revela clar că îţi propunea să spele picioarele lui Simon Petru. În ciuda slăbiciunilor lui omeneşti Petru îl iubea pe Maestru. Acest pescar galileean a fost prima fiinţă umană care să creadă din toată inima în divinitatea lui Iisus şi care să mărturisească pe deplin şi public această credinţă. Şi, de atunci, Petru nu se mai îndoise niciodată cu adevărat de natura divină a Maestrului. Din moment ce Petru îl respecta şi îl onora atât de mult pe Iisus în inima sa, nu este surprinzător că sufletul său a fost înfiorat la ideea că Iisus era îngenuncheat înaintea sa, asemeni unui servitor oarecare, şi îşi propunea să-i spele picioarele aşa cum ar fi făcut-o un sclav. Când Petru şi-a revenit suficient de mult cât să vorbească cu Maestrul, el a exprimat sentimentele din inima tuturor tovarăşilor apostoli.	179:3.2 (1938.4) There stood Simon Peter, looking down into the upturned face of his Master. Jesus said nothing; it was not necessary that he should speak. His attitude plainly revealed that he was minded to wash Simon Peter’s feet. Notwithstanding his frailties of the flesh, Peter loved the Master. This Galilean fisherman was the first human being wholeheartedly to believe in the divinity of Jesus and to make full and public confession of that belief. And Peter had never since really doubted the divine nature of the Master. Since Peter so revered and honored Jesus in his heart, it was not strange that his soul resented the thought of Jesus’ kneeling there before him in the attitude of a menial servant and proposing to wash his feet as would a slave. When Peter presently collected his wits sufficiently to address the Master, he spoke the heart feelings of all his fellow apostles.
179:3.3 (1939.1) După aceste câteva clipe de mare stânjeneală, Petru a zis: „Poate că nu înţelegi bine ceea ce am să fac, dar, mai târziu, vei cunoaşte semnificaţia tuturor acestor lucruri.” Atunci, Simon Petru a tras adânc aer în piept şi a zis: „Maestre, tu să nu mă speli niciodată pe picioare.” Şi fiecare dintre apostoli au dat din cap în semn de aprobare a fermei declaraţii a lui Petru care refuza să îl lase pe Iisus să se umilească astfel în faţa lor.	179:3.3 (1939.1) After a few moments of this great embarrassment, Peter said, “Master, do you really mean to wash my feet?” And then, looking up into Peter’s face, Jesus said: “You may not fully understand what I am about to do, but hereafter you will know the meaning of all these things.” Then Simon Peter, drawing a long breath, said, “Master, you shall never wash my feet!” And each of the apostles nodded their approval of Peter’s firm declaration of refusal to allow Jesus thus to humble himself before them.
179:3.4 (1939.2) Apelul dramatic al acestei scene neobişnuite a atins, în primul rând, inima lui Iuda Iscariotul; dar, când vanitosul lui intelect a judecat spectacolul, el a tras concluzia că acest gest de umilinţă era doar un episod suplimentar care aducea dovada concludentă că Iisus nu fusese niciodată calificat pentru a fi eliberatorul Israelului, şi că el, Iuda, nu se înşelase hotărându-se să abandoneze cauza Maestrului.	179:3.4 (1939.2) The dramatic appeal of this unusual scene at first touched the heart of even Judas Iscariot; but when his vainglorious intellect passed judgment upon the spectacle, he concluded that this gesture of humility was just one more episode which conclusively proved that Jesus would never qualify as Israel’s deliverer, and that he had made no mistake in the decision to desert the Master’s cause.
179:3.5 (1939.3) În vreme ce apostolii stupefiaţi îşi ţineau suflarea, Iisus a zis: Petre, eu declar că, dacă eu nu te spăl pe picioare, tu nu vei participa la lucrarea pe care sunt gata s-o îndeplinesc. Când Petru a auzit această declaraţie, însoţită de faptul că Iisus rămânea îngenuncheat la picioarele sale, el a luat una dintre aceste decizii de consimţire oarbă constând în a ceda la dorinţa celui pe care îl respecta şi îl iubea. Cum Simon Petru începea să-şi dea seama că acest act de servire propus comporta o semnificaţie care va determina legăturile viitoare a celor interesaţi cu lucrarea Maestrului, nu numai că el a admis ideea de a-l lăsa pe Iisus să îl spele pe picioare, dar şi mai mult, în maniera sa caracteristică şi impetuoasă, el a zis: „Atunci, Maestre, nu mă spăla numai pe picioare, dar şi pe mâini şi pe cap.”	179:3.5 (1939.3) As they all stood there in breathless amazement, Jesus said: “Peter, I declare that, if I do not wash your feet, you will have no part with me in that which I am about to perform.” When Peter heard this declaration, coupled with the fact that Jesus continued kneeling there at his feet, he made one of those decisions of blind acquiescence in compliance with the wish of one whom he respected and loved. As it began to dawn on Simon Peter that there was attached to this proposed enactment of service some signification that determined one’s future connection with the Master’s work, he not only became reconciled to the thought of allowing Jesus to wash his feet but, in his characteristic and impetuous manner, said: “Then, Master, wash not my feet only but also my hands and my head.”
179:3.6 (1939.4) În timp ce m se pregătea să îl spele pe picioare pe Petru, a zis: „Cel care este deja curat nu are nevoie să i se spele picioarele. Voi, care sunteţi aşezaţi aici cu mine astăzi, voi sunteţi curaţi - dar nu toţi. Totuşi, praful de pe picioarele voastre ar fi trebuit spălat înainte de a vă fi luat locul la masă cu mine. În plus, eu aş vrea să îndeplinesc acest serviciu pentru voi cu titlu de parabolă pentru a ilustra semnificaţia unei noi porunci pe care am să vă dau cât de curând.”	179:3.6 (1939.4) As the Master made ready to begin washing Peter’s feet, he said: “He who is already clean needs only to have his feet washed. You who sit with me tonight are clean—but not all. But the dust of your feet should have been washed away before you sat down at meat with me. And besides, I would perform this service for you as a parable to illustrate the meaning of a new commandment which I will presently give you.”
179:3.7 (1939.5) În acelaşi fel, Maestrul a făcut înconjurul mesei în tăcere şi a spălat picioarele celor doisprezece apostoli, nefăcând excepţie nici Iuda. Când a terminat de spălat pe cei doisprezece pe picioare, şi-a pus haina pe el, şi s-a întors la locul său de gazdă, apoi, după ce şi-a privit apostolii descumpăniţi le-a zis:	179:3.7 (1939.5) In like manner the Master went around the table, in silence, washing the feet of his twelve apostles, not even passing by Judas. When Jesus had finished washing the feet of the twelve, he donned his cloak, returned to his place as host, and after looking over his bewildered apostles, said:
179:3.8 (1939.6) Înţelegeţi voi cu adevărat ceea ce v-am făcut? Voi mă numiţi Maestru, şi ziceţi bine, căci asta sunt. Dacă deci Maestrul v-a spălat pe picioare, de ce nu sunteţi voi dispuşi să vă spălaţi unul pe altul? Ce lecţie ar trebui să învăţaţi din această parabolă în care Maestrul face cu atâta bunăvoinţă serviciul pe care fraţii lui n-au vrut să şi-l facă unul altuia? În adevăr, în adevăr, eu vă zic, un servitor nu este mai mare decât Maestrul său, nici cel trimis mai mare decât cel care îl trimite. În viaţa mea printre voi, voi aţi văzut maniera de a servi, şi binecuvântaţi sunt aceia care au harul şi curajul de a servi astfel. Dar de ce sunteţi voi atât de înceţi în a învăţa că secretul măreţiei în împărăţia spiritual nu seamănă cu metodele puterii din lumea materială?	179:3.8 (1939.6) “Do you really understand what I have done to you? You call me Master, and you say well, for so I am. If, then, the Master has washed your feet, why was it that you were unwilling to wash one another’s feet? What lesson should you learn from this parable in which the Master so willingly does that service which his brethren were unwilling to do for one another? Verily, verily, I say to you: A servant is not greater than his master; neither is one who is sent greater than he who sends him. You have seen the way of service in my life among you, and blessed are you who will have the gracious courage so to serve. But why are you so slow to learn that the secret of greatness in the spiritual kingdom is not like the methods of power in the material world?
179:3.9 (1940.1) ”Când am intrat în seara asta în sală, vouă nu va fost de ajuns să refuzaţi să vă spălaţi pe picioare unii pe alţii, dar a trebuit şi să vă disputaţi cu privire la locurile de onoare de la masa mea. Acele onoruri sunt căutate de farisei şi de copiii acestei lumi, dar n-ar trebui să fie la fel şi printre ambasadorii împărăţiei celeste. Nu ştiţi voi că masa mea nu comportă nici un loc de preferinţă? Nu înţelegeţi voi că eu vă iubesc pe fiecare la fel de mult ca pe ceilalţi? Nu ştiţi că locul de lângă mine, considerat ca onorific de către oameni, se poate să nu însemne nimic în ceea ce priveşte poziţia voastră în împărăţia cerurilor? Voi ştiţi că regi gentililor are suveranitate peste supuşii lor, şi că adesea se numesc binefăcători aceia care exercită această autoritate. Dar nu va fi aşa şi în împărăţia cerurilor. Cel care vrea să fie mare să devină mic şi cel care vrea să fie conducător să devină cel care serveşte. Cine este cel mai mare, cel care stă la masă sau cel care serveşte? Nu se consideră în general că cel care este aşezat la masă este cel mai mare? Dar voi observaţi că eu sunt printre voi ca cel care serveşte. Dacă sunteţi dispuşi să fiţi tovarăşii mei în servire îndeplinind voia Tatălui, voi veţi şedea cu mine în putere în împărăţia ce va să vină, continuând să faceţi voia Tatălui în gloria viitoare.”	179:3.9 (1940.1) “When I came into this chamber tonight, you were not content proudly to refuse to wash one another’s feet, but you must also fall to disputing among yourselves as to who should have the places of honor at my table. Such honors the Pharisees and the children of this world seek, but it should not be so among the ambassadors of the heavenly kingdom. Do you not know that there can be no place of preferment at my table? Do you not understand that I love each of you as I do the others? Do you not know that the place nearest me, as men regard such honors, can mean nothing concerning your standing in the kingdom of heaven? You know that the kings of the gentiles have lordship over their subjects, while those who exercise this authority are sometimes called benefactors. But it shall not be so in the kingdom of heaven. He who would be great among you, let him become as the younger; while he who would be chief, let him become as one who serves. Who is the greater, he who sits at meat, or he who serves? Is it not commonly regarded that he who sits at meat is the greater? But you will observe that I am among you as one who serves. If you are willing to become fellow servants with me in doing the Father’s will, in the kingdom to come you shall sit with me in power, still doing the Father’s will in future glory.”
179:3.10 (1940.2) Când Iisus a terminat de vorbit, gemenii Alfeu au adus durerea şi vinul, cu mirodeniile amare şi cu pasta de fructe uscate, care compunea felul următor de mâncare al Ultimei Cine.	179:3.10 (1940.2) When Jesus had finished speaking, the Alpheus twins brought on the bread and wine, with the bitter herbs and the paste of dried fruits, for the next course of the Last Supper.
4. Ultimele cuvinte către trădător ^top	4. Last Words to the Betrayer ^top
179:4.1 (1940.3) Vreme de câteva minute, apostoli au mâncat în tăcere, dar, sub influenţa atitudinii de bună dispoziţie a Maestrului, ei au fost curând antrenaţi în conversaţie, şi masa n-a întârziat să continue ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic anormal care să tulbure buna dispoziţie şi amabilitatea socială a acestei reuniuni extraordinare. După câtva timp, către mijlocul servirii celui de-al doilea fel de mâncare, Iisus şi-a plimbat gândirea peste apostolii săi şi a zis: Eu v-am spus cât de mult doream să iau această masă cu voi. Ştiind de felul în care forţele întunericului au conspirat pentru a face să moară Fiul Omului, eu am decid să iau această cină cu voi în această sală secretă, cu o zi înainte de Paşte, căci mâine seară, la ora asta, eu nu voi mai fi cu voi. Eu v-am repetat de multe ori că trebuie să mă întorc la Tatăl meu. Acum, mi-a venit vremea, dar nu era necesar ca vreunul dintre voi să mă trădeze şi să mă dea pe mâna duşmanilor.	179:4.1 (1940.3) For some minutes the apostles ate in silence, but under the influence of the Master’s cheerful demeanor they were soon drawn into conversation, and ere long the meal was proceeding as if nothing out of the ordinary had occurred to interfere with the good cheer and social accord of this extraordinary occasion. After some time had elapsed, in about the middle of this second course of the meal, Jesus, looking them over, said: “I have told you how much I desired to have this supper with you, and knowing how the evil forces of darkness have conspired to bring about the death of the Son of Man, I determined to eat this supper with you in this secret chamber and a day in advance of the Passover since I will not be with you by this time tomorrow night. I have repeatedly told you that I must return to the Father. Now has my hour come, but it was not required that one of you should betray me into the hands of my enemies.”
179:4.2 (1940.4) Parabola cu spălarea picioarelor şi discursul subsecvent al Maestrului îi făcuse deja pe apostoli să piardă o bună parte din impertinenţa şi din înfumurarea lor. Când au auzit acestea ei au început să se privească unii pe alţii şi să se întrebe cu şovăiala unui ton descumpănit: „Eu sunt?” Când toţi şi-au pus aceeaşi întrebare, Iisus a zis: „În timp ce este necesar ca eu să mă întorc la Tatăl meu pentru a îndeplini voia sa, nu se cerea ca unul dintre voi să devină un trădător. Aceasta este coacerea răului ascuns în inima unuia dintre voi, care n-a reuşit să iubească adevărul cu tot sufletul său. Cât este de amăgitor orgoliul intelectual care precede căderea spirituală! Prietenul meu de multă vreme, care până şi acum mănâncă din pâinea mea, este gata să mă trădeze, chiar şi în vreme ce îşi moaie mâna în farfurie odată cu mine.”	179:4.2 (1940.4) When the twelve heard this, having already been robbed of much of their self-assertiveness and self-confidence by the parable of the feet washing and the Master’s subsequent discourse, they began to look at one another while in disconcerted tones they hesitatingly inquired, “Is it I?” And when they had all so inquired, Jesus said: “While it is necessary that I go to the Father, it was not required that one of you should become a traitor to fulfill the Father’s will. This is the coming to fruit of the concealed evil in the heart of one who failed to love the truth with his whole soul. How deceitful is the intellectual pride that precedes the spiritual downfall! My friend of many years, who even now eats my bread, will be willing to betray me, even as he now dips his hand with me in the dish.”
179:4.3 (1940.5) Când Iisus a vorbit astfel, cei doisprezece au început iarăşi să se întrebe: „Eu sunt?” Când Iuda, aşezat la stânga Maestrului, a întrebat din nou: „Eu sunt?”, Iisus a muiat pâine în farfuria cu mirodenii şi i-a întins-o lui Iuda zicând: „Tu ai zis-o.” Dar ceilalţi nu l-au auzit pe Iisus vorbindu-i lui Iuda. Ioan, care era lungit la dreapta lui Iisus, s-a aplecat şi l-a întrebat pe Maestru: „Cine-i acesta? Am vrea să ştim cine este neloial faţă de misiunea sa?” Iisus a răspuns: „V-am spus deja că este acela căruia i-am dat pâine muiată.” Dar el era atât de firesc ca o gazdă să dea pâine muiată unui oaspete aşezat în stânga sa încât nici unul dintre cei doisprezece n-au băgat asta de seamă, deşi Maestrul s-a exprimat limpede. Dar Iuda a fost dureros de conştient de semnificaţia cuvintelor Maestrului asociate faptei lui, şi a început să se teamă ca nu cumva şi tovarăşii lui să-şi dea seama, acum, că el era trădătorul.	179:4.3 (1940.5) And when Jesus had thus spoken, they all began again to ask, “Is it I?” And as Judas, sitting on the left of his Master, again asked, “Is it I?” Jesus, dipping the bread in the dish of herbs, handed it to Judas, saying, “You have said.” But the others did not hear Jesus speak to Judas. John, who reclined on Jesus’ right hand, leaned over and asked the Master: “Who is it? We should know who it is that has proved untrue to his trust.” Jesus answered: “Already have I told you, even he to whom I gave the sop.” But it was so natural for the host to give a sop to the one who sat next to him on the left that none of them took notice of this, even though the Master had so plainly spoken. But Judas was painfully conscious of the meaning of the Master’s words associated with his act, and he became fearful lest his brethren were likewise now aware that he was the betrayer.
179:4.4 (1941.1) Petru era foarte aprins de ceea ce se spusese. El s-a aplecat peste masă şi l-a interpelat pe Ioan: „Întreabă-l tu cine este, sau dacă ţi-a spus deja, spune-mi cine este trădătorul.”	179:4.4 (1941.1) Peter was highly excited by what had been said, and leaning forward over the table, he addressed John, “Ask him who it is, or if he has told you, tell me who is the betrayer.”
179:4.5 (1941.2) Iisus a pus capăt şuşotelilor lor zicând: „Sunt întristat că se întâmplă răul acesta şi am sperat până în minutul acesta că puterea adevărului va putea triumfa asupra înşelăciunilor răului, dar nu se câştigă asemenea victorii fără credinţa care rezultă dintr-o sinceră dragoste de adevăr. N-aş fi vrut să vă spun lucrurile acestea, dar doresc să vă avertizez de aceste amărăciuni şi să vă pregătesc astfel în ceea ce ne aşteaptă cât de curând. V-am spus asta pentru că doresc ca după plecarea mea voi să vă amintiţi că eu cunoşteam toate aceste perfide comploturi, şi că v-am avertizat că am o fiu trădat. Eu fac toate acestea numai pentru a vă întări în vederea ispitelor şi a încercărilor iminente.”	179:4.5 (1941.2) Jesus brought their whisperings to an end by saying: “I sorrow that this evil should have come to pass and hoped even up to this hour that the power of truth might triumph over the deceptions of evil, but such victories are not won without the faith of the sincere love of truth. I would not have told you these things at this, our last supper, but I desire to warn you of these sorrows and so prepare you for what is now upon us. I have told you of this because I desire that you should recall, after I have gone, that I knew about all these evil plottings, and that I forewarned you of my betrayal. And I do all this only that you may be strengthened for the temptations and trials which are just ahead.”
179:4.6 (1941.3) După ce a vorbit astfel, Iisus s-a înclinat spre Iuda şi a zis: „Ceea ce te-ai decis să faci, s-o faci repede.” Când Iuda a auzit aceste cuvinte s-a ridicat de la masă şi a părăsit în grabă sala, ieşind în noapte, pentru a face ceea ce hotărâse să facă. Când ceilalţi apostoli l-au văzut pe Iuda plecând grăbit după ce îi vorbise Maestrul, au crezut că se dusese să mai caute vreun fel de mâncare pentru cină sau să facă vreun alt comision pentru Maestru, căci ei presupuneau că Iuda purta încă punga cu bani.	179:4.6 (1941.3) When Jesus had thus spoken, leaning over toward Judas, he said: “What you have decided to do, do quickly.” And when Judas heard these words, he arose from the table and hastily left the room, going out into the night to do what he had set his mind to accomplish. When the other apostles saw Judas hasten off after Jesus had spoken to him, they thought he had gone to procure something additional for the supper or to do some other errand for the Master since they supposed he still carried the bag.
179:4.7 (1941.4) Iisus ştia că, de cum înainte, nu mai era nimic de făcut pentru a-l împiedica pe Iuda să devină un trădător. El începuse cu doisprezece apostoli - mai avea unsprezece. El alesese şase. Deşi iuda fusese printre cei care fuseseră numiţi de către primii săi apostoli aleşi, Maestrul îl acceptase. Chiar până în aceste ultime momente el făcuse imposibilul pentru a-l sanctifica şi a-l salva, tot aşa cum lucrase pentru pacea şi pentru salvarea celorlalţi.	179:4.7 (1941.4) Jesus now knew that nothing could be done to keep Judas from turning traitor. He started with twelve—now he had eleven. He chose six of these apostles, and though Judas was among those nominated by his first-chosen apostles, still the Master accepted him and had, up to this very hour, done everything possible to sanctify and save him, even as he had wrought for the peace and salvation of the others.
179:4.8 (1941.5) Cu manifestările lui de afecţiune nuanţate de înduioşare, cina aceasta a fost ultima chemare a lui Iisus către dezertorul Iuda, dar această chemare a fost în van. Odată ce iubirea a murit realmente, avertismentele, chiar şi când vă sunt date cu maximum de tact, şi transmise în spiritul cel mai prietenos, nu reuşesc în general decât să intensifice ura şi să înteţească reaua hotărâre de a executa în întregime propriile voastre proiecte egoiste.	179:4.8 (1941.5) This supper, with its tender episodes and softening touches, was Jesus’ last appeal to the deserting Judas, but it was of no avail. Warning, even when administered in the most tactful manner and conveyed in the most kindly spirit, as a rule, only intensifies hatred and fires the evil determination to carry out to the full one’s own selfish projects, when love is once really dead.
5. Instituirea cinei de amintire ^top	5. Establishing the Remembrance Supper ^top
179:5.1 (1941.6) Când i-au adus lui Iisus cea de-a treia cupă de vin, „cupa binecuvântării”, el s-a ridicat de pe divanul său şi a luat cupa în mâini, a sfinţit-o zicând: „Luaţi această cupă şi beţi-o toţi. Aceasta va fi cupa amintirii mele. Aceasta este cupa binecuvântării unei noi distribuiri a harului şi a adevărului. Aceasta va fi pentru voi emblema revărsării şi a călăuzirii divinului Spirit al Adevărului. Şi eu nu voi mai bea din această cupă cu voi până ce nu voi bea sub o nouă formă cu voi în împărăţia veşnică al Tatălui.”	179:5.1 (1941.6) As they brought Jesus the third cup of wine, the “cup of blessing,” he arose from the couch and, taking the cup in his hands, blessed it, saying: “Take this cup, all of you, and drink of it. This shall be the cup of my remembrance. This is the cup of the blessing of a new dispensation of grace and truth. This shall be to you the emblem of the bestowal and ministry of the divine Spirit of Truth. And I will not again drink this cup with you until I drink in new form with you in the Father’s eternal kingdom.”
179:5.2 (1942.1) În timp ce beau din această cupă a binecuvântării cu un profund respect şi într-o tăcere desăvârşită, toţi apostolii au sesizat că se petrecea ceva ieşit din comun. Străvechiul Paşte comemora ivirea părinţilor lor dintr-o stare de robie rasială în ascensiunea lor către libertatea individuală. Acum, Maestrul a instituit o nouă cină de amintire, simbolizând noua epocă în care individul înrobit iese din sclavia ceremonială şi din egoism, şi accede la bucuria spirituală a fraternităţii şi a comunităţii fiilor Dumnezeului viu eliberaţi prin credinţă.	179:5.2 (1942.1) The apostles all sensed that something out of the ordinary was transpiring as they drank of this cup of blessing in profound reverence and perfect silence. The old Passover commemorated the emergence of their fathers from a state of racial slavery into individual freedom; now the Master was instituting a new remembrance supper as a symbol of the new dispensation wherein the enslaved individual emerges from the bondage of ceremonialism and selfishness into the spiritual joy of the brotherhood and fellowship of the liberated faith sons of the living God.
179:5.3 (1942.2) Când au terminat de băut această nouă cupă a amintirii, Maestrul a luat pâinea şi, după ce a adus mulţumiri, a rupt-o în bucăţele şi a dat din mână în mână zicând: „Luaţi această pâine a amintirii şi mâncaţi-o. V-am spus că eu sunt pâinea vieţii. Şi această pâine a vieţii este viaţa unificatoare a Tatălui şi a Fiului într-un singur dar. Cuvântul Tatălui, aşa cum este el revelat în Fiu, este într-adevăr pâinea vieţii.” Când au împărtăşit pâinea de aducere aminte, simbolul cuvântului viu al adevărului întrupat sub înfăţişarea cărnii muritoare, s-au aşezat din nou cu toţii.	179:5.3 (1942.2) When they had finished drinking this new cup of remembrance, the Master took up the bread and, after giving thanks, broke it in pieces and, directing them to pass it around, said: “Take this bread of remembrance and eat it. I have told you that I am the bread of life. And this bread of life is the united life of the Father and the Son in one gift. The word of the Father, as revealed in the Son, is indeed the bread of life.” When they had partaken of the bread of remembrance, the symbol of the living word of truth incarnated in the likeness of mortal flesh, they all sat down.
179:5.4 (1942.3) Instituind această cină de aducere aminte, Maestrul a recurs, după cum avea obiceiul întotdeauna, la parabole şi la simboluri. El folosea simboluri pentru că voia să-i înveţe unele mari adevăruri spirituale într-un mod în care făcea greu succesorilor lui să ataşeze cuvintelor sale interpretări precise şi înţelesuri categorice. El căuta astfel să împiedice generaţiile succesive să cristalizeze învăţătura sa şi să imobilizeze semnificaţiile ei spirituale prin lanţurile moarte ale tradiţiilor şi ale dogmelor. Stabilind unica ceremonie, sau sacramentul, asociat întregului misiunii vieţii sale, Iisus a avut mare grijă să sugereze înţelesurile sale mai degrabă decât să se încreadă în definiţii precise. El nu dorea să distrugă, prin stabilirea unui ceremonial precis, conceptul individual de comuniune divină, şi nici nu voia să limiteze imaginaţia spirituală a credincioşilor paralizând-o în vreun mod formal. El căuta mai degrabă să elibereze sufletul omenesc născut din nou, pentru ca el să-şi ia zborul pe aripile bucuroase ale unei libertăţi spirituale noi şi vii.	179:5.4 (1942.3) In instituting this remembrance supper, the Master, as was always his habit, resorted to parables and symbols. He employed symbols because he wanted to teach certain great spiritual truths in such a manner as to make it difficult for his successors to attach precise interpretations and definite meanings to his words. In this way he sought to prevent successive generations from crystallizing his teaching and binding down his spiritual meanings by the dead chains of tradition and dogma. In the establishment of the only ceremony or sacrament associated with his whole life mission, Jesus took great pains to suggest his meanings rather than to commit himself to precise definitions. He did not wish to destroy the individual’s concept of divine communion by establishing a precise form; neither did he desire to limit the believer’s spiritual imagination by formally cramping it. He rather sought to set man’s reborn soul free upon the joyous wings of a new and living spiritual liberty.
179:5.5 (1942.4) În pofida efortului Maestrului pentru a stabili astfel acest nou sacrament de aducere aminte, succesorii lui, în cursul secolelor, s-au apucat să contracareze cu eficienţă dorinţa sa formală în aşa fel încât simbolismul spiritual simplu al acestei ultime seri de întrupare a fost redus la interpretări stricte şi închise în precizia aproape matematică a unei formule fixe. Dintre toate învăţăturile lui Iisus, nici una nu a fost mai uniformizată prin tradiţie.	179:5.5 (1942.4) Notwithstanding the Master’s effort thus to establish this new sacrament of the remembrance, those who followed after him in the intervening centuries saw to it that his express desire was effectively thwarted in that his simple spiritual symbolism of that last night in the flesh has been reduced to precise interpretations and subjected to the almost mathematical precision of a set formula. Of all Jesus’ teachings none have become more tradition-standardized.
179:5.6 (1942.5) Când cina de aducere aminte este împărtăşită de cei care cred în Fiu şi care îl cunosc pe Dumnezeu, simbolismul său nu are nevoie de a fi asociat cu nici una dintre falsele interpretări omeneşti şi puerile privitoare la semnificaţia prezenţei divine, căci, în toate aceste prilejuri, Maestrul este realmente prezent. Cina de aducere aminte este întâlnirea simbolică a credinciosului cu Mihail. Când devii astfel conştient de spirit, Fiul este efectiv prezent, iar spiritul său fraternizează cu fragmentul lăuntric al Tatălui său.	179:5.6 (1942.5) This supper of remembrance, when it is partaken of by those who are Son-believing and God-knowing, does not need to have associated with its symbolism any of man’s puerile misinterpretations regarding the meaning of the divine presence, for upon all such occasions the Master is really present. The remembrance supper is the believer’s symbolic rendezvous with Michael. When you become thus spirit-conscious, the Son is actually present, and his spirit fraternizes with the indwelling fragment of his Father.
179:5.7 (1942.6) După ce au meditat vreme de câteva momente, Iisus a continuat: Când veţi face aceste lucruri, amintiţi-vă că am trăit pe pământ printre voi, şi bucuraţi-vă de faptul că eu voi continua să trăiesc pe pământ cu voi şi să servesc prin voi. Ca indivizi, să nu existe între voi lupte pentru cine să fie cel mai mare. Fiţi toţi ca fraţii. Când împărăţia se va fi mărit până la a îngloba mari grupuri de credincioşi, voi va trebui deopotrivă să evitaţi lupta pentru notorietate sau căutarea de onoruri printre aceste grupuri.”	179:5.7 (1942.6) After they had engaged in meditation for a few moments, Jesus continued speaking: “When you do these things, recall the life I have lived on earth among you and rejoice that I am to continue to live on earth with you and to serve through you. As individuals, contend not among yourselves as to who shall be greatest. Be you all as brethren. And when the kingdom grows to embrace large groups of believers, likewise should you refrain from contending for greatness or seeking preferment between such groups.”
179:5.8 (1943.1) Acest măreţ eveniment a avut loc în sala de sus a unui prieten. Nici cina, nici casa nu comportau o formă sacră sau o consacrare ceremonială. Cina de aducere aminte a fost stabilită fără aprobarea ecleziastică.	179:5.8 (1943.1) And this mighty occasion took place in the upper chamber of a friend. There was nothing of sacred form or of ceremonial consecration about either the supper or the building. The remembrance supper was established without ecclesiastical sanction.
179:5.9 (1943.2) După ce a instaurat cina de aducere aminte, Iisus le-a zis apostolilor: „De fiecare dată când veţi face aceasta, faceţi-o în amintirea mea. Şi, când vă veţi aduce aminte de mine, faceţi mai întâi o întoarcere la viaţa mea întrupată, amintiţi-vă că am fost cândva cu voi şi, după aceea, discerneţi prin credinţă că voi veţi cina cu toţii într-o bună zi cu mine în împărăţia eternă al Tatălui. Acesta este noul Paşte pe care vi-l las vouă, însăşi amintirea vieţii de manifestare, cuvântul adevărului veşnic şi iubirea mea pentru voi, revărsarea Spiritului meu al Adevărului peste toată carnea.”	179:5.9 (1943.2) When Jesus had thus established the supper of the remembrance, he said to the eleven: “And as often as you do this, do it in remembrance of me. And when you do remember me, first look back upon my life in the flesh, recall that I was once with you, and then, by faith, discern that you shall all sometime sup with me in the Father’s eternal kingdom. This is the new Passover which I leave with you, even the memory of my bestowal life, the word of eternal truth; and of my love for you, the outpouring of my Spirit of Truth upon all flesh.”
179:5.10 (1943.3) Apoi au terminat sărbătorirea străvechiului paşte, dar fără vărsare de sânge, în relaţie cu inaugurarea noii cine de aducere aminte cântând toţi laolaltă al o sută optulea Psalm.	179:5.10 (1943.3) And they ended this celebration of the old but bloodless Passover in connection with the inauguration of the new supper of the remembrance, by singing, all together, the one hundred and eighteenth Psalm.