Capitolul 186	Paper 186
Cu puţin Înainte de răstignire	Just Before the Crucifixion
186:0.1 (1997.1) ÎN MOMENTUL în care Iisus şi acuzatorii săi au pornit spre către Irod, Maestrul s-a întors către apostolul Ioan şi i-a spus: „Ioane, tu nu mai poţi face nimic pentru mine. Mergi la mama mea şi adu-o ca să mă vadă înainte de a muri.” Atunci când Ioan a auzit rugămintea Maestrului său, şi cu toate că nu-i venea să-l lase singur printre duşmanii lui, el se grăbi să plece în Bethania, unde era reunită întreaga familie a lui Iisus în aşteptare la Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, pe care Iisus îl înviase din morţi.	186:0.1 (1997.1) AS JESUS and his accusers started off to see Herod, the Master turned to the Apostle John and said: “John, you can do no more for me. Go to my mother and bring her to see me ere I die.” When John heard his Master’s request, although reluctant to leave him alone among his enemies, he hastened off to Bethany, where the entire family of Jesus was assembled in waiting at the home of Martha and Mary, the sisters of Lazarus whom Jesus raised from the dead.
186:0.2 (1997.2) De mai multe ori în cursul dimineţii, mesagerii i-au adus Martei şi Mariei veşti despre desfăşurarea procesului lui Iisus însă familia lui Iisus nu a ajuns la Bethania decât cu câteva minute înainte ca Ioan să fi sosit cu mesajul că Iisus cerea să îşi vadă mama înainte de a muri. Dup ce Ioan Zebedeu a povestit tot ceea ce s-a întâmplat din momentul arestării lui Iisus de la miezul nopţii, Maria a plecat imediat însoţită de Ioan pentru a-l vedea pe fiul ei mai mare. În momentul în care Maria şi Ioan au ajuns la Ierusalim, Iisus, însoţit de soldaţii romani care trebuiau să-l răstignească, ajunsese deja la Golgota.	186:0.2 (1997.2) Several times during the morning, messengers had brought news to Martha and Mary concerning the progress of Jesus’ trial. But the family of Jesus did not reach Bethany until just a few minutes before John arrived bearing the request of Jesus to see his mother before he was put to death. After John Zebedee had told them all that had happened since the midnight arrest of Jesus, Mary his mother went at once in the company of John to see her eldest son. By the time Mary and John reached the city, Jesus, accompanied by the Roman soldiers who were to crucify him, had already arrived at Golgotha.
186:0.3 (1997.3) Când Maria, mama lui Iisus, a plecat din Bethania cu Ioan la fiul ei, Rut, sora Maestrului, a refuzat să rămână în urmă cu restul familiei. Cum ea era hotărâtă să îşi însoţească mama, fratele ei, Iuda, a plecat împreună cu ea. Ceilalţi membri ai familiei Maestrului au rămas la Bethania sub conducerea lui Iacob. Cam o dată pe oră mesagerii lui David Zebedeu le aduceau veşti referitoare la desfăşurarea acelui lucru îngrozitor, condamnarea la moarte a fratelui lor, Iisus din Nazareth.	186:0.3 (1997.3) When Mary the mother of Jesus started out with John to go to her son, his sister Ruth refused to remain behind with the rest of the family. Since she was determined to accompany her mother, her brother Jude went with her. The rest of the Master’s family remained in Bethany under the direction of James, and almost every hour the messengers of David Zebedee brought them reports concerning the progress of that terrible business of putting to death their eldest brother, Jesus of Nazareth.
1. Sfârşitul lui Iuda Iscarioteanul ^top	1. The End of Judas Iscariot ^top
186:1.1 (1997.4) Era aproape ora opt şi jumătate dimineaţa în această vineri când audierea lui Iisus în faţa lui Pilat a luat sfârşit, iar Maestrul a fost dat în paza soldaţilor romani care urmau să-l pună pe cruce. Imediat ce romanii l-au luat pe Iisus, căpitanul gardienilor iudei s-a întors împreună cu oamenii lui la cartierul general al templului. Şefii preoţilor şi ajutoarele lor din sinedriu i-au urmat îndeaproape pe gardieni, mergând direct la locul lor de adunare obişnuit, în sala de piatră cioplită a templului. Ei au găsit aici pe mulţi alţi membri ai sinedriului aşteptând să vadă ce se făcuse cu Iisus. În timp ce Caiafa făcea raportul său sinedriului în privinţa judecării şi condamnării lui Iisus, Iuda apăru în faţa lor reclamând recompensa lui pentru rolul pe care l-a jucat în arestarea şi condamnarea la moarte a Maestrului său.	186:1.1 (1997.4) It was about half past eight o’clock this Friday morning when the hearing of Jesus before Pilate was ended and the Master was placed in the custody of the Roman soldiers who were to crucify him. As soon as the Romans took possession of Jesus, the captain of the Jewish guards marched with his men back to their temple headquarters. The chief priest and his Sanhedrist associates followed close behind the guards, going directly to their usual meeting place in the hall of hewn stone in the temple. Here they found many other members of the Sanhedrin waiting to learn what had been done with Jesus. As Caiaphas was engaged in making his report to the Sanhedrin regarding the trial and condemnation of Jesus, Judas appeared before them to claim his reward for the part he had played in his Master’s arrest and sentence of death.
186:1.2 (1997.5) Toţi aceşti iudei îl detestau pe Iuda; ei nu aveau pentru trădător decât sentimente de absolut dispreţ. Pe tot parcursul judecării lui Iisus în faţa lui Caiafa şi în timpul apariţiei sale în faţa lui Pilat, Iuda a avut mustrări de conştiinţă în ceea ce priveşte mişelia lui. El a început totodată să fie oarecum dezamăgit de recompensa pe care trebuia să o primească ca plată a trădării lui Iisus. Lui nu îi plăcea deloc răceala şi rezerva autorităţilor iudaice. Cu toate acestea, el se aştepta să fie recompensat cu generozitate pentru purtarea lui laşă; el credea că va fi convocat în faţa întregului sinedriu pentru a-şi auzi propriile laude şi a vedea conferindu-i-se onoruri pe măsură ca răsplată a marelui serviciu care credea că l-a făcut naţiunii sale. Ne putem aşadar imagina marea surpriză a acestui trădător egoist când un servitor al marelui preot îl bătu pe umăr, îl chemă afară din sală şi îi spuse: ”Iuda, am fost însărcinat să te plătesc pentru trădarea lui Iisus. Iată recompensa ta.” Iar servitorul lui Caiafa îi întinse o pungă în care erau treizeci de monede de argint, preţul curent al unui bun sclav valid.	186:1.2 (1997.5) All of these Jews loathed Judas; they looked upon the betrayer with only feelings of utter contempt. Throughout the trial of Jesus before Caiaphas and during his appearance before Pilate, Judas was pricked in his conscience about his traitorous conduct. And he was also beginning to become somewhat disillusioned regarding the reward he was to receive as payment for his services as Jesus’ betrayer. He did not like the coolness and aloofness of the Jewish authorities; nevertheless, he expected to be liberally rewarded for his cowardly conduct. He anticipated being called before the full meeting of the Sanhedrin and there hearing himself eulogized while they conferred upon him suitable honors in token of the great service which he flattered himself he had rendered his nation. Imagine, therefore, the great surprise of this egotistic traitor when a servant of the high priest, tapping him on the shoulder, called him just outside the hall and said: “Judas, I have been appointed to pay you for the betrayal of Jesus. Here is your reward.” And thus speaking, the servant of Caiaphas handed Judas a bag containing thirty pieces of silver—the current price of a good, healthy slave.
186:1.3 (1998.1) Iuda a fost stupefiat, mut de uimire. El se grăbi să intre din nou în sală, însă uşierul îi bară calea. El dorea să facă apel la sinedriu însă nu a fost lăsat să intre. Lui Iuda nu-i venea să creadă că aceşti conducători iudei l-au fi lăsat să îşi trădeze prietenii şi Maestrul pentru a-i oferi apoi treizeci de arginţi ca recompensă. Era umilit, dezamăgit şi zdrobit. El se îndepărtă de templu, ca să zicem aşa, aproape într-un soi de transă; ca un automat, el lăsă punga să alunece în buzunarul său mare, acolo unde purtase mult timp portofelul conţinând fondurile apostolice. El rătăci prin oraş şi ieşi după mulţimea care urma să asiste la răstignire.	186:1.3 (1998.1) Judas was stunned, dumfounded. He rushed back to enter the hall but was debarred by the doorkeeper. He wanted to appeal to the Sanhedrin, but they would not admit him. Judas could not believe that these rulers of the Jews would allow him to betray his friends and his Master and then offer him as a reward thirty pieces of silver. He was humiliated, disillusioned, and utterly crushed. He walked away from the temple, as it were, in a trance. He automatically dropped the money bag in his deep pocket, that same pocket wherein he had so long carried the bag containing the apostolic funds. And he wandered out through the city after the crowds who were on their way to witness the crucifixions.
186:1.4 (1998.2) Iuda zări de departe că se ridica crucea pe care era Iisus bătut în cuie. La vederea aceasta, el se reîntoarse imediat la templu, îşi croi cu drum pe lângă forţa gardianul de la poartă şi se pomeni în faţa sinedriului care era încă în toiul şedinţei. Trădătorului aproape i se tăiase răsuflarea şi era profund abătut însă a reuşit să îngăime următoarele cuvinte: „Am păcătuit prin aceea că am trădat un sânge nevinovat. Voi m-aţi insultat; mi-aţi dat bani pentru acest serviciu - cât preţul unui sclav. Mă căiesc că am făcut aceasta. Luaţi-vă banii. Vreau să mă eliberez de vinovăţia acestei fapte.”	186:1.4 (1998.2) From a distance Judas saw them raise the cross piece with Jesus nailed thereon, and upon sight of this he rushed back to the temple and, forcing his way past the doorkeeper, found himself standing in the presence of the Sanhedrin, which was still in session. The betrayer was well-nigh breathless and highly distraught, but he managed to stammer out these words: “I have sinned in that I have betrayed innocent blood. You have insulted me. You have offered me as a reward for my service, money—the price of a slave. I repent that I have done this; here is your money. I want to escape the guilt of this deed.”
186:1.5 (1998.3) Auzindu-l pe Iuda, conducătorii iudei au râs de el. Unul dintre ei care şedea aproape de locul în care stătea Iuda i-a făcut semn să iasă din sală,zicând: „Maestrul tău a fost deja condamnat la moarte de către romani. Cât despre vinovăţia ta, ce ne pasă nouă? Vezi-ţi tu de treaba ta - mergi de aici.”	186:1.5 (1998.3) When the rulers of the Jews heard Judas, they scoffed at him. One of them sitting near where Judas stood, motioned that he should leave the hall and said: “Your Master has already been put to death by the Romans, and as for your guilt, what is that to us? See you to that—and begone!”
186:1.6 (1998.4) Părăsind sala sinedriului Iuda scoase cele treizeci de monezi de argint din portofel şi le azvârli, împrăştiindu-le pe dalele templului. Când trădătorul ieşi, el îşi ieşise deja din fire. Iuda trecea acum prin experienţa realizării adevăratei naturi a păcatului. Toată strălucirea, toată fascinaţia şi toată beţia facerii de rău dispăruseră. Acum răufăcătorul stătea singur, faţă în faţă cu verdictul judecăţii sufletului său deziluzionat şi decepţionat. Păcatul era plin de vrajă şi de aventură când era comis, însă acum Iuda trebuia să facă faţă culegerii faptelor goale şi lipsite de romantic.	186:1.6 (1998.4) As Judas left the Sanhedrin chamber, he removed the thirty pieces of silver from the bag and threw them broadcast over the temple floor. When the betrayer left the temple, he was almost beside himself. Judas was now passing through the experience of the realization of the true nature of sin. All the glamor, fascination, and intoxication of wrongdoing had vanished. Now the evildoer stood alone and face to face with the judgment verdict of his disillusioned and disappointed soul. Sin was bewitching and adventurous in the committing, but now must the harvest of the naked and unromantic facts be faced.
186:1.7 (1998.5) Cel care fusese până acum ambasador pe tărâmul împărăţiei cerurilor rătăcea acum singur şi părăsit pe drumurile Ierusalimului. Disperarea sa era cumplită şi aproape absolută. El a continuat să umble prin oraş, apoi dincolo de zidurile lui până la locul izolat al văii lui Hinnom unde a urcat pe nişte stânci abrupte. Acolo şi-a dat jos cingătoare cu care era cuprins, a legat un capăt al ei de un copac, şi-a înnodat-o în jurul gâtului şi şi-a dat drumul în gol. Înainte să moară, nodul făcut de degetele lui nervoase se desfăcuse şi trupul trădătorului s-a zdrobit de stâncile ascuţite pe care a căzut.	186:1.7 (1998.5) This onetime ambassador of the kingdom of heaven on earth now walked through the streets of Jerusalem, forsaken and alone. His despair was desperate and well-nigh absolute. On he journeyed through the city and outside the walls, on down into the terrible solitude of the valley of Hinnom, where he climbed up the steep rocks and, taking the girdle of his cloak, fastened one end to a small tree, tied the other about his neck, and cast himself over the precipice. Ere he was dead, the knot which his nervous hands had tied gave way, and the betrayer’s body was dashed to pieces as it fell on the jagged rocks below.
2. Atitudinea Maestrului ^top	2. The Master’s Attitude ^top
186:2.1 (1999.1) Când a fost arestat, Iisus ştia că lucrarea sa pe Pământ sub înfăţişarea unui muritor era încheiată. El înţelegea bine felul de moarte la care va fi supus şi era prea puţin preocupat de detaliile aşa-zisei lor judecări.	186:2.1 (1999.1) When Jesus was arrested, he knew that his work on earth, in the likeness of mortal flesh, was finished. He fully understood the sort of death he would die, and he was little concerned with the details of his so-called trials.
186:2.2 (1999.2) În faţa sinedriului Iisus a refuzat să răspundă la mărturiilor aduse de martorii mincinoşi. Doar o singură întrebare atrăgea mereu un răspuns, fie că era pusă de prieteni, fie că era pusă de duşmani: aceea care se referea la natura şi la divinitatea misiunii sale pe Pământ. Când era întrebat dacă era Fiul lui Dumnezeu, el dădea negreşit un răspuns. El a refuzat ferm să vorbească în timpul înfăţişării sale în faţa curiosului şi şovăitorului Irod. În faţa lui Pilat el a vorbit doar atunci când a crezut că Pilat sau vre-un om sincer ar putea fi ajutat de cuvintele sale în cunoaşterea mai bună a adevărului. Iisus îi învăţase pe apostolii săi că era inutil ca ei să arunce perle porcilor şi acum îndrăznea să practice ceea ce propovăduise. Purtarea sa în acel moment dădea pilda supunerii cu răbdare a naturii umane, dublate de maiestuoasa tăcere şi de demna solemnitatea naturii divine. El era cât se poate de dispus să discute cu Pilat orice fel de chestiune referitoare la acuzaţiile politice aduse împotriva lui, despre orice chestiune recunoscută de el ca relevantă şi aflată sub jurisdicţia guvernatorului.	186:2.2 (1999.2) Before the Sanhedrist court Jesus declined to make replies to the testimony of perjured witnesses. There was but one question which would always elicit an answer, whether asked by friend or foe, and that was the one concerning the nature and divinity of his mission on earth. When asked if he were the Son of God, he unfailingly made reply. He steadfastly refused to speak when in the presence of the curious and wicked Herod. Before Pilate he spoke only when he thought that Pilate or some other sincere person might be helped to a better knowledge of the truth by what he said. Jesus had taught his apostles the uselessness of casting their pearls before swine, and he now dared to practice what he had taught. His conduct at this time exemplified the patient submission of the human nature coupled with the majestic silence and solemn dignity of the divine nature. He was altogether willing to discuss with Pilate any question related to the political charges brought against him—any question which he recognized as belonging to the governor’s jurisdiction.
186:2.3 (1999.3) Iisus era convins că voia Tatălui său era ca el să se supună cursului natural şi ordinar al evenimentelor umane, aşa cum ar trebui să facă orice altă creatură muritoare. De aceea el a refuzat chiar şi să folosească acele puteri pur umane de elocinţă convingătoare pentru a influenţa uneltirile contemporanilor săi miopi din punct de vedere social şi orbi spiritual. Cu toate că Iisus a trăit şi a murit pe Urantia, întreaga sa carieră umană, de la început până la sfârşit, a fost un spectacol menit să influenţeze şi să instruiască întregul univers local pe care l-a creat şi pe care l-a susţinut neîncetat.	186:2.3 (1999.3) Jesus was convinced that it was the will of the Father that he submit himself to the natural and ordinary course of human events just as every other mortal creature must, and therefore he refused to employ even his purely human powers of persuasive eloquence to influence the outcome of the machinations of his socially nearsighted and spiritually blinded fellow mortals. Although Jesus lived and died on Urantia, his whole human career, from first to last, was a spectacle designed to influence and instruct the entire universe of his creation and unceasing upholding.
186:2.4 (1999.4) Iudeii cu vederi înguste au scos strigăte necuviincioase cerând moartea Maestrului în timp ce el rămânea într-o tăcere teribilă contemplând scena morţii unei naţiuni, a propriului lui tată pământean.	186:2.4 (1999.4) These shortsighted Jews clamored unseemlily for the Master’s death while he stood there in awful silence looking upon the death scene of a nation—his earthly father’s own people.
186:2.5 (1999.5) Iisus dobândise tipul de caracter uman care poate să-şi păstreze sângele rece şi care poate să-şi afirme demnitatea în faţa insultelor repetate şi gratuite. El nu putea fi intimidat. Când a fost asaltat pentru prima dată de mărturia făcută de servitorul lui Anna, el s-a mărginit să sugereze că mai bine s-ar martori care să poată depune cum se cuvine mărturie împotriva lui.	186:2.5 (1999.5) Jesus had acquired that type of human character which could preserve its composure and assert its dignity in the face of continued and gratuitous insult. He could not be intimidated. When first assaulted by the servant of Annas, he had only suggested the propriety of calling witnesses who might duly testify against him.
186:2.6 (1999.6) De la început până la sfârşitul pretinsei tale judecăţi în faţa lui Pilat, legiunile celeste de faţă nu au putut să nu răspândească în univers descrierea scenei „Pilat în judecată, în faţa lui Iisus”.	186:2.6 (1999.6) From first to last, in his so-called trial before Pilate, the onlooking celestial hosts could not refrain from broadcasting to the universe the depiction of the scene of “Pilate on trial before Jesus.”
186:2.7 (1999.7) În timpul apariţiei sale în faţa lui Caiafa, când toate mărturiile mincinoase s-au năruit, Iisus nu a ezitat să răspundă la întrebarea şefului preoţilor şi să furnizeze astfel prin propria sa mărturie, temeiul pe care tribunalul dorea să se bazeze pentru a-l acuza de blasfemie.	186:2.7 (1999.7) When before Caiaphas, and when all the perjured testimony had broken down, Jesus did not hesitate to answer the question of the chief priest, thereby providing in his own testimony that which they desired as a basis for convicting him of blasphemy.
186:2.8 (1999.8) Maestrul nu a manifestat nici cel mai mic interes pentru eforturilor bine intenţionate însă şovăielnice ale lui Pilat de a obţine eliberarea sa. Îi era cu adevărat milă de Pilat şi s-a străduit sincer să-i lumineze mintea întunecată. El a rămas în întregime pasiv la toate apelurile adresate de guvernatorul roman iudeilor ca aceştia să-şi retragă învinuirile criminale aduse împotriva lui. Pe toată durata tristului proces el s-a comportat cu o demnitate simplă şi cu o maiestate fără ostentaţie. El nu s-a apucat nici să îi critice pentru lipsa lor de sinceritate pe aceia care vroiau să îl asasineze atunci când îl întrebau dacă era cumva „regele iudeilor”. Cu o mică lămurire rectificatoare el a acceptat denumirea ştiind că, deşi ei aleseseră să îl respingă, chiar şi într-un sens spiritual, el ar fi fost ultimul care să reprezinte cu adevărat un şef pentru naţiunea lor.	186:2.8 (1999.8) The Master never displayed the least interest in Pilate’s well-meant but halfhearted efforts to effect his release. He really pitied Pilate and sincerely endeavored to enlighten his darkened mind. He was wholly passive to all the Roman governor’s appeals to the Jews to withdraw their criminal charges against him. Throughout the whole sorrowful ordeal he bore himself with simple dignity and unostentatious majesty. He would not so much as cast reflections of insincerity upon his would-be murderers when they asked if he were “king of the Jews.” With but little qualifying explanation he accepted the designation, knowing that, while they had chosen to reject him, he would be the last to afford them real national leadership, even in a spiritual sense.
186:2.9 (2000.1) Iisus a vorbit puţin pe parcursul acestui proces însă suficient pentru a arăta tuturor muritorilor tipul de caracter pe care îl pot perfecţiona fiinţele umane în asociere cu Dumnezeu şi pentru a revela întregului univers modul în care Dumnezeu poate să se manifeste în viaţa unei creaturi când aceasta alege cu adevărat să facă voia Tatălui şi devine astfel un fiu activ al Dumnezeului viu.	186:2.9 (2000.1) Jesus said little during these trials, but he said enough to show all mortals the kind of human character man can perfect in partnership with God and to reveal to all the universe the manner in which God can become manifest in the life of the creature when such a creature truly chooses to do the will of the Father, thus becoming an active son of the living God.
186:2.10 (2000.2) Iubirea sa pentru muritorii neştiutori este pe deplin pusă în lumină de răbdarea şi de marea lui stăpânire de sine în faţa loviturilor soldaţilor grosolani şi a servitorilor fără minte. El nu s-a supărat nici măcar atunci când l-au legat la ochi şi când l-au lovit în batjocură peste faţă strigându-i-se: „profeţeşte-ne nouă cine a fost acela ce te-a lovit.”	186:2.10 (2000.2) His love for ignorant mortals is fully disclosed by his patience and great self-possession in the face of the jeers, blows, and buffetings of the coarse soldiers and the unthinking servants. He was not even angry when they blindfolded him and, derisively striking him in the face, exclaimed: “Prophesy to us who it was that struck you.”
186:2.11 (2000.3) Ceea ce zicea Pilat era mai aproape de adevăr decât ceea ce ştia, atunci când, după ce l-a biciuit pe Iisus, l-a înfăţişat mulţimii exclamând: „Iată omul!” Într-adevăr, guvernatorul roman copleşit de teamă, nici nu visa că în chiar clipa aceea universul era atent, privind spectacolul unic al preaiubitului său Fiu suveran supus unei umiliri ca aceea şi îndurând batjocura şi îmbrâncirile supuşilor muritori, întunecaţi şi decăzuţi. şi cum vorbea Pilat, expresia”Iată-l pe Dumnezeu Omul” răsuna în întreg Nebadonul. De atunci, în tot universul, nenumărate miliarde de creaturi au continuat să-l privească pe acest om în timp ce Dumnezeul din Havona - cârmuitorul suprem al universului universurilor - acceptă omul din Nazareth ca fiind împlinirea idealului creaturilor muritoare ale acestui univers local din timp şi spaţiu. În viaţa sa incomparabilă Iisus a pierdut nici un prilej de a-l revela pe Dumnezeu omului. Acum, în decursul acestor ultime episoade ale carierei sale omeneşti şi ale morţii sale, el a făcut o nouă şi emoţionantă revelaţie a omului lui Dumnezeu.	186:2.11 (2000.3) Pilate spoke more truly than he knew when, after Jesus had been scourged, he presented him before the multitude, exclaiming, “Behold the man!” Indeed, the fear-ridden Roman governor little dreamed that at just that moment the universe stood at attention, gazing upon this unique scene of its beloved Sovereign thus subjected in humiliation to the taunts and blows of his darkened and degraded mortal subjects. And as Pilate spoke, there echoed throughout all Nebadon, “Behold God and man!” Throughout a universe, untold millions have ever since that day continued to behold that man, while the God of Havona, the supreme ruler of the universe of universes, accepts the man of Nazareth as the satisfaction of the ideal of the mortal creatures of this local universe of time and space. In his matchless life he never failed to reveal God to man. Now, in these final episodes of his mortal career and in his subsequent death, he made a new and touching revelation of man to God.
3. Vrednicul de încredere David Zebedeu ^top	3. The Dependable David Zebedee ^top
186:3.1 (2000.4) Puţin după ce Iisus a fost dat pe mâna soldaţilor romani la sfârşitul audienţei în faţa lui Pilat, un detaşament din gardienii templului a fost trimis de urgenţă la Ghetsimani pentru a-i împrăştia sau a-i prinde pe discipolii Maestrului. Însă, cu mult timp în înaintea sosirii gărzilor, aceştia se răspândiseră deja. Apostolii se retrăseseră în ascunzători stabilite dinainte. Grecii se despărţiseră îndreptâdu-se spre diverse case din Ierusalim. Tot aşa dispăruseră şi alţi discipoli. David Zebedeu credea că duşmanii lui Iisus se vor întoarce, aşa că a mutat din timp vreo cinci sau şase corturi mai sus pe deal, aproape de locul în care Maestrul se retrăsese de atâtea ori pentru a se ruga şi a se închina. Acolo s-a gândit el să se ascundă, menţinând în acelaşi timp un centru, un post de coordonare pentru serviciul său de mesageri. De abia a părăsit David tabăra că gărzile din templu au şi sosit. Negăsind pe nimeni acolo, s-au mulţumit să de-a foc taberei şi s-au întors în grabă la templu. Auzind raportul soldaţilor, sinedriul a fost încredinţat că discipolii lui Iisus erau atât de tare înfricoşaţi şi de subjugaţi încât nu mai exista pericolul vreunei revolte şi nici al vreunei încercări de a-l scăpa pe Iisus din mâinile călăilor săi. În sfârşit, membrii sinedriului puteau să răsufle uşuraţi. Ei au încheiat şedinţa, apucând-o fiecare pe drumul lui pentru a se pregăti pentru Paşte.	186:3.1 (2000.4) Shortly after Jesus was turned over to the Roman soldiers at the conclusion of the hearing before Pilate, a detachment of the temple guards hastened out to Gethsemane to disperse or arrest the followers of the Master. But long before their arrival these followers had scattered. The apostles had retired to designated hiding places; the Greeks had separated and gone to various homes in Jerusalem; the other disciples had likewise disappeared. David Zebedee believed that Jesus’ enemies would return; so he early removed some five or six tents up the ravine near where the Master so often retired to pray and worship. Here he proposed to hide and at the same time maintain a center, or co-ordinating station, for his messenger service. David had hardly left the camp when the temple guards arrived. Finding no one there, they contented themselves with burning the camp and then hastened back to the temple. On hearing their report, the Sanhedrin was satisfied that the followers of Jesus were so thoroughly frightened and subdued that there would be no danger of an uprising or any attempt to rescue Jesus from the hands of his executioners. They were at last able to breathe easily, and so they adjourned, every man going his way to prepare for the Passover.
186:3.2 (2000.5) Imediat ce Pilat l-a predat pe Iisus soldaţilor romani pentru a-l răstigni, un mesager a plecat în grabă la Ghetsimani pentru a-i da de ştire lui David. În mai puţin de cinci minute curierii plecară spre Bethsaida, Pella, Filadelfia, Sidon, Shechem, Hebron, Damasc şi Alexandria purtând cu ei vestea că Iisus urma să fie răstignit de romani şi la cererea insistentă a şefilor iudei.	186:3.2 (2000.5) As soon as Jesus was turned over to the Roman soldiers by Pilate for crucifixion, a messenger hastened away to Gethsemane to inform David, and within five minutes runners were on their way to Bethsaida, Pella, Philadelphia, Sidon, Shechem, Hebron, Damascus, and Alexandria. And these messengers carried the news that Jesus was about to be crucified by the Romans at the insistent behest of the rulers of the Jews.
186:3.3 (2001.1) În tot decursul acelei zile tragice şi până la ultimul mesaj care vestea că Maestrul a fost aşezat în mormânt, David a trimis aproape la fiecare jumătate de oră mesageri cu rapoarte la apostoli, la greci şi la familia pământeană a lui Iisus reunită la Lazăr în Bethania. Când mesagerii s-au dus cu vestea că Iisus a fost îngropat, David s-a despărţit de grupul său de curieri locali pentru a sărbătoarea Paştelui şi pentru odihna de sabat din ziua următoare. El le-a ordonat să îi aducă discret raportul duminică dimineaţă acasă la Nicodim, unde se gândea să se ascundă câteva zile împreună cu Andrei şi cu Simon Petru.	186:3.3 (2001.1) Throughout this tragic day, until the message finally went forth that the Master had been laid in the tomb, David sent messengers about every half hour with reports to the apostles, the Greeks, and Jesus’ earthly family, assembled at the home of Lazarus in Bethany. When the messengers departed with the word that Jesus had been buried, David dismissed his corps of local runners for the Passover celebration and for the coming Sabbath of rest, instructing them to report to him quietly on Sunday morning at the home of Nicodemus, where he proposed to go in hiding for a few days with Andrew and Simon Peter.
186:3.4 (2001.2) Acest David Zebedeu, înzestrat fiind cu o judecată specifică, era singurul şi principalul discipol al lui Iisus care a fost înclinat să ia în mod literal, şi ca un fapt pozitiv, afirmaţia că Maestru va muri şi că „va reînvia în a treia zi”. David îl auzise odată pe Iisus făcând această prezicere. Având un soi de gândire practică, el şi-a propus acum să-şi strângă mesagerii duminică dimineaţă la Nicodim pentru a-i avea la dispoziţia sa, în vederea răspândirii veştii în cazul în care Iisus va reînvia din morţi. Lui David nu i-a trebuit mult până să-şi dea seama că nici unul dintre discipolii lui Iisus nu se aştepta să-l vadă ridicându-se atât de curând din mormânt. Aşadar, el a vorbit despre convingerea lui şi nu a spus nimic despre mobilizarea întregului său corp de mesageri în dimineaţa zilei de duminică, cu excepţia curierilor care au fost folosiţi vineri dimineaţa şi trimişi către oraşele îndepărtate şi către centrele de credincioşi.	186:3.4 (2001.2) This peculiar-minded David Zebedee was the only one of the leading disciples of Jesus who was inclined to take a literal and plain matter-of-fact view of the Master’s assertion that he would die and “rise again on the third day.” David had once heard him make this prediction and, being of a literal turn of mind, now proposed to assemble his messengers early Sunday morning at the home of Nicodemus so that they would be on hand to spread the news in case Jesus rose from the dead. David soon discovered that none of Jesus’ followers were looking for him to return so soon from the grave; therefore did he say little about his belief and nothing about the mobilization of all his messenger force on early Sunday morning except to the runners who had been dispatched on Friday forenoon to distant cities and believer centers.
186:3.5 (2001.3) Astfel discipolii lui Iisus răspândiţi prin Ierusalim şi prin împrejurimi au s-au împărtăşit din Paşte în acea noapte şi au stat retraşi în ziua următoare.	186:3.5 (2001.3) And so these followers of Jesus, scattered throughout Jerusalem and its environs, that night partook of the Passover and the following day remained in seclusion.
4. Pregătiri pentru răstignire ^top	4. Preparation for the Crucifixion ^top
186:4.1 (2001.4) După ce Pilat s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii, căutând astfel să scape de vina de a fi predat un nevinovat pentru a fi răstignit doar pentru că se temea să opună rezistenţă vociferărilor conducătorilor iudei, el a ordonat ca Maestrul să fie dat soldaţilor romani şi a dat ordin căpitanului lor ca să îl răstignească numaidecât. Preluându-l pe Iisus soldaţii l-au dus în curtea pretoriului, i-au dat jos roba pe care Irod i-a dat-o şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Aceşti soldaţi şi-au bătut joc de el şi s-au distrat pe seama lui , însă nu i-au mai aplicat alte pedepse fizice. Iisus era acum singur cu aceşti soldaţi romani. Prietenii săi se ascundeau, duşmanii săi se duseseră în drumul lor şi nici măcar Ioan Zebedeu nu era alături de el.	186:4.1 (2001.4) After Pilate had washed his hands before the multitude, thus seeking to escape the guilt of delivering up an innocent man to be crucified just because he feared to resist the clamor of the rulers of the Jews, he ordered the Master turned over to the Roman soldiers and gave the word to their captain that he was to be crucified immediately. Upon taking charge of Jesus, the soldiers led him back into the courtyard of the praetorium, and after removing the robe which Herod had put on him, they dressed him in his own garments. These soldiers mocked and derided him, but they did not inflict further physical punishment. Jesus was now alone with these Roman soldiers. His friends were in hiding; his enemies had gone their way; even John Zebedee was no longer by his side.
186:4.2 (2001.5) Era ceva mai târziu de ora opt a acestei dimineţi când Pilat l-a predat pe Iisus soldaţilor şi era cu puţin înaintea orei nouă când au plecat către locul răstignirii. În acest interval de peste o jumătate de oră, Iisus nu a rostit nici un cuvânt. Treburile executive ale unui mare univers erau practic într-un punct mort. Gabriel şi principalii conducători ai Nebadonului erau fie reuniţi aici pe Urantia, fie atenţi la rapoartele spaţiale ale arhanghelilor într-un efort de a urma îndeaproape ceea ce i se întâmpla Fiului Omului pe Urantia.	186:4.2 (2001.5) It was a little after eight o’clock when Pilate turned Jesus over to the soldiers and a little before nine o’clock when they started for the scene of the crucifixion. During this period of more than half an hour Jesus never spoke a word. The executive business of a great universe was practically at a standstill. Gabriel and the chief rulers of Nebadon were either assembled here on Urantia, or else they were closely attending upon the space reports of the archangels in an effort to keep advised as to what was happening to the Son of Man on Urantia.
186:4.3 (2001.6) Când soldaţii au fost gata să plece cu Iisus spre Golgota, ei începuseră deja să fie impresionaţi de neobişnuita lui stăpânire de sine şi de extraordinara lui demnitate, precum şi de faptul ca în tăcerea sa nu se plângea de nimic.	186:4.3 (2001.6) By the time the soldiers were ready to depart with Jesus for Golgotha, they had begun to be impressed by his unusual composure and extraordinary dignity, by his uncomplaining silence.
186:4.4 (2001.7) S-a întârziat mult cu plecarea lui Iisus la locul răstignirii, şi asta din pricina unei decizii a căpitanului, luată în ultimul minut, de a duce cu ei şi doi hoţi care fuseseră condamnaţi la moarte. Cum Iisus trebuia să fie răstignit în acea dimineaţă, căpitanul roman s-a gândit că cei doi tâlhari puteau la fel de bine să moară cu el, decât să aştepte sfârşitul festivităţilor de Paşti.	186:4.4 (2001.7) Much of the delay in starting off with Jesus for the site of the crucifixion was due to the last-minute decision of the captain to take along two thieves who had been condemned to die; since Jesus was to be crucified that morning, the Roman captain thought these two might just as well die with him as wait for the end of the Passover festivities.
186:4.5 (2002.1) Imediat ce tâlharii au fost puşi la dispoziţia sa, ei au fost aduşi în curte, unde aceştia s-au uitat la Iisus. Unul dintre ei îl vedea pentru prima dată, însă celălalt l-a auzit adesea vorbind atât la templu ,cât şi în lunile precedente în tabăra de la Pella.	186:4.5 (2002.1) As soon as the thieves could be made ready, they were led into the courtyard, where they gazed upon Jesus, one of them for the first time, but the other had often heard him speak, both in the temple and many months before at the Pella camp.
5. Legătura dintre moartea lui Iisus şi Paşti ^top	5. Jesus’ Death in Relation to the Passover ^top
186:5.1 (2002.2) Nu există nici o relaţie directă între moartea lui Iisus şi Paştele iudeilor. Este adevărat că Maestrul şi-a abandonat viaţa trupească în acea zi, ziua pregătirii Paştelui iudaic, şi aproape la ora sacrificării mieilor în templu. Însă consecinţa acestor evenimente nu indică în nici un fel că moartea Fiului Omului pe Pământ are vreo legătură cu sistemul sacrificial iudaic. Iisus era un iudeu, însă ca Fiu al omului el era un muritor al tărâmului. Evenimentele deja povestite şi cele de până la această oră în care Maestrul avea să fie răstignit sunt suficiente pentru a demonstra că moartea sa prin vremea aceea a fost o chestiune pur naturală şi aranjată de oameni.	186:5.1 (2002.2) There is no direct relation between the death of Jesus and the Jewish Passover. True, the Master did lay down his life in the flesh on this day, the day of the preparation for the Jewish Passover, and at about the time of the sacrificing of the Passover lambs in the temple. But this coincidental occurrence does not in any manner indicate that the death of the Son of Man on earth has any connection with the Jewish sacrificial system. Jesus was a Jew, but as the Son of Man he was a mortal of the realms. The events already narrated and leading up to this hour of the Master’s impending crucifixion are sufficient to indicate that his death at about this time was a purely natural and man-managed affair.
186:5.2 (2002.3) A fost omul, iar nu Dumnezeu cel care a plănuit şi pus în execuţie moartea lui Iisus pe cruce. Este adevărat că Tatăl a refuzat să se amestece în mersul evenimentelor omeneşti de pe Urantia, însă Tatăl Paradisului nu a declarat, nu a cerut şi nici nu a impus moartea fiului său, aşa cum a avut loc ea pe Pământ. Este un fapt că, mai devreme sau mai târziu şi într-un fel sau altul, Iisus ar fi fost nevoit să se despartă de corpul său muritor, să pună capăt încarnării sale, însă el ar fi putut face asta prin nenumărate mijloace, fără a trebui să moară pe cruce între doi tâlhari. Aceste fapte au fost toate făcute de mâna omului şi nu de a lui Dumnezeu.	186:5.2 (2002.3) It was man and not God who planned and executed the death of Jesus on the cross. True, the Father refused to interfere with the march of human events on Urantia, but the Father in Paradise did not decree, demand, or require the death of his Son as it was carried out on earth. It is a fact that in some manner, sooner or later, Jesus would have had to divest himself of his mortal body, his incarnation in the flesh, but he could have executed such a task in countless ways without dying on a cross between two thieves. All of this was man’s doing, not God’s.
186:5.3 (2002.4) În vremea botezului său, Maestrul împlinise deja partea tehnică a experienţei de pe pământ şi din trup necesare să-şi încheie a şaptea şi cea din urmă consacrare universală. Din acel moment Iisus şi-a îndeplinit datoria pe Pământ. Restul vieţii trăite după aceea şi chiar modul în care a murit nu a fost decât un serviciu personal din partea sa, pentru bunăstarea şi înălţarea creaturilor sale muritoare din această lume şi de pe alte lumi.	186:5.3 (2002.4) At the time of the Master’s baptism he had already completed the technique of the required experience on earth and in the flesh which was necessary for the completion of his seventh and last universe bestowal. At this very time Jesus’ duty on earth was done. All the life he lived thereafter, and even the manner of his death, was a purely personal ministry on his part for the welfare and uplifting of his mortal creatures on this world and on other worlds.
186:5.4 (2002.5) Evanghelia bunei vestiri cum că omul muritor poate, prin credinţă, deveni conştient în spirit că este Fiul lui Dumnezeu nu depinde de moartea lui Iisus. Rămâne, cu toate acestea, adevărat că toată această evanghelie a împărăţiei a fost formidabil clarificată prin moartea Maestrului, însă ea a fost şi mai mult clarificată prin viaţa lui.	186:5.4 (2002.5) The gospel of the good news that mortal man may, by faith, become spirit-conscious that he is a son of God, is not dependent on the death of Jesus. True, indeed, all this gospel of the kingdom has been tremendously illuminated by the Master’s death, but even more so by his life.
186:5.5 (2002.6) Tot ceea ce Fiul Omului spune sau face pe Pământ înfrumuseţează considerabil doctrinele filiaţiei cu Dumnezeu şi a fraternităţii oamenilor însă aceste raporturi esenţiale între Dumnezeu şi oameni sunt inerente faptelor universale ale iubirii lui Dumnezeu pentru creaturile sale şi ale compasiunii înnăscute a Fiilor divini. Aceste relaţii emoţionante şi frumoase din punct de vedere divin dintre om şi Creatorul său pe această lume şi pe toate celelalte lumi ale universului de universuri au existat din întreaga eternitate. Ele nu depind în nici un sens de practica manifestărilor periodice ale Fiilor Creatori ai lui Dumnezeu care îmbracă astfel natura şi înfăţişarea inteligenţelor create de către ei ca parte a preţului pe care trebuie să-l plătească pentru a dobândi definitiv suveranitatea nelimitată asupra universurilor locale respective.	186:5.5 (2002.6) All that the Son of Man said or did on earth greatly embellished the doctrines of sonship with God and of the brotherhood of men, but these essential relationships of God and men are inherent in the universe facts of God’s love for his creatures and the innate mercy of the divine Sons. These touching and divinely beautiful relations between man and his Maker, on this world and on all others throughout the universe of universes, have existed from eternity; and they are not in any sense dependent on these periodic bestowal enactments of the Creator Sons of God, who thus assume the nature and likeness of their created intelligences as a part of the price which they must pay for the final acquirement of unlimited sovereignty over their respective local universes.
186:5.6 (2002.7) Tatăl care este în Ceruri l-a iubit la fel de mult pe omul muritor de pe Pământ înainte de viaţa şi de moartea lui Iisus pe Urantia, exact aşa cum l-a iubit şi după această manifestare transcendentală de asociere a omului cu Dumnezeu. această grandioasă operaţiune de întrupare a Dumnezeului Nebadonului în calitate de om pe Urantia nu ar putea spori atributele Tatălui etern infinit şi universal însă ea îi îmbogăţeşte şi îi luminează pe toţi ceilalţi administratori şi creatori ai universului Nebadonului. Tatăl care este în Ceruri nu ne iubeşte mai mult datorită acestei manifestări a lui Mihail, însă toate celelalte inteligenţe celeste au o iubire mai mare pentru noi. Aceasta ţine de faptul că nu numai Iisus a făcut o revelare a lui Dumnezeu oamenilor, ci a făcut şi o nouă revelaţie a oamenilor zeilor şi inteligenţelor celeste ale universului universurilor.	186:5.6 (2002.7) The Father in heaven loved mortal man on earth just as much before the life and death of Jesus on Urantia as he did after this transcendent exhibition of the copartnership of man and God. This mighty transaction of the incarnation of the God of Nebadon as a man on Urantia could not augment the attributes of the eternal, infinite, and universal Father, but it did enrich and enlighten all other administrators and creatures of the universe of Nebadon. While the Father in heaven loves us no more because of this bestowal of Michael, all other celestial intelligences do. And this is because Jesus not only made a revelation of God to man, but he also likewise made a new revelation of man to the Gods and to the celestial intelligences of the universe of universes.
186:5.7 (2003.1) Iisus nu urmează să moară cu titlul de sacrificiu pentru păcat. El nu are să ispăşească vinovăţia morală, intrinsecă a rasei umane. Omenirea nu este rasial vinovată în felul acesta în faţa lui Dumnezeu. Vinovăţia este doar o chestiune de păcat personal şi de rebeliune conştientă şi deliberată împotriva voii Tatălui şi administrării Fiilor săi.	186:5.7 (2003.1) Jesus is not about to die as a sacrifice for sin. He is not going to atone for the inborn moral guilt of the human race. Mankind has no such racial guilt before God. Guilt is purely a matter of personal sin and knowing, deliberate rebellion against the will of the Father and the administration of his Sons.
186:5.8 (2003.2) Păcatul şi rebeliunea nu au nimic de-a face cu planul fundamental de consacrare a Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu cu toate că ni se pare că planul de mântuire este o caracteristică provizorie a planului de consacrare.	186:5.8 (2003.2) Sin and rebellion have nothing to do with the fundamental bestowal plan of the Paradise Sons of God, albeit it does appear to us that the salvage plan is a provisional feature of the bestowal plan.
186:5.9 (2003.3) Dumnezeu ar fi salvat muritorii de pe Urantia într-un mod la fel de eficient şi absolut sigur şi dacă Iisus nu ar fi fost condamnat la moarte de mâna crudă a muritorilor ignoranţi. Dacă Maestrul ar fi fost primit favorabil de muritorii de pe Pământ şi dacă ar fi plecat de pe Urantia abandonând la voia lui viaţa trupească, faptul iubirii lui Dumnezeu şi al compătimirii Fiului - faptul filiaţiei cu Dumnezeu - nu ar fi fost deloc afectat. Voi, muritorii, sunteţi Fiii lui Dumnezeu şi pentru a transpune în faptă acest adevăr în experienţa voastră personală nu vi se cere decât un singur lucru: credinţa voastră născută din spirit.	186:5.9 (2003.3) The salvation of God for the mortals of Urantia would have been just as effective and unerringly certain if Jesus had not been put to death by the cruel hands of ignorant mortals. If the Master had been favorably received by the mortals of earth and had departed from Urantia by the voluntary relinquishment of his life in the flesh, the fact of the love of God and the mercy of the Son—the fact of sonship with God—would have in no wise been affected. You mortals are the sons of God, and only one thing is required to make such a truth factual in your personal experience, and that is your spirit-born faith.