Capitolul 156	Paper 156
Şederea la tyr şi la Sidon	The Sojourn at Tyre and Sidon
156:0.1 (1734.1) VINERI după amiază, 10 iunie, Iisus şi asociaţii săi au sosit în vecinătatea Sidonului şi s-au oprit la o femeie care fusese îngrijită la spitalul din Betsaida, în epoca în care Iisus era la apogeul favorii populare. Apostolii şi evangheliştii au fost găzduiţi în imediata apropiere la nişte prieteni de-ai ei, şi s-au odihnit până în ziua de după sabat în această ambianţă înviorătoare. Ei au petrecut aproape două săptămâni şi jumătate în Sidon şi în împrejurimi înainte de a se pregăti să viziteze oraşele de coastă situate mai la nord.	156:0.1 (1734.1) ON FRIDAY afternoon, June 10, Jesus and his associates arrived in the environs of Sidon, where they stopped at the home of a well-to-do woman who had been a patient in the Bethsaida hospital during the times when Jesus was at the height of his popular favor. The evangelists and the apostles were lodged with her friends in the immediate neighborhood, and they rested over the Sabbath day amid these refreshing surroundings. They spent almost two and one-half weeks in Sidon and vicinity before they prepared to visit the coast cities to the north.
156:0.2 (1734.2) Acest sabat de iunie era o zi de mare calm. Evangheliştii şi apostolii erau complet absorbiţi în meditaţiile lor cu privire la discursurile Maestrului asupra religiei, discursuri pe care le ascultaseră pe drumul Sidonului. Toţi erau capabili să extragă ceva din ceea ce le spusese Iisus, dar nici unul dintre ei nu pricepea pe deplin importanţa învăţăturii sale.	156:0.2 (1734.2) This June Sabbath day was one of great quiet. The evangelists and apostles were altogether absorbed in their meditations regarding the discourses of the Master on religion to which they had listened en route to Sidon. They were all able to appreciate something of what he had told them, but none of them fully grasped the import of his teaching.
1. Femeia Siriană ^top	1. The Syrian Woman ^top
156:1.1 (1734.3) Lângă casa lui Karuska, unde era găzduit Maestrul, trăia o siriană care auzise vorbindu-se mult de Iisus ca mare tămăduitor şi învăţător. Ea a venit la el în această după-amiază de sabat, şi şi-a adus cu ea fetiţa în vârstă de doisprezece ani. Copilul era atins de grave tulburări nervoase caracterizate de convulsii şi de alte manifestări alarmante.	156:1.1 (1734.3) There lived near the home of Karuska, where the Master lodged, a Syrian woman who had heard much of Jesus as a great healer and teacher, and on this Sabbath afternoon she came over, bringing her little daughter. The child, about twelve years old, was afflicted with a grievous nervous disorder characterized by convulsions and other distressing manifestations.
156:1.2 (1734.4) Iisus ordonase asociaţilor lui să nu vorbească nimănui de prezenţa sa la Karuska, explicând că vrea să se odihnească. Ei respectaseră consemnul, dar servitoarea din Karuska se dusese să o vadă pe siriană, numită Norana, pentru a o informa că Iisus locuia la stăpâna ei şi o îndemnase pe mama neliniştită să îşi ducă acolo fiica suferindă pentru a-i obţine vindecarea. Bineînţeles, mama credea că fetiţa ei era posedată de un demon, un spirit necurat.	156:1.2 (1734.4) Jesus had charged his associates to tell no one of his presence at the home of Karuska, explaining that he desired to have a rest. While they had obeyed their Master’s instructions, the servant of Karuska had gone over to the house of this Syrian woman, Norana, to inform her that Jesus lodged at the home of her mistress and had urged this anxious mother to bring her afflicted daughter for healing. This mother, of course, believed that her child was possessed by a demon, an unclean spirit.
156:1.3 (1734.5) Când Norana a sosit cu fiica ei, gemenii Alfeu, i-au explicat, prin mijlocirea unui tălmăcitor, că Maestrul se odihnea şi că nu îl puteau deranja, la care Norana a răspuns că va rămâne pe loc cu copilul ei până ce Maestrul se va fi odihnit. Petru a încercat şi el să se înţeleagă cu ea şi să o convingă să se întoarcă acasă. I-a dat de înţeles că Iisus era ostenit după atâta propovăduit şi tămăduit, şi că venise în Fenicia pentru o perioadă de linişte şi de odihnă. A fost zadarnic; Norana nu a vrut să plece de acolo. La implorările lui Petru, ea s-a mulţumit să răspundă: „Eu nu voi pleca înainte de a-l fi văzut pe Maestrul tău. Ştiu că el poate să alunge demonul din copilul meu şi nu mă voi duce de aici înainte ca tămăduitorul să fi aruncat o privire la fata mea.”	156:1.3 (1734.5) When Norana arrived with her daughter, the Alpheus twins explained through an interpreter that the Master was resting and could not be disturbed; whereupon Norana replied that she and the child would remain right there until the Master had finished his rest. Peter also endeavored to reason with her and to persuade her to go home. He explained that Jesus was weary with much teaching and healing, and that he had come to Phoenicia for a period of quiet and rest. But it was futile; Norana would not leave. To Peter’s entreaties she replied only: “I will not depart until I have seen your Master. I know he can cast the demon out of my child, and I will not go until the healer has looked upon my daughter.”
156:1.4 (1734.6) După aceea, Toma a căutat, la rândul lui, s-o facă să plece de acolo pe Norana, dar nici el nu a reuşit. Ea i-a zis: „Eu am încredere în capacitatea Maestrului tău de a alunga demonul care îl chinuie pe copilul meu. Am auzit vorbindu-se de lucrările sale puternice din Galileea şi cred în el. Ce s-a întâmplat cu voi, discipolii lui, de căutaţi să îi trimiteţi de aici pe cei care vin să ceară ajutorul Maestrului vostru?” Când a auzit-o vorbind astfel, Toma s-a retras.	156:1.4 (1734.6) Then Thomas sought to send the woman away but met only with failure. To him she said: “I have faith that your Master can cast out this demon which torments my child. I have heard of his mighty works in Galilee, and I believe in him. What has happened to you, his disciples, that you would send away those who come seeking your Master’s help?” And when she had thus spoken, Thomas withdrew.
156:1.5 (1735.1) Simon Zelotul a ieşit atunci înaintea Naranei pentru a o dojeni şi i-a zis: „Femeie tu eşti o păgână care vorbeşte greceşte; nu e just să te aştepţi să îl vezi pe Maestru că ia pâinea destinată copiilor casei favorizate şi o aruncă la câini.” Dar Norana nu s-a lăsat jignită de atacul lui Simon. Ea s-a mulţumit să răspundă: „Da, învăţătorule, înţeleg ce zici. Nu sunt decât un câine în ochii iudeilor, dar în ceea ce îl priveşte pe Maestrul tău, eu sunt un câine credincios. Eu am decis ca el să-mi vadă fiica, căci sunt convinsă că, şi numai de o priveşte, o va vindeca. Şi chiar şi tu, om bun, tu nu ai îndrăzni să privezi câinii de privilegiul de a căpăta resturile ce pot să cadă de la masa copiilor.”	156:1.5 (1735.1) Then came forward Simon Zelotes to remonstrate with Norana. Said Simon: “Woman, you are a Greek-speaking gentile. It is not right that you should expect the Master to take the bread intended for the children of the favored household and cast it to the dogs.” But Norana refused to take offense at Simon’s thrust. She replied only: “Yes, teacher, I understand your words. I am only a dog in the eyes of the Jews, but as concerns your Master, I am a believing dog. I am determined that he shall see my daughter, for I am persuaded that, if he shall but look upon her, he will heal her. And even you, my good man, would not dare to deprive the dogs of the privilege of obtaining the crumbs which chance to fall from the children’s table.”
156:1.6 (1735.2) Chiar în clipa aceea, fetiţa a fost cuprinsă de o violentă convulsie sub ochii tuturor şi mama a ţipat: „Iată, puteţi vedea şi voi că fata mea este posedată de un spirit necurat. Dacă nenorocirea noastră nu vă impresionează pe voi, ea îl va atinge pe Maestrul vostru, de care mi s-a zis că i-ar iubi pe toţi oamenii şi ar îndrăzni chiar să îi vindece pe gentili dacă au credinţă. Voi nu sunteţi vrednici să îi fiţi ucenici. Eu nu mă voi duce de aici până ce fiica mea nu va fi vindecată.”	156:1.6 (1735.2) At just this time the little girl was seized with a violent convulsion before them all, and the mother cried out: “There, you can see that my child is possessed by an evil spirit. If our need does not impress you, it would appeal to your Master, who I have been told loves all men and dares even to heal the gentiles when they believe. You are not worthy to be his disciples. I will not go until my child has been cured.”
156:1.7 (1735.3) Iisus, care auzise toată această conversaţie printr-o fereastră deschisă, a ieşit atunci, spre marea lor surpriză, şi a zis: „O, femeie, credinţa ta este mare, atât de mare că nu pot să nu îţi dau ceea ce doreşti. Mergi pe drumul tău în pace. Fiica ta este deja vindecată. Şi fetiţa a fost bine sănătoasă din clipa aceasta. În timp ce Norana şi copilul îşi luau rămas bun, Iisus le-a rugat să nu povestească acest episod nimănui.” Tovarăşii săi au respectat consemnul, dar mama şi copilul nu au încetat să proclame în tot ţinutul, şi chiar şi în Sidon, că fetiţa fusese vindecată, astfel încât după câteva zile Iisus a socotit oportun să îşi schimbe domiciliul.	156:1.7 (1735.3) Jesus, who had heard all of this conversation through an open window, now came outside, much to their surprise, and said: “O woman, great is your faith, so great that I cannot withhold that which you desire; go your way in peace. Your daughter already has been made whole.” And the little girl was well from that hour. As Norana and the child took leave, Jesus entreated them to tell no one of this occurrence; and while his associates did comply with this request, the mother and the child ceased not to proclaim the fact of the little girl’s healing throughout all the countryside and even in Sidon, so much so that Jesus found it advisable to change his lodgings within a few days.
156:1.8 (1735.4) În ziua următoare, în vreme ce Iisus propovăduia apostolilor lui şi comenta vindecarea fetei sirienei, el a zis: „Şi aşa a fost mereu. Voi vedeţi prin voi înşivă că gentilii sunt capabili să dea dovadă de o credinţă salvatoare în învăţăturile evangheliei împărăţiei cerurilor. În adevăr, în adevăr, vă zic, regatul Tatălui va fi luat de gentili dacă copiii lui Avraam nu sunt dispuşi să manifeste o credinţă suficientă pentru a intra în el.”	156:1.8 (1735.4) The next day, as Jesus taught his apostles, commenting on the cure of the daughter of the Syrian woman, he said: “And so it has been all the way along; you see for yourselves how the gentiles are able to exercise saving faith in the teachings of the gospel of the kingdom of heaven. Verily, verily, I tell you that the Father’s kingdom shall be taken by the gentiles if the children of Abraham are not minded to show faith enough to enter therein.”
2. Propovăduirea în Sidon ^top	2. Teaching in Sidon ^top
156:2.1 (1735.5) Intrând în Sidon, Iisus şi asociaţii săi au trecut peste un pod, pod de care mulţi dintre ei nu mai văzuseră niciodată. În timp ce îl treceau, Iisus a făcut, printre altele, următorul comentariu: „Această lume nu este decât un pod. Poate fi trecută, dar nu ar trebui să vă gândiţi să clădiţi locuinţe pe el.”	156:2.1 (1735.5) In entering Sidon, Jesus and his associates passed over a bridge, the first one many of them had ever seen. As they walked over this bridge, Jesus, among other things, said: “This world is only a bridge; you may pass over it, but you should not think to build a dwelling place upon it.”
156:2.2 (1735.6) Pe când cei douăzeci şi patru îşi începeau muncile în Sidon, Iisus s-a dus să locuiască într-o casă situată chiar în nordul oraşului, locuinţa lui Justa şi a mamei sale Bernice. În toate dimineţile, Iisus propovăduia celor douăzeci şi patru acasă la Justa. După-amiaza şi seara, ei se împrăştiau în Sidon pentru a propovădui şi a predica.	156:2.2 (1735.6) As the twenty-four began their labors in Sidon, Jesus went to stay in a home just north of the city, the house of Justa and her mother, Bernice. Jesus taught the twenty-four each morning at the home of Justa, and they went abroad in Sidon to teach and preach during the afternoons and evenings.
156:2.3 (1735.7) Apostolii şi evangheliştii au fost foarte mult încurajaţi de maniera în care gentilii din Sidon au primit mesajul lor. Pe durata scurtei lor şederi, multe suflete au fost dobândite de partea regatului. Această perioadă de aproximativ şase săptămâni în Fenicia a fost foarte fertilă pentru câştigarea sufletelor, dar scriitorii iudei, care au redactat mai târziu Evangheliile, au căpătat obiceiul de a trece cu uşurinţă peste povestea acestei călduroase receptări a învăţăturilor lui Iisus de către gentili chiar în momentul în care un număr atât de mare de compatrioţi ai lui se mobilizau împotriva lui.	156:2.3 (1735.7) The apostles and the evangelists were greatly cheered by the manner in which the gentiles of Sidon received their message; during their short sojourn many were added to the kingdom. This period of about six weeks in Phoenicia was a very fruitful time in the work of winning souls, but the later Jewish writers of the Gospels were wont lightly to pass over the record of this warm reception of Jesus’ teachings by these gentiles at this very time when such a large number of his own people were in hostile array against him.
156:2.4 (1736.1) În multe privinţe, aceşti credincioşi gentili au apreciat mai bine decât iudeii învăţăturile lui Iisus. Mulţi dintre aceşti siro-fenicieni care vorbeau greaca au ajuns să recunoască nu numai că Iisus era asemenea lui Dumnezeu, ci şi că Dumnezeu era asemenea lui Iisus. Aceşti aşa-zişi păgâni au reuşit să înţeleagă bine învăţăturile Maestrului despre uniformitatea legilor lumii noastre şi a întregului univers. Ei au înţeles lecţia că Dumnezeu nu face deosebire nici de persoane, nici de rase, nici de naţiuni - că nu există favoritism la Tatăl Universal - că universul ascultă întotdeauna şi în întregime de legi şi că te poţi infailibil bizui pe el. Acestor gentili nu le era frică de Iisus; ei îndrăzneau să îi accepte mesajul. De-a lungul secolelor ulterioare, nu se poate zice că oamenii au fost incapabili să înţeleagă mesajul lui Iisus, ci că le-a fost frică de aceasta.	156:2.4 (1736.1) In many ways these gentile believers appreciated Jesus’ teachings more fully than the Jews. Many of these Greek-speaking Syrophoenicians came to know not only that Jesus was like God but also that God was like Jesus. These so-called heathen achieved a good understanding of the Master’s teachings about the uniformity of the laws of this world and the entire universe. They grasped the teaching that God is no respecter of persons, races, or nations; that there is no favoritism with the Universal Father; that the universe is wholly and ever law-abiding and unfailingly dependable. These gentiles were not afraid of Jesus; they dared to accept his message. All down through the ages men have not been unable to comprehend Jesus; they have been afraid to.
156:2.5 (1736.2) Iisus a explicat clar celor douăzeci şi patru că fuga sa din Galileea nu era din pricina unei lipse de curaj în faţa duşmanilor săi. Ei au înţeles că Iisus nu era încă pregătit pentru un conflict deschis cu religia stabilită şi că el nu căuta să devină un martir. În cursul uneia dintre convorbirile de la Justa Maestrul a zis pentru prima oară discipolilor lui: „Chiar dacă cerul şi pământul vor dispărea, cuvintele mele de adevăr vor rămâne.”	156:2.5 (1736.2) Jesus made it clear to the twenty-four that he had not fled from Galilee because he lacked courage to confront his enemies. They comprehended that he was not yet ready for an open clash with established religion, and that he did not seek to become a martyr. It was during one of these conferences at the home of Justa that the Master first told his disciples that “even though heaven and earth shall pass away, my words of truth shall not.”
156:2.6 (1736.3) În cursul şederii sale în Sidon, Iisus a luat ca temă a instrucţiunilor sale progresul spiritual. El le-a spus discipolilor săi că nu se puteau opri în drum; că trebuiau să înainteze către dreptate sau să recadă în rău şi în păcat. Le-a recomandat „să uite lucrurile din trecut în timp ce mergeau înainte ca să îmbrăţişeze realităţile majore ale regatului”. El i-a rugat să nu se mulţumească cu copilăria lor în evanghelie, ci să se străduiască să atingă deplina anvergură a filiaţiei divine în comuniunea spiritului şi în comunitatea credincioşilor.	156:2.6 (1736.3) The theme of Jesus’ instructions during the sojourn at Sidon was spiritual progression. He told them they could not stand still; they must go forward in righteousness or retrogress into evil and sin. He admonished them to “forget those things which are in the past while you push forward to embrace the greater realities of the kingdom.” He besought them not to be content with their childhood in the gospel but to strive for the attainment of the full stature of divine sonship in the communion of the spirit and in the fellowship of believers.
156:2.7 (1736.4) Iisus a zis: „Discipolii mei nu trebuie doar să înceteze să mai facă răul, ci şi să înveţe să facă binele. Ei nu trebuie doar să se cureţe de orice păcat conştient, ci şi să refuze să nutrească chiar şi sentimentele de vinovăţie. Dacă vă mărturisiţi păcatele ele sunt iertate; trebuie deci să păstraţi o conştiinţă lipsită de orice greşeală.”	156:2.7 (1736.4) Said Jesus: “My disciples must not only cease to do evil but learn to do well; you must not only be cleansed from all conscious sin, but you must refuse to harbor even the feelings of guilt. If you confess your sins, they are forgiven; therefore must you maintain a conscience void of offense.”
156:2.8 (1736.5) Lui Iisus aprecia în mare măsură simţul ascuţit al umorului de care dădeau dovadă gentilii. Atât simţul umorului vădit de Norana, siriana, cât şi marea ei perseverenţă în credinţă au fost elementele care au atins atâta de puternic inima Maestrului şi au făcut apel la milostenia sa. Iisus regreta mult că iudeilor, compatrioţilor săi, le lipsea atât de mult simţul umorului. Odată i-a zis lui Toma: „Compatrioţii mei prea se iau în serios. Nu prea ştiu să aprecieze umorul. Religia plictisitoare a fariseilor nu ar fi putut niciodată să ia naştere la un popor care are simţul umorului. Iudeilor le lipseşte, de asemenea, logica. Ei strecoară musculiţele şi înghit cămilele.”	156:2.8 (1736.5) Jesus greatly enjoyed the keen sense of humor which these gentiles exhibited. It was the sense of humor displayed by Norana, the Syrian woman, as well as her great and persistent faith, that so touched the Master’s heart and appealed to his mercy. Jesus greatly regretted that his people—the Jews—were so lacking in humor. He once said to Thomas: “My people take themselves too seriously; they are just about devoid of an appreciation of humor. The burdensome religion of the Pharisees could never have had origin among a people with a sense of humor. They also lack consistency; they strain at gnats and swallow camels.”
3. Călătoria în susul coastei ^top	3. The Journey up the Coast ^top
156:3.1 (1736.6) Marţi, 28 iunie, Maestrul şi asociaţii lui au părăsit Sidonul şi au urcat pe coastă până la Porfireon şi Heldua. Ei au fost bine primiţi de gentili şi au făcut să intre un mare număr dintre aceştia în regat în timpul acestei săptămâni de predicare. Apostolii au predicat în Porfireon şi evangheliştii au propovăduit în Heldua. Pe când cei douăzeci şi patru erau astfel ocupaţi cu munca lor, Iisus i-a părăsit timp de trei sau patru zile pentru a se duce în oraşul de coastă al Beyrutului. Acolo a stat de vorbă cu un sirian pe nume Malachi, care era credincios şi fusese în Betsaida în anul precedent.	156:3.1 (1736.6) On Tuesday, June 28, the Master and his associates left Sidon, going up the coast to Porphyreon and Heldua. They were well received by the gentiles, and many were added to the kingdom during this week of teaching and preaching. The apostles preached in Porphyreon and the evangelists taught in Heldua. While the twenty-four were thus engaged in their work, Jesus left them for a period of three or four days, paying a visit to the coast city of Beirut, where he visited with a Syrian named Malach, who was a believer, and who had been at Bethsaida the year before.
156:3.2 (1737.1) Miercuri, 6 iulie, ei sau reîntors toţi la Sidon şi au rămas la Justa până duminică dimineaţa. Ei au pornit atunci către Tyr coborând coasta spre sud prin Sarepa şi au sosit la Tyr luni, 11 iulie. În vremea aceasta, apostolii şi evangheliştii au fost foarte surprinşi să observe ardoarea acestor gentili în ascultarea evangheliei şi să vadă zelul cu care mulţi dintre ei începeau să creadă.	156:3.2 (1737.1) On Wednesday, July 6, they all returned to Sidon and tarried at the home of Justa until Sunday morning, when they departed for Tyre, going south along the coast by way of Sarepta, arriving at Tyre on Monday, July 11. By this time the apostles and the evangelists were becoming accustomed to working among these so-called gentiles, who were in reality mainly descended from the earlier Canaanite tribes of still earlier Semitic origin. All of these peoples spoke the Greek language. It was a great surprise to the apostles and evangelists to observe the eagerness of these gentiles to hear the gospel and to note the readiness with which many of them believed.
4. La Tyr ^top	4. At Tyre ^top
156:4.1 (1737.2) Din 11 în 24 iulie, ei au propovăduit în Tyr. Fiecare dintre apostoli a luat cu el un evanghelist şi au mers astfel doi câte doi, propovăduind şi predicând în toate cartierele Tyrului şi în împrejurimi. Populaţia poliglotă a acestui port animat îi asculta cu bucurie şi mulţi credincioşi au intrat prin botez în comunitatea exterioară a regatului. Iisus şi-a instalat cartierul general la un iudeu numit Iosif, un credincios care trăia la cinci sau şase kilometri sud de Tyr, nu departe de mormântul lui Hiram, care fusese regele cetăţii - Stat a Tyrului, pe vremurile lui David şi Solomon.	156:4.1 (1737.2) From July 11 to July 24 they taught in Tyre. Each of the apostles took with him one of the evangelists, and thus two and two they taught and preached in all parts of Tyre and its environs. The polyglot population of this busy seaport heard them gladly, and many were baptized into the outward fellowship of the kingdom. Jesus maintained his headquarters at the home of a Jew named Joseph, a believer, who lived three or four miles south of Tyre, not far from the tomb of Hiram who had been king of the city-state of Tyre during the times of David and Solomon.
156:4.2 (1737.3) În cursul acestor două săptămâni, apostolii şi evangheliştii au mers în toate zilele la Tyr, intrând în cetate prin jetela lui Alexandru, pentru a ţine acolo mici reuniuni; în fiecare seară, majoritatea lor reveneau la campamentul de la casa lui Iosif de la sud de cetate. Credincioşii se duceau zilnic din oraş la locul de odihnă al lui Iisus pentru a vorbi cu el. Maestrul nu a vorbit în Tyr decât o dată; aceasta s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 20 iulie, când le-a vorbit credincioşilor despre iubirea Tatălui pentru toată omenirea şi despre misiunea Fiului de a-l revela pe Tatăl său tuturor raselor omeneşti. Gentilii au arătat un asemenea interes pentru evanghelia împărăţiei încât, cu acest prilej, ei i-au deschis lui Iisus porţile templului lui Melkart. Este interesant de notat că o biserică creştină a fost ulterior construită chiar pe amplasamentul acestui vechi templu.	156:4.2 (1737.3) Daily, for this period of two weeks, the apostles and evangelists entered Tyre by way of Alexander’s mole to conduct small meetings, and each night most of them would return to the encampment at Joseph’s house south of the city. Every day believers came out from the city to talk with Jesus at his resting place. The Master spoke in Tyre only once, on the afternoon of July 20, when he taught the believers concerning the Father’s love for all mankind and about the mission of the Son to reveal the Father to all races of men. There was such an interest in the gospel of the kingdom among these gentiles that, on this occasion, the doors of the Melkarth temple were opened to him, and it is interesting to record that in subsequent years a Christian church was built on the very site of this ancient temple.
156:4.3 (1737.4) Se fabrica, în religie, purpura tyriană, care a asigurat renumele Tyrului şi Sidonului în toată lumea, şi a contribuit atât de mult la negoţul internaţional şi la bogăţia care a rezultat din el. Mulţi dintre conducătorii acestei industrii au crezut în regat. La puţin timp după aceea, rezervele de moluşte, de unde se scotea colorantul, au început să se diminueze şi fabricanţii de purpură au plecat în căutare de noi bancuri de aceste cochilii de scoici. Ei au emigrat astfel până la capătul lumii, ducând cu ei mesajul paternităţii lui Dumnezeu şi al fraternităţii oamenilor - evanghelia împărăţiei.	156:4.3 (1737.4) Many of the leaders in the manufacture of Tyrian purple, the dye that made Tyre and Sidon famous the world over, and which contributed so much to their world-wide commerce and consequent enrichment, believed in the kingdom. When, shortly thereafter, the supply of the sea animals which were the source of this dye began to diminish, these dye makers went forth in search of new habitats of these shellfish. And thus migrating to the ends of the earth, they carried with them the message of the fatherhood of God and the brotherhood of man—the gospel of the kingdom.
5. Învăţătura lui Iisus la Tyr ^top	5. Jesus’ Teaching at Tyre ^top
156:5.1 (1737.5) În cursul cuvântării sale de miercuri după-amiază, Iisus a început prin a spune discipolilor lui povestea nufărului alb care ridica capul său curat şi alb ca zăpada în lumina soarelui, în vreme ce rădăcinile i se afundau în mâlul şi în noroiul solului întunecat. „Tot astfel”, spune el, „omul muritor, care are rădăcinile originii sale şi a fiinţei sale în solul animal al naturii umane, poate să înalţe, prin credinţă, natura sa spirituală în lumina solară a adevărului ceresc şi să producă efectiv nobilele fructe ale spiritului.”	156:5.1 (1737.5) On this Wednesday afternoon, in the course of his address, Jesus first told his followers the story of the white lily which rears its pure and snowy head high into the sunshine while its roots are grounded in the slime and muck of the darkened soil beneath. “Likewise,” said he, “mortal man, while he has his roots of origin and being in the animal soil of human nature, can by faith raise his spiritual nature up into the sunlight of heavenly truth and actually bear the noble fruits of the spirit.”
156:5.2 (1738.1) În cursul aceleiaşi predici a folosit Iisus prima şi unica sa parabolă care se raporta la propria sa meserie - tâmplăria. În cursul recomandării sale de „a construi bine fundamentele pentru creşterea unui nobil caracter impregnat de daruri spirituale”, el a zis: „Pentru a produce roadele spiritului, trebuie ca voi să vă naşteţi din spirit. Spiritul este cel care trebuie să vă înveţe şi să vă îndrume dacă vreţi să trăiţi o viaţă de plenitudine spirituală printre tovarăşii voştri. Dar nu comiteţi greşeala stupidului tâmplar care pierde un timp preţios cu împărţirea în dreptunghiuri, cu măsurarea şi cu rindeluirea unei bucăţi de lemn roasă de cari şi putredă în interior; după aceea, când şi-a consacrat toată munca acestei bârne putrede, el trebuie s-o arunce ca fiind inutilizabilă pentru temeliile clădirii pe care voia să o construiască şi care trebuie să reziste asalturilor timpului şi al furtunilor. Fiecare om trebuie să se asigure că fundamentele intelectuale şi morale ale caracterului său sunt destul de solide pentru a susţine suprastructura naturii sale spirituale care se măreşte şi se înnobilează şi care este chemată să transforme mintea omenească, apoi, în asociere cu această minte re-creată, va trebui să înfăptuiască evoluţia sufletului, al cărui destin este nemuritor. Natura voastră spirituală - sufletul creat în comun - este un germene viu, dar mintea şi morala individului sunt solul de unde trebuie să se ivească aceste manifestări superioare de dezvoltare umană şi de destin divin. Solul sufletului în evoluţie este uman şi material, dar destinul acestei creaturi mixte a minţii şi a spiritului este spiritual şi divin.”	156:5.2 (1738.1) It was during this same sermon that Jesus made use of his first and only parable having to do with his own trade—carpentry. In the course of his admonition to “Build well the foundations for the growth of a noble character of spiritual endowments,” he said: “In order to yield the fruits of the spirit, you must be born of the spirit. You must be taught by the spirit and be led by the spirit if you would live the spirit-filled life among your fellows. But do not make the mistake of the foolish carpenter who wastes valuable time squaring, measuring, and smoothing his worm-eaten and inwardly rotting timber and then, when he has thus bestowed all of his labor upon the unsound beam, must reject it as unfit to enter into the foundations of the building which he would construct to withstand the assaults of time and storm. Let every man make sure that the intellectual and moral foundations of character are such as will adequately support the superstructure of the enlarging and ennobling spiritual nature, which is thus to transform the mortal mind and then, in association with that re-created mind, is to achieve the evolvement of the soul of immortal destiny. Your spirit nature—the jointly created soul—is a living growth, but the mind and morals of the individual are the soil from which these higher manifestations of human development and divine destiny must spring. The soil of the evolving soul is human and material, but the destiny of this combined creature of mind and spirit is spiritual and divine.”
156:5.3 (1738.2) În seara aceleiaşi zile, Nataniel l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, de ce ne rugăm la Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, în vreme ce ştim bine, prin revelaţia pe care ai făcut-o tu în privinţa Tatălui, că acesta nu face niciodată asemenea lucruri?” Iisus i-a zis lui Nataniel:	156:5.3 (1738.2) On the evening of this same day Nathaniel asked Jesus: “Master, why do we pray that God will lead us not into temptation when we well know from your revelation of the Father that he never does such things?” Jesus answered Nathaniel:
156:5.4 (1738.3) ”Nu este ciudat să pui această întrebare, odată ce începi să cunoşti Tatăl aşa cum îl cunosc eu şi nu cum îl întrevedeau atât de vag străvechii profeţi evrei. Tu ştii bine că strămoşii noştri aveau tendinţa de a-l vedea pe Dumnezeu în practic toate evenimentele. Ei căutau mâna lui Dumnezeu în toate fenomenele naturale şi în fiecare episod neobişnuit al experienţei omeneşti. Ei îl legau pe Dumnezeu atât cu binele, cât şi cu răul. Se gândeau că Dumnezeu înmuiase inima lui Moise şi o împietrise pe aceea a faraonului. Când oamenii încercau nevoia imperioasă de a comite o faptă bună sau rea, ei aveau obiceiul de a justifica aceste senzaţii neobişnuite declarând: 'Domnul mi-a vorbit zicându-mi: fă aceasta sau cealaltă, mergi pe aici ori pe acolo.' În consecinţă, de vreme ce oamenii se ciocnesc atât de adesea şi atât de violent de ispite, străbunii noştri căpătaseră obiceiul de a crede că Dumnezeu îi inducea în ele pentru a-i încerca, a-i pedepsi şi a-i întări. Dar tu ştii mai bine despre ce este vorba. Tu ignori faptul că oamenii sunt mult prea des induşi în ispită prin presiunea propriului lor egoism şi prin impulsurile naturii lor animale. Dacă eşti ispitit în felul acesta, eu te povăţuiesc, în timp ce recunoşti cinstit şi sincer ispita drept ceea ce este, să reorientezi cu inteligenţă, pe canalele superioare şi spre ţelurile cele mai idealiste, energiile spirituale, mentale şi corporale care caută să se exprime. În felul acesta, tu ai putea transforma ispitele în ajutoare înălţătoare de tipul cel mai elevat, evitând totodată aproape complet conflictele deprimante şi inutile dintre natura animală şi natura spirituală.	156:5.4 (1738.3) “It is not strange that you ask such questions seeing that you are beginning to know the Father as I know him, and not as the early Hebrew prophets so dimly saw him. You well know how our forefathers were disposed to see God in almost everything that happened. They looked for the hand of God in all natural occurrences and in every unusual episode of human experience. They connected God with both good and evil. They thought he softened the heart of Moses and hardened the heart of Pharaoh. When man had a strong urge to do something, good or evil, he was in the habit of accounting for these unusual emotions by remarking: ‘The Lord spoke to me saying, do thus and so, or go here and there.’ Accordingly, since men so often and so violently ran into temptation, it became the habit of our forefathers to believe that God led them thither for testing, punishing, or strengthening. But you, indeed, now know better. You know that men are all too often led into temptation by the urge of their own selfishness and by the impulses of their animal natures. When you are in this way tempted, I admonish you that, while you recognize temptation honestly and sincerely for just what it is, you intelligently redirect the energies of spirit, mind, and body, which are seeking expression, into higher channels and toward more idealistic goals. In this way may you transform your temptations into the highest types of uplifting mortal ministry while you almost wholly avoid these wasteful and weakening conflicts between the animal and spiritual natures.
156:5.5 (1738.4) Dar eu te pun în gardă contra nebuniei de a vrea să treci peste ispită prin recurgerea la simpla voinţă omenească de a înlocui o dorinţă cu o altă dorinţă considerată superioară. Dacă vrei cu adevărat să înfrângi ispitele naturii inferioare, trebuie să atingi o poziţie de superioritate spirituală, caracterizată prin dezvoltarea reală şi sinceră a unui interes efectiv şi a unei iubiri pentru liniile de conduită superioare şi mai idealiste pe care mintea ta doreşte să le substituie cu obiceiurile inferioare şi mai puţin idealiste recunoscute ca ispite. În felul acesta, tu vei fi eliberat prin transformarea spirituală, în loc de a fi din ce în ce mai apăsat de refularea amăgitoare a dorinţelor omeneşti. În dragostea de ceea ce este nou şi superior, tu vei uita vechiul şi inferiorul. Frumuseţea triumfă întotdeauna asupra urâţeniei din inima oamenilor iluminaţi de dragostea de adevăr. Există o puternică forţă de eliminare într-o afecţiune spirituală nouă şi sinceră. Îţi repet, nu te lăsa biruit de rău, ci triumfă mai degrabă asupra răului prin bine.”	156:5.5 (1738.4) “But let me warn you against the folly of undertaking to surmount temptation by the effort of supplanting one desire by another and supposedly superior desire through the mere force of the human will. If you would be truly triumphant over the temptations of the lesser and lower nature, you must come to that place of spiritual advantage where you have really and truly developed an actual interest in, and love for, those higher and more idealistic forms of conduct which your mind is desirous of substituting for these lower and less idealistic habits of behavior that you recognize as temptation. You will in this way be delivered through spiritual transformation rather than be increasingly overburdened with the deceptive suppression of mortal desires. The old and the inferior will be forgotten in the love for the new and the superior. Beauty is always triumphant over ugliness in the hearts of all who are illuminated by the love of truth. There is mighty power in the expulsive energy of a new and sincere spiritual affection. And again I say to you, be not overcome by evil but rather overcome evil with good.”
156:5.6 (1739.1) Până la o oră târzie din noapte, apostolii şi evangheliştii au continuat să îi pună întrebări lui Iisus. Dintre numeroasele lui răspunsuri, noi am vrea să extragem următoarele gânduri, pe care le prezentăm în limbaj modern:	156:5.6 (1739.1) Long into the night the apostles and evangelists continued to ask questions, and from the many answers we would present the following thoughts, restated in modern phraseology:
156:5.7 (1739.2) O ambiţie energică, o judecată inteligentă şi o înţelepciune coaptă sunt factorii esenţiali ai reuşitei materiale. Calităţile de conducător depind de aptitudinea naturală, de discreţie, de puterea volitivă şi de hotărâre. Destinul spiritual depinde de credinţa în adevăr, de iubirea lui şi de devotamentul faţă de el - foamea şi setea de dreptate - dorinţa profundă de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a fi asemeni lui.	156:5.7 (1739.2) Forceful ambition, intelligent judgment, and seasoned wisdom are the essentials of material success. Leadership is dependent on natural ability, discretion, will power, and determination. Spiritual destiny is dependent on faith, love, and devotion to truth—hunger and thirst for righteousness—the wholehearted desire to find God and to be like him.
156:5.8 (1739.3) Nu vă lăsaţi descurajaţi de descoperirea că sunteţi umani. Natura omenească poate să tindă spre rău, dar nu este din fire păcătoasă. Nu fiţi abătuţi dacă nu reuşiţi să uitaţi complet unele dintre experienţele voastre regretabile. Greşelile pe care nu ajungeţi să le uitaţi în timp vor fi uitate în eternitate. Uşuraţi-vă greutăţile sufletului vostru făcându-vă rapid o concepţie asupra destinului vostru pe termen lung, asupra expansiunii carierei voastre în univers.	156:5.8 (1739.3) Do not become discouraged by the discovery that you are human. Human nature may tend toward evil, but it is not inherently sinful. Be not downcast by your failure wholly to forget some of your regrettable experiences. The mistakes which you fail to forget in time will be forgotten in eternity. Lighten your burdens of soul by speedily acquiring a long-distance view of your destiny, a universe expansion of your career.
156:5.9 (1739.4) Nu comiteţi greşeala de a estima valoarea unui suflet după imperfecţiunile minţii sau după poftele corpului. Nu judecaţi un suflet şi nu evaluaţi destinul său pe baza unui singur episod omenesc nefericit. Destinul vostru spiritual nu este condiţionat decât de aspiraţiile voastre şi de obiectivele voastre spirituale.	156:5.9 (1739.4) Make not the mistake of estimating the soul’s worth by the imperfections of the mind or by the appetites of the body. Judge not the soul nor evaluate its destiny by the standard of a single unfortunate human episode. Your spiritual destiny is conditioned only by your spiritual longings and purposes.
156:5.10 (1739.5) Religia este experienţa exclusiv spirituală a nemuririi sufletului evoluând al omului care îl cunoaşte pe Dumnezeu; dar puterea morală şi energia spirituală sunt forţe puternice care se pot utiliza pentru tratarea chestiunilor sociale dificile şi pentru rezolvarea problemelor economice complexe. Aceste daruri morale şi spirituale dau mai multă bogăţie şi sens tuturor nivelelor vieţii omeneşti.	156:5.10 (1739.5) Religion is the exclusively spiritual experience of the evolving immortal soul of the God-knowing man, but moral power and spiritual energy are mighty forces which may be utilized in dealing with difficult social situations and in solving intricate economic problems. These moral and spiritual endowments make all levels of human living richer and more meaningful.
156:5.11 (1739.6) Dacă învăţaţi să îi iubiţi numai pe aceia care vă iubesc, sunteţi meniţi să trăiţi o viaţă strâmtă şi mediocră. Efectiv, este posibil ca iubirea umană să fie reciprocă, dar iubirea divină se răspândeşte spre exterior în toate căutările ei de satisfacere. Cu cât este mai puţină iubire în firea unei creaturi, cu atât mai mult această creatură are nevoie de a fi iubită şi cu atât mai mult iubirea divină caută să satisfacă această nevoie. Iubirea nu este niciodată egoistă şi nu poate niciodată să se reverse asupra sa însăşi. Iubirea divină nu poate fi conţinută în ea însăşi; ea trebuie să se reverse cu mărinimie.	156:5.11 (1739.6) You are destined to live a narrow and mean life if you learn to love only those who love you. Human love may indeed be reciprocal, but divine love is outgoing in all its satisfaction-seeking. The less of love in any creature’s nature, the greater the love need, and the more does divine love seek to satisfy such need. Love is never self-seeking, and it cannot be self-bestowed. Divine love cannot be self-contained; it must be unselfishly bestowed.
156:5.12 (1739.7) Credincioşii în regat trebuie să aibă o încredere implicită, să creadă din toată inima lor în triumful sigur al dreptăţii. Constructorii regatului trebuie să fie convinşi că evanghelia salvării eterne este adevărată. Credincioşii trebuie să înveţe să se dea tot mai mult la o parte din calea vieţii înfrigurate - să scape de hărţuirile existenţei materiale - reîmprospătând totodată sufletul, inspirând mintea şi reînnoind spiritul prin comuniunea în adorare.	156:5.12 (1739.7) Kingdom believers should possess an implicit faith, a whole-souled belief, in the certain triumph of righteousness. Kingdom builders must be undoubting of the truth of the gospel of eternal salvation. Believers must increasingly learn how to step aside from the rush of life—escape the harassments of material existence—while they refresh the soul, inspire the mind, and renew the spirit by worshipful communion.
156:5.13 (1739.8) Indivizii care îl cunosc pe Dumnezeu nu se lasă nici descurajaţi de nenorociri, nici abătuţi de dezamăgiri. Credincioşii sunt imunizaţi contra deprimării care urmează necazurilor pur materiale; cine duce o viaţă spirituală nu este tulburat de episoadele lumii materiale. Candidaţii la viaţa spirituală practică o tehnică însufleţitoare şi constructivă pentru a putea face faţă tuturor vicisitudinilor şi tracasărilor vieţii fizice. Zi după zi, credinciosului sincer îi vine tot mai uşor să facă lucrul just.	156:5.13 (1739.8) God-knowing individuals are not discouraged by misfortune or downcast by disappointment. Believers are immune to the depression consequent upon purely material upheavals; spirit livers are not perturbed by the episodes of the material world. Candidates for eternal life are practitioners of an invigorating and constructive technique for meeting all of the vicissitudes and harassments of mortal living. Every day a true believer lives, he finds it easier to do the right thing.
156:5.14 (1740.1) Viaţa spirituală sporeşte puternic veritabilul respect de sine, însă respectul de sine nu trebuie confundat cu admiraţia de sine. Respectul de sine se coordonează întotdeauna cu iubirea şi cu servirea altuia. Respectul de sine nu poate depăşi iubirea pe care o simţi pentru aproapele tău; una este măsura capacităţii celeilalte.	156:5.14 (1740.1) Spiritual living mightily increases true self-respect. But self-respect is not self-admiration. Self-respect is always co-ordinate with the love and service of one’s fellows. It is not possible to respect yourself more than you love your neighbor; the one is the measure of the capacity for the other.
156:5.15 (1740.2) Pe măsură ce trec zilele, orice adevărat credincios devine mai abil în a-i antrena pe tovarăşii lui în iubirea adevărului etern. Aveţi voi astăzi mai multe resurse decât ieri pentru a-i revela omenirii bunătatea? Puteţi voi să recomandaţi mai bine dreptatea în anul acesta decât în anul trecut? Tehnica voastră de a conduce sufletele înfometate în împărăţia spirituală devine ea din ce în ce mai mult o artă?	156:5.15 (1740.2) As the days pass, every true believer becomes more skillful in alluring his fellows into the love of eternal truth. Are you more resourceful in revealing goodness to humanity today than you were yesterday? Are you a better righteousness recommender this year than you were last year? Are you becoming increasingly artistic in your technique of leading hungry souls into the spiritual kingdom?
156:5.16 (1740.3) Sunt idealurile voastre îndeajuns de elevate pentru a spori mântuirea voastră eternă şi, în acelaşi timp, sunt ideile voastre destul de practice pentru a face din voi un cetăţean util în funcţiunea sa terestră în asociere cu tovarăşii lui muritori? În spirit, cetăţenia voastră este în cer; în carne, voi sunteţi încă cetăţeni ai regatelor pământului. Daţi Cezarului lucrurile care sunt materiale şi lui Dumnezeu pe cele care sunt spirituale.	156:5.16 (1740.3) Are your ideals sufficiently high to insure your eternal salvation while your ideas are so practical as to render you a useful citizen to function on earth in association with your mortal fellows? In the spirit, your citizenship is in heaven; in the flesh, you are still citizens of the earth kingdoms. Render to the Caesars the things which are material and to God those which are spiritual.
156:5.17 (1740.4) Măsura capacităţii spirituale a sufletului în evoluţie este încrederea voastră în adevăr şi în dragostea voastră faţă de oameni; dar măsura tăriei voastre de caracter omenesc este aptitudinea voastră de a nu vă lăsa dominaţi de ranchiune şi de a nu fi munciţi de gânduri negre cu prilejul unei profunde amărăciuni. Înfrângerea este veritabila oglindă în care vă puteţi examina sincer sinele vostru real.	156:5.17 (1740.4) The measure of the spiritual capacity of the evolving soul is your faith in truth and your love for man, but the measure of your human strength of character is your ability to resist the holding of grudges and your capacity to withstand brooding in the face of deep sorrow. Defeat is the true mirror in which you may honestly view your real self.
156:5.18 (1740.5) Pe măsură ce sporesc anii şi deveniţi din ce în ce mai experimentaţi în treburile regatului, dobândiţi oare mai mult tact în raporturile voastre cu muritorii pisălogi şi mai multă toleranţă în viaţa voastră cu colaboratorii voştri căpoşi? Tactul este punctul de reazem al pârghiilor sociale şi toleranţa este însemnul unui mare suflet. Dacă posedaţi aceste daruri rare şi fermecătoare, veţi deveni progresiv mai ageri şi mai iscusiţi în eforturile voastre meritorii pentru a evita toate neînţelegerile sociale inutile. Asemenea suflete înţelepte sunt capabile de a scăpa de un mare număr din dificultăţile care vor fi inevitabil soarta tuturor celor care suferă de o lipsă de adaptare emoţională, a celor care refuză să crească şi a celor care nu acceptă să îmbătrânească cu eleganţă.	156:5.18 (1740.5) As you grow older in years and more experienced in the affairs of the kingdom, are you becoming more tactful in dealing with troublesome mortals and more tolerant in living with stubborn associates? Tact is the fulcrum of social leverage, and tolerance is the earmark of a great soul. If you possess these rare and charming gifts, as the days pass you will become more alert and expert in your worthy efforts to avoid all unnecessary social misunderstandings. Such wise souls are able to avoid much of the trouble which is certain to be the portion of all who suffer from lack of emotional adjustment, those who refuse to grow up, and those who refuse to grow old gracefully.
156:5.19 (1740.6) Evitaţi necinstea şi injustiţia în eforturile voastre de a predica adevărul şi de a proclama evanghelia. Nu căutaţi o recunoaştere nejustificată şi nu solicitaţi o simpatie nemeritată. Iubiţi, primiţi liber binefacerile din sursă umană şi divină independent de meritele voastre, şi iubiţi în mod liber la rândul vostru. Însă, în toate celelalte lucruri privitoare la onoruri şi la adulare, căutaţi numai ceea ce în toată cinstea vă aparţine.	156:5.19 (1740.6) Avoid dishonesty and unfairness in all your efforts to preach truth and proclaim the gospel. Seek no unearned recognition and crave no undeserved sympathy. Love, freely receive from both divine and human sources regardless of your deserts, and love freely in return. But in all other things related to honor and adulation seek only that which honestly belongs to you.
156:5.20 (1740.7) Muritorul conştient de Dumnezeu va fi sigur salvat; el nu se teme de viaţă; este loial şi consecvent. Ştie cum să îndure cu curaj suferinţele inevitabile şi nu se plânge când trebuie să înfrunte încercări ineluctabile.	156:5.20 (1740.7) The God-conscious mortal is certain of salvation; he is unafraid of life; he is honest and consistent. He knows how bravely to endure unavoidable suffering; he is uncomplaining when faced by inescapable hardship.
156:5.21 (1740.8) Adevăratul credincios nu încetează să facă bine doar pentru că este contracarat. Dificultăţile stimulează ardoarea iubitorilor de adevăr şi obstacolele nu fac decât să provoace eforturile cutezătorilor clăditori ai împărăţiei.	156:5.21 (1740.8) The true believer does not grow weary in well-doing just because he is thwarted. Difficulty whets the ardor of the truth lover, while obstacles only challenge the exertions of the undaunted kingdom builder.
156:5.22 (1740.9) Iar Iisus i-a mai învăţat şi multe alte lucruri înainte de a părăsi Tyrul.	156:5.22 (1740.9) And many other things Jesus taught them before they made ready to depart from Tyre.
156:5.23 (1740.10) În ajunul plecării din Tyr, pentru a se reîntoarce către regiunea mării Galilee, Iisus şi-a adunat asociaţii şi le-a ordonat celor doisprezece evanghelişti să se înapoieze pe un itinerar diferit de cel care era prevăzut pentru el şi cei doisprezece apostoli. După ce evangheliştii s-au despărţit de Iisus în Tyr, ei nu au mai fost niciodată atât de intim asociaţi cu el.	156:5.23 (1740.10) The day before Jesus left Tyre for the return to the region of the Sea of Galilee, he called his associates together and directed the twelve evangelists to go back by a route different from that which he and the twelve apostles were to take. And after the evangelists here left Jesus, they were never again so intimately associated with him.
6. Reîntoarcerea din Fenicia ^top	6. The Return from Phoenicia ^top
156:6.1 (1741.1) Duminică, 24 iulie, către amiază, Iisus şi cei doisprezece apostoli au părăsit casa lui Iosif din sudul Tyrului. Ei au urmat coasta până la Ptolemaida, unde s-au oprit o zi şi au adresat cuvinte de încurajare grupului de credincioşi la care stăteau. Petru le-a ţinut o predică în seara zilei de 25 iulie.	156:6.1 (1741.1) About noon on Sunday, July 24, Jesus and the twelve left the home of Joseph, south of Tyre, going down the coast to Ptolemais. Here they tarried for a day, speaking words of comfort to the company of believers resident there. Peter preached to them on the evening of July 25.
156:6.2 (1741.2) Marţi, ei au părăsit Ptolemaida mergând spre interiorul ţinuturilor, în est, pe drumul Tiberiadei, până în vecinătatea Iotapatei. Miercuri s-au oprit în Iotapata şi au dat noi instrucţiuni credincioşilor referitoare la lucrurile regatului. Joi au părăsit Iotapata, luând-o spre nord pe calea care ducea de la Nazaret şi de la Mont Liban la satul lui Zabulon, trecând prin Rama. Ei au ţinut întruniri la Rama vineri şi au rămas acolo până în ziua de după sabat. Ei au sosit la Zabulon duminică, 31 iulie, unde au ţinut o reuniune seara şi de unde au plecat în dimineaţa zilei următoare.	156:6.2 (1741.2) On Tuesday they left Ptolemais, going east inland to near Jotapata by way of the Tiberias road. Wednesday they stopped at Jotapata and instructed the believers further in the things of the kingdom. Thursday they left Jotapata, going north on the Nazareth-Mount Lebanon trail to the village of Zebulun, by way of Ramah. They held meetings at Ramah on Friday and remained over the Sabbath. They reached Zebulun on Sunday, the 31st, holding a meeting that evening and departing the next morning.
156:6.3 (1741.3) La plecarea din Zabulon, ei au mers până la încrucişarea cu drumul de la Magdala la Sidon, lângă Giscala, şi, de acolo, s-au dus în Genesaret, pe malul occidental al lacului Galileii, la sud de Capernaum. Ei aranjaseră o întâlnire cu David Zebedeu şi aveau intenţia de a se sfătui acolo asupra următoarelor măsuri de luat în continuarea predicării evangheliei împărăţiei.	156:6.3 (1741.3) Leaving Zebulun, they journeyed over to the junction with the Magdala-Sidon road near Gischala, and thence they made their way to Gennesaret on the western shores of the lake of Galilee, south of Capernaum, where they had appointed to meet with David Zebedee, and where they intended to take counsel as to the next move to be made in the work of preaching the gospel of the kingdom.
156:6.4 (1741.4) În cursul unei scurte convorbiri cu David, ei au aflat că mulţi lideri se aflau actualmente reuniţi pe malul opus al lacului, aproape de Keresa şi, în consecinţă, ei au traversat lacul, în aceeaşi seară, cu barca. Ei s-au odihnit în linişte vreme de o zi pe dealuri şi, în ziua următoare, ei s-au dus în parcul vecin, unde Maestrul îi hrănise anterior pe cei cinci mii. Acolo s-au odihnit trei zile ţinând conferinţe zilnice la care asistau cam cincizeci de bărbaţi şi femei, restul companiei, cândva numeroase, a credincioşilor care locuiau în Capernaum şi în împrejurimi.	156:6.4 (1741.4) During a brief conference with David they learned that many leaders were then gathered together on the opposite side of the lake near Kheresa, and accordingly, that very evening a boat took them across. For one day they rested quietly in the hills, going on the next day to the park, near by, where the Master once fed the five thousand. Here they rested for three days and held daily conferences, which were attended by about fifty men and women, the remnants of the once numerous company of believers resident in Capernaum and its environs.
156:6.5 (1741.5) Pe perioada de şedere în Fenicia, unde Iisus se găsea departe de Capernaum şi de Galileea, duşmanii săi au calculat că orice mişcare a sa fusese înfrânată; ei au tras concluzia că graba lui Iisus de a se retrage denota că îi fusese atâta de frică încât nu va mai reveni probabil niciodată ca să îi necăjească. Orice opoziţie activă faţă de învăţăturile sale era aproape calmată. Credincioşii au reînceput să ţină reuniuni publice; discipolii încercaţi şi fidelii, care supravieţuiseră marii cerneri recent suferite de credincioşii în evanghelie, se întăreau treptat, dar eficient, în credinţa lor.	156:6.5 (1741.5) While Jesus was absent from Capernaum and Galilee, the period of the Phoenician sojourn, his enemies reckoned that the whole movement had been broken up and concluded that Jesus’ haste in withdrawing indicated he was so thoroughly frightened that he would not likely ever return to bother them. All active opposition to his teachings had about subsided. The believers were beginning to hold public meetings once more, and there was occurring a gradual but effective consolidation of the tried and true survivors of the great sifting through which the gospel believers had just passed.
156:6.6 (1741.6) Filip, fratele lui Irod, începuse să creadă cu jumătate de inimă în Iisus şi dăduse de ştire că Maestrul era liber să trăiască şi să acţioneze pe teritoriile supuse jurisdicţiei sale.	156:6.6 (1741.6) Philip, the brother of Herod, had become a halfhearted believer in Jesus and sent word that the Master was free to live and work in his domains.
156:6.7 (1741.7) Ordinul de a închide toate sinagogile lumii iudee pentru învăţăturile lui Iisus şi discipolilor lui se răsfrânsese defavorabil asupra scribilor şi fariseilor. Imediat după ce Iisus s-a retras din calitatea de subiect de controversă, s-a produs o reacţie în toată populaţia iudee; s-a născut un sentiment general contra fariseilor şi conducătorilor sinedriului din Ierusalim. Mulţi dintre şefii religioşi au început să deschidă pe ascuns sinagogile lor lui Abner şi asociaţilor lui, declarând că aceşti învăţători erau discipolii lui Ioan, iar nu ai lui Iisus.	156:6.7 (1741.7) The mandate to close the synagogues of all Jewry to the teachings of Jesus and all his followers had worked adversely upon the scribes and Pharisees. Immediately upon Jesus’ removing himself as an object of controversy, there occurred a reaction among the entire Jewish people; there was general resentment against the Pharisees and the Sanhedrin leaders at Jerusalem. Many of the rulers of the synagogues began surreptitiously to open their synagogues to Abner and his associates, claiming that these teachers were followers of John and not disciples of Jesus.
156:6.8 (1741.8) Chiar şi Irod Antipa a încercat o schimbare în sentimente. Când a aflat că Iisus şedea pe cealaltă parte a lacului în teritoriul fratelui său Filip, el a dat de ştire că, în ciuda semnăturii de pe mandatele de arestare contra lui în Galileea, el nu autorizase prin aceasta şi prinderea sa în Pereea; Irod indica, astfel, că Iisus nu ar trebui molestat dacă ar rămâne în afara Galileii, şi a comunicat aceeaşi hotărâre şi iudeilor din Ierusalim.	156:6.8 (1741.8) Even Herod Antipas experienced a change of heart and, on learning that Jesus was sojourning across the lake in the territory of his brother Philip, sent word to him that, while he had signed warrants for his arrest in Galilee, he had not so authorized his apprehension in Perea, thus indicating that Jesus would not be molested if he remained outside of Galilee; and he communicated this same ruling to the Jews at Jerusalem.
156:6.9 (1742.1) Aceasta era situaţia pe 1 august din anul 29, în momentul în care Maestrul a revenit din turneul din Fenicia şi a început să îşi reorganizeze forţele dispersate, încercate şi reduse, în vederea acestui ultim şi memorabil an al misiunii sale pe pământ.	156:6.9 (1742.1) And that was the situation about the first of August, a.d. 29, when the Master returned from the Phoenician mission and began the reorganization of his scattered, tested, and depleted forces for this last and eventful year of his mission on earth.
156:6.10 (1742.2) Chestiunile bătăliei sunt acum clare, în timp ce Maestrul şi asociaţii lui se pregătesc să înceapă proclamarea unei noi religii, religia duhului lui Dumnezeu cel viu care locuieşte în mintea oamenilor.	156:6.10 (1742.2) The issues of battle are clearly drawn as the Master and his associates prepare to begin the proclamation of a new religion, the religion of the spirit of the living God who dwells in the minds of men.