Capitolul 157	Paper 157
În Cezareea lui Filip	At Caesarea-Philippi
157:0.1 (1743.1) ÎNAINTE de a-i lua cu el pe cei doisprezece pentru o scurtă şedere în vecinătatea Cezareei lui Filip, Iisus convenise, prin intermediul mesagerilor lui David, ca el să traverseze lacul pentru a-şi întâlni familia, la Capernaum, duminică 7 august. Vizita trebuia să aibă loc la şantierul naval al lui Zebedeu, şi David Zebedeu aranjase împreună cu Iuda, fratele lui Iisus, ca familia din Nazaret să fie prezentă toată - Maria şi toţi fraţii şi surorile lui Iisus. Însoţit de Andrei şi de Petru, Iisus s-a dus la întâlnire. Cu siguranţă că Maria şi copiii ei aveau şi ei intenţia de a se duce acolo, dar s-a nimerit că un grup de farisei, ştiind că Iisus era pe partea cealaltă a lacului, în domeniile lui Filip, au decis să îi facă o vizită Mariei pentru a afla pe cât posibil în ce regiune de ţărm se găsea el. Sosirea acestor emisari din Ierusalim a tulburat-o mult pe Maria. Ei au băgat bine de seamă încordarea şi nervozitatea întregii familii, şi de aici au dedus că era de aşteptat ca ei să primească vreo vizită de la Iisus. În consecinţă, ei s-au instalat la Maria, au chemat întăriri şi au aşteptat cu răbdare sosirea lui Iisus. Bineînţeles, aceasta i-a împiedicat efectiv pe toţi membrii familiei să încerce să meargă la vreo întâlnire. În cursul zilei, Iuda şi Rut au încercat de mai mult ori să dejoace vigilenţa fariseilor pentru a-l preveni pe Iisus, dar aceasta a fost în zadar.	157:0.1 (1743.1) BEFORE Jesus took the twelve for a short sojourn in the vicinity of Caesarea-Philippi, he arranged through the messengers of David to go over to Capernaum on Sunday, August 7, for the purpose of meeting his family. By prearrangement this visit was to occur at the Zebedee boatshop. David Zebedee had arranged with Jude, Jesus’ brother, for the presence of the entire Nazareth family—Mary and all of Jesus’ brothers and sisters—and Jesus went with Andrew and Peter to keep this appointment. It was certainly the intention of Mary and the children to keep this engagement, but it so happened that a group of the Pharisees, knowing that Jesus was on the opposite side of the lake in Philip’s domains, decided to call upon Mary to learn what they could of his whereabouts. The arrival of these Jerusalem emissaries greatly perturbed Mary, and noting the tension and nervousness of the entire family, they concluded that Jesus must have been expected to pay them a visit. Accordingly they installed themselves in Mary’s home and, after summoning reinforcements, waited patiently for Jesus’ arrival. And this, of course, effectively prevented any of the family from attempting to keep their appointment with Jesus. Several times during the day both Jude and Ruth endeavored to elude the vigilance of the Pharisees in their efforts to send word to Jesus, but it was of no avail.
157:0.2 (1743.2) De devreme în după-amiază, mesagerii lui David i-au dat de ştire lui Iisus că fariseii îşi aveau tabăra în pragul casei mamei sale; el nu a făcut deci nici o încercare de a-şi vizita familia. Din nou, şi fără vreo vină de o parte sau de alta, Iisus şi familia sa pământeană nu au reuşit să reia contactul.	157:0.2 (1743.2) Early in the afternoon David’s messengers brought Jesus word that the Pharisees were encamped on the doorstep of his mother’s house, and therefore he made no attempt to visit his family. And so again, through no fault of either, Jesus and his earth family failed to make contact.
1. Perceptorul de taxe de la templu ^top	1. The Temple-Tax Collector ^top
157:1.1 (1743.3) În timp ce Iisus zăbovea cu Andrei şi cu Petru pe malul lacului, lângă şantierul naval, un perceptor de taxe de la templu s-a apropiat de ei, l-a recunoscut pe Iisus şi l-a luat pe Petru deoparte şi i-a zis: „Maestrul tău nu plăteşte taxa de templu?” Petru era gata să fie cuprins de indignare la sugestia că Iisus ar trebui să contribuie la susţinerea activităţilor religioase ale inamicilor lui declaraţi, dar a remarcat o anume expresie pe chipul perceptorului. El a concluzionat, pe drept cuvânt, că perceptorul căuta să îl prindă în flagrant delict de refuz plată a obişnuitei jumătăţi de siclu pentru întreţinerea serviciilor templului din Ierusalim. Prin urmare, Petru a răspuns: „Bineînţeles, Maestrul plăteşte taxa de templu. Tu aşteaptă la poartă, iar eu revin cu suma respectivă.”	157:1.1 (1743.3) As Jesus, with Andrew and Peter, tarried by the lake near the boatshop, a temple-tax collector came upon them and, recognizing Jesus, called Peter to one side and said: “Does not your Master pay the temple tax?” Peter was inclined to show indignation at the suggestion that Jesus should be expected to contribute to the maintenance of the religious activities of his sworn enemies, but, noting a peculiar expression on the face of the tax collector, he rightly surmised that it was the purpose to entrap them in the act of refusing to pay the customary half shekel for the support of the temple services at Jerusalem. Accordingly, Peter replied: “Why of course the Master pays the temple tax. You wait by the gate, and I will presently return with the tax.”
157:1.2 (1743.4) Petru vorbise fără chibzuială, căci Iuda, care transporta fondurile lor, era pe partea cealaltă a lacului. Nici Petru, nici fratele lui, nici Iisus nu aduseseră bani cu ei. Ştiind că fariseii îi căutau, le venea greu să se ducă în Betsaida pentru a face rost de fonduri. Când Petru i-a vorbit lui Iisus de perceptor şi i-a zis că îi promisese bani, Iisus i-a spus: „Dacă ai promis, trebuie să plăteşti, dar cu ce te vei ţine tu de promisiunea ta? Vei deveni tu un pescar pentru a-ţi putea onora cuvântul dat? Totuşi, Petrule, în aceste împrejurări, este bine să plătim taxa. Să nu dăm acestor oameni prilej să se simtă ofensaţi de atitudinea noastră. Vom aştepta aici, în timp ce tu mergi să iei barca şi să prinzi peşte cu năvodul. Când îl vei fi vândut în piaţa de acolo, plăteşte perceptorului pentru tustrei.”	157:1.2 (1743.4) Now Peter had spoken hastily. Judas carried their funds, and he was across the lake. Neither he, his brother, nor Jesus had brought along any money. And knowing that the Pharisees were looking for them, they could not well go to Bethsaida to obtain money. When Peter told Jesus about the collector and that he had promised him the money, Jesus said: “If you have promised, then should you pay. But wherewith will you redeem your promise? Will you again become a fisherman that you may honor your word? Nevertheless, Peter, it is well in the circumstances that we pay the tax. Let us give these men no occasion for offense at our attitude. We will wait here while you go with the boat and cast for the fish, and when you have sold them at yonder market, pay the collector for all three of us.”
157:1.3 (1744.1) Toată această conversaţie fusese auzită de mesagerul secret al lui David, care stătea prin preajmă şi care a făcut semn unui asociat ce pescuia aproape de ţărm să acosteze numaidecât. Când Petru s-a pregătit să urce în barcă pentru a pleca la pescuit, mesagerul şi prietenul lui pescar i-au oferit mai multe coşuri mari cu peşte şi l-au ajutat să le care la negustorul de peşte din preajmă. Acesta a cumpărat captura de peşte şi a plătit pe ea un preţ care, cu un plus oferit de mesagerul lui David, era de ajuns să plătească taxa de templu pentru cei trei oameni. Perceptorul a acceptat taxa şi i-a scutit de amenda pentru întârzierea plăţii, deoarece respectivii fuseseră absenţi din Galileea câtva vreme.	157:1.3 (1744.1) All of this had been overheard by the secret messenger of David who stood near by, and who then signaled to an associate, fishing near the shore, to come in quickly. When Peter made ready to go out in the boat for a catch, this messenger and his fisherman friend presented him with several large baskets of fish and assisted him in carrying them to the fish merchant near by, who purchased the catch, paying sufficient, with what was added by the messenger of David, to meet the temple tax for the three. The collector accepted the tax, forgoing the penalty for tardy payment because they had been for some time absent from Galilee.
157:1.4 (1744.2) Nu este ciudat că Evangheliile voastre conţin o poveste despre Petru prinzând un peşte în a cărui gură era un siclu. Pe vremea aceea, circulau numeroase poveşti despre descoperirea de comori în gura unor peşti, iar aceste povestiri, aproape miraculoase, erau foarte răspândite. Când Petru s-a dus de acolo, îndreptându-se către barcă, Iisus a observat cu o notă de umor: „Este ciudat că fiul regelui trebuie să plătească tribut; în general străinii sunt cei taxaţi la intrarea lor în curte; dar se cuvine să nu oferim o piatră de încercare autorităţilor. Mergi dară! Poate că vei prinde tocmai peştele care are siclul în gură.” După aceste cuvinte ale lui Iisus şi după reapariţia atât de rapidă a lui Petru cu suma taxei pentru templu, este destul de firesc ca episodul să fi fost ulterior exagerat pentru a deveni miracolul povestit de autorul evangheliei după Matei.	157:1.4 (1744.2) It is not strange that you have a record of Peter’s catching a fish with a shekel in its mouth. In those days there were current many stories about finding treasures in the mouths of fishes; such tales of near miracles were commonplace. So, as Peter left them to go toward the boat, Jesus remarked, half-humorously: “Strange that the sons of the king must pay tribute; usually it is the stranger who is taxed for the upkeep of the court, but it behooves us to afford no stumbling block for the authorities. Go hence! maybe you will catch the fish with the shekel in its mouth.” Jesus having thus spoken, and Peter so soon appearing with the temple tax, it is not surprising that the episode became later expanded into a miracle as recorded by the writer of Matthew’s Gospel.
157:1.5 (1744.3) Iisus a aşteptat pe malul lacului cu Andrei şi cu Petru până la apusul soarelui. Mesagerii lui i-au dat de ştire că locuinţa Mariei era supravegheată tot timpul; în consecinţă, la căderea nopţii, cei doisprezece trei oameni au urcat în bărcile lor şi au vâslit încet către coasta orientală a Galileii.	157:1.5 (1744.3) Jesus, with Andrew and Peter, waited by the seashore until nearly sundown. Messengers brought them word that Mary’s house was still under surveillance; therefore, when it grew dark, the three waiting men entered their boat and slowly rowed away toward the eastern shore of the Sea of Galilee.
2. În Betsaida-Iulias ^top	2. At Bethsaida-Julias ^top
157:2.1 (1744.4) Luni 8 august, în vreme ce Iisus şi cei doisprezece apostoli campau în parcul Magadan aproape de Betsaida-Iulias, peste o sută de credincioşi, evangheliştii, grupul de femei şi alte persoane interesate de stabilirea regatului au venit din Capernaum pentru o conferinţă. Aflând că Iisus era acolo, au venit şi mulţi farisei. Între timp, un anumit număr de saduchei se alăturaseră eforturilor fariseilor de a-l prinde pe Iisus în cursă. Înaintea întrevederii private cu credincioşii, Iisus a ţinut o reuniune publică la care au asistat fariseii. Ei l-au sâcâit pe Maestru cu întrebări şi au mai căutat, de altfel, să tulbure reuniunea. Căpetenia turbulenţilor a zis: „Maestre, am vrea ca tu să ne dai un semn al autorităţii tale de a propovădui, şi atunci, când se va produce acest semn, toţi oamenii vor pricepe că tu ai fost trimis de Dumnezeu.” Şi Iisus le-a răspuns: „Seara, voi ziceţi că va fi vreme frumoasă pentru că cerul este roşu. Dimineaţa, voi ziceţi că va fi vreme rea pentru că cerul e roşu şi se lasă norii. Când vedeţi un nor ridicându-se la vest, ziceţi că vor cădea ploi. Când vântul bate dinspre sud, voi să anunţaţi căldură toridă. Cum se face că, ştiind atât de bine să distingeţi aspectul cerului, voi sunteţi atât de complet incapabili să desluşiţi semnele vremurilor? Celor care ar vrea să cunoască adevărul, le-a fost deja dat un semn; dar, unei generaţii ipocrite şi rău intenţionate, nu îi va fi dat nici un semn.”	157:2.1 (1744.4) On Monday, August 8, while Jesus and the twelve apostles were encamped in Magadan Park, near Bethsaida-Julias, more than one hundred believers, the evangelists, the women’s corps, and others interested in the establishment of the kingdom, came over from Capernaum for a conference. And many of the Pharisees, learning that Jesus was here, came also. By this time some of the Sadducees were united with the Pharisees in their effort to entrap Jesus. Before going into the closed conference with the believers, Jesus held a public meeting at which the Pharisees were present, and they heckled the Master and otherwise sought to disturb the assembly. Said the leader of the disturbers: “Teacher, we would like you to give us a sign of your authority to teach, and then, when the same shall come to pass, all men will know that you have been sent by God.” And Jesus answered them: “When it is evening, you say it will be fair weather, for the heaven is red; in the morning it will be foul weather, for the heaven is red and lowering. When you see a cloud rising in the west, you say showers will come; when the wind blows from the south, you say scorching heat will come. How is it that you so well know how to discern the face of the heavens but are so utterly unable to discern the signs of the times? To those who would know the truth, already has a sign been given; but to an evil-minded and hypocritical generation no sign shall be given.”
157:2.2 (1745.1) După ce a vorbit astfel, Iisus s-a retras şi s-a pregătit pentru întrunirea de seară cu discipolii săi. S-a decis la această convorbire să se întreprindă în comun un turneu în toate oraşele şi în toate satele Decapolisului, de îndată ce Iisus şi cei doisprezece vor fi revenit din vizita lor proiectată în Cezareea lui Filip. Maestrul a participat la elaborarea planurilor misiunii în Decapolis, apoi a dat liber asistenţei spunând: „V-am pus în gardă contra drojdiei fariseilor şi a saducheilor. Nu vă lăsaţi înşelaţi de demonstraţia lor de mare erudiţie şi de profundul lor ataşament de formele religiei. Nu vă preocupaţi decât de spiritul adevărului viu şi de puterea adevăratei religii. Nu teama unei religii moarte este cea care vă va salva, ci mai degrabă încrederea voastră într-o experienţă vie a realităţilor spirituale ale regatului. Nu vă lăsaţi nici orbiţi de prejudecăţi, nici paralizaţi de teamă. Nici nu permiteţi respectului faţă de tradiţii să deformeze inteligenţa voastră până într-atâta încât ochii voştri nu mai văd şi urechile voastre nu mai aud. Adevărata religie nu are ca ţel doar să aducă pacea, ci mai degrabă să asigure progresul. Nu poate să fie nici pace în inimă, nici progres în minte dacă nu vă îndrăgostiţi cu toată inima de adevăr, de idealurile realităţilor eterne. Alternativa vieţii şi a morţii vă este pusă înainte - de o parte plăcerile culpabile ale timpului, iar de cealaltă justele realităţi ale eternităţii. Încă de pe acum ar trebui să începeţi să vă eliberaţi din robia fricii şi a îndoielii intrând în noua viaţă de credinţă şi de speranţă. Când vi se nasc în inimă sentimentele servirii faţă de aproapele vostru, nu le înăbuşiţi; când ţâşnesc în inima voastră emoţiile iubirii faţă de aproape, manifestaţi această tendinţă afectivă printr-un ajutor inteligent care satisface nevoile reale ale aproapelui vostru.”	157:2.2 (1745.1) When Jesus had thus spoken, he withdrew and prepared for the evening conference with his followers. At this conference it was decided to undertake a united mission throughout all the cities and villages of the Decapolis as soon as Jesus and the twelve should return from their proposed visit to Caesarea-Philippi. The Master participated in planning for the Decapolis mission and, in dismissing the company, said: “I say to you, beware of the leaven of the Pharisees and the Sadducees. Be not deceived by their show of much learning and by their profound loyalty to the forms of religion. Be only concerned with the spirit of living truth and the power of true religion. It is not the fear of a dead religion that will save you but rather your faith in a living experience in the spiritual realities of the kingdom. Do not allow yourselves to become blinded by prejudice and paralyzed by fear. Neither permit reverence for the traditions so to pervert your understanding that your eyes see not and your ears hear not. It is not the purpose of true religion merely to bring peace but rather to insure progress. And there can be no peace in the heart or progress in the mind unless you fall wholeheartedly in love with truth, the ideals of eternal realities. The issues of life and death are being set before you—the sinful pleasures of time against the righteous realities of eternity. Even now you should begin to find deliverance from the bondage of fear and doubt as you enter upon the living of the new life of faith and hope. And when the feelings of service for your fellow men arise within your soul, do not stifle them; when the emotions of love for your neighbor well up within your heart, give expression to such urges of affection in intelligent ministry to the real needs of your fellows.”
3. Mărturisirea lui Petru ^top	3. Peter’s Confession ^top
157:3.1 (1745.2) Marţi dimineaţa devreme, Iisus şi cei doisprezece apostoli au plecat din parcul Magadan către Cezareea lui Filip, capitala domeniului tetrarhului Filip. Acest oraş era situat într-o regiune extraordinar de frumoasă. El era aşezat într-o vale pitorească între dealurile de unde Iordanul ieşea dintr-o grotă subterană. La nord, se vedeau bine înălţimile muntelui Hermon, în timp ce urcând pe dealurile din sud, apărea o vedere magnifică asupra amontelui Iordanului şi a Mării Galileii.	157:3.1 (1745.2) Early Tuesday morning Jesus and the twelve apostles left Magadan Park for Caesarea-Philippi, the capital of the Tetrarch Philip’s domain. Caesarea-Philippi was situated in a region of wondrous beauty. It nestled in a charming valley between scenic hills where the Jordan poured forth from an underground cave. The heights of Mount Hermon were in full view to the north, while from the hills just to the south a magnificent view was had of the upper Jordan and the Sea of Galilee.
157:3.2 (1745.3) În cursul primelor lui experienţe în treburile regatului, Iisus era dus pe muntele Hermon; acum că intra în ultima fază a operei sale, el dorea să se reîntoarcă pe acest loc înalt de încercare şi de triumf. El spera că acolo apostolii ar putea avea o nouă viziune a responsabilităţilor lor şi ar putea dobândi noi forţe pentru iminenta perioadă de încercări. Cum călătoreau ei pe drumul lor, aproape de momentul când treceau prin sudul Apelor Meromului, apostolilor le-a venit să vorbească între ei despre recentele lor experienţe din Fenicia şi de prin alte locuri; ei au povestit despre felul cum fusese primit mesajul lor şi au vorbit despre modul în care îl considerau diferitele populaţii pe Maestrul lor.	157:3.2 (1745.3) Jesus had gone to Mount Hermon in his early experience with the affairs of the kingdom, and now that he was entering upon the final epoch of his work, he desired to return to this mount of trial and triumph, where he hoped the apostles might gain a new vision of their responsibilities and acquire new strength for the trying times just ahead. As they journeyed along the way, about the time of passing south of the Waters of Merom, the apostles fell to talking among themselves about their recent experiences in Phoenicia and elsewhere and to recounting how their message had been received, and how the different peoples regarded their Master.
157:3.3 (1745.4) În pauza de masă, Iisus a abordat pe neaşteptate, cu cei doisprezece, prima întrebare pe care i-au pus-o vreodată referitoare la el însuşi. El le-a pus această întrebare surprinzătoare: „Ce se zice că sunt eu?”	157:3.3 (1745.4) As they paused for lunch, Jesus suddenly confronted the twelve with the first question he had ever addressed to them concerning himself. He asked this surprising question, “Who do men say that I am?”
157:3.4 (1746.1) Iisus petrecuse luni lungi cu instruirea apostolilor asupra naturii şi a caracterului împărăţiei cerurilor; el ştia că venise momentul să le dezvăluie mai mult despre propria sa natură şi despre relaţiile sale personale cu regatul. Atunci, în timp ce era aşezat sub tufele de mur, Maestrul s-a pregătit pentru una dintre cele mai importante discuţii din lunga sa asociere cu apostolii aleşi.	157:3.4 (1746.1) Jesus had spent long months in training these apostles as to the nature and character of the kingdom of heaven, and he well knew the time had come when he must begin to teach them more about his own nature and his personal relationship to the kingdom. And now, as they were seated under the mulberry trees, the Master made ready to hold one of the most momentous sessions of his long association with the chosen apostles.
157:3.5 (1746.2) Mai mult de jumătate dintre ei au participat cu răspunsuri la întrebarea pusă. Ei i-au zis lui Iisus că toţi cei doisprezece care îl cunoşteau îl considerau drept un profet sau un om extraordinar; că până şi duşmanii lui se temeau mult de el şi explicau puterile lui acuzându-l de a fi aliat cu prinţul demonilor. Apostolii i-au zis că unii locuitori ai Iudeei şi ai Samariei, care nu îl întâlniseră personal, îl luau drept Ioan Botezătorul reînviat dintre morţi. Petru a explicat că, în mai multe rânduri, diverse persoane, îl comparaseră pe Iisus cu Moise, cu Ilie, cu Isaia şi cu Ieremia. După ce a auzit aceste comentarii, Iisus s-a ridicat, s-a uitat la cei doisprezece aşezaţi în semicerc în jurul lui şi, într-un mod impresionant şi cu intensitate a îndreptat degetul spre ei făcând un gest circular, şi i-a întrebat: „Dar voi, cine ziceţi că sunt eu?” A urmat un moment de tăcere încordată în care cei doisprezece nu l-au scăpat din ochi pe Maestrul lor. Apoi Simon Petru ridicându-se brusc, a exclamat: „Tu eşti Eliberatorul, Fiul Dumnezeului viu.” Şi cei doisprezece s-au ridicat în semn de comun acord arătând, astfel, că Petru vorbeşte pentru ei toţi.	157:3.5 (1746.2) More than half the apostles participated in answering Jesus’ question. They told him that he was regarded as a prophet or as an extraordinary man by all who knew him; that even his enemies greatly feared him, accounting for his powers by the indictment that he was in league with the prince of devils. They told him that some in Judea and Samaria who had not met him personally believed he was John the Baptist risen from the dead. Peter explained that he had been, at sundry times and by various persons, compared with Moses, Elijah, Isaiah, and Jeremiah. When Jesus had listened to this report, he drew himself upon his feet, and looking down upon the twelve sitting about him in a semicircle, with startling emphasis he pointed to them with a sweeping gesture of his hand and asked, “But who say you that I am?” There was a moment of tense silence. The twelve never took their eyes off the Master, and then Simon Peter, springing to his feet, exclaimed: “You are the Deliverer, the Son of the living God.” And the eleven sitting apostles arose to their feet with one accord, thereby indicating that Peter had spoken for all of them.
157:3.6 (1746.3) Iisus i-a rugat să se aşeze şi, rămânând încă în picioare înaintea lor, a zis: „Aceasta v-a fost revelat de către Tatăl meu. A venit ceasul când trebuie să cunoaşteţi adevărul despre mine. Dar, deocamdată, vă cer să nu îl spuneţi nimănui. Să plecăm de aici.”	157:3.6 (1746.3) When Jesus had beckoned them again to be seated, and while still standing before them, he said: “This has been revealed to you by my Father. The hour has come when you should know the truth about me. But for the time being I charge you that you tell this to no man. Let us go hence.”
157:3.7 (1746.4) Ei şi-au reluat deci călătoria către Cezareea lui Filip, unde au sosit seara târziu şi s-au oprit la Celsus, care îi aştepta. Apostolii au dormit puţin în noaptea aceea; ei aveau sentimentul că tocmai se produsese un mare eveniment în viaţa lor şi în lucrarea regatului.	157:3.7 (1746.4) And so they resumed their journey to Caesarea-Philippi, arriving late that evening and stopping at the home of Celsus, who was expecting them. The apostles slept little that night; they seemed to sense that a great event in their lives and in the work of the kingdom had transpired.
4. Vorbind despre regat ^top	4. The Talk About the Kingdom ^top
157:4.1 (1746.5) De la episodul botezării sale de către Ioan şi al preschimbării apei în vin de la Cana, apostoli aproape că îl acceptaseră, la diverse date, pe Iisus în calitate de Mesia. Pentru scurte perioade, unii dintre ei crezuseră cu adevărat că el era Eliberatorul aşteptat. Dar abia de se năşteau aceste speranţe în inima lor, că Maestrul le şi spulbera prin câteva cuvinte nimicitoare sau printr-o faptă care îi decepţiona. Apostolii fuseseră multă vreme foarte agitaţi din pricina conflictului dintre conceptele despre Mesia aşteptat din mintea lor, şi experienţa asocierii lor extraordinare cu acest om extraordinar, care era aceea din inima lor.	157:4.1 (1746.5) Since the occasions of Jesus’ baptism by John and the turning of the water into wine at Cana, the apostles had, at various times, virtually accepted him as the Messiah. For short periods some of them had truly believed that he was the expected Deliverer. But hardly would such hopes spring up in their hearts than the Master would dash them to pieces by some crushing word or disappointing deed. They had long been in a state of turmoil due to conflict between the concepts of the expected Messiah which they held in their minds and the experience of their extraordinary association with this extraordinary man which they held in their hearts.
157:4.2 (1746.6) Târziu în dimineaţa acestei zile de miercuri, apostolii s-au adunat în grădina lui Celsus pentru masa de prânz. Aproape toată noaptea şi de la trezirea lor din dimineaţa aceea, Simon Petru şi Simon Zelotul lucraseră cu asiduitate pentru a-i aduce pe fraţii lor la punctul în care vor accepta din toată inima pe Maestru, nu numai în calitate de Mesia, ci şi în calitate de Fiu divin al lui Dumnezeu cel viu. Cei doi Simoni erau aproape de acord asupra aprecierii lor în ceea ce îl priveşte pe Iisus, şi lucrau asiduu pentru a-şi face acceptat pe deplin punctul lor de vedere de către ceilalţi. Cu toate că Andrei a rămas directorul general al corpului apostolic, fratele său, Simon Petru, printr-un comun acord, devenea tot mai mult purtătorul de cuvânt al celor doisprezece.	157:4.2 (1746.6) It was late forenoon on this Wednesday when the apostles assembled in Celsus’ garden for their noontime meal. During most of the night and since they had arisen that morning, Simon Peter and Simon Zelotes had been earnestly laboring with their brethren to bring them all to the point of the wholehearted acceptance of the Master, not merely as the Messiah, but also as the divine Son of the living God. The two Simons were well-nigh agreed in their estimate of Jesus, and they labored diligently to bring their brethren around to the full acceptance of their views. While Andrew continued as the director-general of the apostolic corps, his brother, Simon Peter, was becoming, increasingly and by common consent, the spokesman for the twelve.
157:4.3 (1747.1) Ei şedeau toţi în grădină, la amiază, când a apărut Maestrul. Chipurile lor aveau expresii demne şi solemne, şi s-au ridicat cu toţii la apropierea lui. Iisus a destins situaţia printr-un surâs prietenesc şi frăţesc atât de caracteristic pe care îl arbora atunci când discipolii lui îşi luau prea în serios propria lor persoană sau vreun eveniment care se raporta la ei. Cu un gest poruncitor, el le-a făcut semn să se aşeze. Niciodată cei doisprezece nu îl mai întâmpinaseră pe Maestrul lor ridicându-se la sosirea sa, căci luaseră seama la dezaprobarea sa pentru această marcă exterioară de respect.	157:4.3 (1747.1) They were all seated in the garden at just about noon when the Master appeared. They wore expressions of dignified solemnity, and all arose to their feet as he approached them. Jesus relieved the tension by that friendly and fraternal smile which was so characteristic of him when his followers took themselves, or some happening related to themselves, too seriously. With a commanding gesture he indicated that they should be seated. Never again did the twelve greet their Master by arising when he came into their presence. They saw that he did not approve of such an outward show of respect.
157:4.4 (1747.2) După ce şi-au luat masa şi s-au lansat în discutarea planurilor pentru următorul lor turneu în Decapolis. Iisus i-a privit deodată în faţă şi le-a zis: „Acum că s-a scurs o zi întreagă de când aţi aprobat declaraţia lui Petru asupra identităţii Fiului Omului, aş vrea să vă întreb dacă încă vă mai menţineţi concluzia.” Auzind aceasta, cei s-au ridicat în picioare, iar Simon Petru a înaintat câţiva paşi către Iisus spunând: „Da, Maestre, ne-o menţinem. Noi credem că tu eşti Fiul Dumnezeului viu.” Şi Petru s-a reaşezat apoi alături de fraţii lui.	157:4.4 (1747.2) After they had partaken of their meal and were engaged in discussing plans for the forthcoming tour of the Decapolis, Jesus suddenly looked up into their faces and said: “Now that a full day has passed since you assented to Simon Peter’s declaration regarding the identity of the Son of Man, I would ask if you still hold to your decision?” On hearing this, the twelve stood upon their feet, and Simon Peter, stepping a few paces forward toward Jesus, said: “Yes, Master, we do. We believe that you are the Son of the living God.” And Peter sat down with his brethren.
157:4.5 (1747.3) Iisus, rămas în picioare, le-a zis atunci celor doisprezece: „Voi sunteţi ambasadorii mei aleşi, dar eu ştiu că în asemenea împrejurări această credinţă nu ar putea fi rezultatul unei simple cunoaşteri umane. Această credinţă este o revelaţie a spiritului Tatălui meu pentru cel mai adânc din sufletele voastre. Aşadar, dacă faceţi această mărturisire prin clarviziunea spiritului Tatălui meu care locuieşte în voi, eu sunt nevoit să proclam că, pe această temelie, voi edifica fraternitatea împărăţiei cerurilor. Pe această stâncă a realităţii spirituale, eu voi clădi templul viu al comunităţii spirituale în realităţile eterne ale împărăţiei Tatălui meu. Toate forţele răului şi oştirile păcatului nu vor prevala contra acestei fraternităţi umane a spiritului divin. În timp ce spiritul Tatălui meu va fi întotdeauna ghidul şi mentorul divin al tuturor celor care se angajează în legăturile acestei comunităţi de spirit, vouă şi succesorilor voştri, eu vă încredinţez acum cheile regatului exterior - autoritatea asupra lucrurilor temporale - factorii sociali şi economici ai acestei asocieri a bărbaţilor şi femeilor ca membri ai împărăţiei.” Din nou, el le-a recomandat să nu zică nimănui deocamdată că el era Fiul lui Dumnezeu.	157:4.5 (1747.3) Jesus, still standing, then said to the twelve: “You are my chosen ambassadors, but I know that, in the circumstances, you could not entertain this belief as a result of mere human knowledge. This is a revelation of the spirit of my Father to your inmost souls. And when, therefore, you make this confession by the insight of the spirit of my Father which dwells within you, I am led to declare that upon this foundation will I build the brotherhood of the kingdom of heaven. Upon this rock of spiritual reality will I build the living temple of spiritual fellowship in the eternal realities of my Father’s kingdom. All the forces of evil and the hosts of sin shall not prevail against this human fraternity of the divine spirit. And while my Father’s spirit shall ever be the divine guide and mentor of all who enter the bonds of this spirit fellowship, to you and your successors I now deliver the keys of the outward kingdom—the authority over things temporal—the social and economic features of this association of men and women as fellows of the kingdom.” And again he charged them, for the time being, that they should tell no man that he was the Son of God.
157:4.6 (1747.4) Iisus începea să aibă încredere în loialitatea şi în integritatea apostolilor săi. Maestrul gândea că, dacă credinţa reprezentanţilor săi aleşi era capabilă să reziste la necazurile pe care le suferiseră recent, ea va putea fără îndoială să suporte asprele încercări care îi aşteptau şi va ieşi intactă din naufragiul aparent al tuturor speranţelor lor. Ei se vor găsi atunci în lumina unei noi dispense şi capabili de a duce o campanie de iluminare a unei lumi cufundate în întuneric. În ziua aceea, Maestrul a început să aibă încredere în credinţa tuturor apostolilor, cu excepţia unuia.	157:4.6 (1747.4) Jesus was beginning to have faith in the loyalty and integrity of his apostles. The Master conceived that a faith which could stand what his chosen representatives had recently passed through would undoubtedly endure the fiery trials which were just ahead and emerge from the apparent wreckage of all their hopes into the new light of a new dispensation and thereby be able to go forth to enlighten a world sitting in darkness. On this day the Master began to believe in the faith of his apostles, save one.
157:4.7 (1747.5) Şi, din ziua aceasta, acest acelaşi Iisus a continuat mereu să clădească acest templu viu pe acelaşi fundament veşnic al filiaţiei sale divine. Oamenii care au devenit astfel în mod conştient fii ai lui Dumnezeu sunt pietrele umane care constituie acest templu viu al filiaţiei care se înalţă în gloria şi în onoarea înţelepciunii şi a iubirii Tatălui etern al spiritelor.	157:4.7 (1747.5) And ever since that day this same Jesus has been building that living temple upon that same eternal foundation of his divine sonship, and those who thereby become self-conscious sons of God are the human stones which constitute this living temple of sonship erecting to the glory and honor of the wisdom and love of the eternal Father of spirits.
157:4.8 (1747.6) După ce a vorbit astfel, Iisus a poruncit celor doisprezece să se ducă fiecare separat pe dealuri pentru a căuta acolo înţelepciunea, tăria şi indicaţiile spirituale, până la ora mesei de seară. Şi ei au făcut ceea ce Maestrul îi îndemnase să facă.	157:4.8 (1747.6) And when Jesus had thus spoken, he directed the twelve to go apart by themselves in the hills to seek wisdom, strength, and spiritual guidance until the time of the evening meal. And they did as the Master admonished them.
5. Noul concept ^top	5. The New Concept ^top
157:5.1 (1748.1) O trăsătură nouă şi esenţială a mărturisirii lui Petru a fost recunoaşterea foarte categorică că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, că el era indiscutabil divin. De la botezarea sa şi de la nunta din Cana, apostolii îl consideraseră în mod divers ca fiind Mesia, dar faptul că Mesia ar trebui să fie divin nu făcea parte din conceptul iudaic de eliberator naţional. Iudeii nu propovăduiseră că Mesia ar avea o origine divină; el trebuia să fie „unsul”, dar prea puţin îşi închipuiseră că el este „Fiul lui Dumnezeu”. În cea de-a doua mărturisire, accentul a fost plasat mai mult pe natura combinată a lui Iisus, pe faptul celest că el era Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu. Pe acest mare adevăr al uniunii naturii umane cu natura divină a declarat Iisus că va clădi împărăţia cerurilor.	157:5.1 (1748.1) The new and vital feature of Peter’s confession was the clear-cut recognition that Jesus was the Son of God, of his unquestioned divinity. Ever since his baptism and the wedding at Cana these apostles had variously regarded him as the Messiah, but it was not a part of the Jewish concept of the national deliverer that he should be divine. The Jews had not taught that the Messiah would spring from divinity; he was to be the “anointed one,” but hardly had they contemplated him as being “the Son of God.” In the second confession more emphasis was placed upon the combined nature, the supernal fact that he was the Son of Man and the Son of God, and it was upon this great truth of the union of the human nature with the divine nature that Jesus declared he would build the kingdom of heaven.
157:5.2 (1748.2) Iisus căutase să îşi trăiască viaţa pământească şi să îşi desăvârşească misiunea de manifestare ca Fiu al Omului. Discipolii lui erau înclinaţi să îl considere ca fiind Mesia cel aşteptat. Ştiind că el nu va putea niciodată să împlinească speranţele lor mesianice, el s-a străduit să modifice conceptul lor de Mesia în aşa fel încât să poată răspunde parţial aşteptării lor. Dar a recunoscut acum că acest plan avea prea puţine şanse de a fi dus la bun sfârşit. El a decis deci cu îndrăzneală să le reveleze cel de-al treilea plan al său - de a anunţa în mod deschis divinitatea sa, de a cunoaşte autenticitatea mărturisirii lui Petru şi de a declara direct celor doisprezece că el era Fiul lui Dumnezeu.	157:5.2 (1748.2) Jesus had sought to live his life on earth and complete his bestowal mission as the Son of Man. His followers were disposed to regard him as the expected Messiah. Knowing that he could never fulfill their Messianic expectations, he endeavored to effect such a modification of their concept of the Messiah as would enable him partially to meet their expectations. But he now recognized that such a plan could hardly be carried through successfully. He therefore elected boldly to disclose the third plan—openly to announce his divinity, acknowledge the truthfulness of Peter’s confession, and directly proclaim to the twelve that he was a Son of God.
157:5.3 (1748.3) Vreme de trei ani Iisus proclamase că el era „Fiul Omului”, şi, în vremea acestor aceiaşi ani, apostolii insistaseră tot mai mult asupra faptului că el era Mesia iudeu cel aşteptat. El a dezvăluit acum că era Fiul lui Dumnezeu şi a ales să clădească împărăţia cerurilor pe conceptul naturii sale combinate de Fiu al Omului şi de Fiu al lui Dumnezeu. El se hotărâse să nu mai facă eforturi ca să îi mai convingă pe apostolii lui că el nu era Mesia. El şi-a propus atunci să le dezvăluie cu îndrăzneală ceea ce este, şi de a nu mai ţine seama de stăruinţa lor de a-l considera ca fiind Mesia.	157:5.3 (1748.3) For three years Jesus had been proclaiming that he was the “Son of Man,” while for these same three years the apostles had been increasingly insistent that he was the expected Jewish Messiah. He now disclosed that he was the Son of God, and upon the concept of the combined nature of the Son of Man and the Son of God, he determined to build the kingdom of heaven. He had decided to refrain from further efforts to convince them that he was not the Messiah. He now proposed boldly to reveal to them what he is, and then to ignore their determination to persist in regarding him as the Messiah.
6. După amiaza următoare ^top	6. The Next Afternoon ^top
157:6.1 (1748.4) Iisus şi apostolii au mai rămas o zi în casa lui Celsus, aşteptând ca mesagerii lui David Zebedeu să sosească cu bani. În urma scăderii popularităţii lui Iisus în cadrul maselor, veniturile apostolilor se diminuaseră considerabil. La sosirea lor în Cezareea lui Filip, visteria lor era goală. Matei nu voia să îi părăsească pe Iisus şi pe tovarăşii săi, într-un asemenea moment, şi nu avea fonduri disponibile, care să îi aparţină de drept, pe care să le încredinţeze lui Iuda aşa cum o făcuse de atâtea ori în trecut. Totuşi, David Zebedeu prevăzuse această diminuare probabilă a veniturilor şi dăduse instrucţiuni în consecinţă mesagerilor săi. Traversând Iudeea, Samaria şi Galileea, ei trebuiau să servească în calitate de colectori de fonduri destinate apostolilor exilaţi şi Maestrului lor. Şi astfel, în seara aceleiaşi zile, mesagerii au sosit din Betsaida, aducând o sumă suficientă de bani pentru întreţinerea apostolilor până la data când vor reveni pentru a întreprinde turul Decapolisului. Matei spera că la reîntoarcerea lor va fi încasat preţul din vânzarea ultimei sale proprietăţi din Capernaum, şi luase măsuri ca aceste fonduri să fie încredinţate lui Iuda pe cale anonimă.	157:6.1 (1748.4) Jesus and the apostles remained another day at the home of Celsus, waiting for messengers to arrive from David Zebedee with funds. Following the collapse of the popularity of Jesus with the masses there occurred a great falling off in revenue. When they reached Caesarea-Philippi, the treasury was empty. Matthew was loath to leave Jesus and his brethren at such a time, and he had no ready funds of his own to hand over to Judas as he had so many times done in the past. However, David Zebedee had foreseen this probable diminution of revenue and had accordingly instructed his messengers that, as they made their way through Judea, Samaria, and Galilee, they should act as collectors of money to be forwarded to the exiled apostles and their Master. And so, by evening of this day, these messengers arrived from Bethsaida bringing funds sufficient to sustain the apostles until their return to embark upon the Decapolis tour. Matthew expected to have money from the sale of his last piece of property in Capernaum by that time, having arranged that these funds should be anonymously turned over to Judas.
157:6.2 (1749.1) Nici Petru, nici ceilalţi apostoli nu aveau o concepţie foarte justă asupra divinităţii lui Iisus. Ei nu îşi dădeau seama că începea o nouă epocă în cariera pământească a Maestrului lor, epocă în care învăţătorul-vindecător devenea Mesia potrivit noii concepţii - Fiul lui Dumnezeu. Începând din acel moment, a apărut un nou ton în mesajele Maestrului. Unicul lui ideal de viaţă a fost de aici înainte revelaţia Tatălui, iar ideea unică a învăţăturii lui a fost de a prezenta, universului său, personificarea acestei înţelepciuni supreme comprehensibile doar prin trăirea ei. El venise pentru ca noi să putem cu toţii avea viaţa, să o avem din abundenţă.	157:6.2 (1749.1) Neither Peter nor the other apostles had a very adequate conception of Jesus’ divinity. They little realized that this was the beginning of a new epoch in their Master’s career on earth, the time when the teacher-healer was becoming the newly conceived Messiah—the Son of God. From this time on a new note appeared in the Master’s message. Henceforth his one ideal of living was the revelation of the Father, while his one idea in teaching was to present to his universe the personification of that supreme wisdom which can only be comprehended by living it. He came that we all might have life and have it more abundantly.
157:6.3 (1749.2) Iisus intra acum în cel de-al patrulea şi cel din urmă stadiu al vieţii sale umane în trup. Primul a fost acela al copilăriei lui, anii în care el nu avea decât vag conştiinţa originii sale, a naturii sale şi a destinului său în calitate de fiinţă umană. Al doilea stadiu a fost acela al auto-conştiinţei crescânde din anii adolescenţei şi ai tinereţii sale, în timpul cărora a înţeles mai limpede natura sa divină şi misiunea sa umană; acest al doilea stadiu a luat sfârşit odată cu experienţele şi cu revelaţiile asociate botezului său. Al treilea stadiu al experienţei pământeşti a Maestrului s-a întins de la botezul său, urmat de anii serviciului său de învăţător şi de vindecător, până în ceasul memorabil al confesiunii lui Petru în Cezareea lui Filip; acest al treilea stadiu a înglobat perioada în care apostolii şi discipolii lui imediaţi l-au cunoscut ca Fiu al Omului şi l-au considerat ca fiind Mesia. Cea de-a patra şi ultima perioadă a carierei sale terestre începe aici, în Cezareea lui Filip, şi a durat până la crucificarea sa. Acest stadiu al serviciului său a fost caracterizat de declararea divinităţii sale, şi a inclus lucrările ultimului său an de încarnare. Majoritatea discipolilor lui Iisus încă îl considerau ca fiind Mesia, dar, în cursul celei de-a patra perioade, apostolii l-au cunoscut în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Confesiunea lui Petru a marcat începutul noii perioade de realizare mai deplină a adevărului serviciului său suprem ca Fiu de manifestare pe Urantia şi pentru un întreg univers, precum şi recunoaşterea acestui fapt, cel puţin vag, de către ambasadorii săi aleşi.	157:6.3 (1749.2) Jesus now entered upon the fourth and last stage of his human life in the flesh. The first stage was that of his childhood, the years when he was only dimly conscious of his origin, nature, and destiny as a human being. The second stage was the increasingly self-conscious years of youth and advancing manhood, during which he came more clearly to comprehend his divine nature and human mission. This second stage ended with the experiences and revelations associated with his baptism. The third stage of the Master’s earth experience extended from the baptism through the years of his ministry as teacher and healer and up to this momentous hour of Peter’s confession at Caesarea-Philippi. This third period of his earth life embraced the times when his apostles and his immediate followers knew him as the Son of Man and regarded him as the Messiah. The fourth and last period of his earth career began here at Caesarea-Philippi and extended on to the crucifixion. This stage of his ministry was characterized by his acknowledgment of divinity and embraced the labors of his last year in the flesh. During the fourth period, while the majority of his followers still regarded him as the Messiah, he became known to the apostles as the Son of God. Peter’s confession marked the beginning of the new period of the more complete realization of the truth of his supreme ministry as a bestowal Son on Urantia and for an entire universe, and the recognition of that fact, at least hazily, by his chosen ambassadors.
157:6.4 (1749.3) Iisus a dat astfel, în viaţa sa, pilda a ceea ce propovăduia el în religia sa: creşterea naturii spirituale prin tehnica progresului viu. Spre deosebire de cei ce l-au urmat, el nu a pus accentul pe lupta neîncetată dintre suflet şi corp. El a propovăduit mai degrabă că spiritul triumfă cu uşurinţă asupra celor două şi aduce în mod efectiv şi folositor o reconciliere într-un mare număr dintre aceste conflicte dintre intelect şi instinct.	157:6.4 (1749.3) Thus did Jesus exemplify in his life what he taught in his religion: the growth of the spiritual nature by the technique of living progress. He did not place emphasis, as did his later followers, upon the incessant struggle between the soul and the body. He rather taught that the spirit was easy victor over both and effective in the profitable reconciliation of much of this intellectual and instinctual warfare.
157:6.5 (1749.4) De aici înainte, se ataşează o nouă semnificaţie tuturor învăţăturilor lui Iisus. Înaintea de Cezareea lui Filip, el a explicat evanghelia împărăţiei prezentând-o ca fiind învăţătorul lui principal. După Cezareea lui Filip, el nu a apărut numai ca simplu învăţător, ci şi ca reprezentant divin al Tatălui etern, care este centrul circumferinţei acestei împărăţii spirituale. Şi trebuia ca Iisus să facă toate acestea ca fiinţă umană, ca Fiu al Omului.	157:6.5 (1749.4) A new significance attaches to all of Jesus’ teachings from this point on. Before Caesarea-Philippi he presented the gospel of the kingdom as its master teacher. After Caesarea-Philippi he appeared not merely as a teacher but as the divine representative of the eternal Father, who is the center and circumference of this spiritual kingdom, and it was required that he do all this as a human being, the Son of Man.
157:6.6 (1749.5) El se străduise sincer, mai întâi ca învăţător, apoi ca învăţător-vindecător, să îi facă să intre pe discipolii săi în împărăţia spirituală, dar ei nu au acceptat. Iisus ştia bine că misiunea sa terestră nu putea împlini speranţele mesianice ale poporului iudeu; profeţii de odinioară descriseseră un Mesia iremediabil diferit de el. Iisus căuta, ca Fiu al Omului, să stabilească regatul Tatălui, dar discipolii săi nu au vrut să se lanseze în această aventură. Văzând aceasta, Iisus a ales atunci să facă jumătatea din drum pentru ale ieşi în întâmpinare celor doisprezece care credeau în el; procedând astfel, el s-a pregătit făţiş să îşi asume rolul de Fiu de manifestare al lui Dumnezeu.	157:6.6 (1749.5) Jesus had sincerely endeavored to lead his followers into the spiritual kingdom as a teacher, then as a teacher-healer, but they would not have it so. He well knew that his earth mission could not possibly fulfill the Messianic expectations of the Jewish people; the olden prophets had portrayed a Messiah which he could never be. He sought to establish the Father’s kingdom as the Son of Man, but his followers would not go forward in the adventure. Jesus, seeing this, then elected to meet his believers part way and in so doing prepared openly to assume the role of the bestowal Son of God.
157:6.7 (1750.1) În consecinţă, apostolii au învăţat multe lucruri noi ascultându-l pe Iisus, în ziua aceea, în grădină. Chiar şi pentru ei, unele dintre aceste afirmaţii au părut ciudate, şi iată câteva dintre aceste frapante declaraţii:	157:6.7 (1750.1) Accordingly, the apostles heard much that was new as Jesus talked to them this day in the garden. And some of these pronouncements sounded strange even to them. Among other startling announcements they listened to such as the following:
157:6.8 (1750.2) ”De aici înainte, dacă un om vrea să aibă locul său în comunitatea noastră, să îşi asume obligaţiile filiaţiei, şi să mă urmeze. Când nu voi mai fi cu voi, nu vă imaginaţi că lumea vă va trata mai bine decât l-ar fi tratat pe Maestrul vostru. Dacă mă iubiţi, fiţi gata să dovediţi această afecţiune acceptând să faceţi sacrificiul suprem.”	157:6.8 (1750.2) “From this time on, if any man would have fellowship with us, let him assume the obligations of sonship and follow me. And when I am no more with you, think not that the world will treat you better than it did your Master. If you love me, prepare to prove this affection by your willingness to make the supreme sacrifice.”
157:6.9 (1750.3) ”Reţineţi bine cuvintele mele: Eu nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi. Fiul Omului nu a venit ca să fie îngrijit, ci pentru a îngriji şi pentru a-şi oferi viaţa ca pe un dar pentru toţi. Vă declar că am venit pentru a-i căuta şi a-i găsi pe cei rătăciţi.”	157:6.9 (1750.3) “And mark well my words: I have not come to call the righteous, but sinners. The Son of Man came not to be ministered to, but to minister and to bestow his life as the gift for all. I declare to you that I have come to seek and to save those who are lost.”
157:6.10 (1750.4) “Niciun om din această lume nu-L vede acum pe Tatăl, cu excepția Fiului care a ieșit din Tatăl. Dar dacă Fiul va fi înălțat, El va atrage la Sine pe toți oamenii, iar oricine crede în acest adevăr despre natura combinată a Fiului va fi înzestrat cu o viață mai mult decât veșnică.”	157:6.10 (1750.4) “No man in this world now sees the Father except the Son who came forth from the Father. But if the Son be lifted up, he will draw all men to himself, and whosoever believes this truth of the combined nature of the Son shall be endowed with life that is more than age-abiding.”
157:6.11 (1750.5) ”Încă nu putem proclama făţiş că Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu, dar aceasta v-a fost revelat; de aceea vă vorbesc cu îndrăzneală despre acest mister. Deşi mă înfăţişez vouă sub această formă corporală, eu am venit de la Dumnezeu Tatăl. Înainte ca Avraam să fie, eu sunt. Eu am venit cu adevărat de la Tatăl în această lume aşa cum m-aţi cunoscut, şi vă declar că va trebui ca în curând să părăsesc această lume şi să reiau munca Tatălui meu.”	157:6.11 (1750.5) “We may not yet proclaim openly that the Son of Man is the Son of God, but it has been revealed to you; wherefore do I speak boldly to you concerning these mysteries. Though I stand before you in this physical presence, I came forth from God the Father. Before Abraham was, I am. I did come forth from the Father into this world as you have known me, and I declare to you that I must presently leave this world and return to the work of my Father.”
157:6.12 (1750.6) ”Şi, acum, poate oare credinţa voastră să înţeleagă adevărul acestor declaraţii, după avertismentul meu că Fiul Omului nu va răspunde aşteptării părinţilor voştri potrivit felului în care îl concepeau ei pe Mesia? Regatul meu nu este al acestei lumi. Puteţi voi crede adevărul despre mine ştiind că vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă eu nu am nici un loc unde să-mi pun capul?”	157:6.12 (1750.6) “And now can your faith comprehend the truth of these declarations in the face of my warning you that the Son of Man will not meet the expectations of your fathers as they conceived the Messiah? My kingdom is not of this world. Can you believe the truth about me in the face of the fact that, though the foxes have holes and the birds of heaven have nests, I have not where to lay my head?”
157:6.13 (1750.7) ”Totuşi, eu vă zic că Tatăl şi cu mine suntem una. Cine m-a văzut a văzut Tatăl. Tatăl meu acţionează cu mine în toate aceste lucruri şi nu mă va lăsa niciodată singur în misiunea mea, tot aşa cum eu nu vă voi abandona niciodată când veţi merge curând să proclamaţi această evanghelie în lume.”	157:6.13 (1750.7) “Nevertheless, I tell you that the Father and I are one. He who has seen me has seen the Father. My Father is working with me in all these things, and he will never leave me alone in my mission, even as I will never forsake you when you presently go forth to proclaim this gospel throughout the world.
157:6.14 (1750.8) ”Şi, acum, eu v-am luat deoparte pentru o scurtă perioadă, singuri cu mine, pentru ca voi să puteţi înţelege gloria şi să pricepeţi măreţia vieţii la care v-am chemat: aventura de a stabili, prin credinţă, regatul Tatălui meu în inima oamenilor, de a clădi comunitatea mea de asociere vie cu sufletele tuturor celor care cred în această evanghelie.”	157:6.14 (1750.8) “And now have I brought you apart with me and by yourselves for a little while that you may comprehend the glory, and grasp the grandeur, of the life to which I have called you: the faith-adventure of the establishment of my Father’s kingdom in the hearts of mankind, the building of my fellowship of living association with the souls of all who believe this gospel.”
157:6.15 (1750.9) Apostolii au ascultat în tăcere aceste afirmaţii îndrăzneţe şi impresionante; ei erau uluiţi. Apoi s-au dispersat în grupuri mici pentru a discuta cuvintele Maestrului şi a medita asupra lor. Ei mărturisiseră că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, dar nu puteau pricepe deplinul înţeles al celor ce fuseseră determinaţi să facă.	157:6.15 (1750.9) The apostles listened to these bold and startling statements in silence; they were stunned. And they dispersed in small groups to discuss and ponder the Master’s words. They had confessed that he was the Son of God, but they could not grasp the full meaning of what they had been led to do.
7. Dialogurile lui Andrei ^top	7. Andrew’s Conference ^top
157:7.1 (1750.10) În seara aceea, Andrei şi-a propus să aibă nişte dialoguri personale şi aprofundate cu fiecare dintre fraţii lui. Aceste convorbiri au fost folositoare şi încurajatoare cu toţi participanţii, mai puţin cu Iuda Iscariotul. Andrei nu avusese niciodată cu Iuda un contact personal la fel de strâns ca şi cu ceilalţi apostoli; de aceea nici nu acordase, până atunci, vreo importanţă faptului că Iuda nu stabilise niciodată relaţii de deschidere şi confidenţă cu şeful corpului apostolic. Dar, de data aceasta, atitudinea lui Iuda i-a pricinuit o asemenea îngrijorare că, mai târziu în timpul serii, după ce toţi apostolii au adormit, s-a dus să-l găsească pe Iisus, arătându-i cauza neliniştii sale. Maestrul i-a zis: „Nu este greşit, Andrei, că vii să mă consulţi cu privire la acest subiect, dar nu putem face nimic mai mult; continuă numai să acorzi deplină încredere acestui apostol şi nu vorbi fraţilor tăi de discuţia ta cu mine.”	157:7.1 (1750.10) That evening Andrew took it upon himself to hold a personal and searching conference with each of his brethren, and he had profitable and heartening talks with all of his associates except Judas Iscariot. Andrew had never enjoyed such intimate personal association with Judas as with the other apostles and therefore had not thought it of serious account that Judas never had freely and confidentially related himself to the head of the apostolic corps. But Andrew was now so worried by Judas’s attitude that, later on that night, after all the apostles were fast asleep, he sought out Jesus and presented his cause for anxiety to the Master. Said Jesus: “It is not amiss, Andrew, that you have come to me with this matter, but there is nothing more that we can do; only go on placing the utmost confidence in this apostle. And say nothing to his brethren concerning this talk with me.”
157:7.2 (1751.1) Andrei nu a putut scoate nimic de la Iisus. Existase întotdeauna un sentiment de neînţelegere şi înstrăinare între acest iudeu şi fraţii săi galileeni. Iuda fusese şocat de moartea lui Ioan Botezătorul, profund rănit de bruftuielile Maestrului cu diverse prilejuri, dezamăgit când Iisus a respins sfidarea fariseilor de a le da un semn, deconcertat de refuzul Maestrului de a recurge la manifestări de putere şi, mai recent, deprimat şi uneori abătut de golul din visterie. În plus, lui Iuda îi lipsea stimulul mulţimilor.	157:7.2 (1751.1) And that was all Andrew could elicit from Jesus. Always had there been some strangeness between this Judean and his Galilean brethren. Judas had been shocked by the death of John the Baptist, severely hurt by the Master’s rebukes on several occasions, disappointed when Jesus refused to be made king, humiliated when he fled from the Pharisees, chagrined when he refused to accept the challenge of the Pharisees for a sign, bewildered by the refusal of his Master to resort to manifestations of power, and now, more recently, depressed and sometimes dejected by an empty treasury. And Judas missed the stimulus of the multitudes.
157:7.3 (1751.2) Într-o anumită măsură şi în diverse grade, fiecare din ceilalţi apostoli era deopotrivă de afectat de aceste aceleaşi încercări şi necazuri, dar ei îl iubeau pe Iisus. În orice caz, ei trebuit să îl fi iubit mai mult decât o făcea Iuda, căci ei l-au însoţit până la capăt.	157:7.3 (1751.2) Each of the other apostles was, in some and varying measure, likewise affected by these selfsame trials and tribulations, but they loved Jesus. At least they must have loved the Master more than did Judas, for they went through with him to the bitter end.
157:7.4 (1751.3) Originar din Iudeea, Iuda a luat drept o ofensă personală recentul avertisment al lui Iisus către apostoli de „a nu se încrede în plămădeala fariseilor”; el avea tendinţa de a considera această declaraţie ca pe o aluzie învăluită la el însuşi. Dar marea eroare a lui Iuda era următoarea: în repetate rânduri, când Iisus îi trimitea pe apostolii lui să se roage fiecare de unul singur, Iuda se lăsa pradă unor gânduri de teamă omenească în loc de a intra în comuniune sinceră cu forţele spirituale ale universului; în acelaşi timp, el persista în a hrăni unele îndoieli subtile cu privire la misiunea lui Iisus şi se lăsa pradă tendinţei sale nefericite de a nutri sentimente de răzbunare.	157:7.4 (1751.3) Being from Judea, Judas took personal offense at Jesus’ recent warning to the apostles to “beware the leaven of the Pharisees”; he was disposed to regard this statement as a veiled reference to himself. But the great mistake of Judas was: Time and again, when Jesus would send his apostles off by themselves to pray, Judas, instead of engaging in sincere communion with the spiritual forces of the universe, indulged in thoughts of human fear while he persisted in the entertainment of subtle doubts about the mission of Jesus as well as giving in to his unfortunate tendency to harbor feelings of revenge.
157:7.5 (1751.4) Iisus voia acum să îi ducă pe apostoli cu el la muntele Hermon, unde decisese să inaugureze, ca Fiu al lui Dumnezeu, ce-a de-a patra fază a serviciului său pământesc. Unii dintre apostolii săi asistaseră la botezul său în Iordan şi la debutul carierei sale ca Fiu al Omului, şi el dorea ca unii dintre ei să fie prezenţi şi pentru a auzi din ce autoritate îşi asuma el public rolul nou de Fiu al lui Dumnezeu. În consecinţă, în dimineaţa de vineri, 12 august, Iisus le-a zis celor doisprezece: „Faceţi-vă provizii şi pregătiţi-vă să plecaţi pe muntele pe care îl vedeţi acolo; spiritul îmi cere să merg acolo pentru a primi darurile care îmi vor permite să îmi înfăptuiesc opera pe pământ. Aş vrea să îi duc acolo pe fraţii mei pentru ca şi ei să poată fi întăriţi în vederea unor vremuri grele care îi aşteaptă când vor trece cu mine prin această experienţă.”	157:7.5 (1751.4) And now Jesus would take his apostles along with him to Mount Hermon, where he had appointed to inaugurate his fourth phase of earth ministry as the Son of God. Some of them were present at his baptism in the Jordan and had witnessed the beginning of his career as the Son of Man, and he desired that some of them should also be present to hear his authority for the assumption of the new and public role of a Son of God. Accordingly, on the morning of Friday, August 12, Jesus said to the twelve: “Lay in provisions and prepare yourselves for a journey to yonder mountain, where the spirit bids me go to be endowed for the finish of my work on earth. And I would take my brethren along that they may also be strengthened for the trying times of going with me through this experience.”